Procedura insolvenţei.închiderea procedurii.atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere

Închiderea procedurii insolvenţei anterior punerii în executare a sentinţei de atragere a răspunderii materiale a persoanelor prevăzute la art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, nu este prematură, faza executării silite urmând celei de închidere a procedurii şi, respectiv, de radiere a societăţii debitoare din registrul comerţului.

Prin sentinţa nr. 525 din 16 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava, a fost admisă cererea de atragere a răspunderii materiale formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâtului M.A.S., fiind obligat acesta să suporte pasivul debitoarei SC „XY” SRL  în sumă de 24.142,10 lei.

În temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare precum şi radierea acesteia din registrul comerţului, iar în temeiul art. 136 a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, că pârâtul nu a predat documentele financiar-contabile ale societăţii debitoare, fiind astfel, incidente disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 şi că, potrivit raportului depus de lichidatorul judiciar la data de 16.06.2008, nu s-au identificat bunuri în patrimoniul societăţii care să fie vândute în vederea îndestulării creditorilor.

Împotriva sentinţei tribunalului au declarat recurs creditoarea AVAS Bucureşti şi pârâtul M.A.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs creditoarea AVAS a arătat că prima instanţă nu a dispus sub nici  un aspect asupra modului în care va fi pusă în executare sentinţa de atragere a răspunderii materiale a pârâtului, motiv  pentru care solicită continuarea procedurii şi punerea în executare a sentinţei prin intermediul executorului judecătoresc întrucât, obligaţia comunicării sentinţei investite cu formulă executorie şi a tabelului definitiv al creditorilor îi revine lichidatorului judiciar, înainte de închiderea procedurii.

 Consideră recurenta că, odată cu închiderea procedurii, lichidatorul judiciar nu poate fi descărcat de toate îndatoririle avute în procedura insolvenţei, în sarcina sa rămânând  în continuare atribuţiile arătate mai sus.

De asemenea, mai arată creditoarea, în cazul închiderii procedurii  insolvenţei se dispune şi radierea societăţii debitoare, situaţie în care, atragerea răspunderii nu mai poate opera atâta timp cât bunurile pârâtei sau contravaloarea lor trebuie aduse în averea debitorului, care nu mai există, fiind radiată de la O.R.C.

În ce-l priveşte pe pârât, acesta critică sentinţa tribunalului sub aspectul că în cauză nu ar fi întrunite condiţiile prev. la art. 138 lit. d din Legea 85/2006 cu privire la antrenarea răspunderii materiale a sa.

Astfel, arată pârâtul, lichidatorul judiciar l-a notificat să prezinte documentele societăţii debitoare la o altă ulterioară termenului de judecată care era dat în cauză, respectiv  16 septembrie 2008, dată la care i-a comunicat lichidatorului că se află în imposibilitate de a-i pune la dispoziţie documentele contabile întrucât acestea se află în posesia fostului contabil al societăţii.

Recursurile sunt nefondate.

Astfel, potrivit disp. art. 142 din Legea 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prev. la art. 138 alin. 1 din  acelaşi act normativ, se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă.

Potrivit aceluiaşi articol, după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile acestei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziţia sa de către lichidator.

Din cuprinsul acestui text de lege, rezultă cu prisosinţă, faptul că închiderea procedurii insolvenţei anterior punerii în executare a sentinţei de atragere a răspunderii materiale a persoanelor prev. la art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, nu este prematură, faza executării silite urmând celei de închidere a procedurii şi, respectiv de radiere a societăţii debitoare din registrul comerţului.

Este real că, potrivit disp. art. 140 din Legea 85/2006, sumele depuse la art. art. 138 alin. (1) intră în averea debitorului şi sunt destinate, în caz de faliment, acoperirii pasivului acestuia însă instanţa constată că, deşi cele două texte de lege se contrazic ( în sensul că sumele  rezultate din executarea silită nu mai pot intra în averea debitorului faţă de care s-a dispus închiderea procedurii falimentului şi conform art. 131 – 133 din lege, şi radierea acestuia), acest lucru nu înseamnă că, creditorii nu se pot îndestula, în mod direct, din sumele rezultate în urma executării silite chiar dacă în mod formal, ele nu se mai înregistrează în averea  debitorului.

De asemenea, contradicţii există între disp. art. 136, potrivit căruia, prin închiderea procedurii, judecătorul sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari şi  asociaţi şi disp. art. 142 din Legea nr. 85/2006, care stipulează, aşa cum s-a arătat mai sus, că executarea silită se face după închiderea procedurii şi că lichidatorul trebuie să-i pună executorului judecătoresc la dispoziţie tabelul definitiv consolidat de creanţe.

Această contradicţie poate fi însă remediată prin interpretarea, chiar dacă forţată, a textului art. 136 din Legea 85/2006, în sensul că face excepţie de la descărcare, îndatorirea lichidatorului judiciar de a pune la dispoziţia executorului judecătoresc acel tabel definitiv de creanţe, sau că, în situaţia în care lichidatorul ar refuza să îndeplinească această obligaţie, prevalându-se de disp. art. 136 din lege,  executorul judecătoresc să solicite tribunalului accesul la întreg dosarul de faliment.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a constatat că în mod legal tribunalul a dispus închiderea procedurii falimentului şi radierea debitorului din registrul comerţului anterior punerii în executare a sentinţei de atragere a răspunderii materiale a pârâtului.

În ce priveşte recursul declarat de pârât, instanţa a constatat că în mod legal şi temeinic judecătorul sindic a constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de atragere a răspunderii acestuia prev. la art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.

Astfel, potrivit acestui text de lege, persoana care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului prin aceea că a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ţinut contabilitate în conformitate cu legea poate să răspundă pentru o parte a pasivului debitorului.

Pârâtul se apără invocând lipsa culpei sale întrucât documentele contabile ar fi în posesia fostului contabil al societăţii debitoare, angajat cu ţinerea evidenţei contabile.

Însă, potrivit disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii, republicată, „Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prev. la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective.

Prin urmare chiar dacă s-ar reţine că documentele contabile se află în posesia fostului contabil, acest lucru nu-l exonerează pe pârât, în calitate de fost administrator, de răspundere, cu atât mai mult cu cât acesta nu a făcut nici o dovadă că ar fi făcut vreun demers în vederea recuperării respectivelor documente.

Nepunând la dispoziţia lichidatorului documentele contabile solicitate, acest lucru echivalează cu neţinerea contabilităţii în conformitate cu legea, faptă care este prezumată de lege, până la proba contrarie (prezumţie ce nu a fost  răsturnată de pârât), că a dus la aducerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea de Apel Suceava –Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, constatând că sentinţa judecătorului sindic este legală şi temeinică sub aspectele invocate în motivele de recurs, şi cum nici motive de ordine publică, care să ducă la o eventuală casare a sentinţei nu au fost reţinute, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, a respins recursurile ca nefondate – pronunţând decizia nr.1609/04.12.2008.

Domenii speta

Spete similare