Prescriptia dreptului organului de conducere al unitatii de a aplica sanctiunea disciplinara.

Potrivit art. 252 alin. 1 din Codul muncii: ”angajatorul poate dispune aplicarea  sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei”.

Dispozitiile legale invocate mai sus reglementeaza doua termene diferite în interiorul carora angajatorul va putea sa sanctioneze salariatii vinovati de nesocotirea normelor si regulilor care compun disciplina muncii: unul de 30 de zile calendaristice si altul de 6 luni.

Termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridica abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare (director, administrator, presedinte etc.) sau angajatorul persoana fizica a luat la cunostinta despre savârsirea abaterii (printr-o nota de constatare, referat, proces verbal etc., având o data certa prin înregistrarea în registrul unitatii) si nu de la data savârsirii faptei.

Legea nu leaga începutul curgerii acestui termen de momentul finalizarii cercetarii disciplinare, ci de data la care se ia la cunostinta fapta si se dispune efectuarea verificarilor, procedura prealabila urmând a se efectua în interiorul acestui termen.

În consecinta, angajatorul trebuia sa faca toate verificarile necesare stabilirii raspunderii disciplinare în interiorul termenului de 30 de zile de când a luat cunostinta de savârsirea faptei, iar nu de când a calificat-o ca abatere disciplinara.

Art. 252 din Codul Muncii

Prin contestatia formulata si înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 16.09.2011, T.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N din România SA, constatarea nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 1162/11.08.2011 emisa de intimata potrivit art. 80 alin 1 Codul muncii, repunerea contestatorului în situatia anterioara în sensul reintegrarii pe postul detinut anterior emiterii deciziei, obligarea intimatei la plata despagubirilor banesti egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii si pâna la efectiva reintegrare si plata cheltuielilor de judecata.

Nulitatea absoluta este relevata prin prisma încalcarii dispozitiilor art. 252 alin. 1 Codul muncii, respectiv aplicarea sanctiunii disciplinare la data de 09.11.2011, în conditiile în care data luarii la cunostinta de catre conducerea societatii despre savârsirea pretinselor abateri este 28.06.2011, dovada fiind nota directiei comerciale serviciul coordonare ACI nr. 24/874/28.06.2011.

Contestatoarea apreciaza ca a fost cunoscuta de catre conducerea societatii abaterea la data de 28.06.2011 prin nota mentionata, irelevanta fiind adresa de înaintare emisa la 04.07.2011, termenul de 30 de zile fiind astfel expirat de la data de 28.07.2011, fata de emiterea deciziei la data de 11.08.2011.

De asemenea, se releva nulitatea absoluta a deciziei si pentru încalcarea prevederilor din art. 252 alin 2 Codul muncii, respectiv pentru continutul obligatoriu al deciziei - lit b si lit c, respectiv pentru nemotivarea deciziei, lipsa mentionarii pretinselor abateri disciplinare si care sunt concret pentru fiecare abatere disciplinara prevederile legale pe care contestatorul le-a încalcat si pentru lipsa mentiunii referitoare la prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv aplicabil care au fost încalcate de contestator.

Totodata, un alt motiv de nulitate absoluta consta în încalcarea art. 252 alin 2 lit c codul muncii respectiv pentru lipsa mentiunii referitoare la motivele de înlaturare a apararilor formulate de salariat în timpul cercetarii prealabile disciplinare sau motivele pentru care, în conditiile prevazute de art. 251 alin 3, nu a fost efectuata cercetarea .

Intimata, prin întâmpinare, solicita respingerea exceptiei nulitatii absolute a deciziei de concediere motivat pe faptul ca din cuprinsul notei nr. 24/874/28.06.2011, rezulta verificarea activitatii unor salariati din cadrul AICI Giurgeni, respectiv V.S., P.I., P.E., T.A., astfel ca aceasta nota nu constituie actul de sesizare a angajatorului cu privire la faptele savârsite de contestator.

Concret, angajatorul a fost sesizat în legatura cu savârsirea unor abateri disciplinare prin raportul nr. 24/1325/10.10.2011, din cuprinsul caruia rezulta ca s-a verificat modul de încasare a tarifului de trecere pentru utilizarea podului peste Dunare la Giurgeni - Vadu Oii de catre personalul din ture în intervalul 30.05 orele 7:30 - 05.06.2011 orele 19:30. Urmarea acestui raport este raportul de cercetare disciplinara prealabila nr.92/65527/08.11.2011, consemnat chiar în continutul deciziei de concediere.

Prin sentinta civila nr. 886/22.02.2012, Tribunalul Constanta a respins ca nefondata exceptia lipsei calitatii procesual pasive.

S-a admis exceptia nulitatii absolute a deciziei.

