Legea nr. 10/2001. Retrocedare construcţie.

Prin dispozitiile Legii nr. 10/2001 – care se înscrie în sfera actelor normative cu caracter reparatoriu pentru actele abuzive ale statului, savârsite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 –  legiuitorul a urmarit asigurarea unei reparatii pe cât posibila în natura pentru persoanele îndreptatite, stabilind ca restituirea în aceasta modalitate a bunului imobil constituie regula si se aplica în mod prevalent fata de orice alta despagubire echivalenta. Din aceasta perspectiva, legea a permis restituirea în natura catre fostii proprietari sau mostenitorii acestora si a acelor terenuri care sunt afectate de constructii cu caracter definitiv, edificate cu autorizatie, dar care nu mai sunt în prezent necesare unitatii detinatoare.

Art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001

Prin sentinta civila nr. 4164/21.10.2011 a Tribunalului Tulcea a fost respinsa cererea reclamantei S.L. privind obligarea pârâtilor Consiliul Local, Primarul Comunei si Comuna V.N., jud. Tulcea, de a emite o decizie de retrocedare a imobilului ,,Casa Agronomului’’ situata în satul A., com. V.N., jud. Tulcea, în aplicarea dispozitiilor art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul a retinut ca printr-o sentinta civila anterioara a aceleiasi instante, pronuntata la 6.11.2008 si intrata în puterea lucrului judecat, pârâtii Societatea Agricola ,,G’’, Primarul comunei si Comuna V.N. au fost obligati sa restituie reclamantei un teren în suprafata de 1.295 m.p., dar pe care se afla constructia ,,Casa Agronomului’’, edificata de membrii cooperatori cu o parte din materialele rezultate în urma demolarii constructiilor ce au apartinut autorilor reclamantei; ca prin aceeasi hotarâre s-a stabilit ca edificiul nu mai este necesar pârâtilor.

Judecatorul fondului a respins însa cererea, pe considerentul ca textul art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 nu consacra o operatiune de vânzare-cumparare ce intervine între unitatea detinatoare si solicitant, întrucât despagubirea nu reprezinta un pret al vânzarii; astfel fiind, nu se poate pretinde obligarea Consiliului Local sa aprobe o atare tranzactie – dupa cum s-a solicitat prin cererea principala; ca, în realitate, art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 reglementeaza un caz de accesiune imobiliara, prin care proprietarul terenului restituit devine si proprietarul constructiei, cu obligatia achitarii despagubirii prevazute de lege.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs reclamanta S.L., apreciind ca solutia este data cu aplicarea gresita a normelor incidente si pe baza unei eronate retineri a situatiei de fapt.

Recurenta a sustinut ca desi prima  instanta a îndrumat-o catre promovarea unei actiuni în constatarea intervenirii accesiunii imobiliare, întemeiate pe dispozitiile clasice ale Codului civil, nu s-a avut în vedere ca temeiul juridic care îi permitea formularea acestei cereri se regasea într-o lege speciala – Legea nr. 10/2001. S-a aratat ca, în aceste conditii, un asemenea demers procesual ar putea fi respins ca inadmisibil, devreme ce exista o norma speciala, derogatorie de la dreptul comun.

S-a trimis la considerentele sentintei civile nr. 2436/06.11.2008 pronuntate în dosarul 475/88/2007, în care s-a aratat ca problema achitarii despagubirii prevazute de lege (n.n., pentru constructie) poate fi rezolvata printr-o actiune separata sau prin buna învoiala. Recurenta a aratat ca în speta nu exista, însa, posibilitatea reglementarii situatiei cladirii prin întelegere cu autoritatile locale, primarul si consiliul local refuzând efectuarea unei expertize de evaluare a bunului conform Legii 10/2001. S-a aratat ca în acest context situatia ramâne incerta, câta vreme reclamanta are titlu de proprietate asupra terenului, comuna fiind însa în continuare proprietara constructiei situate pe acest teren.

O alta critica adusa solutiei recurate a vizat concluzia instantei, de dobândire de facto a dreptului de proprietate asupra acestei constructii, fara însa a se observa de catre judecatorul fondului ca, în absenta platii despagubirii prevazute de textul indicat si fara materializarea dreptului sau de proprietate printr-un înscris care sa faca posibila înscrierea/intabularea lui în cartea funciara, acest pretins drept nu poate fi exercitat în nici unul din atributele sale (posesie, folosinta, dispozitie); ca acest fapt rezulta tocmai din împrejurarea închirierii lui de catre autoritatile locale, catre terte persoane.

