Contestaţia la titlu. Întinderea clarificării, interpretării şi explicării dispozitivului hotărârii.

Contestaţia la titlu. Întinderea clarificării, interpretării şi explicării dispozitivului hotărârii.

-art.399 şi urm C.pr.civ.

Într-o contestaţie la titlu nu se poate proceda la lămurirea dispozitivului prin combaterea situaţiei de fapt reţinute cu ocazia judecării fondului. De asemenea, pe această cale nu se poate modifica un titlu executoriu, respectiv nu se pot examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

 (Decizia  866/28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale)

Prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului, reclamantul SG a chemat în judecată pe pârâta SC TB SA Buzău, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să  se dispună anularea deciziilor nr.41  şi 42 din 15.07.2008 şi repunerea în situaţia anterioară emiterii acestora, cu obligarea pârâtei la reintegrarea în muncă într-un post similar pregătirii sale profesionale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând  acţiunea, reclamantul a învederat instanţei, că  prin sentinţa civilă nr.295 din 26.03.2008 a Tribunalului Buzău, secţia civilă, sentinţă definitivă şi irevocabilă, s-a dispus reîncadrarea sa în meseria şi funcţia avută anterior măsurii abuzive, ilegale, dispuse de societate, astfel încât, prin notificarea adresată prin intermediul executorului judecătoresc a solicitat pârâtei reîncadrarea sa în muncă în postul de conducător auto, avansând în acelaşi timp o disponibilitate de a fi încadrat în muncă pe un post inferior celui ocupat anterior şi chiar cu o salarizate inferioară.

În sensul celor precizate, a avut în vedere hipoacuzia acută, boală profesională contractată în decursul vechimii de peste 25 de ani şi a muncii în condiţii improprii şi pe mijloace de transport(autobuz de călători) cu un grad de uzură foarte mare, cu motoare uzate producătoare de zgomote peste limita decibelilor admişi.

Reclamantul a mai arătat că, în condiţiile handicapului hipoacuzic acut, boală recunoscută de conducerea societăţii, în exercitarea libertăţii şi a dreptului de a munci, garantat prin constituţie, fără îngrădire, a consimţit ca reîncadrarea în muncă să se producă într-o meserie sau profesie care să nu implice relaţionarea sa prin vorbire, respectiv auz, cu alte persoane.

De asemenea, reclamantul a mai menţionat că, prin încălcarea dispoziţiilor cuprinse în art.5 şi art. 8 din Codul Muncii, conducerea societăţii a emis, în mod cu totul formal, decizia  reîncadrare în muncă nr.41/15.07.2008. Însă, deşi în această deciziei se prevede reîncadrarea sa în funcţia de casier-încasator la Secţia Transporturi, fişa postului întocmită în baza deciziei prevede atribuţii de serviciu de muncitor necalificat, de îngrijitor.

Reclamantul a mai relatat că atribuţiile şi sarcinile de serviciu specificate în fişa postului sunt în vădită discordanţă cu atribuţiile funcţiei/meseriei de casier-încasator COR 915 302 conform Clasificării Ocupaţiilor din România, fiind încălcate dispoziţiile art. 17 şi art. 40 din Codul Muncii.

S-a mai precizat că în data de 15.07.2008 a fost emisă şi decizia nr.42, prin care s-a dispus suspendarea contractului  individual de muncă nou încheiat în baza dispoziţiilor deciziei  nr.41 din 15.07.2008, întemeiată pe dispoziţiile art.52 al.1, lit.c Codul Muncii şi pe  sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr.3106/07.07.2008, întrucât vizează fapta de sustragere a cantităţii de 5l motorină la începutul lunii decembrie 2007, pentru care societatea a formulat un denunţ penal prelungit într-un timp nepermis de îndelungat, decizie pe care o apreciază ca fiind nelegală.

