Dreptul muncii

În anul 2011 munca suplimentară efectuată de personalul bugetar, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timpul liber corespunzător.

Dispoziţiile menţionate au instituit o derogare de la normele Codului muncii pentru o situaţie specială, de economisire a bugetului statului pentru o perioadă de criză, în schimb au avut în vedere faptul că salariatul va putea fi plătit cu timp liber corespunzător pentru orele efectuate suplimentar. Dispoziţiile menţionate au de altfel în vedere situaţia salariatului ce are în continuare această calitate. Cum în speţă reclamantul nu mai are calitatea de salariat pentru că i-a încetat contractul individual de muncă fără ca în prealabil să-i fi fost compensate orele suplimentare, nu pot fi rămase neplătite aceste ore.

  Decizia civilă nr.1163/27.05.2013 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 966/13.12.2012 Tribunalul Vrancea a  admis în parte acţiunea formulată de reclamantul AV, în contradictoriu cu pârâta P.O.M.

A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului spor pentru 16 ore suplimentare efectuate în luna octombrie 2009, cuantumul acestora urmând a se determina în conformitate cu art. 18 din OG nr. 10/2007.

Prin cererea formulată reclamantul AV a chemat în judecată pe pârâta P.O.M.

 solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumelor de bani cuvenite pentru orele suplimentare de muncă prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care nu se lucrează, în perioada 17.10.2009 – 10.08.2012;

- obligarea pârâtei la plata orelor de noapte prestate în perioada 01.08.2010 – 10.08.2012;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esenţă, că în perioada 15.10.2009 – 10.08.2012 a fost angajat al pârâtei, iar în exercitarea contractului de muncă a efectuat ore suplimentare de muncă prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile în care nu se lucrează, pentru care nu a primit spor de 100% conform dispoziţiilor legale prevăzute în Codul muncii. De asemenea, reclamantul a învederat că a efectuat muncă în timpul nopţii fără să primească spor corespunzător prevăzut în Codul muncii.

Pârâta a formulat întâmpinare, indicând că a avut raporturi contractuale cu reclamantul în perioada 01.08.2010 – 10.08.2012, că este neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea orelor de noapte deoarece i s-a plătit sporul cuvenit, iar cu privire la primul capăt de cerere a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.

Analizând acţiunea de faţă, Tribunalul  a reţinut următoarele:

1. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea drepturilor corespunzătoare orelor de muncă suplimentare.

Tribunalul a  constatat că deşi prin întâmpinare pârâta a susţinut că au existat raporturi contractuale de muncă între părţi pe perioada 01.08.2010 – 10.08.2012, în realitate, din cuprinsul înscrisurilor comunicate la solicitarea instanţei, rezultă că aceste raporturi s-au derulat în temeiul a două contracte de muncă succesive pe perioada 18.08.2008 – 10.08.2012.

Prin urmare, pe perioada indicată de reclamant în acţiune (octombrie 2009 – 10.08.2012) au existat raporturi contractuale de muncă între părţi, astfel încât este îndeplinită condiţia premisă pentru a cerceta temeinicia drepturilor solicitate pe această perioadă.

Tribunalul a mai reţinut că, deşi reclamantul şi-a întemeiat această pretenţie pe dispoziţii legale cuprinse în Codul muncii, acestea nu sunt aplicabile raporturilor dintre părţi în raport de statutul reclamantului şi persoana angajatorului.

Astfel, potrivit art. 1 din Codul muncii:

 (1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.

(2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

În materia drepturilor salariale de care a beneficiat reclamantul în perioada în care a avut raporturi de muncă cu pârâta există dispoziţii legale derogatorii, şi anume, OG nr. 10/2007, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 285/2010 şi Legea nr. 283/2011, acte normative care reglementează drepturile salariale de care beneficiază personalul bugetar, personal din rândul căruia a făcut parte şi reclamantul.

