Înşelăciunea. Fals în declaraţii. Fals în înscrisuri sun semnătură privată.

Nu poate fi reţinută cererea inculpatei C.L. prin care solicită ca instanţa de apel sau, în rejudecare, instanţa de fond, să-i plătească despăgubiri civile care constau în îngrijirea pe care i-a acordat-o defunctului G.C. înainte de decesul acestuia, precum şi cheltuieli de înmormântare, întrucât aceasta nu se poate constitui parte civilă în propria cauză (cauza în care are calitatea de inculpată) şi nici nu poate cere ca eventuala sumă ce constituie astfel de despăgubiri, să fie scăzută din suma ce a obţinut-o prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa. În acest fel, ar invoca propria culpă în obţinerea acestei sume.

Excepţia de la principiul „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis” o constituie şi cazul subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil.

Curtea de Apel Galaţi, Decizia penală nr.1823/R/7.11.2011

(dosar nr.9898/196/2009)

Prin sentinţa penală nr. 885/18.04.2011 pronunţată în dosarul nr. 9898/196/2009, Judecătoria Brăila, în baza art.292 Cod penal  cu aplicarea art. 74 lit.a şi c Cod penal, art. 76 lit.e Cod penal a condamnat pe inculpata C.L. la o pedeapsa cu amenda penala in cuantum de 500 lei pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii , la data de 20.02.2008.

 În baza art. 215 alin 1, 2 si 3 Cod penal cu aplicarea  art. 74 lit. a şi c Cod penal,  art. 76 lit. c Cod penal a condamnat inculpata C.L.  la o pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, la data de 20.02.2008.

În baza art. 31 alin 2 Cod penal raportat la art. 260 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal,  art. 74 lit. a şi c Cod penal,  art. 76 lit. d Cod penal şi art. 80 Cod penal a condamnat inculpata C.L. la o pedeapsa 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de a determina, săvârşirea din culpa a  infracţiunii de mărturie mincinoasă de către alte persoane, la data de 17.01.2008.

În baza art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele, inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea aceea de 7 luni închisoare sporita la 8 luni închisoare .

În baza art. 81 Cod penal instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni  închisoare .

În baza art. 82 Cod penal s-a fixat  termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

În baza art. 83 Cod penal şi art. 359 Cod pr.penală s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei .

Au fost interzise inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza 2 şi lit. b Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând  exerciţiul autorităţii de stat) pe întreaga durată prevăzută de art. 71 Cod penal  şi în baza art. 71 alin 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe întreaga durată a executării pedepsei principale.

A fost anulat certificatul  de moştenitor nr. 100/20.02.2008 eliberat de BNP  „V şi A“ .

În baza art. 14 Cpp şi artş 346 Cpp obligă  inculpata la plata sumei de 100.000 lei către părţile civile GM şi LR (50.000 lei pentru fiecare), reactualizata cu rata inflaţiei până la data achitării efective. 

În baza art. 191 al. 1 Cod pr.penală  obligă inculpata C.L.  la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat .

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu nr. 2643/P/2008,  din data de 02.10.2009, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata C.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 Cod penal, înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin 1, 2 şi 3 Cod penal şi a infracţiunii de a determina săvârşirea din culpa a infracţiunii de mărturie mincinoasă de către alte persoane, prevăzută  de art. 31 alin 2 Cod penal  raportat la art. 260 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal. 

În fapt, s-a reţinut că, inculpata C.L. a determinat cu intenţie pe rudele sale, G.A. şi G.D. să declare fără vinovăţie, în faţa notarului public, la data de 17.01.2008 că fratele său, G.G. nu a avut copii în timpul vieţii  iar, la data de 20.02.2008, a declarat în fals în faţa notarului public V.V. că este moştenitoarea defunctului G.G., deşi ştia de existenţa moştenitorilor legali, ambele infracţiuni săvârşite în scopul obţinerii unui folos material injust pe care l-a şi obţinut de altfel, prin vânzarea ulterioară a apartamentului ce trebuia să revină celor doi moştenitori legali. 

 Prin acelaşi rechizitoriu, s-a arătat că situaţia de fapt este dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţii părţi civile G.M., declaraţii inculpată  şi declaraţii martori G.A., G.D., M.N., F.M., V.G., C.I., P.M., S.L. şi S.C. 

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei sub nr.9898/196/2009, la data de 02.10.2009.

G.M. şi L.R. s-au constituit părţi civile  cu suma de 143.250 lei, din care 100.000 lei contravaloarea apartamentului situat în Brăila…, 5.000 lei cheltuieli de judecată şi 3.8250 lei despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.