Prin întâmpinarea  formulată  pârâta a învederat instanţei  că prin decizia nr.41 din data de 15.07.2008, societatea s-a conformat sentinţei civile nr.295 din 26.03.2008, a Tribunalului Buzău, dispunând încadrarea reclamantului pe perioadă nedeterminată în funcţia de casier-încasator la Secţia Transporturi,  iar motivul pentru care în fişa postului s-au trecut atribuţii de serviciu de muncitor necalificat, de îngrijitor,  s-a datorat faptului că reclamantul suferea de hipoacuzie şi nu putea îndeplini atribuţiile specifice de casier-încasator, acestea implicând obligativitatea folosirii limbajului şi funcţionării simţului auzului, iar un alt post în unitate pentru care acesta să fie apt din punct de vedere medical nu exista.

Cu privire la decizia nr.42 din 15.02.2008,  pârâta a  arătat că acesta este  nelegală, având în vedere dispoziţiile art. 52 al.1 lit.c din Codul muncii care stipulează: „ contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii: c) în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti”, situaţie în care se afla şi reclamantul, soluţia de scoatere de sub urmărire penală nefiind definitivă.

După administrarea probatoriilor, Tribunalul prin sentinţa civilă nr. 348 din 27 martie 2009 a respins acţiunea formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Reclamantul a fost salariatul societăţii în funcţia de conducător auto, iar prin decizia nr.119/4.12.2007 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al acestuia în temeiul art. 61 lit.a Codul Muncii pe motiv că a sustras cantitatea de 5 litri motorină din rezervorul autobuzului pe care îşi executa atribuţiile.

Prin sentinţa civilă nr.295/26.03.2008, Tribunalul Buzău a admis contestaţia formulată, a  dispus anularea deciziei contestate şi înlocuirea sancţiunii desfacerii CIM cu avertisment precum şi repunerea salariatului în situaţia anterioară cu obligarea pârâtei la plata  unei despăgubiri conform art. 78 Codul Muncii.

Tribunalul a mai reţinut că societatea conformându-se hotărârii judecătoreşti a emis decizia nr.41/15.07.2008 prin care a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia de casier - încasator şi în aceeaşi zi fost emisă decizia  nr.42 prin care s-a decis suspendarea CIM în temeiul art. 52 al.1 lit.c Codul  Muncii, având în vedere adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău nr.3106/7.07.2008.

Prin contestaţie reclamantul a solicitat anularea celor două decizii emise de pârâtă invocându-se nelegalitatea acestora.

Cu privire la decizia nr.41/15.07.2008, Tribunalul a reţinut că societatea a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul de casier – încasator şi nu cea de conducător auto deţinută anterior, urmare afecţiunilor  cronice de care suferă acesta, respectiv hipoacuzie acută, diagnostic care face imposibilă relaţionarea cu cei din jur.

De altfel, însuşi reclamantul prin cererea de chemare în judecată a precizat că şi-a exprimat consimţământul de a fi încadrat pe un post inferior celui ocupat şi cu o salarizare inferioară într-o meserie care să nu implice contactul său prin vorbire sau auz cu alte persoane.

În acest context, având în vedere şi adresa nr.512/17.11.2008 emisă de doctorul CM, medic de întreprindere în care se stabileşte că salariaţii diagnosticaţi cu „hipoacuzie” permanentă nu pot lucra în funcţia de şofer autobuz sau casier –încasator, societatea în fişa postului semnată de reclamant a înscris ca atribuţii şi sarcini, activităţi adaptate afecţiunilor sale care, în esenţă, îmbracă forma unor activităţi de îngrijitor, funcţie înscrisă în statutul de funcţii al societăţii în anexa 2 la Hotărârea nr.183/31.07.2008 a Consiliului local al municipiului Buzău (fila 24 dosar fond).

Faţă de această situaţie de fapt,  tribunalul a constatat că societatea nu a încălcat dispoziţiile art.5 şi 8 Codul Muncii invocate de reclamant, întrucât nu s-a realizat nici o discriminare directă sau indirectă acestuia, concept care de altfel nici nu îşi are aplicabilitatea în speţa dedusă judecăţii în condiţiile în care nu se invocă nici un alt reper sau termen de comparaţie în raport de care să se analizeze discriminarea.

Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că în art. 2 alin.1 din OG137/2000 se defineşte noţiunea de discriminare ca fiind  „ orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate.... precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege...”.

Aceeaşi idee este stipulată şi în art. 16 alin.1 din Constituţia României, precum şi în art. 1 din protocolul nr.12 la CEDO.

O explicaţie mai amplă oferită de CEDO cu privire la noţiunea de discriminare este legată de art.14 al CEDO ratificat de România prin Legea 30/1994, care a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca acesta să se bazează pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Raportat la speţa dedusă judecăţii, tribunalul a constatat că nu poate fi reţinută vreo atingere  adusă principiului egalităţii de tratament în materie de muncă şi salarizare sau al egalităţii în faţa legii, atâta timp cât nu s-a invocat o situaţie comparabilă pentru a fi reţinut tratamentul diferenţiat injust.

În ce priveşte atribuţiile şi sarcinile de serviciu stabilite de pârâtă, acestea au fost adaptate la  afecţiunile reclamantului, ceea ce denotă maxima disponibilitate a societăţii în menţinerea salariatului şi implicit în respectarea hotărârii judecătoreşti de reintegrare.

Faţă de decizia nr.42/15.07.2008, instanţa a apreciat că în condiţiile existenţei unei plângeri penale formulate de angajator, soluţionată  prin Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de 50 lei în sarcina învinuitului-reclamant, măsură rămasă irevocabilă conform susţinerilor apărătorului acestuia, societatea în mod legal a dispus suspendarea contractului individual de muncă.

De altfel, chiar prin concluziile scrise formulate de societate s-a învederat că sancţiunea administrativă aplicată reclamantului a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat de societate, de către Tribunalul Buzău în dosar nr.8553/114/2008, astfel încât această decizie nu mai este valabilă, nemaifiind necesară analiza valabilităţii acesteia.

Împotriva acestei sentinţe  a  formulat  recurs  contestatorul  SG.

Recurentul a susţinut,  în  esenţă  că  decizia 41/15.07.2008 emisă în  baza  sentinţei civile nr. 295/26.03.2008 a  Tribunalului  Buzău cuprinde în  mod  deliberat  menţiunea  încadrării sale  pe  funcţia  de  casier-încasator,  deşi  atribuţiile  din  fişa postului  corespundeau  funcţiei de îngrijitor  iar starea  sa medicală (diagnosticat cu hipoacuzie acută) face imposibilă  desfăşurarea  activităţii  în  condiţiile în care  nu  poate relaţiona  cu cei  din  jurul  său. Mai  mult  decât  atât,  emiterea  deciziei  nr. 41/15.07. 2008 a  fost realizată  în  mod  formal de  vreme  ce  în  aceeaşi zi,  a fost  emisă decizia  nr. 42/15.07.2008 prin  care  unitatea  îi  suspenda  contractul  de muncă în temeiul  art. 52 lit. c  din  Codul muncii, în  considerarea  faptului  că s-a  formulat o plângere  penală şi,  deşi  procurorul  a  dat  ordonanţă  de  scoatere de  sub  urmărire  penală,  unitatea  a  sesizat  instanţa  atacând  această  soluţie .

Curtea  de Apel Ploieşti prin  decizia civilă  nr. 1303 din 11 iunie 2009 a admis recursul formulat de reclamantul SG, a modificat în tot  sentinţa  atacată şi pe  fond,  a  admis  acţiunea şi a  dispus anularea deciziilor 41 şi 42 din 15 iulie 2008 emise de intimată  SC TB SA, cu obligarea acesteia la reîncadrarea în muncă, cu plata drepturilor salariale de la data suspendării până la reîncadrarea efectivă.

