Interogatoriu.

Administrarea probei cu interogatoriu în cazul societatii cu raspundere limitata se face în conformitate cu dispozitiile art. 222 alin. (1) Cod procedura civila (în scris) si nu în conformitate cu art. 222 alin. (2) (personal la interogatoriu).

B.A.C. a declarat recurs la 8.02.2007 împotriva sentintei civile nr. 2638/13.12.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

În fapt: Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 2921/118/2006 (în format vechi 2955/2006), reclamantul B.A.C. a chemat în judecata pârâta S.C. „K.C.” SRL, pentru nerespectarea legislatiei muncii.

Reclamantul contesta preavizul înaintat la 19.07.2006 si solicita constatarea nulitatii acestuia întrucât desfiintarea postului nu are o cauza din cele stipulate de lege, înscrisul de concediere nu contine lista locurilor de munca disponibile concedierea fiind lovita de nulitate absoluta, durata preavizului nu este clara. Reclamantul mai solicita si daune morale pentru discriminare indirecta si repunerea în situatia anterioara.

La termenul e judecata din 22.09.2006 reclamantul îsi precizeaza actiunea, aratând ca solicita anularea deciziei de concediere intitulata „preaviz”, reîncadrarea pe postul detinut anterior, despagubiri reprezentând drepturi salariale, de la data desfacerii contractului de munca si pâna la reîncadrare si daune morale pentru concediere nelegala.

Apararea reclamantului referitoare la continutul deciziei de concediere (nementionarea locurilor de munca disponibile) va fi calificata drept o aparare de fond si nu un motiv de nulitate absoluta.

Prin sentinta civila 2638/13.12.2006 Tribunalul Constanta a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamantul B.A.C. în contradictoriu cu pârâta SC „K.C.” SRL; a fost obligat reclamantul la plata catre pârâta a sumei de 1000 lei reprezentând onorariul de eavocat.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Înscrisul înregistrat la societate sub nr. 703/19.07.2007 este o decizie de încetare a raporturilor de munca, având continutul specific unei astfel de decizii, si nu doar o adresa de comunicare a preavizului. Drept urmare, instanta de fond a înlaturat apararea pârâtei potrivit cu care nu a fost emisa o decizie de încetare a raporturilor de munca, atâta timp cât s-a hotarât deja desfiintarea locului de munca ocupat de reclamant, iar acesta a fost încunostiintat cu actul mai sus mentionat ca începând cu 19.08.2006 îi înceteaza contractul de munca.

Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul Muncii „concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia”. Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala.

În privinta deciziei de desfacere a contractului de munca, instanta de fond a retinut ca aceasta este în conformitate cu prevederile legale. Dat fiind temeiul juridic al încetarii CIM angajatorul nu avea nici o obligatie de a propune angajatului alt loc de munca potrivit pregatirii sale. Cu toate acestea angajatorul a oferit reclamantului alt loc de munca, pe care acesta nu l-a acceptat.

Potrivit înscrisurilor depuse – raport înregistrat sub nr. 686/3.07.2006 si decizia nr. 695/10.07.2006, societatea angajatoare a hotarât desfiintarea postului de Director zonal sud-est si asimilarea acestei zone postului de Director zonal Bucuresti, motivat de pierderile financiare din aceasta zona.

Din înscrisurile depuse de societate rezulta ca postul a fost efectiv desfiintat, iar angajarile ulterioare dovedite cu contractele de munca înregistrate la ITM au fost facute în alte zone. De asemenea, cauza este reala si serioasa, pierderile financiare determinând asimilarea zonei sud-est la zona Bucuresti. În acest fel societatea a înteles sa reduca pierderile prin eliminarea unor cheltuieli cum ar fi cele cu salariile, modalitatea de reorganizare a activitatii fiind lasata de legiuitor la latitudinea fiecarui angajator.

Întrucât s-a apreciat ca în speta a avut loc o concediere legala, si cererea de acordare a daunelor a fost respinsa.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:

1. Instanta nu a tinut cont de prevederile art. 74 lit. d din Codul muncii care prevad ca „ decizia de concediere trebuie sa contina în mod obligatoriu lista tuturor locurilor de munca disponibile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant” retinând în mod nejustificat ca obligativitatea stipulata de legiuitor este facultativa.

