Recurs. Rejudecarea cauzei după casarea cu reţinere. Procedură.

Recurs. Rejudecarea cauzei după casarea cu reţinere. Procedură.

C. pr. pen., art. 38515 pct. 2 lit. d, art. 38516

Cauzele Ieremeiov nr. 1 împotriva României, Ieremeiov nr. 2 împotriva României

În condiţiile în care inculpaţii au fost achitaţi în primele două grade de jurisdicţie, iar motivele de recurs ale procurorului vizând şi greşita achitare a celor doi şi nu sunt identificate temeiuri de casare cu trimitere spre rejudecare, instanţa de recurs este obligată să reexamineze probele şi să decidă asupra vinovăţiei inculpaţilor. Echitatea procedurilor impune instanţei de control nu doar să analizeze în faţa inculpaţilor condiţiile de admisibilitate a căii de atac, ci şi să-i informeze cu privire la reexaminarea fondului, dându-le posibilitatea să facă declaraţii suplimentare, să îşi expună punctul de vedere asupra probelor, să propună şi să obţină administrarea de noi dovezi, precum si să formuleze concluzii în deplină cunoştinţă de efectele judecăţii în recurs. Aceste garanţii pot fi asigurate prin fixarea unui nou termen pentru rejudecarea litigiului în faţa acestei instanţe.

Prin sentinţa penală nr. 315/28 aprilie 2009, Judecătoria Miercurea Ciuc:

-în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit.d Cod pr. penală, a achitat-o pe inculpata A.A.M. pentru comiterea infracţiunilor de:

# folosire şi prezentare de documente şi declaraţii false, inexacte, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, prevăzută de art.18 ind.1 alin 1 şi 3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;

# fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, raportat la art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000;

# fals în declaraţii, prevăzută de art.292 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, raportat la art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000; totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.

-a respins cererea inculpatului B.L.Z. privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

-în baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art.10 lit. d Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul B.L.Z. pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal raportat la art. 17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000.

-a constatat că prejudiciul în sumă de 312.351,70 lei, cauzat părţii civile A.P.D.R.P. a fost recuperat.

-în baza dispoziţiilor art.346 şi art.445 Cod procedură penală, a dispus desfiinţarea totală şi anularea următoarelor înscrisuri falsificate: Procesele verbale de selecţie oferte nr.13/04.03.2005 şi nr.29/21.10.2005, cele două declaraţii pe propria răspundere date de inculpata A.A.M. în locul făptuitorului J.E.S. - prima, nedatată, înregistrată la Agenţia SAPARD sub nr. SAP2233/18.05.2006, cea de a doua din data de 22.07.2006, precum şi cele patru Împuterniciri pentru vămuire prezentate de inculpatul B.L.Z. Biroului Vamal Gheorgheni, judeţul Harghita, la datele de 14 aprilie 2005, 4 iulie 2005 (două declaraţii) şi 21.09.2005.

-a făcut aplicarea art. 192 alin.3 C. pr. pen.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că atât infracţiunea prevăzută de art.181 alin.1 şi 3 din Legea nr.78/2000 cât şi infracţiunile prevăzute de art.290 şi 292 Cod penal raportat la art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000, pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A.A.M., sunt infracţiuni de fals având un caracter agravat dat de faptul că, fiind reglementate în vederea protejării unor valori sociale de importanţă deosebită sunt prevăzute în legea specială, ceea ce imprimă unele condiţii speciale laturilor obiective şi subiective ale infracţiunilor.

Inculpatul B.L.Z. nu a fost cel care a semnat pe procesul verbal nr.13/04.03.2005 declarând că nici nu i s-a adus la cunoştinţă că a fost numit ca membru în comisia de licitaţie a ofertelor pentru achiziţia serviciilor de consultanţă al cărei preşedinte era administratorul societăţii, J.E.S. S-a constatat că semnătura acestuia din urmă pe procesul verbal a fost executată de inculpata A.A.M.

Prin aceasta, licitaţia a fost formal organizată de inculpata A.A.M. iar procesul verbal întocmit de aceasta a fost fals. Cu privire la ofertele trimise SC H.F.SRL, prin declaraţiile martorilor date în faţa instanţei, s-a dovedit că acestea au fost totuşi reale, chiar dacă este evident că administratorul J.E.S. alesese deja firma cu care urma să încheie contractul.

Pentru achiziţia utilajelor necesare realizării proiectului de finanţare inculpata a organizat o licitaţie pentru care au depus oferte SC DV A. SRL Cluj Napoca, SC S.E. SRL Bălan şi SC V.S. SRL Cluj Napoca.

În procesul verbal nr.29/21.10.2005, întocmit cu ocazia licitaţiei, au fost trecuţi ca membri administratorul societăţii, J.E.S., martorul J.I.M. şi inculpata A.A.M.. S-a constatat că acest proces verbal a fost semnat tot de inculpată în locul titularilor J.E.S. şi J.I.M..

Legat de această licitaţie, în documentaţia depusă la Agenţia SAPARD s-a aflat şi o declaraţie semnată de inculpată prin care administratorul J.E.S. declara că nu există acţionar comun, nici alte potenţiale conflicte de interese între SC H.F.SRL şi celelalte societăţi participante la licitaţie.

Astfel, atât această declaraţie, ca şi procesul verbal nr.29/21.10.2005 sunt false.

Deşi în actul de sesizare s-a reţinut că şi oferta SC DV A. SRL Cluj Napoca a fost redactată şi semnată tot de inculpată, martorul S.P.V., asociat al SC DV A. SRL Cluj Napoca, a declarat în faţa instanţei că a făcut o ofertă privind livrarea de utilaje frigorifice pentru SC H.F.SRL. Pentru acest motiv, faptul că această ofertă a fost redactată de inculpată este pus sub semnul îndoielii.