Pentru a pronunţa această decizie,  instanţa de recurs  a reţinut  următoarele:

Prin  rezoluţia  din 9  ianuarie  2008 s-a  început urmărirea penală  împotriva  contestatorului  întrucât,  în  dimineaţa  zilei  de  29  noiembrie  2007  a  sustras  5  litri  de motorină  din  autovehiculul  aparţinând  intimatei,  căreia  i-a  cauzat  un prejudiciu  de  18  lei  recuperat integral. Parchetul  de pe lângă  Judecătoria  Buzău  a  dispus  scoaterea  de  sub  urmărire  penală  pentru  această  faptă şi  aplicarea  unei  sancţiuni  cu  caracter  administrativ  -  amendă în  sumă  de  50  lei,  apreciind că  acesta  este la prima  abatere,  a  avut o  atitudine  sinceră,  prejudiciul  este  modic şi  a fost integral  recuperat  iar  fapta  prezintă  un  grad  de pericol social redus.

 La  data  de  4  decembrie  2007, intimata  a  emis  decizia  nr. 119  prin  care  a  dispus  desfacerea contractului individual  de muncă având  în  vedere  fapta  de  sustragere  din  data  de  29 noiembrie  2007. Această  decizie  a fost  contestată,  iar  instanţa prin  sentinţa  civilă  nr. 295/26.03.2008 a  admis  contestaţia,  a anulat  decizia,  a înlocuit  sancţiunea  desfacerii  contractului  individual  de muncă  cu  avertisment,  dispunând  totodată  şi repunerea  contestatorului în  situaţia anterioară.

A  reţinut  instanţa  în  considerentele hotărârii că,  deşi contestatorul  a  invocat  starea  sa  de  sănătate,  în  sensul  că  poartă  aparat  auditiv  fiind hipoacuzic,  nu s-a produs  nicio  dovadă  în  acest  sens.

Intimata, în  baza  acestei  hotărâri,  a  emis  decizia  nr. 41/15.07.2008 prin  care  s-a  dispus  începând  cu 15.07.2008 încadrarea  contestatorului  pe perioadă  nedeterminată  în  funcţia  de  casier-încasator. Curtea  reţine împrejurarea  conform  căreia  contestatorul a adus  la  cunoştinţă intimatei, prin  intermediul  notificării  executorului  judecătoresc că  datorită hipoacuziei acute  de  care  suferă  este  de  acord  să  accepte încadrarea  pe un post  inferior  celui  ocupat  cu  condiţia  ca  noua  funcţie  să  nu  necesite  relaţionarea  prin  vorbire  sau  auz  cu  alte  persoane,  ori  decizia  41  stabileşte  încadrarea acestuia  pe  un post  care  implică  tocmai  astfel  de  activităţi.

Tot în  aceeaşi  zi,  intimata  emite  decizia  nr. 42/15.07.2008 prin  care  dispune  că începând  cu data  de  15.07.2008 se  suspendă  contractul individual  de muncă  al  contestatorului -  încadrat  pe  funcţia  de  casier-încasator  la  secţia  transporturi,  conform  art. 52 alin. 1  lit. c  din Codul mucii.

A  susţinut intimata  că  sunt  îndeplinite cerinţele  legale  prevăzute  de  lege  pentru  a se  dispune  suspendarea  contractului  individual de muncă, întrucât  a  formulat  la  instanţă  plângere  împotriva  soluţiei procurorului  iar  hotărârea  nu  a rămas  definitivă.

Din  examinarea  cronologică  a  actelor  emise  de  instituţii şi autorităţi  în  prezenta  cauză,  curtea  a reţinut  ca  fiind întemeiate  criticile  invocate  în recurs.

Astfel, este evidentă intenţia  intimatei  de  a  sancţiona  pe  contestator  dincolo chiar  de  limitele  şi  condiţiile  impuse  de  lege. Prin  emiterea chiar în  aceeaşi  zi  a celor  două  decizii  contestate,  intimata  a  acţionat  abuziv  în  raport  de dispoziţiile  sentinţei  civile  nr. 295/26.03.2008 pronunţată  de Tribunalul  Buzău  de disp.  art. 27 din Codul  muncii precum şi de  soluţiile  pronunţate  urmare  plângerii penale .