În consecinţă, îndreptăţirea reclamantului la acordarea drepturilor cuvenite pentru orele suplimentare a fost  analizată  din perspectiva acestor acte normative, dispoziţiile Codului muncii fiind inaplicabile.

a) Din cuprinsul tabelului centralizator comunicat de pârâtă la dosar Tribunalul a constatat că reclamantul a efectuat în perioada octombrie – decembrie 2009 un număr total de 16 ore suplimentare, toate acestea în luna octombrie 2009, fără a primi drepturi salariale corespunzătoare prevăzute de actul normativ în vigoare la acel moment, şi anume, OG 10/2007.

În acest sens, potrivit art. 18 din OG 10/2007:

(1) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul contractual încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere este considerată munca suplimentară şi se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibila în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor aplicat la salariul de baza, după cum urmează:

a) 75% din salariul de baza pentru primele doua ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru;

b) 100% din salariul de baza pentru orele următoare şi pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

(2) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual.

(3) La locurile de munca la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă potrivit legii sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situaţii cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.

Din cuprinsul întâmpinării depuse de pârâtă şi a răspunsului la solicitările instanţei rezultă că pentru orele suplimentare efectuate în luna octombrie 2009 reclamantul nu a beneficiat de ore libere în compensare în următoarea lună. De asemenea, pârâta nu a dovedit că orele suplimentare prestate în luna octombrie 2009 nu ar fi fost dispuse de şeful ierarhic superior reclamantului.

În aceste condiţii, reclamantul este îndreptăţit la primirea drepturilor băneşti  corespunzătoare prevăzute de art. 18 din OG 10/2007, situaţie în care va fi obligată pârâta la plata acestora.

b) În ceea ce priveşte orele suplimentare efectuate de reclamant în anii 2010, 2011 şi 2012 Tribunalul a constatat că nu există temei legal pentru acordarea de drepturi băneşti.

Astfel, pentru anul 2010 era în vigoarea Legea nr. 330/2009 care, deşi la art. 19 alin. 2)  prevedea posibilitatea acordării unui spor în cazul în care nu exista posibilitatea compensării cu timp liber corespunzător, la art. 30 alin. 7) a prevăzut că dispoziţiile art. 19 alin. 2) nu se aplică în anul 2010, ceea ce înseamnă că pentru orele suplimentare efectuate în anul 2010 se putea acorda numai timp liber în compensare, neexistând temei legal pentru acordarea de drepturi băneşti.

Pentru anul 2011 sunt incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 285/2010, text care prevede următoarele:

(1) În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

(2) În anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii şi prime de vacanţă.

După cum se observă, textul exclude posibilitatea acordării de drepturi băneşti pentru ore suplimentare, singura posibilitate legală întemeiată pe dispoziţiile contractului de muncă şi a dispoziţiilor legale care reglementează conţinutul raporturilor de muncă dintre părţi fiind aceea de a se acorda timp liber plătit în compensare.

Situaţia juridică este identică şi pentru anul 2012, prin art. 7 din Legea nr. 283/2011 stipulându-se doar posibilitatea acordării de timp liber în compensare pentru orele suplimentare efectuate în cursul unei luni.

În considerarea celor arătate mai sus, primul capăt de cerere este întemeiat în parte, respectiv, doar în ceea ce priveşte acordarea drepturilor prevăzute de art. 18 din OG nr. 10/2007 pentru cele 16 ore de muncă suplimentară efectuate de reclamant în luna octombrie 2009, pentru orele suplimentare efectuate în anii 2010, 2011 şi 2012 neexistând temei legal pentru acordarea de drepturi salariale pentru orele suplimentare.

2. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea de spor pentru orele de noapte.

Acest capăt de cerere este nefondat în condiţiile în care din cuprinsul informaţiilor transmise de pârâtă la solicitarea instanţei rezultă că s-a plătit reclamantului sporul corespunzător pentru orele de noapte efectuate de reclamant.

3. Nefondat este şi capătul de cerere privind acordarea de cheltuieli de judecată, reclamantul neadministrând vreo dovadă privind efectuarea unor astfel de cheltuieli.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, AV, criticând soluţia instanţei de fond sub următoarele aspecte:

În mod greşit a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii.