Având în vedere modul în care au fost redactate şi semnate documentele arătate mai sus, se confirmă faptul că latura obiectivă a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatei A.A.M. este întrunită. Astfel, s-a dovedit că procesele verbale de licitaţie conţin semnături care nu sunt ale titularilor, ele fiind executate de inculpată. Fiind folosite, în ansamblu, pentru a da aparenţa de import legal, transferului de utilaje, prin interpunerea SC V.S., între firmele din Spania şi din România ale administratorul J.E.S., care astfel urma să justifice folosirea nelegală a fondurilor obţinute prin proiectul SAPARD şi a contribuţiei publice naţionale, falsificarea acestor documente întruneşte şi condiţiile care dau infracţiunii de fals caracterul calificat şi agravat prevăzut de art.17 alin.1 lit.c din Legea nr.78/2000, documentele putând fi considerate ca fiind menite să ascundă fapte dintre cele prevăzute de art.10 lit.c din lege (deşi actul de sesizare nu precizează).

Cât priveşte declaraţia pe proprie răspundere redactată şi semnată de inculpată, aceasta conţine o afirmaţie neadevărată referitoare la inexistenţa conflictelor de interese între SC H.F.SRL şi societatea furnizoare SC V.S. SRL, atâta vreme cât utilajul ce urma a fi livrat provenea chiar de la societatea lui J.E.S. din Spania, C.E. SL.

În privinţa inculpatului B.L.Z., acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal raportat la art. 17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000.

S-a constatat că inculpatul, fără a avea vreun mandat sau raporturi de muncă cu SC V.S. SRL Cluj Napoca, a completat în fals în numele administratorului acestei societăţi un număr de 4 împuterniciri pentru vămuire, nedatate, prin care s-a împuternicit personal să reprezinte această societate la Biroul Vamal Gheorgheni, jud. Harghita, împuterniciri pe care le-a prezentat comisionarilor vamali la datele de 14 mai 2005,  4 iulie 2005 şi 21 septembrie 2005.

În actul de sesizare se reţine însă că cele 6 împuterniciri pentru vămuire, din care inculpatul a folosit 4, erau deja completate, inculpatul doar menţionând numele său la rubrica împuternicit şi semnându-le.

Prin faptul că inculpatul nu era angajat al SC V.S. SRL şi nu se putea împuternici singur, s-a reţinut că aceste împuterniciri sunt false.

Fiind dovedită starea de fapt descrisă mai sus, se confirmă faptul că latura obiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului B.L.Z. este întrunită. Deoarece şi aceste documente fac parte dintre cele care erau menite să dea aparenţa unui import legal care ascundea transferul de utilaje între firmele din Spania şi din România ale administratorului J.E.S., pentru folosirea nelegală a fondurilor SAPARD, şi falsificarea acestor documente întruneşte şi circumstanţele care dau infracţiunii de fals caracterul calificat şi agravat prevăzut de art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000 în legătură cu art.10 lit. c din lege.

În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, atât infracţiunea de fals cât şi cea de fals în declaraţii se săvârşesc cu intenţie directă. În aceste condiţii, este necesar să se dovedească faptul că inculpaţii au urmărit producerea consecinţelor juridice pentru care au fost întocmite documentele respective. Mai mult, este necesară dovedirea împrejurării că inculpaţii au acceptat, cel puţin, rezultatul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene, precum şi scopul urmărit de aceştia, de a ascunde una din infracţiunile prevăzute la secţiunea 2 sau 3 din Legea nr. 78/2000.

Inculpata A.A.M., în perioada 2005-2006 nu împlinise încă vârsta de 20 de ani, postul de la SC H.F.SRL fiind primul ei serviciu după absolvirea liceului.

Deşi inculpata nu a dat nicio declaraţie în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, această atitudine nu i se poate reproşa, fiind vorba de exercitarea unui drept prevăzut de Codul de procedură penală (art.70 alin. 2) şi de Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice sub forma dreptului persoanei de a nu fi silită să mărturisească împotriva ei însăşi sau să se recunoască vinovată (art.14 alin.3 lit.g). Cu toate acestea, în discuţiile cu consilierul de probaţiune inculpata şi-a exprimat poziţia cu privire la acuzaţiile ce i s-au adus.

Astfel, aceasta a declarat că nu se consideră vinovată. Conform celor declarate, inculpata a considerat că responsabilităţile în derularea programului SAPARD de către firma H.F. le avea o firmă de consultanţă plătită în acest sens (de presupus că este vorba de SC E.A.P. SRL). Aceştia însă pasau mare parte din responsabilităţi inculpatei, care devenise copleşită de sarcini. Vârsta fragedă, 20 ani şi lipsa de experienţă au făcut ca în activitatea ei să apară greşeli, însă acestea nu au fost intenţionate, cu scop de fraudă.

Este adevărat că inculpata era împuternicită de administratorul firmei să îl reprezinte în întreaga activitate şi să semneze în numele său însă nu s-ar putea afirma că acesta nu lua la cunoştinţă şi nu controla activitatea ei. Mai mult, inculpata era de fapt o simplă angajată, având în acest sens obligaţia de a îndeplini sarcinile şi instrucţiunile administratorului firmei.

Activitatea în domeniul programelor SAPARD nu poate fi considerată ca fiind simplă şi posibil de îndeplinit de orice persoană fără o oarecare pregătire, mai ales la vârsta de nici 20 de ani. Este şi motivul pentru care consultanţa în domeniu este asigurată de firme specializate.

În consecinţă, inculpata nu ar fi putut concepe activităţile şi nu ar fi putut acţiona din proprie iniţiativă, fără a fi sfătuită de cineva, nici chiar în vederea întocmirii şi semnării actelor ce au constituit obiectul material al infracţiunilor. În acest sens este rezonabilă presupunerea că inculpata a primit instrucţiuni chiar de la administrator, care comunica permanent cu ea sau de la firma de consultanţă. Această din urmă posibilitate a fost negată de reprezentaţii acestei firme (SC E. A. P. SRL), martorul F.A. afirmând că după aprobarea proiectului relaţiile contractuale cu beneficiarul au încetat. Cu toate acestea, inculpata prin concluziile scrise a arătat că sarcina ei era să ţină legătura între SC H.F.SRL şi SC E.A.P. SRL care avea obligaţia legală şi contractuală de a prelua, verifica şi depune documentele la Agenţia SAPARD Alba Iulia. Aspectul nu a fost însă suficient cercetat în faza de urmărire penală.

