Refuzul de a se supune recoltării de probe biologice. Elemente constitutive. Regularitatea probelor.

Refuzul de a se supune recoltării de probe biologice. Elemente constitutive. Regularitatea probelor.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, art. 87 alin. 5

C. pr. pen., art. 64

Situaţia premisă a elementului material al infracţiunii incriminate de art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, este ca persoana care refuză, se împotriveşte ori se sustrage recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat să aibă calitatea de conducător auto şi să fie antrenată în trafic în momentul opririi şi invitării ei de către autorităţile abilitate să se supună recoltării unor asemenea probe ori utilizării aparatului etilotest.

Prin sentinţa penală nr. 443/16 iunie 2009, Judecătoria Miercurea Ciuc: -în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C. pr. pen., l-a achitat pe inculpatul H.T. de sub acuza comiterii infracţiunii de refuz al unui conducător auto de a se supune recoltării probelor biologice, prev. de art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată;

-a făcut aplicarea art. 192 alin. 3 C. pr. pen.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu s-a probat în mod cert faptul că inculpatul H.T. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare HR-//-/// anterior opririi lui de către organele de poliţie şi că acesta ar fi fost urmărit de către un echipaj al poliţiei pe o distanţă de un km. Martorii asistenţi nu au văzut cine anume a condus autoturismul, aceştia ajungând în dreptul porţii imobilului inculpatului doar în momentul în care acestuia i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest; în plus ei au dat declaraţii contradictorii în cursul procesului penal, fapt care creează dubii cu privire la săvârşirea infracţiunii de către inculpat.

Pentru a fi considerată infracţiune, refuzul unei persoane de a se supune recoltării de probe biologice presupune ca aceea persoană să aibă calitatea de conducător auto şi să fi condus autoturismul anterior opririi sale de către poliţie. Or, prima instanţă a constatat că din probele administrate nu rezultă cu certitudine faptul că inculpatul ar fi condus maşina înainte să fie oprit de către organele de poliţie.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, criticând-o pentru netemeinicie, considerând că prima instanţă a făcut o greşită analiză a probelor instrumentate în cauză, probe care duc clar spre existenţa faptei, săvârşirea ei de către inculpat şi comiterea acesteia cu vinovăţia specifică.

Prin decizia penală nr. 9/26 ianuarie 2010, Tribunalul Harghita, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C. pr. pen., a respins ca nefondat apelul procurorului, făcând aplicarea art. 192 alin. 3 C.pr. pen.

Pentru pronunţarea acestei decizii, tribunalul a constatat că procurorul nu  poate furniza un material probator apt să stea la baza unei soluţii de condamnare. Astfel, întreaga conduită a organelor de poliţie, altele decât cele făcând parte din poliţia judiciară, în afara cadrului procesului penal, prezintă indiciile unor abuzuri săvârşite de către acestea prin ridicarea inculpatului, prin consemnări nereale în procesul verbal întocmit şi în declaraţiile martorilor.

Pe de altă parte, declaraţiile inculpatului şi ale soţiei acestuia sunt în mod evident mincinoase, oscilante şi neverosimile. Cu toate acestea, lipsa probelor de nevinovăţie nu poate avea drept consecinţă răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie, iar interpretarea per a contrario trebuie făcută cu mare rezervă. Faptul că împrejurările arătate de inculpat nu sunt adevărate nu înseamnă, în mod necesar, că acuzele sunt adevărate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita. În motivarea căii de atac, este contestată temeinicia hotărârii tribunalului de respingere a apelului declarat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 443/16 iunie 2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, prin care s-a dispus achitarea inculpatului Hella Tibor de sub acuza comiterii infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, pe motivul prevăzut de art. 1o lit. d C. pr. pen. Se susţine de către titularul recursului că probele instrumentate în cauză demonstrează întrunirea cumulativă a condiţiilor condamnării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii deduse judecăţii.

Analizând recursul pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 1282/258/2009 al Tribunalului Harghita şi al dosarului cu acelaşi număr al Judecătoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, a celor care trebuie examinate din oficiu, potrivit art. 3859 alin. 3 C. pr. pen., a concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale intimatului, precum şi din oficiu, în limitele efectului devolutiv, se reţin următoarele:

În ceea ce priveşte modalitatea de rezolvare a apelului promovat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 443/16 iunie 2009 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc, decizia Tribunalului Harghita este la adăpost de critici.

