Titlul executor emis de d.g.f.p. împotriva foştilor administratori ai societăţii comerciale ce a inregistrat obligaţii fiscale restante şi care a fost supusă procedurii insolvenţei.

Decizie 337 din 05.10.2007


Prin cererea înregistrată sub nr.232/91/2007 la Tribunalul Vrancea, contestatoarea Gheorghe Nicoleta, a solicitat anularea titlului executor nr.393001000002422 din 3 mai 2006 pe baza căruia a fost înfiinţată poprire pe veniturile din pensie la cererea D.G.F.P. Vrancea, până la concurenţa sumei de 105.066.222 lei.

Tribunalul Vrancea prin sentinţa civilă nr.12/25 ianuarie 2007, a respins cererea.

În motivarea sentinţei, s-a reţinut că Gheorghe Nicoleta, a îndeplinit funcţia de administrator al S.C." VIOLETA IMPORT-EXPORT"S.R.L. şi că, în cadrul procedurii falimentului, pornită  împotriva societăţii, aceasta a fost obligată prin sentinţa civilă nr.178/3.07.2003 a Tribunalului Vrancea, să suporte parte din pasivul societăţii, respectiv suma de 195.066.222 lei.

Prin încheierea din 2 septembrie 2004 s-a declarat închiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului a S.C." VIOLETA IMPORT-EXPORT"S.R.L.Focşani, iar pe data de 28 februarie 2006, D.G.F.P.Vrancea, a înmânat contestatorului somaţia pentru plata sumei pentru care i-a fost angajată răspunderea, iar la 3 mai 2006 a fost emis titlul executor.

Instanţa de fond  a respins apărarea contestatoarei în sensul că, prin încheierea procedurii falimentului ar fi descărcată de obligaţii, având în vedere disp.art.136 din Legea nr.64/1995, care se referă la debitorul persoană fizică, iar nu juridică, aşa cum este cazul de faţă.

Dispoziţiile art.140 din Legea nr.64/1995 prevăd că executarea silită poate continua şi după închiderea procedurii, iar în cauză titlul executor este reprezentat de o hotărâre judecătorească.

Aşa fiind, contestaţia a fost respinsă.

Î m p o t r i v a  sentinţei instanţei de fond, a declarat recurs contestatoarea Gheorghe Nicoleta invocându-se motive de netemeinicie şi nelegalitate, în sensul insuficientei analize a probelor cauzei şi aplicării greşite a legii, recursul fiind considerat ca fondat pentru următoarele considerente.

Din probele cauzei, cu deosebire din cuprinsul adresei nr. 15617/24.03.2003, rezultă că intimata D.G.F.P.Vrancea a solicitat Judecătorului Sindic al Tribunalului Vrancea, în Dosarul de faliment nr.36/2001, angajarea răspunderii administratorilor S.C."VIOLETA IMPORT EXPORT"S.R.L. Focşani, respectiv Gheorghe Nicoleta şi Harodinschi Violeta, pentru suma de 107.890.844 lei.

La dosar nu există o altă dovadă că intimata a modificat cuantumul sumei, în sensul majorării.

Prin sentinţa civilă nr.178/3 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte cererile creditoarelor D.G.F.P.Vrancea şi B.R.D. - Sucursala Vrancea, în sensul obligării numai a administratorului S.C."VIOLETA IMPORT EXPORT"S.R.L. Focşani, la pasivul neacoperit al debitoarei, pentru suma de 195.066.222 lei, fiind respinsă acţiunea faţă de celălalt administrator Harodinschi Violeta.

Sub aspectul discutat, critica formulată de recurentă, referitoare la suma pentru care s-a dispus înfiinţarea popririi, este întemeiată.

Într-adevăr, la dosarul de faliment, angajarea răspunderii contestatoarei, s-a făcut pentru suma totală de 195.066.222 lei, dar în cadrul distribuirii acesteia între cele două creditoare, respectiv D.G.F.P.Vrancea şi B.R.D. - Sucursala Vrancea.

Cum nu au fost făcute alte dovezi în legătură cu modalitatea de împărţire a sumei între creditoare, urmează a fi avută în vedere adresa nr.15617/24.03.2002, fila 4  dosar nr.1030/231/2006, prin care, în calitatea sa de creditoare D.G.F.P. Vrancea, a solicitat angajarea răspunderii recurentei, numai pentru 107.890.844 lei.

Sub acest aspect, recursul va fi admis, în sensul anulării parţiale a titlului executor până la limita sumei  de 107.890.844 lei şi menţinută poprirea numai pentru această sumă.

Va fi înlăturată critica privitoare la încălcarea art.141 Cod proc.fiscală, în sensul nerespectării cronologiei comunicării actelor de executare, respectiv somaţia şi titlul executor.

În opinia recurentei, necomunicarea concomitentă a celor două acte, atrage nulitatea formelor de executare, deşi codul de procedură fiscală , nu prevede o asemenea sancţiune.

Aşa fiind această critică va fi înlăturată.

Curtea constată neconsecvenţa recurentei în ce priveşte motivarea recursului pe de o parte, criticând nerespectarea dispoziţiilor din  codul de procedură civilă, referitoare la executarea silită, iar pe de altă parte susţinând necompatibilitatea dintre dispoziţiile Legii nr.64/1995 şi ale codului de procedură fiscală.

În referire la primul aspect, critica sentinţei vizează încălcarea art.379 alin.1 Cod proc.civilă, în sensul incertitudinii creanţei, întrucât nu se cunoaşte momentul de l care au fost calculate accesoriile, respectiv majorări şi penalităţi.

Aspectul invocat apare pentru prima dată în recurs, întrucât se constată că pe parcursul litigiului, recurenta a făcut referire doar la suma comunicată de D.G.F.P.Vrancea în dosarul de faliment, adică 107.890.844 lei (ROL) şi făcând obiecţiuni doar la reţinerea în sarcina sa, a întregii sume, rezultând din sentinţa civilă nr.178/3 iulie 2003 a Tribunalului Vrancea.

Critica va fi respinsă întrucât hotărârea judecătorească pronunţată are autoritate de lucru judecat, iar obiecţiunile privitoare la întinderea creanţei, puteau fi făcute în acel dosar.

În ce priveşte modalitatea de recuperare a creanţelor în cazul insolvenţei debitorului, 0692/2003, rezolvă această problemă prin art.172 şi următorii.

Din actele dosarului, rezultă că procedura de recuperare a fost făcută cu respectarea acestor dispoziţii legale, astfel încât, şi acest motiv de recurs, va fi respins, ca nefondat.

Faţă de cele expuse, Curtea, văzând şi disp.art.312 Cod proc.civilă, a admis recursul, a modificat sentinţa civilă nr.12/25 ianuarie 2007 a Tribunalului Vrancea, în parte şi în rejudecare, a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatoare, anulând în parte titlul executor,  menţinându-l doar pentru o anume sumă, reprezentând creanţă fiscală în loc de … precum şi poprirea înfiinţată, numai pentru această sumă.