Dreptul muncii

Termenul de 45 de zile instituit de Legea nr. 62/2011 nu este aplicabil şi în materia sancţiunilor disciplinare.

Conform art. 211 lit.a din Legea nr. 62/2011 şi art. 268 Codul muncii se constată că termenele de sesizare a instanţei sunt diferite, respectiv 30 de zile potrivit art. 268 al. 1 lit.a şi b din Codul muncii şi, respectiv, 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă, potrivit art. 211 lit. a Legea nr.62/2011.

În cazul contestării deciziilor de sancţionare disciplinară va trebui respectat termenul de 30 e zile  calendaristice prev. de art. 268 al. 1 lit. b Codul muncii întrucât această situaţie nu este cuprinsă în dispoziţiile art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011.

Indicarea greşită în cuprinsul deciziei de sancţionare a termenului de exercitare a contestaţiei nu duce la modificarea termenului prevăzut  de lege în care contestatoarea putea ataca acest act.

Decizia civilă nr.1636/11.09.2013 a Curţii de Apel Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 176/05.03.2013 Tribunalul Vrancea a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi a respins ca tardiv formulată contestaţia introdusă de contestatoarea SL, în contradictoriu cu intimata AB.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea expediată prin serviciul poştă la data de 21.01.2013 şi înregistrată la data de 22.01.2013 sub nr. …. pe rolul Tribunalului Vrancea - Secţia I Civilă SL a formulat contestaţie împotriva deciziei de sancţionare nr. A.3.2./1549/05.12.2012 emisă de AB, solicitând anularea acesteia şi obligarea la restituirea sumelor de bani reţinute în baza acestei decizii, expunând în cuprinsul acţiunii motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Intimata AB a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei, expunând apărări specifice.

În dovedirea contestaţiei şi în apărare ambele părţi au anexat înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 12.02.2013 Tribunalul a invocat din oficiu excepţia tardivităţii contestaţiei, acordând un termen în acest sens pentru ca părţile să-şi exprime punctul de vedere cu privire la această excepţie.

Analizând excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, Tribunalul a constatat că este întemeiată.

Astfel, prin decizia de sancţionare nr. .../05.12.2012 intimata AB a dispus sancţionarea contestatoarei cu reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 5%.

Potrivit art. 268 alin. 1) lit. b) din Codul muncii:

(1) Cererile in vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate:

 b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară.

De asemenea, potrivit art. 252 alin. 5) din Codul muncii:

(5) Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Decizia de sancţionare contestată în prezentul dosar a fost comunicată contestatoarei la data de 07.12.2012 după cum rezultă din menţiunile consemnate în finalul deciziei, asumate prin semnătură de contestatoare.

Prin urmare, termenul în care se putea introduce contestaţie împotriva acesteia a expirat la data epuizării termenului procedural de 30 de zile care a început să curgă de la data comunicării (prima şi ultima zi neintrând în calculul termenului).

Calculând termenul procedural de 30 de zile cu începere din 07.12.2012 se constată că acesta s-a împlinit la data de 07.01.2013.

Cum prezenta contestaţie a fost formulată la data de 21.01.2013, după expirarea termenului legal, Tribunalul a constatat că este introdusă tardiv, a admis excepţia invocată şi a respins ca tardiv formulată contestaţia.

Tribunalul a notat că nu prezintă nicio relevanţă împrejurarea că pârâta a indicat în cuprinsul deciziei că termenul de exercitare a căii contestaţiei este de 45 de zile, termenul de introducere a contestaţiei fiind stabilit de lege, iar nu de angajator.

De asemenea, nu se pune în discuţie eventuala incidenţă a acestui termen, care este prevăzut la art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011, acest text referindu-se la cu totul alte ipoteze decât cele privitoare la sancţionarea disciplinară a angajaţilor, termenul prevăzut în materie sancţionară fiind cel de 30 de zile stipulat în Codul muncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea SL criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de fond în mod greşit a soluţionat cauza pe excepţia tardivităţii formulării contestaţiei raportat la termenul de 30 de zile prevăzut de Codul Muncii pentru contestarea măsurii prevăzută de art. 268 al.1 din Codul Muncii.

- În cauză este incident termenul de 45 de zile pentru contestarea deciziei de sancţionare, termen instituit de disp. art. 211 lit.a din Legea dialogului social.

- Prevederile incompatibile din Codul Muncii au fost modificate, abrogate implicit de Legea dialogului social, şi astfel măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv  angajamentele de plată a unor sume de bani pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

În drept şi-a întemeiat recursul pe disp. art. 304 pct. 8 şi art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă şi a dispoziţiilor legale incidente în materie sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Problema de drept ce trebuie analizată în prezenta cauză dacă termenul de 45 de zile instituit de Legea nr. 62/2011 este aplicabil şi în materia sancţiunilor disciplinare.

Potrivit disp. art. 268 din Codul Muncii, raportat la dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 62/2011, cererile pot fi formulate:

a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

b) în termen de  30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară.

De asemenea, conform art. 268 lit.a şi lit.b din Codul Muncii, măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani pot fi contestate în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă (art. 211 lit.a din Legea 62/2011).

Din analiza celor două texte de lege, constatăm că termenele de sesizare a instanţei sunt diferite, respectiv 30 de zile potrivit art. 268 al.1 lit.a şi lit.b din Codul Muncii şi, respectiv 45 zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă, potrivit art. 211 lit.a din Legea 62/2011.

Aşadar, în cazul contestării deciziilor de sancţionare disciplinară va trebui respectat termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de disp. art. 268 al.1 lit.b din Codul Muncii, întrucât această situaţie nu este cuprinsă în dispoziţiile art. 211 lit.a din Legea 62/2011.

De asemenea, legiuitorul prevede expres ce menţiuni trebuie să cuprindă decizia de sancţionare şi în ce termen se atacă (art. 252 din Codul Muncii).

Or, în cauză nu se pune problema unei modificări, abrogări implicite în sensul art. 67 din Legea nr. 24/2000, cele două acte normative, respectiv Codul Muncii şi Legea nr. 62/2011 reglementează termene diferite pentru acte diferite.

Indicarea greşită în cuprinsul deciziei de sancţionare a termenului de exercitare a căii contestaţiei nu duce la modificarea termenului prevăzut de lege în  care contestatoarea putea ataca acest act.

Termenul este dat de lege şi nu de angajat şi, în consecinţă, decizia de sancţionare trebuia atacată în 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Critica recurentei că indicarea greşită a termenului de formulare a contestaţiei atrage nulitatea absolută a deciziei nu este întemeiată deoarece potrivit art. 252 din Codul Muncii este sancţionată cu nulitatea absolută neindicarea termenului în care sancţiunea poate fi contestată şi nu cu indicarea greşită a acestuia.

În condiţiile în care legiuitorul a înţeles să sancţioneze cu nulitatea absolută doar neindicarea termenului în care sancţiunea poate fi contestată, indicarea greşită nu poate fi asimilată cu neindicarea totală.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că termenul prevăzut în materia sancţiunilor este cel de 30 de zile stipulat în Codul Muncii şi nu cel de 45 de zile prevăzut de Legea dialogului social.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul disp. art. 312 al.1 Cod procedură civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de contestatoare.

Domenii speta

Spete similare