Schimbarea obiectului pricinii în apel. Sancţiune.

Decizie 456 din 21.11.2007


Instanţa de apel, deşi a recalificat corect acţiunea, nu o putea rezolva pentru prima dată în apel fără a încălca principiul dublului grad de jurisdicţie, prin schimbarea obiectului şi analizarea unui alt temei juridic faţă de cel examinat de prima instanţă.

Prin acţiune, aşa cum a fost ulterior modificată, reclamanţii B. S. şi B. D., au solicitat instanţei de judecată să dispună evacuarea pârâtului D.M. de pe terenul lor în suprafaţă de 172 mp., aflat în intravilanul Mun. Botoşani, pe Aleea M. Kogălniceanu, fostă Viilor nr. 16 şi să-l oblige pe acelaşi pârât să-şi ridice construcţiile edificate pe acest teren, cu cheltuieli de judecată.Judecătoria Botoşani, investită cu soluţionarea, prin sentinţa civilă nr. 85 din 8 iunie 2003 a admis acţiunea, a dispus evacuarea pârâtului de pe teren şi l-a obligat să-şi ridice construcţiile şi plantaţiile edificate pe acelaşi teren şi să plătească cheltuielile de judecată.

Prin decizia civilă nr. 445A din 14 noiembrie 2006, Tribunalul Botoşani a admis apelul pârâtului şi a schimbat sentinţa în sensul respingerii acţiunii, calificată ca fiind în revendicare şi ridicare construcţii.

Pronunţând această hotărâre instanţa de apel a concluzionat că intenţia reală a reclamanţilor a fost aceea de a promova o acţiune în revendicare şi ridicare de construcţii, dar că pretenţiile de proprietari ai terenului nu sunt întemeiate, întrucât titlul lor, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1763 din 30 august 2002 a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 389 din 26 ianuarie 2004 a Judecătoriei Botoşani.

Reclamanţii au declarat recurs împotriva acestei decizii pe care au criticat-o ca nelegală.

În dezvoltare au arătat că apelul a fost soluţionat în lipsa lor şi fără a fi legal citaţi, că nu s-a cercetat soluţia pronunţată în dosarul penal nr. 4755/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, chestiune prejudicială pentru care judecata apelului a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă şi nici faptul că pârâtul nu justifică posesia exercitată asupra terenului, de vreme ce prin sentinţa civilă nr. 4390 din 14 septembrie 2005 a Judecătoriei Botoşani, actul privat din 23 iunie 1991 pe care pretinde că l-ar fi încheiat cu V. S. pentru vânzarea-cumpărarea terenului în litigiu, a fost anulat, definitiv şi irevocabil.

Pe de altă parte, în prezent, contractul lor, autentificat sub nr. 1763 din 30 august 2002 de Notarul Public Costea Ştefan, prin care au cumpărat acelaşi teren de la V. S. şi V. L., este în fiinţă, întrucât sentinţa civilă nr. 389 din 26 ianuarie 2004 a Judecătoriei Botoşani a fost desfiinţată în revizuire, prin sentinţa civilă nr. 5245 din 20 noiembrie 2006 a aceleiaşi instanţe. În astfel de circumstanţe au apreciat că tribunalul a respins nelegal acţiunea, fără examinarea în fond a drepturilor părţilor.

Recursul poate fi încadrat în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă şi se dovedeşte a fi întemeiat în sensul considerentelor ce urmează :