În mod greşit nu a acordat plata orelor suplimentare pentru 2010, 2011, 2012, având în vedere că prin dispoziţia 1475/7.08.2012 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 10.08.2012  şi deci nu se mai pot compensa orele suplimentare cu timp liber corespunzător.

Nu s-a făcut dovada plăţii sporului pentru lucru pe timp de  noapte.

În drept, a invocat dispoziţiile art.304 pct.8, pct.9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul Andrei Viorel învederând aceleaşi susţineri ca la instanţa de fond.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a celor de ordine publică conform art.304 Cod procedură civilă Curtea reţine următoarele:

În cauză nu se contestă efectuarea orelor suplimentare de către reclamant, iar din relaţiile angajatorului rezultă că reclamantul a efectuat un număr de 760 ore suplimentare.

Problema de drept din cauză ce trebuie a fi lămurită constă în aceea de a stabili dacă pot fi plătite orele suplimentare faţă de dispoziţiile art.30 alin 7  din Legea 330/2009 „(7) Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 şi 24 nu se aplică în anul 2010.”

Dispoziţiile art. 19 din Legea 330/2009 prevăd posibilitatea de a fi plătite aceste ore suplimentare în situaţia în care nu se mai pot compensa.  Astfel,  „Art. 19:

(1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere se compensează cu timp liber corespunzător.

(2) În cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), aceasta se plăteşte în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază.

(3) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru şi sporul prevăzute la alin. (2) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.

(4) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.”

De asemenea, aceeaşi situaţie este şi pentru anul 2011, art. 9 din Legea 285/2010. ”ART. 9:

În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.”

S-ar desprinde concluzia, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond că orele suplimentare nu ar mai putea fi plătite. Nu putem reţine o astfel de concluzie. În cauză, odată ce nu mai pot fi compensate cu timp liber orele suplimentare, dat fiind că reclamantului i-a încetat contractul individual de muncă, este normal ca munca efectuată de acesta suplimentar să fie plătită, ea fiind deja prestată de fostul salariat, iar neplata orelor suplimentare ar reprezenta muncă gratuită din partea reclamantului.

Dispoziţiile menţionate mai sus au instituit o derogare de la normele Codului Muncii pentru o situaţie specială, de economisire a bugetului statului  pentru o perioadă de criză, în schimb au avut în vedere faptul că salariatul va putea fi plătit cu timp liber corespunzător  pentru orele efectuate suplimentar. Textul nu a instituit faptul că orele suplimentare nu vor mai fi plătite. Dispoziţiile menţionate au de altfel în vedere situaţia salariatului ce are în continuare această calitate.

Cum în speţă reclamantul nu mai are calitatea de salariat pentru că i-a încetat contractul de muncă (dispoziţia 1042/14.09.2010, fila 21), fără ca în prealabil să fi fost compensate orele suplimentare,  nu pot fi rămase neplătite aceste  ore.

Conform art.123 Codul Muncii:  „ (1) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.”

Cu privire la acordarea sporului de noapte pârâta a susţinut că sporul de noapte a fost plătit reclamantului, în procent de 25% la salariu (fila 17), acest spor fiind inclus în salariu. Reclamantul nu a contestat primirea salariilor lună de lună pentru perioada pentru care a solicitat plata timpului lucrat noaptea.

Conform art. 126 Codul Muncii: „Salariaţii de noapte beneficiază:

a) fie de program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;

b) fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.”

Cum în cauză acest spor a fost plătit, aşa cum rezultă din statele de plată (filele 16 şi urm.)  în mod corect instanţa de fond a respins acest capăt de cerere ca nefondat.

Faţă de aceste considerente, conform art. 312 Cod procedură civilă, urmează a admite recursul declarat de reclamantul AV împotriva sentinţei civile 966/13.12.2012 pronunţată de Tribunalul Vrancea, pe care o va modifica în parte, în sensul că:

Va obliga pe pârâtă să plătească reclamantului sporul pentru ore suplimentare (760 de ore suplimentare) efectuate în perioada octombrie 2009 - august 2012.

Va menţine celelalte prevederi ale sentinţei recurate.

Domenii speta

Spete similare