Acelaşi martor F.A., a declarat în faza de urmărire penală că în vederea realizării proiectului a avut discuţii cu administratorul SC H.F.SRL căruia i-a explicat şi noţiunea de conflict de interese. Cu toate acestea, administratorul nu numai că nu a respectat sfaturile primite dar a găsit şi mijlocul fraudulos pentru a da aparenţă de import legal pentru utilajele transferate între firmele sale din Spania şi România.

Nu rezultă din probele administrate că administratorul J.E.S. ar fi sesizat neregulile din documentele obiect al infracţiunilor, nereguli pe care este posibil să le fi urmărit de fapt, odată ce el era singurul care beneficia de pe urma lor. Dacă acesta era scopul urmărit de firmă este de presupus că inculpata a fost folosită, profitându-se de lipsa sa de cunoştinţe şi experienţă, prin sfaturi sau instrucţiuni care au dus la întocmirea şi semnarea nelegală a documentelor.

Este de menţionat că în faţa instanţei martorul F.A. a declarat că persoana care decidea în cadrul firmei era administratorul J.E.S. iar cei doi inculpaţi erau doar angajaţi ai firmei.

Se naşte astfel un dubiu serios asupra realizării laturii subiective a infracţiunilor comise de inculpată.

Atâta vreme cât în activitatea sa nu avea cunoştinţele necesare şi întotdeauna urma instrucţiunile administratorului, un prim scop pe care trebuia să-l urmărească în permanenţă era îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi nu realizarea consecinţelor juridice ale actelor pe care le întocmea. Eventual ar fi putut accepta posibilitatea realizării acestor consecinţe ca fiind finalitatea urmărită de administrator iar nu ca pe un scop personal, însă o asemenea formă de vinovăţie ar reprezenta o intenţie indirectă neprevăzută de lege pentru infracţiunea de fals.

Cu atât mai mult, nu s-a probat faptul că inculpata ar fi avut o înţelegere infracţională cu administratorul firmei achiesând la scopul fraudulos pe care acesta îl urmărea în special, respectiv obţinerea nelegală de fonduri SAPARD şi utilizarea în scop ilegal a fondurilor naţionale alocate acestor programe.

Cu privire la declaraţia pe proprie răspundere privind inexistenţa conflictelor de interese, dată de inculpată în numele administratorului în baza mandatului, această declaraţie putea fi dată tot conform instrucţiunilor primite, inculpata nefiind datoare să ştie că administratorul are o firmă şi în Spania de unde are intenţia să aducă utilajele. Pentru a fi acuzată de declararea neadevărată a inexistenţei conflictului de interese ar fi fost necesar să se probeze că inculpata cunoştea aceste aspecte.

Referitor la caracterul formal al licitaţiilor, este de reţinut că anterior licitaţiei pentru studiul de fezabilitate şi planul de afaceri administratorul societăţii luase deja legătura cu martorul F.A. Acesta a şi dat inculpatei o listă cu forme de specialitate. În aceste condiţii, firma SC E.A.P. SRL poate fi considerată ca fiind direct interesată în câştigarea licitaţiei ca şi administratorul J.E.S.,  căruia deja îi dăduse sfaturi în domeniu. Cu toate acestea, pentru organizarea în mod formal a licitaţiei a fost acuzată inculpata, deşi era o simplă angajată care îndeplinea instrucţiunile administratorului, care era şi preşedinte al comisiei de licitaţie.

Cu atât mai mult, de organizarea formală a licitaţiei pentru utilaje nu ar putea fi acuzată inculpata atâta vreme cât J.E.S. era direct şi în principal interesat să obţină utilajele sale, mascat sub forma importului. Şi în acest caz nu era necesar ca între administrator şi inculpată să existe o înţelegere, fiind suficient ca administratorul să dea indicaţiile necesare subordonatei sale, inculpata.

În relaţia patron-angajat de obicei este suficient ca administratorul să dea instrucţiuni sau ordine angajaţilor, fără a fi obligat să explice scopul urmărit sau să ajungă la o înţelegere cu aceştia. De fapt, chiar scopul legal pentru care documentele urmau să servească era urmărit doar de administratorul firmei care ar fi putut să desemneze şi să instruiască pe oricare angajat să le întocmească şi să le semneze în fals. Deşi acest aspect poate fi considerat doar o presupunere, nici contrariul nu s-a dovedit prin probele administrate.

În privinţa contribuţiei administratorului J.E.S. la activitatea frauduloasă şi implicit a contribuţiei acestuia la conceperea şi întocmirea documentelor false de către inculpaţi, cercetările pot fi considerate incomplete, atâta vreme cât abia din cercetările ce urmează a fi efectuate în privinţa acestuia, este de aşteptat să se clarifice şi aspecte privind vinovăţia inculpaţilor din prezenta cauză.

În consecinţă, nu se poate afirma că s-a probat, fără putinţă de tăgadă, vinovăţia inculpatei în forma cerută de lege, în sensul că la vârsta de nici 20 de ani a conştientizat şi a urmărit consecinţele deosebit de grave ale actelor întocmite şi semnate de ea în fals.

Fiind în prezenţa mai multor incertitudini ce planează asupra acuzaţiilor aduse inculpatei, aceste dubii profită inculpatei, constatându-se astfel că în privinţa infracţiunilor reţinute în sarcina sa nu s-a probat existenţa laturii subiective.

Dintre martorii audiaţi, atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, este de remarcat că unele persoane care au avut o legătură cu activitatea SC H.F.SRL şi care au fost audiate au evitat să dea informaţii utile în cauză, evitând astfel să se implice, deşi unele dintre ele aveau funcţii care ar presupune deţinerea de informaţii importante. Astfel sunt contabilul SC H.F.SRL, contabila de la SC V.S. SRL, administratoarea SC R.M. LTD SRL sau asistenta manager a SC H.F.SRL.

