Prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea ca inadmisibilă

Decizie 847/R din 14.09.2010


Prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea ca inadmisibilă.

Consecinţa este casarea hotărârii şi trimiterea cauzei în rejudecare primei instanţe care va pune în discuţie excepţia inadmisibilităţii.

Prin Sentinţa nr.144/1.02.2010 a Tribunalului Mureş - Secţia CAF, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. S.A. Sighişoara, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul S..

În considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că reclamanta nu a solicitat anularea unor acte administrative prin care a fost înştiinţată că figurează cu debite în evidenţele pârâtului, ci a solicitat doar recunoaşterea unor drepturi stabilite prin acţiuni judecătoreşti, astfel că această acţiune a fost apreciată ca inadmisibilă, fiind respinsă ca atare.

Prin recursul formulat împotriva acestei Sentinţe de către S.C. S. SA. Sighişoara, s-a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, susţinându-se în esenţă că acţiunea, deşi a fost respinsă ca urmare a  inadmisibilităţii acesteia, excepţia nu a fost pusă în discuţia părţilor.

Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii, existând, astfel, motivul prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă; întrucât instanţa nu a pus în discuţia părţilor această excepţie invocată din oficiu, nu a oferit posibilitatea acestora de a  îşi exprima poziţia.

S-a mai arătat că în mod nelegal a fost respinsă şi cererea în probaţiune privind efectuarea unei expertize contabile, această probă fiind utilă pentru a dovedi că societatea şi-a achitat debitele, integral, faţă de pârâtă.

Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul Sighişoara, a solicitat respingerea recursului, susţinând în esenţă că inadmisibilitatea acţiunii, aşa cum a reţinut prima instanţă,  nu reprezintă o veritabilă excepţie, nefiindu-i aplicabile disp. art.137 Cod procedură civilă, întrucât această inadmisibilitate vizează o condiţie de fond pentru exercitarea acţiunii în contenciosul administrativ, potrivit modului în care a fost formulată acţiunea.

Referitor la susţinerea potrivit căreia s-ar fi respins cererea de efectuare a unei expertize contabile, în mod nejustificat, s-a arătat că prima instanţă a procedat în mod corect întrucât aceasta nu era concludentă, petinentă şi necesară cauzei.

S-a mai arătat că, în raport de modul de formulare al acţiunii introductive, aceasta ar fi inadmisibilă, potrivit art. 111 coroborat cu art. 109 Cod procedură civilă.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

La termenul de judecată din 1 februarie 2010,  când, de altfel, s-a şi soluţionat cauza, instanţa de fond a apreciat ca inadmisibilă acţiunea formulată, respingând-o ca atare.

După cum rezultă din practicaua hotărârii atacate, după încheierea fazei probatorii, cu ocazia acordării cuvântului în fond şi a dezbaterii cauzei, instanţa nu a pus în discuţie, într-adevăr, inadmisibilitatea  acţiunii, deşi a respins-o ca atare.

Or, în aceste condiţii, hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea legii, fiind realizat motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a dat eficienţă prevederilor art. 137  alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă.

Procedând astfel, în cauză a fost pronunţată o hotărâre nelegală care atrage casarea acesteia, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, întrucât instanţa nu a acordat posibilitatea părţilor să se pronunţe asupra excepţiei care, dată fiind natura acesteia, făcea inutilă cercetarea fondului pricinii.

Pe cale de consecinţă, Curtea va admite recursul promovat în cauză potrivit art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă,  casând hotărârea atacată şi trimiţând cauza spre rejudecare primei instanţe.

Potrivit art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va pune în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii şi, în raport de soluţia pe care o va împărtăşi cu privire la această excepţie, va avea în vedere, dacă se mai impune, şi celelalte motive invocate prin cererea de recurs.