S-a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr.1162/11.08.2011 pentru încalcarea dispozitiei art.252 alin.1 codul muncii, s-a dispus reintegrarea contestatoarei în functia detinuta anterior emiterii deciziei si a fost obligata intimata CNADN din ROMANIA, catre contestatoarea T.A., la plata despagubirilor banesti egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei si pâna la efectiva reintegrare.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:

Instanta apreciaza ca data la care conducerea societatii intimate a luat la cunostinta asupra savârsirii abaterii este 28.06.2011, de la care se calculeaza termenul de 30 de zile.

Potrivit dispozitiilor art. 268 alin. 1, lit. a, din Codul muncii, cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: ”a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de munca”.

Pe de alta parte, Legea nr. 62/2011 stabileste la art. 211, lit. a, urmatoarele: „cererile pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost încalcate dupa cum urmeaza: a) masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa”.

În speta, termenul de 30 de zile nu este respectat, data la care societatea a luat cunostinta despre abatere este 28.06.2011, iar decizia este emisa la data de 11.08.2011, motiv pentru care exceptia nulitatii absolute a deciziei a fost admisa ca fondata.

Celelalte motive de nulitate absoluta formulate de contestator nu mai pot constitui obiect al analizei instantei în situatia în care instanta apreciaza ca tardiv emisa decizia de concediere.

Drept consecinta a acestei constatari a nulitatii absolute a deciziei de concediere, s-a admis contestatia si s-a dispus reintegrarea contestatoarei în functia detinuta anterior emiterii deciziei, cu obligarea intimatei catre contestatoare la plata tuturor drepturilor banesti majorate, indexate, reactualizate si la celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea  de la data emiterii deciziei si pâna la efectiva  sa reintegrare .

Împotriva sus mentionatei sentinte a declarat recurs recurenta pârâta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, invocând în esenta urmatoarele :

În motivarea solutiei pronuntate de prima instanta s-au avut în vedere disp. art. 252 alin. 1 Codul muncii, ce stipuleaza ca termenul în care angajatorul poate emite decizia de sanctionare disciplinara este de 30 de zile de la data când acesta a luat cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, sub sanctiunea prescrierii dreptului de a aplica sanctiunea.

De asemenea, prin întâmpinarea depusa la termenul de judecata din 23.11.2011 s-a invocat exceptia tardivitatii formularii actiunii prin raportare la disp. art. 252 alin. 5 din Legea nr. 53/2003.

La termenul de judecata din 11.01.2012, a renuntat la aceasta exceptie, având în vedere înscrisurile (data postei de pe plicul care a însotit cererea de chemare în judecata) aflate la dosarul cauzei, motivat de faptul ca a constatat ca actiunea a fost formulata în termen legal.

Cu privire la aceasta exceptie invocata de reclamanta a solicitat instantei de fond respingerea, deoarece termenul de 30 de zile a început sa curga de la 03.08.2011 data Raportului Comisiei de cercetare disciplinara, motiv pentru care Decizia nr. 1162/11.08.2011 a fost emisa în interiorul termenului prevazut la art. 252 alin. 1 codul muncii.

Instanta de fond, în motivarea hotarârii, nu a indicat în nici un fel motivele de fapt pentru care a ajuns la concluzia ca decizia de concediere contestata a fost emisa peste termenul de 30 de zile.

Mentioneaza ca atâta timp cât a înteles sa renunte la exceptia tardivitatii formularii actiunii, instanta de fond nu mai era investita cu solutionarea acestuia.

La pag.3 paragraf 3 din hotarâre se mentioneaza ca angajatorul a fost sesizat în legatura cu savârsirea unor abateri disciplinare prin Raportul nr. 24/1325/10.10.2011 pentru personalul din ture în intervalul 30.05. orele 7,30 – 05.06.2011, orele 19,30.

Angajatorul nu avea posibilitatea sa ia la cunostinta de savârsirea abaterii disciplinare a reclamantei la data de 10.10.2011, din moment ce decizia de concediere nr. 1162 a fost emisa la 11.08.2011, deci cu doua luni înainte.

Solicita a se avea în vedere ca prima instanta a retinut ca angajatorul a luat cunostinta ca prin Raportul nr. 24/1325/10.10.2011 angajatorul a luat la cunostinta de savârsirea abaterii disciplinare si totodata retine ca Raportul Comisiei de cercetare disciplinara are numarul 92/65527/08.11.2011, însa din cele expuse de noi si de probele aflate la dosarul cauzei rezulta o cu totul alta situatie.

Daca instanta de recurs va trece peste primele doua aspecte, cu privire la exceptia prescrierii dreptului angajatorului de a aplica sanctiunea disciplinara prin raportare la disp. art. 252 alin. 1 din Codul Muncii, arata urmatoarele: Prevederea legala mentioneaza ca decizia de sanctionare disciplinara poate fi emisa în termen de maxim 6 luni de la data savârsirii faptei, sub sanctiunea prescrierii faptei. Din interpretarea acestui text de lege se identifica doua termene distincte si anume: 30 de zile de la data când angajatorul a luat cunostinta de savârsirea abaterii disciplinare; 6 luni de la data savârsirii faptei.