În legătură cu aceasta din urmă, se remarcă faptul că, deşi era angajată sub o titulatură ce pare importantă, aceasta îndeplinea doar activităţi de minim secretariat. Astfel, se poate presupune că în cadrul firmei titulaturile erau pur formale, ca şi cea de responsabil tehnic dată inculpatului B.L.Z. şi nu puteau fi luate în considerare ca reprezentând reflectarea sarcinilor de serviciu ale angajaţilor. Atribuţiile angajaţilor nu rezultă nici din vreo fişă a posturilor pe care le ocupau, nefiind amintit un asemenea document în dosarul de urmărire penală. Pentru aceste motive, rezultă că de fapt atribuţiile pe care le primeau angajaţii firmei erau stabilite ad-hoc de administrator în funcţie de activitatea acestuia, de necesităţile firmei şi mai ales de docilitatea angajaţilor, fără vreo legătură cu postul pe care îl ocupa fiecare.

Astfel se explică şi de ce pentru ridicarea din vamă a utilajelor a fost trimis inculpatul B.L.Z. însoţit de inculpata A.A.M. şi nu de asistentul manager sau de contabilul firmei, persoane despre care s-ar fi putut presupune că trebuiau să aibă unele cunoştinţe despre operaţiunile vamale.

Aceleaşi considerente expuse cu privire la latura subiectivă a infracţiunilor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A.A.M., cu unele deosebiri, sunt valabile şi pentru inculpatului B.L.Z..

Acesta în perioada angajării sale la SC H.F.SRL, era şi asociat la o firmă de furnizare de servicii de televiziune prin cablu din oraşul Bălan, respectiv SC S.E. SRL. Specificul activităţii acestei firme este total diferit de domeniul de activitate al firmei SC H.F.SRL care se ocupa de conservarea şi ambalarea fructelor de pădure şi ciupercilor. Din acest motiv, nici despre acest inculpat nu se poate spune că ar fi avut o pregătire prealabilă de specialitate sau în domeniul derulării proiectelor SAPARD.

Astfel cum s-a arătat, deşi latura obiectivă a infracţiunii poate fi considerată ca fiind întrunită pentru motivele expuse, latura subiectivă a infracţiunii în forma cerută de lege nu poate fi considerată ca fiind întrunită pentru următoarele motive:

În legătură cu neregularităţile împuternicirilor vamale două aspecte sunt de evidenţiat: Comisarii vamali, persoane specializate pentru îndeplinirea formalităţilor vamale, ar fi putut cu uşurinţă să constate faptul că inculpatul s-a împuternicit pe sine pentru ridicarea utilajelor, cu atât mai mult cu cât completarea actelor s-a făcut în vamă. Ar fi putut astfel să atenţioneze inculpatul asupra nelegalităţii completării actelor, ceea ce nu rezultă că au făcut. Pe de altă parte, aspectele privind faptul că împuternicirile erau deja ştampilate de firma furnizoare şi faptul că administratorul acesteia era tot cetăţean spaniol ca şi administratorul SC H.F.SRL, pot constitui o justificare pentru presupunerea că între cei doi administratori exista o înţelegere cu privire la modul de preluare a utilajelor odată ce sarcina de a se prezenta în vamă a fost dată inculpatului B.L.Z., prin inculpata A.A.M., de către administratorul J.E.S.

În aceste condiţii, faţă de încrederea pe care o inspirau datele deja completate în împuterniciri, coroborat cu lipsa de reacţie a comisarilor vamali, inculpatul B.L.Z. nu avea de făcut decât să respecte ordinul primit, neavând niciun interes personal în întocmirea în mod nelegal a împuternicirilor vamale.

De remarcat este faptul că, şi în cazul în care formalităţile vamale ar fi fost îndeplinite în condiţii legale, având în vedere înţelegerea evidentă dintre cei doi administratori ai firmelor, pe de o parte furnizoare şi beneficiară, pe de altă parte intermediară, scopul obţinerii şi folosirii pe nedrept a fondurilor comunitare ar fi fost oricum atins.

Ţinând cont de aceste considerente, pe lângă cele expuse cu privire la inculpata A.A.M., s-a reţinut că nu a fost probată nici vinovăţia inculpatului B.L.Z., în forma intenţiei directe cerute de lege, şi astfel prezumţia nevinovăţiei acestuia nu a fost răsturnată.

În ceea ce priveşte cererea inculpatului B.L.Z. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată în infracţiunea prevăzută de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, se reţin următoarele:

Art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000 sancţionează "falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune".

În cauză s-a probat faptul că cel puţin utilajele aduse din Spania de către SC H.F.SRL, deşi aparţineau unei firme care avea ca administrator pe acelaşi J.E.S., au fost transferate în România printr-un import mascat prin interpunerea firmei SC V.S. SRL având ca administrator tot un cetăţean spaniol. În acest fel au fost folosite în scop ilegal, altul decât cel pentru care au fost acordate, fonduri atât provenind din bugetul Comunităţii Europene cât şi fonduri publice naţionale. O asemenea activitate poate fi considerată ca reprezentând infracţiunea prevăzută în Secţiunea a 3-a a Legii nr.78/2000 la art.10 lit. c care pedepseşte "utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice."

Operaţiunile vamale îndeplinite de inculpatul B.L.Z., prin completarea şi folosirea, chiar fără vinovăţie, a unor împuterniciri vamale nelegal întocmite, fiind conexe şi necesare îndeplinirii scopului prevăzut de articolul de lege citat, fac să fie îndeplinite condiţiile laturii obiective ale infracţiunii prevăzute de art.17 alin.1 lit. c din Legea nr.78/2000.

Este de remarcat că art.17 citat nu presupune ca infracţiunea de fals să fie comisă de aceeaşi persoană care a comis infracţiunea conexă prevăzută de Secţiunea a 2-a sau a 3-a din lege, fiind suficient să fie menită să ascundă comiterea acesteia indiferent de cine a fost comisă.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, judecătoria a constatat că prejudiciul a fost acoperit prin plata sumei de 312.351,70 lei de către firma SC H.F.SRL. Înscrisurile care s-au dovedit a fi falsificate au fost anulate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, alături de partea responsabilă civilmente S.C. H.F.S.R.L., şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul teritorial Tg.-Mureş şi partea civilă A.P.D.R.P., cei din urmă pentru motive legate de greşita achitare a inculpaţilor (procurorul) şi greşita soluţionare a acţiunii civile deduse judecăţii (partea civilă).