Astfel,  deşi  legea  prevede încadrarea  în  muncă  şi  desfăşurarea  unei  activităţi  în  condiţiile  în care  salariatul  este  apt  pentru desfăşurarea acelei activităţi  şi  deşi  contestatorul  a  învederat  intimatei că  este  diagnosticat  cu  hipoacuzie  acută  care îl pune  în  imposibilitate  de  a desfăşura  o  activitate  ce  implică  relaţionare  prin  vorbire,  respectiv  auz,  intimata îl  încadrează  în  funcţia  de  casier-încasator care presupune  tocmai  o  asemenea  relaţionare.

Mai  mult  decât  atât,  în  aceeaşi  zi în care s-a  dispus  reintegrarea,  intimata  a  dispus  suspendarea  contractului  individual  în temeiul  art. 52  alin. 1  lit. c  din Codul  muncii. Conform  acestui  text  de lege,  există  posibilitatea  suspendării  contractului  individual de muncă, la  iniţiativa  angajatorului  însă  acest  text  foloseşte  sintagma  „poate” fapt  care în raport  de  toate  circumstanţele  cauzei atrage concluzia  unei  atitudini abuzive  din  partea  societăţii intimate  care prin  măsurile dispuse  încalcă  dreptul  la  muncă  al  contestatorului.

Curtea  a  reţinut  această  împrejurare  şi în  raport  de  faptul  că  din  cercetările  efectuate  rezultă  că  instanţa  de  judecată  a  statuat definitiv  prin  decizia nr. 106/13.03.2009 pronunţată  la  Tribunalul Buzău  asupra  sancţiunii administrative  aplicată  de  către  procuror  în  sensul  menţinerii  acestei  sancţiuni astfel că susţinerile intimatei  atât  la  judecata în fond  a contestaţiei, prin  concluziile scrise  de  la  dosar, la  data  de 24 martie 2009, cât şi la soluţionarea recursului  privind  legalitatea deciziilor  emise  nu pot  fi reţinute,  intimata  dând  din  nou  dovadă  de  rea  credinţă,  cu atât mai  mult  cu  cât măsura  suspendării  poate  subzista  numai până  la  rămânerea  definitivă a  hotărârii  judecătoreşti.

Având în vedere aceste considerente,  Curtea  a  apreciat ca întemeiate  criticile  invocate,  sens în care, în raport de  art. 312 Cod  proc.civilă, a admis recursul şi a  modificat în  tot  sentinţa  iar pe fond a  admis acţiunea  anulând deciziile nr. 41  şi 42 din  data de  15  iulie 2008 emise  de  intimată,  cu obligarea intimatei  la reîncadrarea  în  muncă a  contestatorului,  cu  respectarea  drepturilor  conferite  de  lege,  precum şi  la  plata  drepturilor  salariale  de  la  data  suspendării  până  la încadrarea  efectivă.

Nu a putut însă  reţine  apărările intimatei  în  sensul  că  oricum  recurentul  contestator,  datorită  bolii sale  nu poate  să  îndeplinească atribuţiile  unui casier-încasator, întrucât  în  conformitate cu disp. art. 3, art.6 şi 27 din Codul muncii,  dreptul  la  muncă  nu poate fi  îngrădit  şi orice salariat  încadrat în  muncă  trebuie  să  beneficieze de condiţii de muncă  adecvate  activităţii  desfăşurate,  de  securitate  şi  sănătate  în  muncă,  precum şi  de  respectarea  demnităţii sale  fără nicio discriminare.

Nu există, deci,  posibilitatea îngrădirii  dreptului  la  muncă  pe  motivul existenţei unei  boli  a  salariatului, unitatea  având  obligaţia de a-l  reintegra  în  muncă  conform  pregătirii sale  profesionale,  a  stării  de  sănătate.