Cu privire la prima critică exprimată, verificarea dosarului evidenţiază că, în apel, judecata a fost suspendată a doua oară, la data de 8 martie 2005, când reclamanţii, citaţi la adresa declarată din Botoşani, Aleea M. Kogălniceanu nr. 5, bl. E3, sc. C, ap. 15 (f.18, 76, 77 apel) au fost prezenţi (f.80 apel). Cauza a rămas în nelucrare până la data de 14 noiembrie 2006, când a fost repusă pe rol din oficiu, iar reclamanţii au fost citaţi de la aceeaşi adresă. Procedura de citare a fost restituită cu menţiunea că destinatarii s-au mutat de la adresă (f.86, 87 apel), situaţie în care s-a trecut totuşi la dezbaterea apelului, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 98 Cod procedură civilă, cu motivarea că schimbarea de domiciliu nu a fost comunicată instanţei. Decizia a fost ulterior comunicată aceloraşi reclamanţi, mai întâi la adresa din Aleea M. Kogălniceanu, de unde procedura a fost restituită (f.109, 110 apel) şi mai apoi, în Botoşani, str. Prieteniei nr. 11, Bl. V2, sc. B, ap. 34, acesta din urmă fiind domiciliul nou, declarat şi în recurs (f.3 recurs), dar evidenţiat şi în preambulul deciziei civile nr. 576 din 16 martie 2006 a Curţii de Apel Suceava (f.90 apel) pe care tribunalul a avut-o la dispoziţie.

Potrivit art. 98 Cod procedură civilă, sancţiunea neluării în seamă a schimbării de domiciliu constă în citarea părţii, în continuare, la vechea adresă şi considerarea procedurii de citare în acest fel, ca fiind valabilă.

Aşadar, subzistă condiţia îndeplinirii procedurii de citare, în mod legal, chiar şi la domiciliul declarat.

În speţă, pe lângă faptul că această condiţie nu a fost îndeplinită datorită restituirii procedurii, reclamanţii nici nu au avut posibilitatea efectivă de a anunţa că s-au mutat, întrucât inevitabil nu au avut cum să cunoască despre repunerea pe rol a cauzei, la 14 noiembrie 2006, după suspendarea dispusă în 8 martie 2005. În schimb instanţa, deşi nu la iniţiativa reclamanţilor, putea cunoaşte noul domiciliu, din conţinutul deciziei civile nr. 576 din 16 martie 2006 a Curţii de Apel Suceava şi să dispună citarea, câtă vreme comunicarea deciziei s-a şi făcut la această adresă.

Potrivit art. 107 Cod procedură civilă, judecata pricinii va fi amânată ori de câte ori se constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.

Ori, cele mai sus arătate demonstrează că în cazul de faţă, normele legale în materie de citare  nu au fost respectate iar reclamanţii au fost privaţi de dreptul la apărare, încât este dat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, constând în încălcarea dispoziţiilor art. 89 Cod procedură civilă şi art. 107 Cod procedură civilă a cărei consecinţă nu este alta decât nulitatea deciziei, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Cu privire la celelalte aspecte criticate în recurs curtea constată că nu se poate pronunţa deoarece există o imposibilitate efectivă de efectuare a vreunui control judiciar.

Astfel, instanţa de apel, deşi a efectuat o corectă calificare a acţiunii nu o putea rezolva, ca atare pentru prima dată în apel, fără a încălca principiul dublului grad de jurisdicţie a dispoziţiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, prin schimbarea obiectului şi analizarea unui alt temei juridic faţă de cel examinat de judecătorie.

Este evident că, prima instanţă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 84 Cod procedură civilă, fără a decela natura dreptului afirmat de reclamanţi şi scopul urmărit, s-a investit greşit cu o evacuare, care este o acţiune posesorie, deşi reclamanţii introduseseră o revendicare cu ridicare de construcţii ce este o acţiune reală cu caracter petitoriu.

Aceasta fiind situaţia, tribunalul nu putea decât să observe că judecătoria, s-a pronunţat pe un temei juridic diferit de cel avut în vedere de reclamanţi, că la rândul său nu poate face un control judiciar şi că devin incidente dispoziţiile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, datorită necercetării fondului revendicării.

Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, care sunt norme procedurale de ordin formal, cu toate că aceasta s-ar fi impus, întruneşte conţinutul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

Aşa fiind şi văzând că nu există un fond care să poată fi verificat, cu parcurgerea dublului grad de jurisdicţie şi că revendicarea, nu a fost cercetată în prima instanţă, ci pentru prima dată în apel, curtea, având în vedere considerentele expuse în integralitatea lor şi dispoziţiile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamanţilor şi va casa atât decizia cât şi sentinţa cu trimiterea cauzei la aceeaşi judecătorie, aceasta urmând să rezolve acţiunea în revendicare şi ridicare de construcţii.