Prin decizia penală nr. 123/18 decembrie 2009, Tribunalul Harghita:

-în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia naţională anticorupţie, Serviciul teritorial Târgu Mureş şi A.P.D.R.P. împotriva sentinţei penale nr. 315 din data de 28 aprilie 2009 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. 278/258/2008.

-în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a admis apelul declarat de apelanta SC H.F.SRL, împotriva aceleiaşi sentinţe.

-a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi rejudecând cauza în următoarele limite:

-în baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A.A.M. din infracţiunile prevăzute de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 şi de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prevăzute de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

-în baza art. 334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.L.Z. din infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

-în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a achitat-o pe inculpata A.A.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

-în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul B.L.Z.  pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

-a eliminat din sentinţa atacată dispoziţiile privind desfiinţarea totală şi anularea înscrisurilor.

-a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

-a făcut aplicarea prevederilor art. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.

În motivarea acestei decizii, tribunalul a constatat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de partea civilă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală (ADRP) sunt nefondate. În schimb, apelul declarat de partea responsabilă civilmente SC H.F.SRL este fondat sub următoarele aspecte:

Rechizitoriul din data de 30 ianuarie 2008, ce constituie actul de sesizare a instanţei, cuprinde descrierea unor activităţi complexe prin care SC H.F.SRL a obţinut fonduri nerambursabile din bugetul general al Comunităţilor Europene, prin accesarea programului SAPARD. Tribunalul constată că există indicii temeinice că aceste fonduri au fost accesate ilicit, după cum demonstrează actul de control încheiat de ADRP şi cercetările organelor de urmărire penală.

În cauză, potrivit art. 317 Cod procedură penală, instanţa se poate pronunţa doar asupra faptelor şi persoanelor arătate în actul de sesizare. Aşa cum rezultă neechivoc din rechizitoriu, obiectul sesizării instanţei îl constituie următoarele fapte:

În ce o priveşte pe inculpata A.A.M. parchetul a reţinut următoarele fapte: în cursul anilor 2005 şi 2006 a folosit şi a prezentat Agenţiei SAPARD, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, documente şi declaraţii false, inexacte; în cursul anului 2005, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit şi semnat în fals, în locul numiţilor J.E.S., B.L.Z. şi J.I.M. procesele-verbale de selecţie de oferte nr. 13/04.03.2005 şi nr. 29/21.10.2005; a întocmit şi semnat două declaraţii pe proprie răspundere, în locul făptuitorului J.E.S.

În ce îl priveşte pe inculpatul B.L.Z. parchetul a reţinut următoarele fapte: în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a completat în fals, în numele administratorului SC V.S. SRL Cluj-Napoca, un număr de patru împuterniciri pentru vămuire prin care s-a împuternicit pe el însuşi să reprezinte societatea la Biroul Vamal Gheorgheni.

În ce priveşte încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpata A.A.M. şi inculpatul B.L.Z. este nelegală reţinerea incidenţei art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000. Potrivit acestor dispoziţii „În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene: … c) falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune”.

În cauză nu au fost efectuate cercetări cu privire la niciuna dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a sau a 3-a din lege. Cu prilejul dezbaterilor, Ministerul Public nu a indicat niciuna dintre aceste infracţiuni, arătând că reţinerea dispoziţiilor art. 17 s-a făcut în considerarea menţiunilor din alin. 1 al acestui articol unde se vorbeşte despre infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

Art. 2 din Codul penal român instituie principiul legalităţii incriminării (nullum crimen sine lege) potrivit căruia numai legea prevede care fapte constituie infracţiuni. Prin urmare, în lipsa unei incriminări exprese, organele judiciare sunt oprite a urmări penal sau a condamna o persoană pentru o infracţiune dedusă pe cale de interpretare. Totodată, acelaşi principiu se aplică şi cauzelor legale de agravare a pedepsei, cum este cea prevăzută de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000. Întrucât textul legii se referă doar la infracţiunile de fals şi uz de fals săvârşite pentru a ascunde infracţiunile sau în realizarea scopului urmărit prin infracţiunile din secţiunile 2 sau 3, această agravantă nu poate fi extinsă, pe cale de interpretare, în alte cazuri.

Referirea primei instanţe la infracţiunea prevăzută de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000 care incriminează utilizarea subvenţiilor sau a creditelor garantate din fonduri publice în alte scopuri este nepertinentă. Atât noţiunea de subvenţie, cât şi cea de credit au un conţinut exact şi nu includ fondurile din alte categorii, cum sunt cele obţinute prin programul SAPARD ca şi în cauza de faţă. De altfel, aşa cum am arătat, parchetul nu s-a referit în nici un fel la o asemenea infracţiune, astfel că argumentul primei instanţe este neavenit.

Prin urmare, tribunalul a analizat infracţiunile de fals reţinute în sarcina inculpaţilor fără a avea în vedere agravanta prevăzută de art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000.

Prima instanţă a reţinut că inculpaţii nu au acţionat cu intenţia directă cerută de lege pentru săvârşirea infracţiunilor de fals. Sub aspect volitiv, judecătoria a reţinut că inculpaţii nu au urmărit producerea consecinţelor juridice pentru care au fost întocmite documentele respective, ci au acţionat la ordinul administratorului spaniol J.E.S.

Infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 Cod penal se săvârşeşte cu intenţie directă, ceea ce presupune întrunirea celor două aspecte ale poziţiei subiective a făptuitorului. Din punct de vedere intelectiv, acesta are reprezentarea contrafacerii sau alterării unui înscris, iar din punct de vedere volitiv, urmăreşte folosirea înscrisului în scopul producerii de consecinţe juridice. Infracţiunea se consumă atunci când făptuitorul începe să folosească înscrisul. Atât conţinutul consecinţelor juridice pe care le va produce înscrisul fals, cât şi obţinerea acestui rezultat, sunt irelevante din punctul de vedere al consumării infracţiunii.

Faţă de cele arătate, concluzia primei instanţe cu privire la poziţia subiectivă a inculpaţilor este eronată. Nu are relevanţă dacă ei au urmărit producerea anumitor consecinţe juridice, respectiv obţinerea de fonduri fără drept. Este suficientă reprezentarea producerii oricărei consecinţe juridice, aspect ce poate fi considerat dovedit, din moment ce inculpaţii au prezentat înscrisurile unor instituţii sau autorităţi.

