Pretenţii. Stabilirea caracterului comercial al litigiului

Pretenţii. Stabilirea caracterului comercial al litigiului.

C. proc. civ., art. 158, art. 2 pct. 1

lit. „a”coroborat cu art. 2821 alin. 1

După ce s-a stabilit caracterul comercial al litigiului, pentru verificarea competenţei sale materiale instanţa trebuie să aibă în vedere şi valoarea obiectului litigiului, valoare care este cumulul pretenţiilor care formează obiectul cererii de chemare în judecată, chiar dacă pretenţiile izvorăsc din două contracte comerciale distincte, fiecare sub valoarea  limita de 100 000 lei.

Cumulul pretenţiilor formulate în cadrul aceleiaşi acţiuni este întotdeauna posibil pentru o mai bună administrare a actului de justiţie, cu atât mai mult  cu cât se deduce şi conexitatea între pretenţiile reclamantului.

Prin sentinţa nr. 2815 din 24 septembrie 2010, Tribunalul Comercial Mureş a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi în consecinţă s-a declarat necompetentă material să judece cererea formulată de reclamanta S.C. R. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect angajarea răspunderii contractuale în limita sumei de 59.785,39 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor livrate în temeiul contractelor  de execuţie lucrări nr. 57 din 4 decembrie 2007 şi a contractului de închiriere utilaje nr. 3/2008, precum şi a accesoriilor în cuantum de 54.009,17 lei afectate obligaţiilor principale începând cu data scadenţei şi până la 15 martie 2010 şi s-a dispus trimiterea dosarului Judecătoriei Târgu-Mureş, deîndată ce prezenta hotărâre devine irevocabilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că sub nr. 1871/1371/26.05.2010 a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Mureş acţiunea judiciară comercială promovată pe calea procedurii de drept comun de reclamanta S.C. R. S.R.L. Cristeşti, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. – Filiala Constanţa prin care s-a solicitat angajarea răspunderii contractuale în sarcina acesteia din urmă, prin obligarea la repararea în natură  a prejudiciilor cauzate ei prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale în cuantum de 113.794,56 lei alcătuită sin suma de 59.785,39 lei reprezentând valoarea creanţelor consemnate în facturile dresate pârâtei precum şi a sumei de 54.009,17 lei, reprezentând  penalităţi de întârziere stabilite convenţional raportate la creanţele principale începând cu data scadenţei şi până la data de 15 martie 2010.

În susţinerea cererii reclamanta a invocat  contactul de execuţie de lucrări nr. 57 din 4 decembrie 2007 şi contractul de închiriere utilaje nr. 3/2008.

Analizând cererea de chemare în judecată şi titlurile invocate în susţinerea pretenţiilor, s-a constatat că reclamanta a îndreptat în contra pârâtei  două acţiuni judiciare principale întemeiate pe izvoare de sine-stătătoare, respectiv raportul comercial izvorât din contractul de subantrepriză nr. 57 din 4 decembrie 2007, precum şi contractul de închiriere utilaje nr. 3/2008.

Valoarea fiecăreia dintre aceste acţiuni principale este inferioară limitelor impuse de legiuitor, pentru ca acestea să fie aduse în primă jurisdicţie înaintea unei instanţe judiciare cu rang de tribunal câtă vreme reclamanta a solicitat atragerea răspunderii contractuale a pârâtei în considerarea contractului de execuţie de lucrări nr. 57 din 4 decembrie 2007, pentru pretinsele obligaţii comerciale neîndeplinite în valoare de 19.436 lei şi unor accesorii în cuantum de 14.460,45 lei, iar în considerarea contactului de închiriere utilaje nr. 3/2008 pentru pretinsele obligaţii principale neîndeplinite în valoare de 40.349,30 lei  şi unor accesorii în cuantum de 39.548,72 lei. S-a apreciat că reclamanta cu de la sine putere  a reunit două diferende comerciale din raporturi juridice comerciale de sine-stătătoare, încheiate cu pârâta care emană obiecte şi cauze diferite, însă într-o evidentă conexitate, apte a fi valorificate prin acţiuni judiciare principale distincte care însă, raportat la valoarea obiectului fiecăreia dintre ele ar fi atras prima jurisdicţie a judecătoriei şi ar fi beneficiat doar de un grad de jurisdicţie cel al recursului devolutiv circumscris dispoziţiunilor art. 3041 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamant S.C. R. S.R.L., solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii excepţiei necompetenţei materiale invocată din oficiu de judecător, cu trimitere cauzei spre competentă soluţionate Tribunalului Comercial Mureş.