2. Instanta de fond a nesocotit prevederile art. 77 Codul muncii, în sensul ca a acceptat invocarea în fata instantei a altor motive de fapt si de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Astfel, oferta pentru un nou loc de munca – pe care pretinde angajatorul ca i-a fost facuta – a fost ulterioara si în afara deciziei de concediere.

3. Motivele concedierii nu sunt reale si serioase, iar din înscrisurile depuse de societate rezulta ca postul nu a fost efectiv desfiintat, iar angajarea lui P.R.L. nu poate fi facuta pe alta zona cât timp domiciliul acestuia este în Constanta.

4. Pierderile financiare au fost calculate într-o maniera tendentioasa cu scopul de a masca adevaratele motive de concediere.

5. Apreciaza ca proba cu interogatoriul a fost viciata deoarece a solicitat expres interogatoriul numitului B.G. pentru fapte si afirmatii efectuate nemijlocit de catre acesta conform art. 218 C.proc.civ.

A învederat instantei de recurs ca aparatorul pârâtei a sustinut ca este înca angajatul societatii, iar actiunea ar fi fost prematur introdusa.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând în esenta urmatoarele:

La 25.07.2006 i s-a adus la cunostinta contestatorului prin scrisoare cu confirmare de primire ca postul i se restructureaza având posibilitatea de a accepta un post similar de Director zonal de vânzari pe Bucuresti, singurul disponibil pregatirii sale.

Conform noii organigrame a societatii, ulterioare restructurarii, postul de director zonal Sud-Est nu mai exista, toti angajatii ce lucreaza pe aceasta zona fiind subordonati directorului zonal pe Bucuresti.

Desfiintarea postului a fost determinata de cauze obiective care nu tin de persoana contestatorului, ci de dificultati economice si de reorganizare a activitatii pentru a fi mai profitabila.

Recursul nu este fondat.

Art. 74 alin. 1 lit. d din Codul muncii dispune ca decizia de concediere trebuie sa contina în mod obligatoriu „lista tuturor locurilor de munca disponiobile în unitate si termenul în care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, în conditiile art. 64” adica pentru :

- inaptitudine fizica si/sau psihica;

- necorespundere profesionala;

- concediu de odihna urmare a admiterii cererii de reintegrare în munca a persoanei care a ocupat anterior acel post;

Cum desfacerea contractului de munca a contestatorului recurent nu s-a facut pentru unul din motivele la care face trimitere art. 64 Codul muncii, rezulta ca angajatorul avea obligatia de a oferi un loc de munca salariatului.

Lipsa acestei mentiuni în decizia de concediere nu lipseste de efect decizia, ea nefiind sanctionata cu nulitatea absoluta de art. 268 alin. 2 din Codul muncii.

Este real ca oferta pentru un loc de munca a fost facuta de angajator în afara deciziei de concediere emisa însa, asa cum am aratat, angajatorul nu avea o asemenea obligatie întrucât la desfacerea contractului de munca nu s-a avut ca motiv, unul din cazurile prev. de art. 64 din Codul muncii.

Se poate aprecia ca aceasta oferta ulterioara a fost facuta de angajator în considerarea calitatilor fostului salariat însa,  lipsa ei nu determina nici un temei legal de sanctionare cu nulitatea absoluta a deciziei de concediere.

Desfiintarea postului s-a hotarât de catre angajator pentru motive financiare determinate de pierderile financiare din aceasta zona.

Aspectele ce tin de aprecierea rezultatelor economice si criteriile de rentabilitate si profit constituie chestiuni de management ale societatii pe care instanta nu le poate cenzura întrucât fiecare companie are un anumit plan economic si de dezvoltare întocmit în conformitate cu scopul pentru care a fost înfiintata, instanta de judecata nu poate impune mentinerea unei activitati cu scopul de a înlatura masura desfacerii unor contracte de munca daca aceste activitati determina pierderi economice.

Din persepectiva dispozitiilor art. 65 din Codul muncii instanta poate verifica daca desfiintarea locului de munca este efectiva si are o cauza reala si serioasa.