Tribunalul a mai constatat că infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii, nu le lipseşte elementul subiectiv ci elementul material, respectiv acţiunea de contrafacere a scrierii sau subscrierii sau de alterare a înscrisurilor.

Aşa cum rezultă din raportul de expertiză grafologică, inculpata A.A.M. a semnat cu numele său propriu înscrisurile. Semnătura acesteia este rezonabil de lizibilă, înfăţişându-se sub forma olografă a numelui său „Albert”. În unele cazuri, inculpata a făcut şi menţiunea completă a numelui său în dreptul semnăturii. Faptul că aceste înscrisuri trebuiau să poarte semnătura administratorului J.E.S. le face informe, dar nu false. Sancţiunea adecvată era lipsirea lor de eficienţă în faţa instituţiilor care le-au primit, în urma verificării lor de către funcţionarii care au aceste atribuţii.

Aceleaşi concluzii se menţin şi cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatei A.A.M., constând în două declaraţii întocmite în numele lui J.E.S.. În mod evident, funcţionarii nu trebuia să aibă în vedere aceste înscrisuri şi trebuia să solicite declaraţiile administratorului, potrivit normelor aplicabile.

La fel şi inculpatul B.L.Z., nu a realizat nicio manoperă de contrafacere a subscrierii, acesta împuternicindu-se pe el însuşi pentru operaţiunile vamale. Un astfel de înscris ar fi trebuit lipsit de eficienţă juridică dar în sarcina inculpatului nu se poate reţine săvârşirea vreunei infracţiuni.

În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina inculpatei A.A.M., aceasta se referă la folosirea de documente sau declaraţii false sau inexacte. Or, documentele şi declaraţiile inculpatei nu prezintă elementele constitutive ale falsului. Tribunalul consideră că textul legii nu se referă nici la documente informe. Documentele informe nu pot produce rezultatul obţinerii de fonduri, în vreme ce documentele inexacte sunt apte să producă acest rezultat dar rezultatul este denaturat. Soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă este justă din acest punct de vedere.

În ce priveşte cererea părţii responsabile civilmente de a nu fi anulate documentele la care face referire actul de sesizare, tribunalul a calificat-o ca fiind întemeiată. Instanţa penală poate rezolva acţiunea civilă în natură, prin anularea unui înscris, doar în măsura în care latura civilă are legătură cu acţiunea penală. De vreme ce înscrisurile nu sunt falsificate, nefiind săvârşită nicio infracţiune de fals, instanţa penală nu poate dispune anularea lor. Rezolvarea efectelor juridice ale înscrisurilor informe este o chestiune administrativă internă a instituţiilor cărora le-au fost adresate respectivele înscrisuri, excedând competenţei instanţei penale sesizate în prezenta cauză.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi partea civilă A.P.D.R.P.

În motivarea căii de atac, procurorul contestă legalitatea şi temeinicia deciziei Tribunalului Harghita, precum şi a sentinţei penale nr. 315/28 aprilie 2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc sub următoarele aspecte:

a)  Greşita schimbare a încadrării juridice „a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A.A.M. din infracţiunile prevăzute de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 şi de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 în infracţiunile prevăzute de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi de art. 292  Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; precum şi a faptei  pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.L.Z. din infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, raportat la art. art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal”.

În această privinţă instanţa de apel a apreciat ca „nelegală reţinerea incidenţei art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000”, din moment ce textul în cauză face referire numai la „falsul şi uzul de fals săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia din infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a sau săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune”.

Făcând trimitere la acest text, instanţa de apel nu a avut însă în vedere dispoziţiile art. 17 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, modificat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 124/2000, potrivit căreia „În înţelesul prezentei legi, următoarele infracţiuni sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, cu infracţiunile asimilate acestora sau cu infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene”, normă cadru în această materie.

Într-o astfel de situaţie, instanţa de apel în mod greşit a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina celor doi.

b) Greşita achitare a inculpatei A.A.M. pentru „infracţiunile prevăzute de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi de art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal”, precum şi a inculpatului B.L..Z. pentru „infracţiunea prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal”.

În opinia recurentului, contrar celor reţinute de instanţele de fond, se apreciază că faptele au fost comise de cei doi inculpaţi în deplină cunoştinţă de cauză, cu intenţie directă, în vederea producerii unor consecinţe juridice care, de altfel, s-au şi produs, din moment ce SC „H.F.” SRL Sândominic, jud. Harghita, a obţinut, pe nedrept, fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, în sumă de 312.315,70 Ron.

Astfel, dacă infracţiunile de fals prevăzute de art. 290 Cod penal şi de art. 292 Cod penal, cu referire la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000, se comit într-adevăr numai cu intenţie directă, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre infracţiunea prevăzută de art. 181 (1), (3) din Legea nr. 78/2000 care, în ce priveşte latura subiectivă, poate fi săvârşită şi cu intenţie indirectă atunci când ne aflăm în prezenţa unor fapte comisive. Mai mult, prin art. 185 din Legea nr. 78/2000 sunt incriminate chiar şi faptele comise din culpă dacă îndeplinirea defectuoasă a atribuţiunilor de serviciu a avut ca rezultat săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute de art. 181 – 183.

