Ridicare control judiciar. Constatare încetare temeiuri care au determinat luarea măsurii arestării preventive, fără a se dispune revocarea ei.

Prin încheierea nr.21 din data de 21 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr.575/86/2011 s-a admis cererea formulată de inculpatul B. N..

În baza art. 1603 Cod procedură penală s-a ridicat controlul judiciar instituit asupra inculpatului prin hotărârea nr. 365 din data de 12.08.2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

În baza art. 139 alin. 2 Cod procedură penală s-a revocat măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, dispusă de Tribunalul Suceava prin încheierea nr. 11A din 5.05.2010.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea adresată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19.01.2011, sub nr. 575/86/2011, inculpatul a solicitat ridicarea controlului judiciar.

Potrivit art.160/3 Cod procedură penală „controlul judiciar instituit de instanţă poate fi oricând modificat sau ridicat de aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice”.

Faţă de inculpat s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea şedinţei Camerei de Consiliu nr. 11 A,  pronunţată la data de 05.05.2010 de către Tribunalul Suceava, în dosarul nr.5065/86/2010, emiţându-se în baza acestei încheieri mandatul de arestare preventivă nr.11 A din 05.05.2010, la momentul adoptării acestei măsuri preventive judecătorul reţinând că sunt întrunite condiţiile prev. de art.136, 146 şi 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, respectiv că există indicii temeinice, astfel cum acestea sunt definite de art. 681 Cod procedură penală, că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, că infracţiunile pentru care este cercetat sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani închisoare, iar din actele dosarului au rezultat probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din gravitatea intrinsecă a faptelor penale comise şi starea de pericol creată pentru interesele publice.

Măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv în condiţiile legii prin încheierea nr. 74 R din 30 iulie 2010 Curtea de Apel Suceava dispunând în acest sens pe o perioadă de 25 de zile, începând cu data de 2 august 2010 şi până la 26 august 2010, inclusiv.

Prin decizia penală nr.365 din 12.08.2010 a Curţii de Apel Suceava, s-a admis recursul declarat de inculpat împotriva încheierii nr.143 din 09.08.2010 a Tribunalului Suceava, s-a casat această încheiere şi s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, stabilindu-se obligaţiile pe care trebuie să le respecte pe timpul liberării provizorii.

Tribunalul a constatat de asemenea că măsura liberării provizorii sub control judiciar poate fi dispusă şi menţinută doar în cadrul unui proces penal, care trebuie să fie şi unul efectiv. Examinând sub acest aspect dosarul de urmărire penală înaintat de către organul de urmărire penală, s-a constatat că ulterior punerii în liberatate a inculpaţilor arestaţi preventiv urmărirea penală a stagnat. Ultimul act efectuat în cauză datează de mai bine de două luni şi este comunicarea unui raport de expertiză ADN, cu relevanţă îndoielnică sub aspect probatoriu. În consecinţă, în condiţiile în care faţă de inculpat sau faţă de faptele de care este acuzat nu se desfăşoară în mod efectiv activităţi de cercetare, iar prezenţa sa nu este necesară în vederea acestor cercetări (nefiind chemat de către organele de urmărire nici măcar o singură dată).

Pe de altă parte, controlul judiciar aplicat acestui inculpat este dificil de înţeles şi din perspectiva necesităţii aplicării unitare a legii, în condiţiile în care inculpaţi cu o situaţie similară sau chiar cu o contribuţie mai mare nu sunt supuşi nici unei măsuri. Susţinerea inculpatului în acest sens nu este contrazisă nici de înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi nici nu a fost combătută în momentul formulării concluziilor.

De asemenea, având în vedere că libertatea inculpatului sub control judiciar era provizorie, în condiţiile în care măsura arestării preventive nu a fost înlocuită sau revocată, Tribunalul a considerat necesar a se pronunţa (din oficiu, dar ca un corolar al aplicării instituţiei ridicării controlului judiciar) şi asupra măsurii preventive, motiv pentru care a procedat în consecinţă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminilitate Organizată Terorism-Serviciul Teritorial Suceava, solicitând respungerea cererii formulate de inculpat, cu motivarea, în esenţă, că nu este justificată ridicarea măsurii şi, totodată, s-a făcut o greşită aplicare a disp.art.139 alin.2 Cod procedură penală.

Prin decizia penală nr. 61 din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. 575/86/2011, s-a admis recursul declarat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminilitate Organizată Terorism-Serviciul Teritorial Suceava, s-a casat în parte încheierea mai sus-menţionată şi, în rejudecare, s-a înlăturat din încheierea atacată dispoziţia de aplicare a art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv de revocare a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul B.N., dispusă de Tribunalul Suceava – secţia penală prin încheierea nr. 11A din 05.05.2010.

În temeiul art.160/3 Cod procedură penală, s-a constatat că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru a decide astfel, a reţinut curtea că, potrivit prevederilor art. 1603 Cod procedură penală, controlul judiciar instituit de instanţă in cazul liberării provizorii sub control judiciar dispusă faţă de un inculpat poate fi oricând ridicat sau modificat de către aceasta, în total sau în parte, pentru motive temeinice.

De la data punerii inculpatului în libertate provizorie sub control judiciar şi până în prezent s-a scurs însă o durată suficientă de timp, în care rezonanţa concretă a faptelor în mediul în care acesta trăieşte s-a atenuat până la dispariţia ei.

Este real că există unele infracţiuni, printre care şi cele de crimă organizată, care prin însăşi comiterea lor relevă un astfel de pericol pe care lăsarea în libertate a celui pe care le comite l-ar presupune pentru ordinea publică.

Această justificare însă poate fi avută în vedere pentru luarea, respectiv menţinerea măsurii arestării preventive a unui inculpat în imediata proximitate a comiterii faptei, însă după o durată rezonabilă de timp, în lipsa oricărei dovezi concrete, acest pericol social trebuie dovedit.

Or, în cauză nicio probă nu s-a făcut sub aspectul de mai sus şi nici privind faptul că odată ridicate interdicţiile impuse inculpatului, buna desfăşurare a procesului penal ar putea fi ştirbită în vreun mod, obligaţie ce revine organului de urmărire penală.

Aşadar, constatând că pericolul social concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea acestuia în libertate l-ar presupune, nu mai subzistă, curtea a constatat că nu mai există temeiurile care au justificat măsura arestării preventive a inculpatului intimat, prima instanţă procedând în mod corect la ridicarea controlul judiciar instituit asupra acestuia.

Cu privire la greşita aplicare a disp.art.139 alin.2 Cod procedură penală invocată de parchet în motivarea recursului, curtea a constatat că în mod eronat tribunalul a revocat măsura arestării preventive.

Potrivit disp.art.160/1 alin.3/2 Cod procedură penală, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de inculpat măsura arestării preventive.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că măsura arestării preventive, în momentul acordării liberării provizorii sub control judiciar, nu mai este în fiinţă, ea fiind substituită de aceasta.

Cum temeiurile avute în vedere la luarea/prelungirea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, se impunea ca tribunalul să constate că acestea au încetat şi nu să dispună revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Domenii speta

Spete similare