Cercetând organigrama societatii observam ca locul de munca ocupat de salariat a fost suprimat din schema organizatorica.

Rezulta indubital ca toate atributiile reprezentantului zonal Constanta sud-est au fost preluate de zona Bucuresti.

Împrejurarea ca ulterior desfiintarii postului a fost angajat sa conduca zona Bucuresti o persoana care are domiciliul în Constanta nu afecteaza caracterul real si efectiv al desfiintarii locului de munca pentru simplul motiv ca acesta a fost dispus sa-si schimbe domiciliul în Bucuresti.

O alta critica vizeaza modalitatea de administrare a probei cu interogatoriu.

Trebuie aratat ca propunerea probei si modalitatea de administrare s-a hotarât în sedinta publica din 06.10.2006, ocazie cu care i s-a pus în vedere contestatorului sa depuna la dosar interogatoriul scris pentru a fi luat societatii intimate. Contestatorul nu a manifestat nemultumire cu privire la aceasta modalitate de administrare a probei cu interogatoriu. Ulterior, printr-un fax adresat instantei la 10 octombrie 2006, între termenele de judecata, contestatorul a solicitat interogarea numitului Bunea Giani prin citarea la locul de munca.

Instanta de fond a facut o corecta aplicare a dispozitiilor art. 218 si art. 222 C.proc.civila.

Art. 222 alin. 2 C.proc.civila, invocat în recurs ca temei de nelegalitate a administrarii probei cu interogatoriu dispune: „......societatile comerciale de persoane, ai caror asociati cu drept de reprezentare vor fi citati personal la interogatoriu”.

Textul de lege face o delimitare exacta a acestei modalitati de administrare a probei cu interogatoriu numai în cazul societatilor comerciale de persoane.

Din perspectiva dispozitiilor Legii nr. 31/1990 a societatilor comerciale sunt considerati societati comerciale de persoane: societatile comerciale în nume colectiv si societatile comerciale în comandita.

Societatea cu raspundere limitata este o persoana juridica de drept privat al carui regim juridic este mai apropiat de cel al societatilor de capitaluri, în special societatea pe actiuni.

Rezulta asadar ca în cazul acestei categorii de persoane juridice de drept privat administrarea probei cu interogatoriu se face în conformitate cu disp. art. 222 alin.(1) C.proc.civ. (în scris) si nu în conformitate cu art. 222 alin.(2) (personal la interogatoriu).

Pe cale de consecinta judecata fondului nu este defectuoasa sub aspectul modalitatii concrete de administrare a probei cu interogatoriu, critica fiind neîntemeiata.

În final, recurentul îsi exprima nemultumirea cu privire la modalitatea concreta de întocmire a înscrisului din 19.07.2006 despre care afirma ca nu întruneste conditiile necesare pentru a fi o decizie de concediere.

Subliniem în mod clar ca o asemenea nemultumire a fost evocata pentru prima data în recurs, ea nefiind manifestata în fata instantei de fond cu un capat de cerere distinct în cuprinsul contestatiei.

Astfel aratam ca, prin contestatie reclamantul si-a aratat nemultumirea cu privire la modalitatea defectuoasa de întocmire a preavizului din 19.07.2006 si a solicitat anularea concedierii ca nelegala din aceasta perspectiva.

Cu toate acestea analizând înscrisul intitulat de contestator „preaviz” observam ca acesta respecta în totalitate dispozitiile art. 74 alin.(1) Codul muncii, dupa cum urmeaza:

- s-a comunicat salariatului în scris care a si luat la cunostinta;

- are prevazut motivul concedierii ( restrângerea activitatii);

- s-a prevazut preavizul de 30 de zile lucratoare, chiar daca angajatorul nu i-a dat denumirea corecta de „decizie de concediere”, o astfel de lacuna nefiind sanctionata de legiuitor cu nulitatea absoluta.

Pe cale de consecinta, Curtea gasind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat, hotarârea atacata, desi succint motivata este legala din perspectiva disp. art. 312 C.proc.civila; va obliga recurentul la 500 Ron cheltuieli de judecata catre intimat.

Domenii speta

Spete similare