Fata de natura juridica a acestor doua termene legale solicita a se observa ca legiuitorul a înteles sa faca o distinctie clara între fapta si abatere disciplinara.

Din cele expuse reiese în mod indubitabil faptul ca una este fapta si alta este abaterea disciplinara, aceasta ultima notiune fiind îndeplinita numai în cazul în care fapta îndeplineste si celelalte conditii obligatorii prevazute la art. 247 alin. 2 Codul muncii.

Raportându-se la aceste elemente, opineaza ca termenul de 30 de zile, impus de art.252 alin.1 Codul muncii, începe sa curga de la data când angajatorul a luat cunostinta de savârsirea abaterii disciplinare.

Fata de data de 28.06.2011, asa cum retine prima instanta, solicita a se observa ca în mod eronat instanta de fond s-a raportat la aceasta data calendaristica la determinarea termenului de 30 de zile.

Sustine aceasta afirmatie, prin prisma faptului ca la data de 28.06.2011 a fost întocmit Raportul cu titlu de Nota însa acest Raport a fost adus la cunostinta Directorului General al CNADNR SA abia la 04.07.2011.

Termenul de 30 de zile începe sa curga de la data la care angajatorul a luat la cunostinta de savârsirea abaterii disciplinare. Fapta savârsita a fost încadrata ca si abatere disciplinara si adusa la cunostinta angajatorului prin intermediul Raportului Comisiei de Cercetare disciplinara din data de 03.08.2011.

Solicita a se analiza ca cele retinute de prima instanta sunt total eronate, deoarece nici la data de 28.06.2011 si nici la 04.07.2011, angajatorul nu a luat cunostinta de savârsirea abaterii disciplinare, asa cum este definita la art. 247 alin. 2 codul muncii, deoarece nu fusese stabilita vinovatia contestatoarei. Conform art. 247 alin. 2 codul muncii, vinovatia consta într-o actiune sau inactiune a salariatului. Aceasta conditie obligatorie care trebuie îndeplinita în vederea calificarii unei fapte ca si abatere disciplinara se poate realiza numai prin intermediul cercetarii disciplinare.

De asemenea, daca s-ar îmbratisa opinia primei instante, s-ar exclude principiul nevinovatiei pâna la proba contrarie, astfel ca s-ar considera salariatul vinovat de savârsirea abaterii disciplinare înainte de efectuarea cercetarii.

Prima instanta nu a tinut cont de faptul ca pot exista anumite cauze exoneratoare de raspundere a salariatului care nu pot fi reliefate decât pe parcursul cercetarii sau precizate chiar de catre salariat prin raspunsurile la întrebarile formulate de angajator.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

În mod corect, prima instanta a apreciat ca a intervenit prescriptia dreptului organului constatator de a aplica sanctiunea disciplinara.

Potrivit art. 252 alin. 1 din Codul muncii: ”angajatorul poate dispune aplicarea  sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa în forma scrisa, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savârsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savârsirii faptei”.

Desi Codul muncii a fost modificat si completat prin Legea nr. 40/2011, dându-se textelor o noua numerotare, dispozitiile referitoare la termenul în care angajatorul poate dispune aplicarea sanctiunii disciplinare au ramas neschimbate.

Dispozitiile legale invocate mai sus reglementeaza doua termene diferite în interiorul carora angajatorul va putea sa sanctioneze salariatii vinovati de nesocotirea normelor si regulilor care compun disciplina muncii: unul de 30 de zile calendaristice si altul de 6 luni.

Termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului persoana juridica abilitat sa aplice sanctiuni disciplinare (director, administrator, presedinte, etc.) sau angajatorul persoana fizica a luat la cunostinta despre savârsirea abaterii (printr-o nota de constatare, referat, proces verbal, etc., având o data certa prin înregistrarea în registrul unitatii) si nu de la data savârsirii faptei.

Legea nu leaga începutul curgerii acestui termen de momentul finalizarii cercetarii disciplinare, ci de data la care se ia la cunostinta de fapta si se dispune efectuarea verificarilor, procedura prealabila urmând a se efectua în interiorul acestui termen.

În consecinta, angajatorul trebuia sa faca toate verificarile necesare stabilirii raspunderii disciplinare în interiorul termenului de 30 de zile de când a luat cunostinta de savârsirea faptei, iar nu de când a calificat-o ca abatere disciplinara.

În cauza, termenul de 30 de zile a început sa curga de la data de 28.06.2011, data întocmirii „notei” în atentia dnei Director General, iar decizia de sanctionare disciplinara a fost emisa la data de 11.08.2011, cu depasirea termenului de prescriptie.

Pentru considerente aratate mai sus, potrivit art. 312 alin. 1 cod pr.civila, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare