Prelungirea arestării preventive. Data de la care se dispune această măsură.

Prelungirea arestării preventive. Data de la care se dispune această măsură.

C. proc. pen., art. 159

În situaţia în care s-a luat măsura arestării preventive faţă de un inculpat, iar apoi s-a solicitat prelungirea acestei măsuri, o dispoziţie de prelungire a duratei măsurii privative de libertate nu poate veni decât în continuarea perioadei arestării iniţiale sau a prelungirii anterioare, după caz, şi sub nici o formă prin suprapunerea cu vechea perioadă de arestare

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub dosar nr. …./13 august 2009, inculpatul R. R. G. a declarat recurs împotriva împotriva încheierii penale nr. 213/12 august 2009 pronunţate de judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita în dosarul nr. …..

În motivarea căii de atac promovate, inculpatul susţine că dispoziţia judecătorului de prelungire a duratei măsurii arestării preventive este netemeinică întrucât la cauză nu este incident motivul de drept al privării de libertate prev. de art. 148 lit. f C. pr. Pen., dar nici motivul de fapt al arestării preventive, întrucât el a acţionat în legitimă apărare, iar procesul penal poate avea loc în bune condiţii şi cu el în libertate fiind.

Analizând recursul declarat prin prisma materialului aflat la dosarul nr. …. al Tribunalului Harghita, a motivelor invocate, a concluziilor recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi din oficiu, în limitele investirii date de efectele devolutiv şi neagravării situaţiei în propria cale de atac, se reţin următoarele:

2. Prezentarea hotărârii recurate. Prin încheierea penală nr. 213/12 august 2009, judecătorul delegat de la Tribunalul Harghita a admis propunerea procurorului şi a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului R. R. G. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 august 2009, până la data de 15 septembrie 2009.

În motivarea acestor dispoziţii, se arată că temeiurile arestării preventive, propuse de procuror (atat cele de fapt, cât şi cele de drept prev. de art. 148, lit. f C. pr. Pen.) sunt îndeplinite, iar buna administrare pe mai departe a procesului penal impune desfăşurarea pe mai departe a procesului penal cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv.

3. Punctul de vedere al instanţei de control. Recursul declarat de inculpat împotriva acestei încheieri penale este fondat, urmând să fie admis, în temeiul art. art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen., cu consecinţele casării parţiale a hotărârii şi rejudecării cauzei în recurs, pentru motivele pe care le vom dezvolta în continuare :

3.1. În primul rând, amintim că instituţia, specifică doar urmăririi penale, a prelungirii duratei măsurii arestării preventive a fost creată atât pentru a răspunde în mod optim nevoilor bunei desfăşurări a procesului penal în faza preliminară judecăţii, cât şi, pe de o parte, pentru a satisface necesitatea supunerii detenţiei preventive a unui acuzat verificărilor periodice de legalitate şi oportunitate, efectuate de către judecător, iar, pe de altă parte, pentru a asigura caracterul neîntrerupt al arestării preventive. In acest sens, o dispoziţie de prelungire a duratei măsurii privative de libertate nu poate veni decât în continuarea perioadei arestării iniţiale sau a prelungirii anterioare, după caz, şi sub nicio formă prin suprapunere cu vechea perioadă de arestare.

In al doilea rând, amintim natura substanţială a termenelor interesând măsurile preventive, prevăzută de art. 188 C. pr. Pen., potrivit căruia « …ziua la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia ».

In cauza de faţă, arestarea preventivă a inculpatului R. R.G. a fost dispusă de către judecătorul delegat prin încheierea penală nr. 199/20 iulie 2009 pentru 29 de zile, calculate începând cu data de 20 iulie 2009 şi până la data de 17 august 2009, astfel că o prelungire a acestei durate nu poate interveni decât din 18 august 2009 şi nu din 17 august 2009. În propunerea sa de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatului, procurorul a omis să indice perioada, limitându-se doar să arate termenul solicitat. Totodată, cu prilejul soluţionării propunerii,, judecătorul a omis să ceară lămuriri procurorului asupra perioadei, iar prin încheierea recurată a prelungit arestarea pentru 30 de zile, începând cu 17 august 2009, suprapunând astfel o zi peste termenul fixat anterior de judecător, la momentul luării măsurii privative de libertate.

Situaţia poate fi remediată în al doilea grad, în urma rejudecării, cu observarea şi a principiului neagravării situaţiei în propriul recurs, prin dispunerea prelungirii duratei măsurii arestării preventive a inculpatului R. R. G. pe o perioadă de 29 de zile, calculată începând cu data de 18 august 2009, până la data de 15 septembrie 2009.

3.2. Soluţionând propunerea procurorului, judecătorul delegat a omis să dispună asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, conform prevederilor art. 192 C. pr. Pen. Şi această omisiune poate fi complinită în al doilea grad, dată fiind natura juridică a recursului când este singura cale de atac. Astfel, văzând soluţia principală adusă solicitării procurorului, potrivit art. 192 alin. 3 C. pr. Pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în prim grad vor rămâne în sarcina statului. Onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în prim grad, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

3.3. Dispoziţia judecătorului privind admiterea propunerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita şi temeiurile reţinute de acesta sunt juste şi au fost emise cu respectarea strictă a legalităţii.

În această ordine de idei, în acord cu susţinerile judecătorului delegat şi contrar argumentelor aduse de inculpat în recurs, subliniem şi noi, în primul rând, că probele instrumentate până la acest moment al procedurilor confirmă temeiul de fapt al arestării preventive, prev. de art. 143 C. pr. Pen., susţinând presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 cu referire la art. 174 alin. 1 şi 2 şi art. 175 alin. 1 lit. I şi alin. 2 C. pen. Împrejurările în care fapta a fost comisă nu demonstrează sub nici o formă în acest stadiu al urmăririi penale întrunirea condiţiilor atacului şi ale apărării, astfel încât acuzatul să poată beneficia de dispoziţiile art. 44 C. pen. Cel mult, aceste împrejurări pot duce spre o depăşire a limitelor legitimei apărări ori provocare, încadrabilă în art. 73 C. pen., însă aceste aspecte vor fi clarificate de procuror, neprezentând relevanţă în procedura pendinte.

De asemenea, motivul de drept al arestării prevăzut de art. 148 lit. f C. pr. pen. este incident la cauză, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de omor calificat )în forma tentativei) care face obiectul urmăririi penale este închisoare mai mare de 4 ani şi, luând în considerare persoana inculpatului, perseverenţa lui în efectuarea actelor ilicite şi atingerea rezultatului, modalităţile concrete de comitere a actelor reţinute în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, apreciem că în prezent pericolul pentru ordinea publică al inculpatului este actual şi cert, iar, în interesul protejării comunităţii şi al bunei desfăşurări a procedurilor, este necesară privarea lui de libertate.

4. Cheltuielile judiciare. Având în vedere soluţia principală adusă recursului, potrivit art. 192, alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea căii de atac au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu în recurs, în cuantum de 100 lei,  se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Domenii speta

Spete similare