În cauza s-a încuviintat completarea probatoriului în conditiile art. 305 cod proc. civila, iar în raport de disp. art. 304 pct. 9 cod proc. civila (,,când hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii’’), Curtea a retinut urmatoarele considerente:

Ceea ce a avut de lamurit instanta de fond a fost îndeplinirea premiselor faptice si a conditiilor legale impuse prin dispozitiile art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 care, la data sesizarii Tribunalului Tulcea (23.09.2010), aveau urmatorul continut:

,,Se restituie în natura si terenurile pe care, ulterior preluarii abuzive, s-au edificat constructii autorizate care nu mai sunt necesare unitatii detinatoare, daca persoana îndreptatita achita acesteia o despagubire reprezentând valoarea de piata a constructiei respective, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare’’.

În speta, recurentei reclamante i-a fost recunoscuta, prin sentinta civila nr. 2436//6.11.2008 a Tribunalului Tulcea, pronuntata în dosarul nr. 475/88/2007 (irevocabila), calitatea de persoana îndreptatita la masuri reparatorii în procedura Legii 10/2001 pentru terenul de 1.247 mp situat în sat A,  com. V.N., jud. Tulcea, pe care se afla constructia în discutie.

Prin hotarârea mentionata s-a constatat nulitatea absoluta partiala a titlului de proprietate emis la 29.06.1998 în favoarea Societatii Agricole ,,G’’ pentru teren, precum si nulitatea absoluta partiala a procesului-verbal nr.1/28.01.1992, încheiat între Societatea Agricola si fostul C.A.P., cât priveste predarea - primirea constructiei "Casa agronomului" (pct. 17 "Casa specialisti"). S-a constatat totodata nulitatea absoluta a Dispozitiei nr.128 din 31.03.2006 emise de Primarul comunei si s-a anulat si dispozitia nr.10 din 13.03.2007 emisa de Societatea Agricola „G”, pârâtii fiind obligati sa restituie reclamantei, în natura, terenul în suprafata de 1295 m.p. marcat prin culoarea albastra si situat între punctele A-B-C-D-E.F.G.P.R.U în planul de situatie anexa la raportul de expertiza topografica.

Solutia mentionata s-a bazat pe împrejurarea ca reclamanta avea depusa o notificare conform Legii nr. 10/2001, ca ea fusese în mod gresit respinsa ca tardiva, ca terenul în cauza apartinuse autorilor sai, fiind însa preluat abuziv de stat în perioada de referinta a actului normativ mentionat, fiind constatata nulitatea actelor ulterioare, de atribuire a terenului catre Societatea Agricola  prin emiterea unui titlu de proprietate în favoarea acesteia. S-a retinut totodata ca printr-o hotarâre judecatoreasca anterioara, irevocabila, autoarea reclamantei obtinuse prin actiunea în revendicare retrocedarea unor suprafete din vecinatatea celui ce a facut obiectul litigiului.

Prin aceeasi sentinta civila din 2008, Tribunalul Tulcea a stabilit irevocabil ca a fost nelegala transmiterea constructiei edificate pe terenul în litigiu, de catre fosta Comisie de lichidare a CAP catre Societatea Agricola, „Casa agronomului” fiind închiriata pâna la acea data specialistilor în domeniul agricol care au lucrat la fostul CAP, astfel ca ea nu intra în sfera dispozitiilor art.28 al. 1 din Legea nr. 18/1991; ca în prezent cladirea nu mai este necesara unitatii administrativ-teritoriale si nici primariei, aspect care reiese din operatiunea de transfer a cladirii, cu prilejul lichidarii fostului CAP, catre o alta persoana juridica.

Aceeasi hotarâre a considerat ca în aceste conditii, afectarea terenului supus procedurilor Legii nr. 10/2001 de constructia ,,Casa Agronomului’’ nu constituie un impediment pentru restituirea lui în natura, urmând a se valorifica, într-un proces separat, norma cuprinsa în textul art.10 al.5 din Legea nr.10/2001.

Dezlegarea în fapt si în drept astfel statuata, ramasa irevocabila si intrata în puterea lucrului judecat, a creat pentru procesul de fata fundamentul juridic al evaluarii obiectului pretentiilor recurentei reclamante, întrucât în procesul anterior, instanta acordase reclamantei masura restituirii în natura a terenului afectat de constructia mentionata, confirmând ca edificiul – desi ridicat si extins dupa preluarea abuziva de catre stat a terenului – nu mai era necesar unitatii detinatoare si stabilind ca aceasta calitate, de entitate detinatoare, revenea Comunei V.N., din moment ce operatiunea de transfer catre Societatea agricola fusese anulata.

