Procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva încheierii de carte funciară

Decizie 341/R din 14.04.2010


Procedura de soluţionare a plângerii formulate  împotriva încheierii de carte funciară.

Prin Sentinţa civilă nr. 2389 din 23.04.2008 Judecătoria Tg. Mureş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a  O.C.P.I. Mureş;  a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei S.C. G.C. S.R.L.; a admis în parte plângerea formulată de petenta S.C. T.  S.A. şi a dispus înscrierea în Cartea Funciară nr. 7240 Tg. Mureş, nr. top 4817/2/2/1/1/2  a dreptului de coproprietate  cu S.C. T.G. S.A. asupra cotei de 1/5 parte din terenul situat  în Municipiul  Tg. Mureş, str. Depozitelor; a respins  ca neîntemeiate celelalte pretenţii  formulate.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

Cu referire la excepţiile invocate:

Excepţie lipsei calităţii procesuale pasive a O.C.P.I. a fost soluţionată prin prisma  dispoziţiilor art.329 alin. 3 Cod procedură civilă în sensul în care prin Decizia  nr. 72/2007,  I.C.C.J, în soluţionarea  recursului  în interesul legii, a apreciat că O.C.P.I. nu are calitate  procesuală pasivă în litigiile întemeiate pe dispoziţiile art.50 din Legea 7/1996.

Cu referire la calitatea procesuală  pasivă a S.C. G.C. S.R.L.,  instanţa a apreciat că în ceea ce priveşte  cota de 1/5 parte din teren solicitat de către petentă nu este dovedit, că ar fi înscris în favoarea intimatei S.C. G.C. S.R.L., sens în care  a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  a acestei intimate şi a respins  acţiunea petentei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că prin Încheierea nr.20209 din 20.04.2006 O.C.P.I. Mureş  a respins cererea introdusă de către petenta S.C. T. S.A. prin care a solicita îndreptarea erorii materiale  în sensul înscrierii în Cartea Funciară nr. 7240 Tg. Mureş  a cotei de 1/5 parte teren ca proprietate a societăţii.  Motivul  respingerii a fost acela că, proprietar tabular asupra cotei de 1/5 parte este S.C. T.G. S.A., iar asupra cotei de  4/5 parte este proprietar intimata S.C. G.C. S.R.L., iar în dosarul  execuţional  nr. 549/1997 al  Tribunalului  Mureş s-a întocmit procesul verbal de licitaţie publică cu privire la Staţia de betoane, anexele de care se deserveşte pentru desfăşurarea activităţii  şi terenul aferent funcţionării  obiectivului, sechestrate definitiv  prin procesul verbal de sechestru  din data de 10.10.1997 proprietatea debitoarei  S.C. A.C.I. Mureş S.A.

Prin  încheierea din 16.02.1998  a Tribunalului  Mureş s-a adjudecat  imobilul situat în Municipiul Tg. Mureş, str. Depozitelor, etajul 4 compus din  21 încăperi precum şi cota de 1/5  parte din teren  înscris în CF nr. 7240 Tg. Mureş, nr. top 4817/2/2/1/1/2 în favoarea S.C. T.G. S.A., la aceiaşi dată  16.02.1998 Tribunalul Mureş a adjudecat imobilul situat în Municipiul Tg. Mureş, str. Depozitelor, etajul 3 compus din  21 încăperi precum şi cota de 1/5  parte din teren  înscris în CF nr. 7240 Tg. Mureş, nr. top 4817/2/2/1/1/2 în favoarea petentei S.C.  T. S.A.

Prin prezenta acţiune petiţionara s-a adresat cu  plângere instanţei împotriva  Încheierii  de Carte Funciară nr. 20209 din 20.04.2006 prin care i s-a respins cererea de îndreptare a erorii  materiale, cuprinse în CF nr. 7240 Tg. Mureş.

Instanţa a reţinut în  baza art. 50 din  Legea  nr. 7/1996, că procedura plângerii împotriva  încheierilor de carte funciară este limitată la analizarea  temeiniciei şi legalităţii încheierii atacate fiind o  cale de atac necontencioasă.