SC TB SA  a formulat contestaţie  la executarea  deciziei civile nr. 1303 din  11 iunie 2009, pronunţată de Curtea  de  Apel Ploieşti, motivată în drept de art. 399 Cod proc.civilă, cerere înregistrată sub nr.906/42/19  octombrie 2009  de  către  compartimentul  registratură al Curţii de Apel Ploieşti.

S-a  solicitat de asemenea, ca în  conformitate cu disp. art. 403 Cod proc.civilă  să  se dispună  suspendarea executării  deciziei  mai sus menţionate,  până la  soluţionarea contestaţiei la executare.

În motivarea contestaţiei la executare  contestatoarea  a arătat că, în  fapt  intimatul a  fost  salariatul societăţii ca şofer  autobuz călători,  iar prin  decizia  nr.119/04.12.2007 societatea a dispus  desfacerea  Contractului individual de  muncă  a  acestuia  în temeiul  art.61  lit. a Codul muncii.

Prin  sentinţa civilă nr. 295/2008,  Tribunalul Buzău a  dispus  reîncadrarea  salariatului  în  postul  deţinut  anterior  şi plata  drepturilor salariale  conform  art. 78 Codul muncii.

Se  arată  că  societatea  a executat  dispoziţiile privitoare plata  drepturilor  băneşti,  însă  în privinţa reîncadrării, constatând  că  salariatul a  fost  diagnosticat  cu  „hipoacuzie „ afecţiune  care era incompatibilă cu  funcţia  de  şofer,  iar AJOFM  Buzău  nu a pus  la  dispoziţie  societăţii  un post  corespunzător  pregătirii sale profesionale  şi  diagnosticului salariatului, au  convenit  cu acesta să i se  ofere  un post  vacant de  casier,  dar cu atribuţii de  muncitor  necalificat  – post inexistent  în  schemă – ofertă  acceptată  de  intimat.

După emiterea deciziei  nr. 41/15.07.2008 intimatul  a  informat  societatea  că  refuză  postul  acceptat iniţial şi că va  ataca  decizia nr. 41/15.07.2008 în  instanţă, considerent faţă de  care,  având în  vedere  că împotriva  salariatului exista o plângere penală  în legătură cu serviciul,  în aceeaşi zi  a  emis  decizia nr.42/ 15.07.2008 prin  care s-a  dispus  suspendarea  executării deciziei  nr. 41/15.07.2008, până la  soluţionarea  definitivă a plângerii penale.

Curtea de Apel Ploieşti a  admis  recursul  formulat  de intimat împotriva sentinţei civile  nr. 348/2009 a  Tribunalului Buzău şi pe  fond,  a  anulat  deciziile nr. 41 şi 42  din 15.07.2008 cu  obligarea societăţii la  reintegrarea intimatului  în muncă, cu plata  drepturilor salariale  începând cu data  suspendării,  respectiv  15  iulie 2008,  până la reîncadrarea  efectivă a  salariatului.

Executorul judecătoresc PAG,  în  dosarul de executare nr. 68/30.09.2009  a  transmis  societăţii  notificarea  intimatului, prin  care  se pune în  vedere societăţii că  refuzul de a executa  decizia  civilă  nr. 1303/2009 atrage  răspunderea penală  în condiţiile  art. 277-279 Codul muncii.

Potrivit  dispoziţiilor cuprinse în art. 261 Cod proc.civilă,  în  considerentele unei  hotărâri  judecătoreşti  este  expusă  situaţia  de  fapt în detaliu, încadrarea în  drept, examinarea  argumentelor părţilor,  punctul de  vedere  al instanţei,  iar  dispozitivul  hotărârii este  consecinţa  raţionamentului  logico-juridic din considerente.

Acelaşi  cod  prevede  că  dispozitivul hotărârii  trebuie să cuprindă  toate  menţiunile  necesare  pentru ca  hotărârea să poată fi pusă în executare.