Ulterior, aceştia au revenit şi au solicitat anularea contractului de vânzare- cumpărare şi atribuirea apartamentului în deplină proprietate şi posesie .

 La termenul de judecată din data de 11.05.2010 au fost audiate inculpata şi părţile civile G.M. şi L.R.

 În cauza au fost audiaţi şi martorii C.I., S.C., M.N. şi G.A.

 Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele :

 La data de 03.07.208 părţile vătămate G.M. şi L.R. au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila cu o plângere îndreptată împotriva învinuiţilor C. L., G.A., G.D. şi alţii, întrucât aceştia au declarat în mod mincinos la BN V&A, cu privire la moştenitorii legali ai defunctului G.G., pentru a intra în posesia unui apartament în vederea valorificării sale. Banii obţinuţi au fost însuşiţi de către inculpata  C.L. şi martorul  G.D., în condiţiile în care inculpatul cunoştea faptul că defunctul avea copii, aceştia fiind singurii îndreptăţiţi să primească moştenirea. Din cercetările efectuate în cauză au rezultat următoarele:

 Numitul G.G. a trăit în concubinaj cu numita L.C. în perioada 1976-1981. Din această relaţie au rezultat doi copii: G.M. şi L.R., copii care au fost recunoscuţi de către tatăl lor. La scurt timp după naşterea băiatului cei doi concubini s-au despărţit, hotărând de comun acord ca fata să fie crescută de către tată, iar băiatul de către mamă.

După despărţirea în fapt, G.G. a încredinţat-o pe fiica sa, mamei lui pentru a o creşte, aceasta fiind ajutată uneori şi de către inculpata  C.L., sora lui G.G.

La data de 10.05.2007 G.G. a decedat .

La data decesului său, masa succesorală era formată dintr-un imobil situat în Brăila…; cu privire la situaţia juridică a acestui apartament, defunctul nu a lăsat niciun testament.

După decesul lui G.G., la data de 24.05.2007, sora sa, inculpata  C.L. s-a deplasat la BN V şi A unde a solicitat deschiderea succesiunii, sens în care a dat o declaraţie prin care i se recunoştea calitatea de erede, ea acceptând moştenirea.

Tot cu acea ocazie, inculpata  C.L. a declarat  că este singura moştenitoare legală a defunctului, în condiţiile în care, în calitate de soră a defunctului, ea cunoştea că acesta avea copii rezultaţi în urma convieţuirii cu numita L.C.

 Motivaţia acestei declaraţii mincinoase a fost dobândirea în proprietate exclusivă a imobilului anterior menţionat pentru a-l putea vinde şi a-şi însuşi banii rezultaţi în urma tranzacţiei.

 Mai mult decât atât, pentru a-şi putea însuşi imobilul fratelui său, inculpata  şi-a determinat rudele (pe G.A.  – cumnată şi G.D.  – nepot) să declare în faţa notarului că defunctul nu a avut copii.

Totodată inculpata s-a înţeles cu martorul V.G., ca după ce ea va intra în posesia apartamentului, să-i vândă martorului imobilul în cauză. Pentru acest motiv notarul i-a solicitat învinuitei prezenţa a doi martori din declaraţiile cărora să rezulte că defunctul nu a avut alţi moştenitori.

 Martorul V.G., cunoscându-l pe defunct şi fiind interesat să achiziţioneze apartamentul acestuia, le-a solicitat martorilor M.N. şi F.M. să o însoţească pe inculpata  C.L. la notariat pentru a o ajuta să revendice moştenirea fratelui său.

 Este de precizat faptul că cei doi martori l-au cunoscut pe defunct în timpul vieţii; martorul M. N. îl cunoştea pe G.G. „de mai mulţi ani, de la un aprozar al fratelui său [al defunctului] unde mergeam cu alţi prieteni să bem câte o bere”, iar martora  F.M. îl ştia pe defunctul G.G. întrucât erau de loc din aceeaşi comună dar din sate diferite şi se întâlneau „ca simpli cetăţeni” în autobuzul cu care mergeau „înainte de 1989 la părinţi”.

 Prin urmare, la data de 17.01.2008, martorii  G.D., G.A., M.N. şi F.M. s-au deplasat la BN V & A şi au declarat în scris că defunctul nu avea copii.

 În consecinţă, la 20.02.2008, inculpata C.L. a devenit proprietara imobilului, vânzându-l la scurt timp, dar nu martorului V.G., ci altei persoane, obţinând suma de 100.000 lei.

 Din această sumă de bani, inculpata  C.L. i-a dat martorului G.D., nepotul ei, suma de 30.000 lei, iar restul banilor şi i-a însuşit, considerând că aceştia îi aparţin de drept, întrucât ea l-a îngrijit pe fratele său în ultimii ani din viaţă.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 260 Cod penal a martorilor G.D., G.A., M. N. şi F.M., întrucât lipseşte intenţia.

 In drept, fapta  inculpatei C.L. de a determina cu intenţie pe rudele sale, G.A. şi G.D. să declare fără vinovăţie, în faţa notarului public, la data de 17.01.2008 că fratele său, G.G. nu a avut copii în timpul vieţii, declaraţii ce au avut ca scop obţinerea de către inculpata a unui folos material injust, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă în formă continuată prevăzută de art. 31 al. 2 Cod penal raportat la art. 260 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal .

 In drept, fapta  inculpatei  C.L. de a declara în fals la data de 20.02.2008 în faţa notarului public V.V. că este moştenitoarea defunctului G.G., deşi ştia de existenţa moştenitorilor legali, declaraţie dată în scopul obţinerii unui folos material injust pe care l-a şi obţinut de altfel, prin vânzarea ulterioară a apartamentului ce trebuia să revină celor doi moştenitori legali, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în declaraţii şi înşelăciune, prevăzute de art. 292 Cod penal şi art. 215 al. 1,2,3 Cod penal.

La individualizarea pedepsei la care a fost condamnată inculpata  instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social generic si concret al faptelor săvârşite relevat de limitele de pedeapsa prevăzute de textele incriminatoare pentru fapta săvârşită, urmarea produsă şi scopul urmărit.

În ceea ce priveşte circumstanţele reale, instanţa a reţinut că prin activitatea infracţională desfăşurată inculpata a adus atingere relaţiilor sociale a căror naştere şi dezvoltare este condiţionata de buna – credinţa şi încrederea ce trebuie să existe în raporturile juridice şi în declaraţiile susceptibile de a produce consecinţe juridice.

Referitor la circumstanţele personale instanţa a avut în vedere că inculpata  are 60 de ani, este pensionară, nu are antecedente penale şi recunoaşte săvârşirea infracţiunilor, pentru care a fost trimis în judecată, aceste împrejurări  constituind circumstanţe atenuante conform art.74 lit. a şi  c Cod penal.

 În ceea ce priveşte latura civila, deşi părţile civile s-au constituit iniţial părţi civile cu o suma de bani, ulterior  acestea au solicitat anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 330/18.03.2008 de către BNP P.C., ca urmare a anularii certificatului de moştenitor nr.100/20.02.2008.

Excepţia de la principiul “resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis “ o constituie şi cazul subdobânditorului de buna – credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil . 

Literatura juridica a elaborat în considerarea principiului bunei credinţe a terţului dobânditor, în ciuda faptului că titlul de proprietate al acestuia a provenit de la un non dominus, coroborarea principiului bunei –credinţe cu cel al asigurării securităţii dinamice a circuitului civil .

Buna credinţă consta în atitudinea subiectivă a cumpărătorilor, caracterizată prin convingerea neîndoielnică asupra faptului că imobilul aparţine vânzătorului  ca adevărat proprietar, de cunoaşterea prin mijloace obişnuite, aflate la îndemâna oricărei persoane, a situaţiei juridice a imobilului şi lipsei intenţiei altei persoane de a revendica bunul .

Cercetarea bunei credinţe implică şi cercetarea elementului subiectiv în cadrul căreia se va stabili dacă perspicacitatea şi prudenţa celor din jur, precum şi a terţului dobânditor, puteau în condiţii normale să înlăture aparenţa .

Ţinându-se seama de împrejurarea că dobânditorul nu putea să-şi dea seama de lipsa calităţii de proprietar a transmiţătorului cu titlu oneros a bunului imobil şi, având în vedere consecinţele grave, pentru cumpărător, pe care le-ar antrena măsura anularii transmisiunilor de acest fel, care ar echivala cu o adevărată sancţiune civilă, trebuie să prevaleze, să fie precumpănitoare alte principii de drept, şi anume acela referitor la ocrotirea bunei credinţe şi asigurarea securităţii dinamice a circuitului civil .

Pe cale de consecinţă instanţa a admis în parte acţiunea civilă promovată de către G.M. şi L.R. şi a obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 lei contravaloarea apartamentului înstrăinat (50.000 lei fiecare) reactualizat cu rata inflaţiei, la data achitării efective, respingând restul pretenţiilor.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, au declarat recurs inculpata C.L. şi părţile civile G.M. şi L.R. criticând-o ca fiind nelegală sub aspectul soluţionării laturii civile a cauzei.

Inculpata C.L. solicită casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea laturii civile a cauzei întrucât instanţa de fond nu i-a acordat despăgubiri civile egale cu cheltuielile ocazionate de îngrijirea acordată defunctului G.G., precum şi înmormântarea sa.

Părţile civile recurente solicită soluţionarea laturii civile a cauzei prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, respectiv şi anularea contractelor de vânzare-cumpărare ulterioare şi atribuirea apartamentului în natură.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând hotărârea recurată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, a susţinerilor recurenţilor, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 al.3 Cod pr.penală, curtea constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, urmând a o menţine.

În mod corect, prima instanţă a reţinut situaţia de fapt existentă în cauză pe baza probelor administrate, vinovăţia inculpatei, precum şi încadrarea juridică dată faptelor.

S-a reţinut, în fapt, că la data de 17.01.2008, inculpata C.L. a determinat, cu intenţie, pe rudele sale G.A. şi G.D. să declare, fără vinovăţie, în faţa notarului public, că fratele său G.G. nu a avut copii în timpul vieţii, declaraţii ce au avut scop obţinerea de către inculpată a unui folos material injust.

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 31 al.2 cod penal raportat la art. 26o Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

De asemenea, s-a reţinut, în fapt, că inculpata C.L. a declarat în fals la data de 20.02.2008, în faţa notarului public V.V. că este moştenitoarea defunctului G. G., deşi ştia de existenţa moştenitorilor legali, declaraţie dată în scopul obţinerii unui folos material injust pe care l-a şi obţinut de altfel, prin vânzarea ulterioară a apartamentului ce trebuia să revină celor doi moştenitori legali.

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii şi înşelăciune prev.de art.292 Cod penal şi art. 215 al.1,2,3 Cod penal.

Pedeapsa aplicată întruneşte condiţiile prev.de art. 72 Cod penal, privind împrejurările în care s-a săvârşit fapta, pericolul social al acesteia, precum şi persoana făptuitoarei, care a recunoscut fapta, este la primul impact cu legea penală şi este o persoană în vârstă.

Cât priveşte latura civilă a cauzei, aceasta a fost soluţionată corect de către instanţa de fond, respectiv, Judecătoria Brăila.

Nu poate fi reţinută cererea inculpatei C.L. prin care solicită ca instanţa de apel sau, în rejudecare, instanţa de fond să-i plătească despăgubiri civile care  constau în îngrijirea pe care i-a acordat-o defunctului G.G. înainte de decesul acestuia, precum şi cheltuieli de înmormântare, întrucât aceasta nu se poate constitui parte civilă în propria cauză (cauza în care are calitatea de inculpată) şi nici nu poate cere ca eventuala sumă ce constituie astfel de despăgubiri, să fie scăzută din suma ce a obţinut-o prin săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa. In acest fel, ar invoca propria culpă în obţinerea acestei sume.

Poate solicita, însă, despăgubiri de acest fel pe calea unei acţiuni civile.

În ceea ce priveşte cererea părţilor civile, respectiv aceea de repunere în situaţia anterioară, prin anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 330/18.03.2008 încheiat de către notarul public P.C., prin care a fost vândut apartamentul în cauză, aceasta va fi respinsă.

Părţile civile invocă principiul „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis”, respectiv acela al anulării şi actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, în sensul că în situaţia în care a fost anulat certificatul de moştenitor nr. 100/20.02.2008 eliberat de B.N.P. „V şi A”, să fie anulat şi actul subsecvent, respectiv contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului.

De la principiul „resoluto iure dantis resolvitur ius accipientis” derogă o singură excepţie, consacrată de literatura juridică, respectiv, cazul subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros al unui imobil.

Buna credinţă constă în atitudinea subiectivă a cumpărătorului, caracterizată prin convingerea neîndoielnică asupra faptului că imobilul în cauză aparţine vânzătorului. Aceasta se realizează prin cunoaşterea de către acesta, cu mijloacele obişnuite, aflate la îndemâna oricărei persoane aflate în situaţia sa, a situaţiei juridice a imobilului şi a lipsei intenţiei altei persoane de a revendica bunul.

De altfel, această excepţie de la principiul anulării şi a actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal, prin instituirea bunei credinţe a cumpărătorului, cu titlu oneros a unui imobil, asigură şi securitatea în circuitul civil.

Din probele administrate în cauză, reiese faptul că dobânditorul apartamentului în cauză nu putea să-şi dea seama de lipsa calităţii de proprietar a transmiţătorului şi nici nu avea interesul să cumpere un apartament de la o persoană neproprietară, date fiind consecinţele juridice ale unei astfel de fapte.

Domenii speta

Spete similare