Nerespectarea dispoziţiilor art. 362 al. 1 lit. a Cod pr.penală referitoare la sentinţele ce nu pot fi atacate cu apel. Motiv de casare şi de trimitere spre rejudecare în complet legal constituit.

Decizie 696 din 25.11.2008


Prin sentinţa  penală nr. 660/22.11.2007 pronunţată  de Judecătoria Tecuci în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod pr. penală, a fost achitat inculpatul H.I. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzut de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit. g Cod penal în referire la art. 210 Cod penal (fapta din 27.01.2007).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod pr. penală a fost achitat inculpatul H.I. pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzut de art. 208 alin. 1 Cod penal în referire la art. 210 Cod penal (fapta din 14.02.2007).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod pr. penală a fost achitat inculpatul H.I. pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 193 Cod penal.

S-a constatat că partea vătămată H.M. nu s-a constituit parte civilă.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, a fost avansat din fondul special al Ministerului Justiţiei către Biroul de Avocaţi Tecuci.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod pr. penală a fost obligată partea vătămată H.M. la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci a fost trimis în judecată inculpatul H.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 193 Cod penal, art. 208 al. 1 Cod penal şi art. 208 al. 1 – 209 al. 1 lit. g Cod penal în referire la art. 210 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, reţinându-se în esenţă, că în noaptea de 27.01.2007 partea vătămată H.M. a fost ameninţată cu moartea şi i-au fost sustrase multe produse alimentare, iar la data de 14.02.2007, i-a fost sustras un motor de frigider.

Analizând probele administrate în cauză, prima instanţa a reţinut următoarele:

Partea vătămată H. M. locuieşte împreună cu tatăl său H. C. în comuna M., judeţul Galaţi, de când aceasta s-a mutat din oraşul Piatra Neamţ.

În aceeaşi curte  locuieşte şi inculpatul H. I., fiind fratele  părţii vătămate şi, respectiv, fiul martorului H. C.

De  când partea vătămată  locuieşte în comuna M., între aceasta şi inculpat au existat nenumărate conflicte şi neînţelegeri, generate, în mare parte şi de  faptul că acesta din urmă consuma în mod excesiv alcool.

La data de 05.03.2007, partea vătămată a formulat plângere împotriva inculpatului, prin care a reclamat faptul că în noaptea de 27.01.2007 acesta a ameninţat-o cu moartea şi i-a sustras produse alimentare (tobă, cârnaţi, slănină),iar la data de 14.02.2007 i-a sustras un motor de frigider.

În cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată a arătat că în seara zilei de 27.01.2007, în jurul orelor 19,00, inculpatul a venit în stare de ebrietate şi a ameninţat-o că dă foc la casă şi că o omoară. A doua zi a  constat că din magazie i-au fost sustrase produse alimentare, slănină şi cârnaţi). In luna februarie, inculpatul a  sustras un motor de frigider, care era depozitat în grădină, nefiind în stare de  funcţionare. A mai arătat că nu  l-a văzut pe inculpat când a sustras bunurile, însă presupune că el a fost  autorul, deoarece sustragerile au încetat după ce acesta a plecat de acasă.

Martorul din lucrări D. T. în declaraţia sa dată în faţa instanţei, a declarat că are cunoştinţă de faptul că i-au fost furate părţii vătămate bunurile reclamate, din relatările acesteia, şi presupune că au fost sustrase de inculpat, pentru că nu avea altcineva cine să le fure, deoarece partea vătămată este venită de la Piatra Neamţ şi nu are cunoştinţe.

A asistat de nenumărate ori când inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată, însă nu ştie când s-a petrecut concret acest lucru.

În acest context a fost şi declaraţia acestui martor dată la urmărirea penală (fila 12).

Martorul H. C., tatăl celor două părţi, a susţinut că nu l-a văzut pe inculpat cum  a sustras bunurile, ci a auzit de la partea vătămată aceste aspecte. A mai arătat că în seara de dinaintea sustragerii produselor din magazie, inculpatul i-a adresat părţii vătămate ameninţări cu moartea.

Ceilalţi doi martori, I. C. şi C. I., au arătat că nu au auzit că inculpatul să fi săvârşit faptele  pentru care a fost trimis în judecată.

Din examinarea întregului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a apreciat că faptele de furt prevăzute de art. 208 alin. 1 Cod penal şi  art. 208 alin. 1-209 al. 1 lit. g Cod penal în referire la art. 210 Cod penal, nu există.

Pentru a se constata existenţa unei infracţiuni, probele în acuzare trebuie să fie directe şi să dovedească în mod nemijlocit vinovăţia inculpatului.

Ori, în speţa de faţă, probele administrate au fost indirecte, bazate doar pe presupuneri şi pe spusele părţii vătămate, care pot conduce la anumite concluzii numai dacă se coroborează cu conţinutul altor probe directe, care nu există în cauză.