Se susţine în considerentele cererii de recurs că litigiul este de natură comercială, natură ce rezidă din aplicarea atât a criteriului obiectiv al comercialităţii cât şi a criteriului subiectiv. Reclamanta, în calitate de comisionar, a solicitat realizarea unui drept de creanţă care are ca şi izvor obligaţional un contact de execuţie de lucrări  care este un fapt de comerţ în baza dispoziţiilor art. 3 pct. 8 din Codul comercial. Ambele părţi contractante au calitatea de comerciant, astfel că este incidentă legea comercială pentru toţi participanţii  părţi contractante în ceea ce priveşte obligaţiile care au luat naştere din raportul contractual invocat.

Odată stabilit caracterul comercial al litigiului, trebuie analizată şi valoarea obiectului iar din conţinutul cererii introductive rezultă că a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligaţiilor asumate în cuantum de 113.794,56 lei, valoare superioară plafonului minim de 100.000 lei prevăzut de art. 2 alin.1  lit. a Cod procedură civilă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă, curtea a constat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă „tribunalele judecă în prima instanţă procesele şi cererile în materie comercială a căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei….”. Din cuprinsul acestui text legal  rezultă că în determinarea competenţei materiale sau de atribuţiune a tribunalelor legea foloseşte şi criteriul valoric.

În raport de acest criteriu, competenţa se fixează prin actul de sesizare şi încă din momentul investirii instanţei, întrucât investirea instanţei este făcută prin cererea de chemare în judecată a reclamantului, act prin intermediul căruia se determină cadrul procesual cu privire la părţi dar şi cu privire la obiectul litigiului. În acest sens chiar art. 112 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, indică drept unul din elementele cererii de chemare în judecată, obiectul cererii şi „valoarea lui după preţuirea reclamantului”. Aceasta înseamnă, în primul rând, că indicarea valorii este o obligaţie care revine reclamantului şi ea trebuie concretizată în cuprinsul cererii iniţiale de chemare în judecată, pârâtul la rândul său putând contesta evaluarea făcută de către reclamant.

Este adevărat că în mod obişnuit reclamantul solicită prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului la o singură prestaţie, dar nu este exclus ca reclamantul să invoce prin una şi aceeaşi cerere mai multe pretenţii, un atare cumul este întotdeauna posibil pentru o mai bună administrare a justiţiei şi mai ales atunci când se deduce o conexitate între pretenţiile reclamantului.

În speţa dedusă judecăţii, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 113.794,56 lei, sumă ce reprezintă un drept de creanţă rezultat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor din contractul de execuţie de lucrări nr. 57 din 4 decembrie 2007 şi a contractului de închiriere utilaje nr. 43/2008. Suma solicitată de către reclamantă nu a fost contestată de către pârâtă şi chiar dacă această  creanţă rezultă din două contracte diferite, se poate constata că  sunt încheiate între aceleaşi părţi şi vizează realizarea aceluiaşi obiect, respectiv executarea şi finalizarea obiectivului „Deviere Racord S.R.M. 10” Luduş pentru amplasare depozit de legume şi fructe, legătură de conexitate de altfel constatată şi de către prima instanţă.

În atare situaţie, se constată că valoarea obiectului litigiului este superioară plafonului minim de 100.000 lei, reglementat de art. 2 alin. 1 lit. a Cod procedură civilă şi competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de acest text legal, revine tribunalului.

Prin urmare, curtea în baza dispoziţiilor art.  312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, a admis recursul, a modificat hotărârea primei instanţe în sensul respingerii excepţiei necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a dispus trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalul Comercial Mureş.

Domenii speta

Spete similare