Furt. Participaţie improprie.

Decizie 544 din 26.04.2011


Furt. Participaţie improprie.

 Cod penal  art. 31

 art. 208 alin.

Fapta unei persoane care cu intenţie determină o minoră în vârstă de 13 ani să sustragă diverse sume de bani de la părinţii săi  întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de furt.

 Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi

pentru cauze cu minori şi de familie

Decizia penală nr. 544/R din 26 aprilie 2011

Prin sentinţa penală nr. 29 din 18.01.2011 a Judecătoriei Rm. Sărat în baza art. 31 raportat la art.208 al.1 cu art.41 al.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul I.L.S. la pedeapsa de 1 an închisoare şi s-au aplicat disp. art.71,64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.

A fost obligat inculpatul la 47.000 lei despăgubiri civil către partea civilă R.V. şi la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a  dispune astfel instanţa de fond a reţinut că partea vătămată este administratorul unei societăţi  agricole  şi a adunat în timp  bani  pe care i-a ascuns  într-o  scafa  din tavanul unui  hol  al imobilului său. Fiica părţii vătămate  R.I.M. în vârsta de  13 ani  era  prietenă  cu inculpatul care la acel  moment avea  vârsta de  21 ani, şi cum acesta  cunoştea  că partea vătămată  are bani  i-a cerut  minorei  să-i împrumute suma de  1.100 lei pentru ca să deschidă o societate comercială. Această sumă inculpatul i-a restituit-o fiului  părţii vătămate,  respectiv  martorului R.S.I.

Minora  cunoştea  unde părinţii  păstrează  banii şi când a luat  suma de 1.100  lei, bani pe care  i-a predat  inculpatului, a văzut că în acel loc  era o suma  mare de bani 

La sfârşitul luni august inculpatul  i-a cerut minorei  R.I.M.  suma de 30.000 lei  pentru a-şi cumpăra autoturism,  spunându-i acestuia  că  îi va restitui, împrejurare în care minora a luat din casa aceşti bani şi i-a predat  inculpatului  iar acesta  şi-a  cumpărat  un autoturism.

Inculpatul nu  i-a restituit  banii, iar la data de 15.09.2008  inculpatul i-a mai cerut minorei suma de  15.000 lei, bani pe care şi de aceasta data minora i-a dat fără ştirea părinţilor, iar la  patru  zile  după aceasta, inculpatul i-a mai cerut suma de  2000 lei, afirmând  că vrea să achite o rată la maşină, de această  dată minora a luat banii i-a  pus în caiet şi i-a predat învinuitului  prin intermediul colegei sale  P.C.

Situaţia de fapt, expusă mai sus, a fost  stabilită prin coroborarea plângerii părţii vătămate, fotografii judiciare, procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a  inculpatului.

Fapta inculpatului, care profitând  de relaţia  de prietenie cu  minora  RI.M.  în vârsta de 13 ani  şi de naivitatea acesteia,  a determinat-o  să sustragă  în  perioada  august – septembrie 2008  în mod reperat, diverse sume  de  bani  din casa părinţilor, bani pe care i-a  folosit în  scopuri personale  respectiv suma de 48.100 lei, s-a considerat că  întruneşte  elementele  constitutive ale  infracţiunii  de participaţie  improprie  la furt, prevăzută de art.  31 raportat  la art.  208  al. l Cod penal  cu aplicarea art. 4l al. 2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere persoana inculpatului, care se află la prima încălcare a legii penale, poziţia nesinceră  a acestuia  pe tot parcursul  procesului penal, împrejurarea că  prejudiciul  nu a fost recuperat de către partea vătămată,  pericolul social concret al faptei, modalitatea în care aceasta a fost comisă, respectiv profitând  de vârsta  părţii vătămate, precum şi  faptul că inculpatul nu este angajat  şi nu desfăşoară  o activitate  utilă.

In ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, partea  vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de  49.000 lei, însă  din probele  administrate  instanţa de fond a reţinut că  fiica părţii vătămate  a înmânat  inculpatului suma  totala e  48.100 lei, din care inculpatul  a  restituit suma de 1100 lei, fiind astfel nerecuperată suma de  47.000 lei.

