Constatarea recunoaşterii paternităţii făcută în faţa instanţei de judecată. Cerinţe. Admisibilitate.

Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2008 la Judecătoria Fălticeni reclamantul T.S., în contradictoriu cu pârâta M.E.G., a contestat recunoaşterea paternităţii minorului M.I.G., născut la data de 11 mai 1992, recunoaştere făcută prin decizia civilă nr. 261 din 4 martie 1996, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 5320/1994, deoarece nu corespunde adevărului, tatăl minorului fiind un alt bărbat.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la sfârşitul anului 1992, pârâta l-a acţionat în judecată pentru stabilirea paternităţii minorului. Prin sentinţa civilă nr. 10073/1993 Judecătoria Constanţa a respins acţiunea ca nefondată. În apelul promovat de pârâtă, în temeiul art. 1206 Cod civil a recunoscut paternitatea minorului, iar în baza acestei recunoaşteri, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea pârâtei, constatând că este tatăl minorului.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţiile inadmisibilităţii acţiunii, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prescrise de dispoziţiile art. 57 al. 2 din Codul familiei şi autorităţii de lucru judecat, dedusă din decizia civilă nr. 261 din 4 martie 1996 a Tribunalului Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 1099 din 21 aprilie 2008, Judecătoria Fălticeni a respins excepţiile de inadmisibilitate a acţiunii şi autorităţii de lucru judecat. De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii menţionate a fost admis de Tribunalul Suceava prin decizia civilă nr. 293 din 9 septembrie 2008, cu consecinţa desfiinţării hotărârii atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că aceasta, în mod nelegal, a schimbat obiectul acţiunii şi temeiul juridic al acesteia.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr.  134 din 10 decembrie 2008, a respins recursul declarat de pârâta, menţinând, deci, hotărârea tribunalului.

Reinvestită cu judecarea cauzei, Judecătoria Fălticeni, prin sentinţa civilă nr. 1214 din 4 iunie 2009, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru  a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 58 din Codul familiei recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană.

Articolul 57 al 2 din Codul familiei stabileşte modalităţile prin care se poate face recunoaşterea, respectiv declaraţie la serviciul stării civile, prin înscris autentic sau prin testament, în această situaţie recunoaşterea paternităţii fiind făcută cu ştiinţă de tatăl copilului.

În speţă, pârâta, în calitate de mamă a minorului M.I.G., născut la data de 11 mai 1992, a chemat în judecată pe reclamant, pentru stabilirea paternităţii acestuia, cerere ce a fost admisă prin decizia civilă nr.261/1996 a Tribunalului Constanţa, în considerentele acesteia reţinându-se că reclamantul este tată minorului, ca urmare a probatoriului administrat, respectiv a interogatoriului luat acestuia, prin care recunoaşte întreţinerea de relaţii intime cu mama copilului, dar şi a expertizei medico legale, care concluzionează că din punct de vedere dermatoglific paternitate este probabilă, iar sanguin poate fi tatăl copilului.

Pentru că stabilirea paternităţii minorului s-a făcut printr-o hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, prima instanţă a constatat că nu ne aflăm în situaţia unei recunoaşteri extrajudiciare, ce ar putea fi contestată în condiţiile prevăzute de art. 58 al. 1 din Codul familiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, care a criticat soluţia primei instanţe pentru interpretarea restrictivă a dispoziţiilor art. 57 al. 2 din Codul familiei şi pentru aspectul că nelegal i-au fost respinse toate probele solicitate.

Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 288 din 6 octombrie 2009 a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că paternitatea minorului M.I.G. a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, pe bază de probe şi nu prin modalităţile expres reglementate de prevederile art. 57 din Codul familiei, situaţie în care acţiunea formulată de reclamant este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, în motivarea căruia a arătat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu operează în prezenta cauză. Astfel, acţiunea în contestarea recunoaşterii paternităţii este reglementată de art. 58 al. 1 din Codul familiei, fiind, deci, o acţiune numită, adică o acţiune expres prevăzută de un text de lege. Inadmisibilitatea acţiunii ce face obiectul prezentului dosar nu poate fi reţinută deoarece această excepţie presupune ca o acţiune în constatarea unui drept să nu poată fi primită când există calea acţiunii în realizarea dreptului, potrivit art. 111 Cod procedură civilă.

Precizează, de asemenea, că primele instanţe au dat o eronată interpretare şi aplicare dispoziţiilor art. 57 din Codul familiei.

Examinând recursul, prin  prisma motivelor formulate, ce vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Inadmisibilitatea este un mijloc de apărare cu o natură juridică mixtă: diferă de apărările de fond şi se apropie de excepţiile de procedură prin obiectul ei; diferă de excepţiile de procedură şi se apropie de apărările de fond prin rezultatul ei - dacă  e primită conduce la respingerea acţiunii.

Obiectul excepţiei de inadmisibilitate îl reprezintă contestarea dreptului reclamantului de a sesiza instanţa.

Efectele produse de inadmisibilitate au un alt temei decât al apărărilor pe fond şi ele duc la respingerea acţiunii nu pentru că dreptul invocat nu există sau nu mai există ci pentru că respectivul drept ipotetic nu poate fi protejat în justiţie pe calea aleasă de reclamant.

Deci, în concluzie, excepţia de inadmisibilitate se referă la un gen de acţiune care nu poate fi promovată în justiţie, dreptul pretins încălcat neregăsindu-şi ocrotire în sfera juridicului şi care îl pune pe magistrat în imposibilitate să o analizeze.

Ori, în speţă, nu este aplicabilă această excepţie, reclamantul investind instanţa cu o acţiune în contestarea recunoaşterii paternităţii, reglementată de art. 58 al. 1 din Codul familiei, conform căruia recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată de orice persoană interesată. Deci, în considerarea şi a dispoziţiilor art. 57 al. 2  din Codul familiei, instanţele de fond, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, trebuiau să analizeze incidenţa acestor dispoziţii legale, urmând a stabili dacă condiţiile prescrise de textele de lege menţionate pot fi reţinute în cauză sau nu.

În consecinţă, pentru cele reţinute, Curtea, în baza art. 312 al. 5 Cod procedură civilă, constatând că instanţele de fond au soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, va admite recursul, va casa cele două hotărâri, şi va trimite cauza pentru soluţionare în fond Judecătoriei Fălticeni.

Domenii speta

Spete similare