Trebuie observat, în acest context, că inculpata A.A.M. a urmărit producerea rezultatului, respectiv obţinerea, pe nedrept, de fonduri SAPARD şi este mai mult decât evident acest lucru dacă avem în vedere probele administrate din care rezultă că:

- a întocmit şi prezentat la Agenţia SAPARD majoritatea documentelor necesare obţinerii de fonduri europene;

- s-a ocupat personal de derularea procedurilor de achiziţii – consultanţă şi utilaje, întocmind şi semnând în fals procesele verbale de selecţie oferte nr. 13/4 martie 2005 şi nr. 29/21 octombrie 2005, pentru acesta din urmă cunoscând faptul că utilajele erau importate din Spania anterior declanşării procedurii de selecţie;

- s-a ocupat personal de organizarea transportului de utilaje din Spania de la „C.E. SL BARCELONA” de către SC „L.T.” SRL, semnând şi contractul de prestări servicii încheiat de SC „V.S.” SRL Cluj Napoca cu SC „H.F.” SRL Sândominic, jud. Harghita, din data de 1 mai 2005;

- a întocmit şi semnat două declaraţii pe propria răspundere în locul făptuitorului J.E.S., prima nedatată, cea de-a doua din 22 iulie 2006, declaraţii în care, contrar adevărului, a confirmat că nu există conflicte de interese între SC „H.F.” SRL Sândominic, jud. Harghita, şi celelalte societăţi comerciale participante la licitaţiile pentru achiziţionarea de bunuri;

- a participat împreună cu inculpatul B.L.Z. la operaţiunile de vămuire a bunurilor achiziţionate, căruia i-a pus la dispoziţie formulare tipizate necompletate purtând ştampila SC „V.S.” SRL Cluj Napoca;

- a efectuat împreună cu inculpatul B.L.Z. recepţia utilajelor aduse din Spania;

-a dat o declaraţie pe propria răspundere prin care a confirmat derularea corectă a procedurilor de achiziţii, deşi falsificase înscrisurile mai sus menţionate;

-a dat o Notă explicativă pentru modificarea contractului cadru încheiat cu A.P.D.R.P., a semnat Actul adiţional nr. 1 din 20 aprilie 2006 şi a prezentat la Agenţia SAPARD dosarul cererii de plată – tranşa I;

- a efectuat operaţiuni bancare din contul în valută (Euro) deschis de SC „H.F.” SRL Sândominic, jud. Harghita, la B.R.D. – Miercurea Ciuc.

În ce-l priveşte pe inculpatul B.L.Z., instanţa a reţinut că acesta ar fi semnat împuternicirile vamale cu numele său „din neglijenţă”, reţinând că de fapt în culpă s-ar fi aflat „comisarii vamali, persoane specializate pentru îndeplinirea formalităţilor vamale care ar fi putut cu uşurinţă să constate că inculpatul s-a împuternicit pe sine … şi ar fi putut să îl atenţioneze asupra nelegalităţii completării actelor”.

Or, nu ar putea fi apreciate ca „neglijenţă” faptele unui inculpat care, în mod repetat, în calitate de responsabil tehnic al investiţiei beneficiară de fonduri SAPARD şi în deplin acord cu inculpata A.A.M., fără a avea vreun mandat sau raporturi de muncă cu SC „V.S.” SRL Cluj Napoca s-a împuternicit personal pentru a reprezenta această societate la Biroul Vamal Gheorgheni, jud. Harghita.

Nu încape discuţie că procedând în acest mod, inculpatul B.L.Z. –responsabil tehnic al proiectului a săvârşit faptele în vederea producerii unor consecinţe juridice care s-au şi produs, SC „H.F.” SRL Sândominic, jud. Harghita, putând astfel să obţină liberul de vamă şi să preia utilajele, fără penalizări ori alte sancţiuni contravenţionale.

Pentru aceste considerente, făcând trimitere la probatoriul administrat în cauză, titularul recursului a concluzionat că instanţa de apel, ca de altfel şi instanţa de fond au greşit esenţial atunci când  s-au rezumat numai la aprecieri de genul că inculpata A.A.M. „nu avea cunoştinţele necesare şi întotdeauna urma instrucţiunile administratorului” (J.E.S.) ori la faptul că „în relaţia patron-angajat de obicei este suficient să dea instrucţiuni sau ordine angajaţilor...” sau la lipsa de experienţă datorată vârstei „de nici 20 de ani”, fără a nu avea în vedere, în afara celor mai sus expuse, calitatea de împuternicit a acesteia pentru a îndeplini toate atribuţiunile ce-i reveneau făptuitorului J.E.S. – administrator la SC „H.F.” SRL Sândominic, jud. Harghita pentru a reprezenta societatea în faţa biroului regional SAPARD din Alba Iulia, în vederea derulării contractului de finanţare şi a dosarelor de achiziţii şi de plată, constituie o greşeală esenţială a instanţei de apel.

c) Dispunând achitarea inculpatei A.A.M., instanţa de apel a omis în dispozitivul hotărârii să se pronunţe şi asupra infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 78/2000, text incriminator, care are în vedere „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete”, care a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, pentru care inculpata a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul parchetului.

În motivarea recursului său, partea civilă contestă legalitatea hotărârilor pronunţate în primele două grade de jurisdicţie asupra laturii civile a cauzei. Astfel, nicăieri în cuprinsul deciziei penale pronunţate de Tribunalul Harghita nu se face referire la considerentele care au dus la respingerea motivelor de apel formulate de partea civilă şi nu se face nicio referire la cererea de apel privind majorările de întârziere.

Consideră că partea civilă este îndreptăţită şi este legal să solicite plata majorărilor de întârziere în condiţiile în care procesul – verbal de constatare datează din martie 2007, iar dovada achitării creanţei principale s-a făcut în data de 19 martie 2009, deci după 2 ani de zile. Astfel, nu există niciun motiv care să scuze inculpaţii pentru neplata majorărilor de întârziere, fiind vorba despre 2 ani în care nu s-a achitat creanţa principală constatată prin procesul – verbal mai sus menţionat. Cu toate acestea, prima instanţă a respins pretenţiile formulate, iar instanţa de apel a menţinut această hotărâre.

Analizând recursurile pendinte, prin prisma materialului dosarului nr. 278/258/2008 al Tribunalului Harghita şi al dosarului cu acelaşi număr al Judecătoriei Miercurea Ciuc, a motivelor invocate, a celor care trebuie examinate din oficiu, potrivit art. 3859 alin. 3 C. pr. pen., a concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale părţilor, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac (ultimul numai în privinţa recursului părţii civile), se reţin următoarele:

Recursurile promovate împotriva deciziei Tribunalului Harghita sunt fondate, iar aspectele care vor fi dezvoltate în continuare vor determina, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., admiterea căilor de atac cu consecinţele desfiinţării integrale a deciziei penale nr. 123/18 decembrie 2009 a Tribunalului Harghita, precum şi a sentinţei penală nr. 315/28 aprilie 2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc şi rejudecării cauzei în recurs:

1. Latura penală a cauzei: a) inculpata A.A.M. a fost trimisă în judecată sub acuza comiterii infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, precum şi a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. raportat la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000, şi fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. raportat la art. 17 alin. 1 lit. c din Legea nr. 78/2000.