Aşa fiind,  se  solicită  ca în conformitate  cu disp. art. 399 cod proc.civilă instanţa  să  lămurească  dispozitivul  decizie civile  nr.  1303/2009 sub  următoarele considerente:

1. În  considerentele  deciziei  se  acceptă  că  suspendarea  executării Contractului individual de  muncă  poate fi dispusă de angajator  până la rămânerea definitivă  a hotărârii instanţei  penale, respectiv până la  pronunţarea  sentinţei 103/13.03.2009 a Tribunalului Buzău – Secţia penală.

 Prin  dispozitivul  deciziei contestate  societatea este obligată  la plata  drepturilor salariale  către intimat  de la data suspendării Contractului individual de  muncă  - 15.07.,2008 şi nu de la data  rămânerii definitive  a  hotărârii penale.

2. Curtea afirmă că nu poate  reţine  apărările  societăţii  în sensul că intimatul  datorită bolii sale,  nu poate să îndeplinească  atribuţiile de  casier încasator,  iar în  continuarea  acestor  considerente  se pune  în  vedere  societăţii  că are  obligaţia  să-l reîncadreze  pe intimat  conform pregătirii sale profesionale, a stării de sănătate, cu respectarea  dispoziţiilor instanţei de  judecată.

Se  arată  că  obligaţia  de a-l reîncadra pe  intimat potrivit  dispozitivului deciziei contestate  precum şi obligaţia  de a-i plăti drepturile salariale,  nu sunt lămuritoare  sub  următoarele aspecte:

- intimatul  să  fie  reîncadrat  în  funcţia de şofer, în  considerentele  deciziei  făcându-se  referire la  dispoziţiile  sentinţei  civile  nr. 295/2008 a Tribunalului Buzău;

 - intimatul să  fie reîncadrat  pe  o  funcţie  compatibilă  cu pregătirea profesională  şi stare  sa  de sănătate;

 - în  măsura în  care în  statul de  funcţii  al  societăţii  nu există  nici un post  vacant  care să  nu presupună relaţionarea  intimatului prin  vorbire,  cum să procedeze  în privinţa reîncadrării  şi calculării drepturilor băneşti  la  care  societatea  a fost obligată  în favoarea intimatului.

La termenul din 21.04.2010, contestatoarea a arătat că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind suspendarea executării, curtea luând act de voinţa părţii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, contestaţia la executare formulată, motivele invocate şi dispoziţiile legale aplicabile, curtea a constatat că cererea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Cererea formulată în prezenta cauză reprezintă o contestaţie la titlu, situaţie în care nu se poate proceda la lămurirea dispozitivului prin combaterea situaţiei de fapt reţinute cu ocazia judecării fondului. De asemenea, pe această cale nu se poate modifica un titlu executoriu, respectiv nu se pot examina împrejurări care vizează fondul cauzei şi care sunt de natură să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Contestatoarea SC TRANS BUS SA, prin cererea sa solicită, practic, reexaminarea fondului cauzei şi modificarea unei decizii irevocabile.

Toate aspectele invocate în prezenta contestaţie la executare au fost examinate de către instanţa de recurs care a pronunţat decizia 1303/11.06.2009 a Curţii de Apel Ploieşti.

Decizia împotriva căreia s-a exercitat contestaţia la executare cuprinde în dispozitiv menţiuni clare, susceptibile de executare şi pentru care nu este necesară o lămurire suplimentară.

A analiza situaţia posturilor existente în societate, situaţia concretă a intimatului reclamant Stanciu Gheorghe, raportat la pregătirea şi starea sa de sănătate echivalează cu o reanalizare a fondului cauzei, astfel că instanţa investită cu judecarea contestaţiei nu poate proceda la o asemenea reanalizare.

Mai mult toate aspecte invocate pe calea contestaţiei la executare au fost examinate de instanţa de recurs atunci când a analizat fondul cauzei, astfel că acestea nu mai pot fi reiterate pe calea prezentei cereri.

Pentru considerentele expuse şi văzând disp. art.399 - 403 C.pr.civ., curtea a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare