Legea 10/2001.Interpretarea sintagmei „acte doveditoare”.

Decizie 76 din 01.07.2008


Prin sentinţa civilă nr.384/3 aprilie 2007 a Tribunalului Botoşani – secţia civilă - s-a admis în parte contestaţia formulată de C.C. împotriva dispoziţiei nr.343/11 mai 2006 emisă de primarul Municipiului Dorohoi. Drept urmare, s-a anulat dispoziţia contestată, cu obligarea pârâtului la emiterea unei decizii cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamantului pentru imobilul teren.

  Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că  potrivit actului de vânzare cumpărare  din 27 martie 1913 numitul A. M. C. a cumpărat de la N. R. o casă cu  două etaje şi dependinţe, cât şi terenul aferent, situate în municipiul Dorohoi, , că potrivit ordinului testamentar  din 13 martie 1973, C. S., fiul lui A. C., a decedat la 4 decembrie 1972, moştenitoare fiind C. J. La data de 21 august 2002, K. J., fostă C., şi C. C. notifică Primăria Municipiului Dorohoi, solicitând restituirea imobilelor din municipiul  Dorohoi. La data de 13 octombrie 2002, K.J. decedează, iar conform ordinului testamentar din 28 octombrie 2004, moştenitori fiind C. C. şi S. K. Prima persoană a continuat procedura pornită de mama sa, astfel că în înţelesul art. 4 al. 2 din Legea nr. 10/2001 aceasta are calitatea de persoană îndreptăţită.

A reţinut prima instanţă că nu a fost administrată nici o probă din care să rezulte că la 6 martie 1945 casa solicitată a fi restituită ar fi existat şi nu a fost distrusă în timpul celui de al doilea război mondial, precum şi aspectul că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că pe suprafaţa de teren în litigiu sunt edificate blocuri, conchizându-se că suprafaţa a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu, în sensul art. 2 lit. i  din Legea nr. 10/2001, condiţii în care reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent doar pentru suprafaţa de teren menţionată.

Cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră prima instanţă a reţinut că acesta nu poate face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât potrivit art. 8 din actul normativ menţionat nu intră sub incidenţa legii indicate terenurile agricole sau forestiere situate în extravilanul localităţilor.

Reţinându-se că primarul unităţii administrativ teritoriale a acţionat în calitate de reprezentant al acesteia, s-a conchis de către prima instanţă că acesta nu are calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul C. C. şi pârâtul Municipiul Dorohoi, prin primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Reclamantul C. C., în dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că în mod greşit a fost respins capătul de cerere vizând restituirea casei compusă din două etaje şi dependinţe. Precizează că existenţa acestui imobil a fost dovedită prin contractul de vânzare cumpărare  din 27 martie 1913, prin care C. A. M. a cumpărat de la N. R. o casă cu  două etaje şi dependinţe, cât şi terenul aferent, situate în municipiul Dorohoi. Din acel moment, C. A. M. a devenit proprietar, calitate ce a fost confirmată la data de 28 aprilie 1942, când Tribunalul Dorohoi a legalizat copia actului de vânzare cumpărare. Precizează că imobilul casă nu a fost distrus în timpul celui de al doilea război mondial.

În motivarea apelului, pârâtul Municipiul Dorohoi, prin primar, a arătat că sentinţa primei instanţe nu poate fi dusă la îndeplinire deoarece nu  s-a stabilit pentru ce suprafaţă de teren se acordă măsuri în echivalent. Arată că înscrisurile depuse la dosar nu dovedesc faptul că reclamantul este moştenitorul lui A. M. C.

Prin decizia nr.76 din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Suceava – secţia civilă – a admis apelurile şi a schimbat parţial sentinţa atacată, dispunând propunerea acordării de măsuri reparatorii atât pentru teren, cât şi pentru casa cu anexe,în prezent demolate.

Reclamantul a criticat sentinţa primei instanţe pentru neacordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul casă, situat în municipiul Dorohoi, fostă proprietate a autorului său, C. A. M.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 ( în prezent art. 23 din lege ), actele doveditoare ale dreptului de proprietate şi, în cazul moştenitorilor, actele ce le atestă această calitate vor fi depuse, ca anexă la notificare, într-un anumit termen, prelungit apoi prin lege.

 La pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înţelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moştenitor, orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă ( art. 2 alin. 1 din lege ), orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective  ) etc.