Din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate cu declaraţiile martorilor rezultă doar un dubiu, care nu poate profita decât inculpatului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare, prima instanţa a constatat că s-a conturat săvârşirea acesteia, însă având în vedere contextul în care s-a desfăşurat, inculpatul fiind în stare avansată de ebrietate, acesteia i-a lipsit aptitudinea de a alarma, nefiind aptă să inspire părţii vătămate o temere gravă şi temeinică şi asta şi datorită nenumăratelor conflicte, când ameninţările şi insultele au devenit ceva obişnuit pentru părţi.

Pentru aceste motive, prima instanţa a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de furt, apreciind că fapta nu există, şi pentru săvârşirea infracţiunii de  ameninţare,  apreciind că îi lipseşte una din elementele esenţiale ale acesteia, şi anume latura obiectivă.

Partea vătămată a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei soluţii au declarat apel  Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci  şi partea vătămată H. M. iar prin decizia penală nr. 244/30.04.2008 a Tribunalului Galaţi s-a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi partea vătămată H. M. şi obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:

 Verificând sentinţa penală apelată prin prisma motivelor de apel  invocate de parchet şi de partea vătămată cât şi din oficiu cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Tribunalul a constatat că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică urmând a fi menţinută.

Inculpatul H. I. este  fratele părţii vătămate H. M., iar martorul H. C. este tatăl celor 2(doi).

Aceştia locuiesc cu toţii în acelaşi imobil şi gospodăresc împreună. Partea vătămată a făcut plângere că fratele său inculpatul H. I. sustrage din casă diverse bunuri  alimentare  şi  obiecte pe care le vinde pentru alcool şi o ameninţă cu moartea. Probele ce au fost administrate în cauză, printre care şi declaraţia tatălui celor două părţi(inculpat şi parte vătămată) nu au relevat că inculpatul se face vinovat de  infracţiunea de furt. Martorul tată H. C. a declarat că nu l-a văzut efectiv că acesta ar fi sustras bunuri din casă, că ştie unele aspecte doar din spusele părţii vătămate.

Nici un alt martor  nu a văzut acest aspect .

Cu privire la infracţiunea de ameninţare deşi aşa cum a reţinut şi instanţa de fond s-a conturat comiterea acesteia, însă având în vedere contextul în care s-a desfăşurat (stare de ebrietate a inculpatului, faptul că aceste locuieşte în aceeaşi casă cu sora sa, partea vătămată şi tatăl lor), împrejurarea că asemenea incidente au caracter permanent, devenind o obişnuinţă pentru inculpat, iar temerea părţii vătămate nu mai poate fi justificată, se poate aprecia că elementele constitutive ale acestei infracţiuni nu sunt în totalitate întrunite.

În consecinţă instanţa de fond  în mod corect a reţinut că infracţiunea de furt nu există dispunând achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct. 2  litera a în referire la  art. 10 litera a din Codul de procedură penală, iar infracţiunii de ameninţare îi lipseşte un element constitutiv latura obiectivă, dispunând achitarea în conformitate cu  dispoziţiile art. 11 pct. 2 litera a în referire la art. 10 litera d din Codul de procedură penală.

În termen legal împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi susţinând că în cauză în mod greşit tribunalul a judecat ca apel căile de atac promovate împotriva hotărârii de fond şi că în mod greşit s-a dispus în cauză achitarea inculpatului H. I.

Recursul declarat procuror este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs Curtea constată că primul dintre acestea este fondat şi atrage casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare situaţie în care examinarea celui de-al doilea motiv de recurs devine inutilă.

Astfel Curtea reţine că inculpatul H. I. a fost trimis în judecată pentru o infracţiune prevăzută de art. 193 Cod penal şi pentru două infracţiuni prevăzute de art. 210 raportat la art. 208 – 209 al. 1 lit. g Cod penal, infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

De asemenea reţine că potrivit art. 361 al. 1 lit. a Cod pr. penală sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate nu pot fi atacate cu apel.

Faţă de cele mai sus arătate se constată că în mod greşit a calificat Tribunalul Galaţi ca apeluri căile de atac promovate de procuror şi de partea vătămată împotriva sentinţei pronunţate în cauză de Judecătoria Tecuci şi că în mod corect aceste căi de atac trebuiau judecate ca recursuri în complet format din trei judecători. 

Aşa fiind Curtea  constată că în cauză nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie şi că instanţa de control judiciar nu a fost compusă conform legii situaţie în care va admite recursul declarat procuror, va casa decizia pronunţată de Tribunalul Galaţi şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru judecarea ca recursuri a căilor de atac promovate împotriva sentinţei penale nr. 660/22.11.2007 a Judecătoriei Tecuci.