De asemenea, potrivit  art. 36 din Legea 7/1996 republicată,  orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în cartea funciară, dacă printr-o  hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că :

1.înscrierea sau actul  în temeiul căruia  s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

2.dreptul înscris a fost greşit calificat;

3.nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă  a dreptului înscris  sau au încetat efectele  actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4.înscrierea  din cartea funciară  nu mai este în concordanţă  cu situaţia actuală a imobilului.

Prin rectificarea  înscrierilor în cartea  funciară inclusiv a notărilor se  înţelege operaţiunea de carte funciară care reprezintă radierea, îndreptarea sau  menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri  în cartea funciară  şi se face în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Instanţa  a mai arătat  că,  rectificarea înscrierilor în cartea funciară trebuie să fie precedată  de o acţiune principală care să constate îndeplinirea condiţiilor  prevăzute de art. 36 din Legea nr. 7/1996 iar dacă se pune în discuţie existenţa  ori întinderea dreptului de proprietate trebuie chemate în judecată toate persoanele interesate.

Instanţa apreciază, că în procedura plângerii reglementată de art.52 din Legea 7/1996  republicată, nu este posibilă  să se urmărească stabilirea  unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, situaţia juridică a terenului poate fi clarificată  numai pe calea unei acţiuni  contencioase de drept comun.

Concluzionând instanţa a constatat că prin procedura plângerii, reglementată de art.52 din Legea 7/1996 nu este posibilă stabilirea  unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, situaţia juridică a terenului putând fi clarificată  numai pe calea unei acţiuni  contencioase de drept comun; astfel că a dispus intabularea petentei alături de S.C. T.G. S.A.  asupra  aceleiaşi cote de 1/5 teren.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  S.C. T.G. S.A. solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate  şi respingerea plângerii.

Prin Decizia civilă nr. 298 din 23.XII. 2009 Tribunalul Mureş a respins ca inadmisibil  apelul declarat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut  următoarele:

Procedura de soluţionare a plângerii formulate  împotriva încheierii de carte funciară reglementată de  Legea  nr. 7/1996 privind cadastru şi publicitatea imobiliară,  este  o procedură necontencioasă.  În cauză,  prin  „modificarea” acţiunii, la  termenul din 29 noiembrie 2006, a fost  citată în calitate de pârâtă SC  G.C. SRL , aceasta fiind coproprietara terenului în litigiu, cu o cotă de 4/5 părţi din  dreptul de proprietate. Procedura a devenit astfel contencioasă, cele două părţi disputându-şi  dreptul de proprietate  asupra cotei de 1/5 părţi din teren, cu toate că în considerentele hotărârii  s-a subliniat car5acterul necontencios al procedurii. Prin hotărârea pronunţată judecătoria a admis în parte acţiunea şi a dispus înscrierea dreptului de proprietate  asupra cotei de 1/5 părţi din teren, în favoarea petentei, împreună cu S.C. T.G. S.A., proprietar tabular.

Cererea petentei, soluţionându-se  în final într-o procedură  contencioasă, la care apelanta S.C. T.G. S.A. nu a participat, apelul declarat  de aceasta  apare ca inadmisibil. Hotărârea  pronunţată de judecătorie  nu îi este opozabilă astfel că în vederea apărării dreptului său de proprietate are la îndemână  calea dreptului comun urmată apoi de acţiunea în rectificarea  cărţi funciare, în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. T.G. S.A. solicitând: casarea  deciziei atacate  şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar  recurenta a solicitat admiterea  recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea hotărârii primei instanţe şi respingerea plângerii.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.6, 7, 9, Cod procedură civilă  coroborat cu art. 312 pct.  5 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea criticilor  de nelegalitate s-a arătat că instanţa de apel,  nu a cercetat fondul cauzei  aspecte ce rezultă din redarea sumară  a considerentelor hotărârii.

Pe de altă parte s-a mai arătat prin memoriul de recurs, că potrivit art. 336 alin. 3 Cod procedură civilă  recursul împotriva încheierii pronunţate în materie necontencioasă poate fi făcut de orice persoană interesată  chiar dacă  nu a fost citată la dezlegarea  cererii.