Pentru că art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu cuprinde prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptăţite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire. Ca urmare, practica judiciară a statuat în mod constant că, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privinţa dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, aşa încât sunt admisibile şi alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus, important fiind de stabilit dacă bunul solicitat a aparţinut autorului reclamantului.

Sintagma „ acte doveditoare ale dreptului de proprietate ” are, prin urmare, în accepţiunea legii de reparaţii, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conţinut mai larg decât cel al noţiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparaţie, în spiritul şi finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în accepţiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptăţite.

Ori, în speţă, din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub  din 27 martie 1913 ( fila 27 dosar fond ) rezultă că autorul reclamantului, C. A. M., a cumpărat pe lângă teren şi o casă cu două etaje, situată în municipiul Dorohoi,  str. I.C. B., cu vecinii menţionaţi în act, inclusiv casa nr. 37, proprietatea vânzătorului  N.

Din înscrisurile depuse la dosar, emise de Direcţia Judeţeană Botoşani a Arhivelor Naţionale ( filele 65-72, 100-102 dosar apel ) rezultă că la data de 15 decembrie 1948, autorul reclamantului, C. A. M., apare evidenţiat ca proprietar al imobilului casă cu două nivele, din Municipiul Dorohoi, str. I.C. F nr 39.

Prin adresa nr. 9348 din 25 iunie 2008 emisă de Primăria municipiului Dorohoi ( fila nr. 123 dosar apel ) se confirmă aspectul că strada I.C. B. s-a mai numit şi I.C. F.

Cum, din materialul probator menţionat, rezultă că autorul reclamantului, C. A. M., a fost proprietarul casei solicitate a fi restituită, casă care la data de 6 martie 1945 exista şi care a fost preluată fără titlu odată cu terenul, în sensul art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, iar în prezent acest imobil este demolat, în locul lui fiind edificate blocuri, se conchide că reclamantul, în baza art. 10 raportat la art. 26 din Legea nr. 10/2001 este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru această construcţie.

Critica formulată de pârâtul apelant, vizând neidentificarea suprafeţei de teren pentru care s-a stabilit că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii este  întemeiată.  Astfel,  prin  suplimentul  la  raportul  de expertiză efectuat în apel ( fila 112)  a  fost  identificat  terenul  în  litigiu  ca  fiind cel cuprins între reperele 1-2-3-4, suprafaţa acestuia fiind de 502 mp. Aşa fiind, dispoziţia primei instanţe vizând obligaţia de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren va fi schimbată, în sensul trecerii întinderii acestei suprafeţe de teren, respectiv 502 mp.

Cealaltă critică formulată de pârâtul apelant, vizând nedovedirea de către reclamant a calităţii sale de moştenitor  al lui C. A. M. nu este întemeiată.

Astfel, în art. 3 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul defineşte persoanele îndreptăţite la restituire, categoriile respective fiind enumerate limitativ, prevăzându-se că sunt îndreptăţite persoanele fizice, proprietare la data preluării în mod abuziv a imobilelor.

Singura excepţie este prevăzută în art. 4 alin. (2) din lege, în sensul că de ea beneficiază şi moştenitorii persoanei fizice îndreptăţite, prin succesiune legală sau testamentară.

Aşadar, o primă obligaţie care-i incumbă moştenitorului pentru a putea succeda, este aceea ca el să dovedească propria sa calitate, fie că ne aflăm în prezenţa unei succesiuni legale, fie în prezenţa unei succesiuni testamentare.

Prin aceasta, el dovedeşte aptitudinea sa de a succede, şi vocaţia lui succesorală.

Vocaţia succesorală constă, la rândul ei, în faptul de a fi chemat sau de a fi îndreptăţit la moştenirea unei persoane.

Din punct de vedere probator, dovada calităţii de moştenitor se poate face prin certificatul de moştenitor, eliberat de notarul public, în temeiul Legii nr. 36/1995 referitoare la notarii publici şi la activitatea notarială.

Alte acte juridice care dovedesc calitatea de moştenitor, pot fi testamentul, actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul dreptului de proprietare.

În speţă, potrivit înscrisurilor depuse la dosar ( filele nr. 43-48 dosar fond şi nr. 20-32 dosar apel ) reclamantul a făcut dovada calităţii de moştenitor după C. A. M., bunicul său.