Împotriva  acestei soluţii a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea acestei căi de atac a precizat că din probele administrate nu se poate reţine că ar fi determinat-o pe minoră să sustragă părintelui său suma reclamată, el cerând doar suma de 1.110 lei, pe care de altfel a restituit-o.

Examinând recursul formulat prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât şi sub toate aspectele conform art. 386/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a apreciat că această cale de atac este nefondată.

Reanalizând probele administrate în cauză, Curtea a considerat că inculpatul se face vinovat de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, iar prejudiciul este cel stabilit de prima instanţă.

Din probele administrate s-a reţinut că  partea vătămată R.V. în cursul anului 2008 a avut importante sume de bani, aspect ce rezultă din înscrisurile de la CEC Bank, depuse la dosar, conform cărora acesta a derulat mai multe activităţi în agricultură.

Deşi inculpatul nu a recunoscut că ar fi determinat-o cu intenţie pe R.I.M., fiica minoră a părţii vătămate, cu care inculpatul avea o relaţie de prietenie, în anul 2008 să sustragă mai multe sume de bani de la părintele său, această apărare este contrazisă de declaraţiile pe care minora şi martora P.C.  le-au dat în cauză,  în faza de urmărire penală  şi în faza cercetării judecătoreşti .

Inculpatul a susţinut în apărarea sa că ar fi  derulat diverse intermedieri de vânzare –cumpărare autoturisme, a lucrat în construcţii şi/sau a primit aceste sume de bani de la mama sa, care la rândul ei le-a obţinut în urma unor tranzacţii imobiliare.

Referitor la cel din urmă aspect, inculpatul a depus la dosar un contract de vânzare cumpărare autentificat la notariat şi un înscris sub semnătură privată. Din înscrisul sub semnătură privată, care nu poartă data când a fost întocmit, a rezultat că numita I.M., mama inculpatului, ar fi primit de la cumpărătorii O.G. şi O.F., la data de 12.08.2007, suma de 20.000 lei, urmând ca restul până la 83.000 lei să-i primească în luna martie 2008. Din contractul de vânzare cumpărare rezultă că I.M. şi D.L.F. au vândut în data de 13.08.2007 numiţilor O.G., căsătorită cu O.F., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Brăila, iar preţul vânzării a fost de 20.000 lei, primit integral şi personal .

 Se observă astfel că înscrisul sub semnătură  privată doreşte să prezinte o altă realitate decât cea autentificată de notar, motiv pentru care nu poate fi luat în considerare ca veridic, aşa cum în mod justificat a făcut-o şi instanţa de fond, dând astfel curs disp. art. 63 alin. 2 Cod procedură penală.

A mai susţinut inculpatul că a obţinut diverse venituri din construcţii, fără însă a face proba cu înscrisuri asupra acestora. A fost audiat în acest sens martorul E.D., care a declarat că în cursul anilor 2007,2008, 2009,2010 a lucrat împreună cu inculpatul, sporadic 2-3 luni pe an, perioadă în care au fost plătiţi cum sume de aproximativ 100 lei/zi. Adunând aceste sume de bani, probate de către inculpat nu rezultă sume necesare achiziţionării şi ulterior schimbării mai multor autoturisme, respectiv Fiat, cu care a avut un accident, Ford, BMW şi un Peugeot 607. Despre aceste autoturisme inculpatul face vorbire în declaraţia sa dată în faza de urmărire penală.

De asemenea, la dosarul cauzei mai există o adresă de la Administraţia Fiscală Rm Sărat, conform căreia inculpatul nu figurează cu venituri în anul 2008. Din cele de mai sus, rezultă cu certitudine inculpatul în anul 2008 a determinat-o cu intenţie pe minora R.I.M.(în vârstă de 13 ani) să sustragă diverse sume de bani, până la limita de 47.000 lei de la partea vătămată R.V.

În final, s-a considerat că această situaţie de fapt întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 31 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Şi cu referire la pedeapsa aplicată, s-a considerat că aceasta a fost just individualizată de către instanţa de fond, care a ţinut cont de criteriile prev. de art. 72 Cod penal,  îndeosebi celor referitoare la modalitate de comitere, respectiv de  faptul că şi-a exercitat influenţa asupra unei minore de numai 13 ani, de numărul de acte materiale, cât şi de cuantumul prejudiciului produs.