În fine, recurenta a mai arătat că instanţele au acordat  ceea ce nu s-a cerut  respectiv intabularea cotei de teren în  coproprietate cu o altă societate comercială.

Examinând hotărârea atacată prin prisma  motivelor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază că recursul declarat este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prin cererea nr. 20209 din 20.04.2006 intimata SC T. SA  a solicitat îndreptarea  erorii materiale  din Cartea Funciară nr. 7240 Tg. Mureş în sensul înscrierii cotei  de 1/5 parte  asupra terenului aferent imobilului situat în Tg. Mureş, str. Depozitelor.

O.C.P.I.  Mureş a respins această cerere prin Încheierea nr. 20209 din 20.04.2006.

Prin plângerea formulată în temeiul art. 33 şi următoarele şi art.50 din Legea 7/1996, petiţionara  a solicitat instanţei admiterea cererii  astfel cum a fost formulată.

Pentru a clarifica obiectul cererii  instanţa de fond a pus în vedere petiţionarei  la termenul de judecată din 25.10.2006 să precizeze dacă înţelege să solicite rectificarea înscrierilor de carte funciară  şi cu cine doreşte să se judece.

Prin înscrisul aflat la fila 58 dosar fond petiţionara a solicitat introducerea în cauză  a unui singur coproprietar, respectiv S.C. G. C. S.R.L. solicitând radierea înscrierii S.C. G.C. S.R.L. care apare înscris ca proprietar şi asupra cotei de 1/5 afirmativ proprietatea  petentei.

În limitele astfel stabilite de petentă instanţa de fond avea obligaţia, potrivit art. 129 alin.6 Cod procedură civilă  să se pronunţe.

Cu toate acestea prima instanţă,  admiţând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. G.C. S.R.L., a admis plângerea.

Apreciind doar teoretic asupra caracterului  necontencios al procedurii  instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care  stabileşte un drept potrivnic faţă de un terţ respectiv,  reduce cota de proprietate a acestuia.

Din aceste sumare considerente  rezultă că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este vădit nelegală.

Decizia instanţei de apel este nelegală prin prisma  dispoziţiilor art.304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă  coroborat cu art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.

Curtea reţine, din considerentele  deciziei pronunţate în apel, că instanţa a apreciat procedura desfăşurată la fond  ca fiind una contencioasă  şi ca atare apelul declarat de o persoană ce nu are calitatea de parte în proces este inadmisibil.

Acest raţionament  al instanţei de apel  este greşit întrucât  potrivit dispozitivului hotărârii atacate instanţa e fond s-a  pronunţat faţă  de societatea  apelantă aceasta dobândind, de la momentul pronunţării,  calitatea de  „parte” în proces, în sensul legitimării sale  în căile ordinare sau extraordinare  de atac. Inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti nu este un argument  raţional întrucât  recurenta nu poate invoca nelegala citare decât în căile de atac, de exerciţiul cărora trebuie să se bucure având  în vedere modalitatea în care dreptul său de proprietate a fost afectat. 

Calea dreptului comun pentru apărarea dreptului de proprietate, respectiv o acţiune separată a recurentei,  sugerată  în  considerentele deciziei  din  apel, nu este posibilă în condiţiile  în care hotărârea instanţei de fond  devine irevocabilă.

Pentru aceste argumente, Curtea  apreciază că instanţa de apel trebuia să constate incidenţa dispoziţiilor art. 297 Cod procedură civilă, să desfiinţeze hotărârea primei instanţe  şi să trimită cauza spre rejudecare.

Văzând astfel incidenţa  în cauză a  prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 coroborat  cu dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă,  Curtea va casa integral  atât decizia cât şi sentinţa atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare  instanţei de fond.

În rejudecare instanţa va proceda în conformitate cu art.129 Cod procedură civilă, va lămuri obiectul cererii, va stabili caracterul acesteia  cu respectarea principiului  disponibilităţii în procesul civil urmând a analiza  temeinicia pretenţiei  numai în raport cu solicitările petentei  şi în contradictoriu  cu părţile indicate de aceasta.