Niciun moment în perioada celor două grade de jurisdicţie parcurse în cauză nu s-a discutat asupra caracterului complex al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi dacă această infracţiune absoarbe sau nu pe cele de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi de fals în declaraţii. Această problemă trebuie supusă discuţiei în contradictoriu a procurorului şi a părţilor şi deşi este o chestiune de drept, întrucât de rezolvarea ei depinde soluţia asupra fondului, maniera în care este adusă în faţa instanţei de recurs şi prezentată procurorului şi părţilor nu poate fi decât rejudecarea cauzei;

b) Tribunalul Harghita a trecut dincolo de limitele efectului devolutiv al apelului părţii responsabile civilmente declarat doar în latura civilă a pricinii şi a dezlegat chestiuni direct legate de rezolvarea acţiunii penale puse în mişcare faţă de inculpaţii A.A.M. şi B.L.Z. pentru infracţiunile de fals. Din această perspectivă, hotărârea tribunalului este casabilă fiind dată cu greşita aplicare a legii procesual penale.

 În acelaşi timp, trebuie observat pe de o parte, că inculpatul B.L.Z. a ridicat problema încadrării juridice a faptei de fals în înscrisuri sub semnătură privată încă din prim grad, iar soluţia asupra fondului este în interdependenţă cu această problemă. Pe de altă parte,  în cauză, procurorul a uzat de calea de atac a apelului, apoi de cea a recursului şi, chiar dacă este formulată în defavoarea lor, instanţa de recurs este datoare să tranşeze această chestiune, putând hotărî, dacă este cazul, chiar şi în favoarea inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât motivul de recurs ţinând de greşita încadrare juridică a fost invocat de reprezentantul Ministerului Public şi oricum de acest caz instanţa trebuie să ţină seama din oficiu. Rejudecarea cauzei în faţa instanţei de recurs se impune astfel şi sub acest aspect.

c) inculpaţii au fost achitaţi în primele două grade de jurisdicţie, motivele de recurs ale procurorului vizând şi greşita achitare a celor doi. În această situaţie şi având în vedere că nu au fost identificate temeiuri de casare cu trimitere spre rejudecare, instanţa de recurs este obligată să reexamineze probele şi să decidă asupra vinovăţiei inculpaţilor. Or, echitatea procedurilor impune instanţei de control nu doar să analizeze în faţa acuzaţilor condiţiile de admisibilitate a căii de atac, ci şi să-i informeze cu privire la reexaminarea fondului, dându-le posibilitatea să facă declaraţii suplimentare, să îşi expună punctul de vedere asupra probelor, să propună şi să obţină administrarea de noi dovezi, precum si să formuleze concluzii în deplină cunoştinţă de efectele judecăţii în recurs. Aceste garanţii pot fi asigurate prin fixarea unui nou termen pentru rejudecarea litigiului în faţa acestei instanţe.

2. Latura civilă a cauzei. În faţa Judecătoriei Miercurea Ciuc, recunoscând stingerea debitului principal, partea civilă a revendicat în continuare plata fructelor neculese până la achitarea creanţei, în valoare de 189.909 lei. Prin înscrisul aflat la fila 178 a dosarului judecătoriei, reprezentantul părţii civile a specificat că anexează acestuia, între altele adresa nr. 6139/24 august 2007 a Direcţiei de specialitate din cadrul instituţiei, din care rezultă atât modul de calcul al majorărilor de întârziere, cât şi temeiul legal al acestora. Această adresă nu a fost însă depusă la dosarul instanţei şi nu rezultă cu certitudine dacă este vorba de un înscris cu un conţinut similar celui ataşat motivelor de apel. Acest înscris trebuie să fie înfăţişat instanţei pentru a verifica alegaţiile părţii asupra temeiniciei pretenţiilor formulate. Mai mult, în raport de concluziile formulate de avocatul inculpatului B.L.Z., din piesele dosarului nu reiese clar dacă partea civilă a apelat sau nu şi la instanţa civilă pentru recuperarea prejudiciului pretins şi, în caz afirmativ, care este stadiul judecăţii acţiunii sale, acest lucru putând fi lămurit în rejudecare.

Cele dezvoltate mai sus determină rejudecarea pricinii de către instanţa de recurs, fixându-se principale limite ale rejudecării: reaudierea inculpaţilor; clarificarea caracterului complex al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi, în consecinţa acestuia: stabilirea sorţii infracţiunilor de fals, lămurirea încadrării juridice a infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii; depunerea de către procuror a declaraţiilor obţinute prin comisie rogatorie la care a făcut referire la termenul din 21 aprilie 2010, pentru a se discuta şi a se dispune asupra utilităţii şi pertinenţei lor în proces; depunerea de către partea civilă a adresei nr. 6139/24 august 2007 şi informarea instanţei asupra existenţei eventualelor demersuri făcute la instanţa civilă pentru recuperarea prejudiciului pretins. Termenul pentru rejudecare va fi stabilit la data de 2 iunie 2010, pentru care se vor cita părţile.

Cât priveşte celelalte motive de recurs ale procurorului şi ale părţii civile, nu au fost primite pentru următoarele considerente:

-cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, Tribunalul Harghita, în rejudecare, a dispus asupra acesteia odată cu menţinerea „celorlalte” dispoziţii ale hotărârii primei instanţe, între care şi cea de achitare a inculpatei, motivele pentru care tribunalul a ajuns la această soluţie fiind expres indicate în partea expozitivă a deciziei.

-cât priveşte apelul părţii civile, acesta a fost analizat de tribunal odată cu examenul elementelor constitutive ale infracţiunilor de fals şi a celei prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000. În raport de soluţia de achitare adoptată de instanţă şi  mai ales de argumentele pe care aceasta se sprijină, aşa încât un răspuns în substanţă şi detaliat asupra susţinerilor acesteia era inutil.

Domenii speta

Spete similare