Astfel, argumentele prezentate de instanţa de al doilea grad în motivarea rezolvării la care s-a oprit prin decizia penală nr. 9/26 ianuarie 2010 sunt pertinente şi nu suportă nicio corectură ori adăugare din partea instanţei de recurs. Prin urmare, în lipsa oricărui motiv, care să fie reţinut din oficiu, de anulare a hotărârii atacate, ori a sentinţei primei instanţe, recursul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita este nefondat, aşa încât, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. Pen., va dispune respingerea căii ordinare de atac declarate.

Asupra motivelor de recurs ale procurorului, aceste sunt neconvingătoare pentru următoarele considerente:

Aminteşte pentru început situaţia premisă a elementului material al infracţiunii incriminate de art. 87 alin. 5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, este ca persoana care refuză, se împotriveşte ori se sustrage recoltării probelor biologice ori testării aerului expirat să aibă calitatea de conducător auto şi să fie antrenat în trafic în momentul opririi şi invitării ei de către autorităţile abilitate să se supună recoltării unor asemenea probe ori utilizării aparatului etilotest.

În prezenta cauză, calitatea de conducător auto a inculpatului nu este contestată, aspectul asupra căruia procurorul şi acuzatul nu se pun de acord este tocmai cel al conducerii autoturismului de către cel din urmă, în momentele imediat anterioare solicitării să se supună testării aerului expirat.

Procurorul susţine proba acestui aspect prin procesul verbal de constatare a infracţiunii întocmit de organele poliţiei rutiere, de declaraţiile olografe ale celor doi martori asistenţi D.L. şi A.Z. coroborate cu declaraţia olografă a inculpatului, precum şi de caracterul nesincer şi contradictoriu al depoziţiilor martorei H.H. şi ale declaraţiilor inculpatului.

Cât priveşte declaraţiile olografe ale martorilor asistenţi, acestea au fost luate anterior începerii urmăririi penale, în etapa actelor premergătoare. În consecinţă, privite individual, ele nu pot constitui mijloace materiale de probă, această valoare putând să o aibă numai procesul verbal de consemnare succintă şi selectivă a actelor premergătoare, care însă nu a fost întocmit în cauză. În plus, la data de 18 ianuarie 2008, când cei doi martori au declarat pentru prima dată, nu au fost informaţi şi nici atenţionaţi asupra consecinţelor unei mărturii mincinoase, aşa cum pretind art. 84 şi urm. C. pr. Pen., astfel acele depoziţii ale lor nu sunt valabil date şi nici nu pot fi luate în considerare în procesul penal.

În schimb, declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus din cursul urmăririi penale şi al judecăţii, făcute după rigorile procesual penale, nu îl indică pe inculpat că ar fi condus maşina anterior solicitării de a se supune testării aerului expirat. Totodată, aceleaşi declaraţii demontează cele consemnate în procesul verbal de constatare a faptei, întocmit de lucrătorul poliţiei rutiere şi aruncă suspiciuni asupra veridicităţii acelor consemnări.

În ceea ce priveşte declaraţia olografă a inculpatului, şi aceasta are natura unui act premergător şi, prin urmare, consecinţe similare cu depoziţiile martorilor asistenţi din 18 ianuarie 2008. În orice caz, scrierea şi conţinutul primei declaraţii a inculpatului confirmă starea de ebrietate a acestuia, stare care nici nu a fost contestată în cauză, nu demonstrează însă că inculpatul a condus autoturismul în care a fost depistat.

În acord cu tribunalul, recunoaşte contradicţiile şi caracterul neverosimil al declaraţiilor inculpatului şi ale soţiei sale, însă, în absenţa oricărei probe de vinovăţie furnizată de acuzare, nimic din aceste declaraţii nu susţine teza procurorului după care situaţia premisă a infracţiunii deduse judecăţii este îndeplinită în cauză.

În contextul prezentat şi în lipsa oricărei probe legal administrate care să susţină acuza, soluţia la care judecătoria s-a oprit în cauză şi temeiurile achitării sunt corecte.

Domenii speta

Spete similare