Fiind tinuta de aceasta solutie, instanta de fond urma a analiza încadrarea cererii reclamantei prin prisma celei de-a doua conditii prevazute de textul sus-citat, anume, atribuirea cladirii daca persoana îndreptatita achita acesteia o despagubire reprezentând valoarea de piata a constructiei respective, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.

Printr-o interpretare eronata a scopului demersului judiciar cu care a fost sesizat, Tribunalul Tulcea a respins actiunea pe considerentul ca textul art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 nu ar consacra o operatiune de vânzare-cumparare (despagubirile neconstituind un pret al vânzarii), ci mai degraba o situatie de accesiune imobiliara, prin care titularul dreptului de proprietate devine si proprietarul constructiei, cu plata despagubirii prevazute de lege; ulterior, tribunalul a concluzionat în sensul ca, în realitate, reclamanta ar fi titulara dreptului de proprietate asupra acestei constructii ope legis.

Procedând astfel, instanta de fond nu s-a raportat corect la scopul cererii de chemare în judecata cu care fusese sesizat si la temeiul în drept evocat, pentru ca desi prin precizarile formulate la solicitarea instantei, reclamanta a solicitat sa i se emita o hotarâre a Consiliului Local de aprobare a vânzarii acestei constructii, trimiterea era în mod explicit facuta la dispozitiile art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, fiind fara echivoc faptul ca, titulara dreptului de proprietate asupra terenului – drept recunoscut în procedura legii speciale – doreste sa reglementeze potrivit legii si situatia juridica a cladirii ce nu îi apartine, dar care îi afecteaza terenul.

Or, recurenta reclamanta nu putea fi considerata ope legis titulara dreptului de proprietate asupra constructiei (pentru a se induce exceptia lipsei de interes procesual) si nici nu putea fi îndrumata sa se adreseze pe dreptul comun pe calea accesiunii imobiliare (pentru a i se opune, cum corect a apreciat recurenta, principiul specialia generalibus derogant).

Constatând ca pârâtii Comuna V.N. si Primarul comunei nu au contestat în caile de atac sentinta civila nr. 2436/2008 a Tribunalului Tulcea în ce priveste imposibilitatea restituirii în natura a terenului aferent acestei constructii, precum si în privinta naturii si destinatiei actuale constructiei (pentru a infirma argumentele retinute, anume ca aceasta cladire, ,,Casa agronomului’’, nu ar mai fi necesara unitatii detinatoare), instanta de fond urma a proceda doar la stabilirea cuantumului despagubirii cuvenite autoritatii locale, calculate conform standardelor internationale de evaluare.

Legiuitorul a urmarit, prin dispozitiile Legii nr. 10/2001 – care se înscrie în sfera actelor normative cu caracter reparatoriu pentru actele abuzive ale statului, savârsite în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 –  asigurarea unei reparatii pe cât posibil în natura pentru persoanele îndreptatite, stabilind ca restituirea în aceasta modalitate a bunului imobil constituie regula si se aplica în mod prevalent fata de orice alta despagubire echivalenta. Ca din aceasta perspectiva legea a permis restituirea în natura catre fostii proprietari sau mostenitorii acestora inclusiv a acelor terenuri care sunt afectate de constructii cu caracter definitiv, edificate cu autorizatie, dar care nu mai sunt în prezent necesare unitatii detinatoare, cum este cazul în speta.

Cum situatia juridica a edificiului a fost transata, dupa cum s-a aratat, în procesul anterior, intimatii pârâti nu mai pot sustine în acest proces ca în realitate imobilul este necesar unitatii detinatoare, fapt pentru care a fost inclus în inventarul domeniului privat, ori ca produce venituri prin derularea contractelor de închiriere încheiate cu terte persoane, fara ca aceste asertiuni sa nu contravina statuarii anterioare, intrate în puterea lucrului judecat.

Rezumând, textul art. 10 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 a primit în prima instanta o gresita interpretare si aplicare, iar reclamanta era îndreptatita nu sa pretinda înstrainarea bunului de catre autoritatile locale, ci sa preia prin decizia autoritatii acest bun, cu plata corespunzatoare a despagubirii – calculate în acest caz potrivit standardelor internationale de evaluare de catre expert conform raportului-supliment depus la termenul din 22.07.2011, ca fiind de 23.279,47 lei (incluzând pretinsele îmbunatatiri aduse de chiriasi, a caror existenta si întindere nu fac însa obiectul prezentului proces).

Domenii speta

Spete similare