Criterii de individualizare judiciară a pedepsei şi a executării acesteia

Criterii de individualizare judiciară a pedepsei şi a executării acesteia.

C. pen., art. 72, art. 100, art. 109, art. 81, art. 110, art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a, alin. 3

Gradul de pericol social concret al faptei penale săvârşite, împrejurările în care a fost comisă această faptă, mediul familial conflictual în care a crescut inculpatul, preocuparea inculpatului după comiterea faptei de a nu mai intra în conflict cu legea penală, de a-şi găsi un loc de muncă, de a avea un comportament bun în societate, concluziile referatului de evaluare în care se arată că nu există riscul implicării inculpatului în alte infracţiuni similare, regretul sincer manifestat de acuzat pentru cele întâmplate, vârsta de 16 ani avută la data comiterii faptei, sunt aspecte care argumentează că o pedeapsă de 8 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de viol, în formă continuată, prev. de art. 197 alin. 1, alin. 2 lit. a, alin. 3 C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi a art. 41 alin. 2 C. pen. şi reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi alin. 2 C. pen., este proporţională şi suficientă să răspundă reeducării şi prevenţiei generale.

Atitudinea de căinţă manifestată de acuzat pe parcursul desfăşurării procesului penal, care a condus la ideea că reeducarea acesteia a şi început, coroborată cu faptul că scopul sancţiunii penale poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, raportat şi la împrejurarea că inculpatul, în momentul în care s-a angajat în câmpul infracţional, a avut o vârstă fragedă, conduita lui antisocială fiind în mare măsură influenţată de lipsa unei gândiri coerente şi responsabile, precum şi la mediul familial din care provine inculpatul, sunt elemente care justifică suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 148/21 mai 2009, Tribunalul Mureş, în temeiul art. 334 C. pr. pen. a respins cererea formulată de apărătorul inculpatului B.G., referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea de viol, în formă continuată, prev. şi ped. de art.197 alin. l, alin.2 lit.a, alin. 3 C. pen., cu aplicarea art.41 alin. 2 C. pen., art. 99 şi urm, din C. pen., art.13 C. pen., în infracţiunea de act sexual cu un minor, prev. şi ped. de art.198 alin.l C. pen., cu aplicarea art.99 şi urm, din C. pen., art.13 C. pen..

L-a condamnat pe inculpatul minor B.G., în temeiul art.197 alin. 1, alin.2 lit. a, alin. 3 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., art. 99 şi urm. din C. pen., art.13 C. pen., raportat la art.74 alin.l lit.a, c, alin.2 şi art.76 lit.b C. pen., la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C. pen., respectiv:

• a drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi

• a  dreptului de a  ocupa  o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 81 alin. 1 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art.110 C. pen.  şi anume acela de 2 ani şi 4 luni, termen care se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 8 luni, stabilit de instanţă.

În temeiul art. 359 C. pr. pen. a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 C. pen., referitoare la cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. 5 C. pen., pe durata termenului, de încercare, a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. l lit. a şi b C. pen., respectiv a drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 346 alin. 1 C. pr. pen., raportat la art. 14 alin. 3 C. pr. pen., art. 998, art. 999 Cod civil, s-a admis în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă N.E.A., prin reprezentant legal, a fost obligat inculpatul să plătească acestei părţi civile suma de 5.500 (cincimiicincisute) lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

A făcut aplicarea art. 191 alin.1 C. pr. pen..

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată – în stare de libertate – a inculpatului minor B.G., pentru comiterea infracţiunii de viol, în formă continuată, prev. şi ped. de art.197 alin.1, alin.2 lit.a, alin.3 C. pen. cu aplic.art.41 alin.2 C. pen., art. 99 şi urm. C. pen.  şi art. 13 C. pen..

În fapt, s-a constatat că în vara anului 2001 (nu se poate retine exact data) inculpatul minor B.G., împreună cu numitul K.J. l-au chemat pe minorul N.E.A., în vârstă de 8 ani la acea vreme, să îl însoţească pe câmp, lângă marginea satului Sântioana de Mureş jud.Mureş. Aici, cei doi au întreţinut relaţii sexuale orale cu minorul.

In aceeaşi vară, după aproximativ 3-4 săptămâni, de data aceasta în locuinţa inculpatului B.G., acesta împreună cu numitul K.J. şi în prezenţa lui K.A., a întreţinut din nou relaţii sexuale orale cu minorul.

In cauză s-au efectuat cercetări faţă de cele trei persoane, inculpatul K.J. fiind trimis în judecată la data de 31 mai 2004 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Mureş, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 202 C. pen.. Faţă de făptuitorul K.A. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece la acea dată nu avea împlinită vârsta de 14 ani. Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 202 C. pen..

Ulterior, prin ordonanţa din 20 ianuarie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Mureş a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş în ce-1 priveşte pe inculpatul B.G., deoarece s-a apreciat că în cauză s-a comis infracţiunea de viol prev. de art.197 alin. 3 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen.

La luarea acestei decizii, s-a avut în vedere decizia nr. 3 din 23 mai 2005 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie pronunţată în cadrul recursului în interesul legii declarat de Procurorul General al României, decizie care statuează că „prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracţiunea de viol, se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa”. S-a constatat că raporturile sexuale întreţinute de învinuit îndeplineau aceste cerinţe şi, întrucât persoana vătămată având doar 8 ani, s-a considerat ca nu putea să-şi exprime un consimţământ în deplină cunoştinţă de cauză.

Pe parcursul desfăşurării procedurilor, inculpatul minor B.G. a recunoscut comiterea faptei, motivând că a făcut-o sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu consimţământul părţii vătămate şi că nu a constrâns-o pe aceasta în nici un fel. De altfel, a mai arătat acuzatul, partea vătămată este o persoană cu înclinaţii homosexuale şi că obişnuieşte să se îmbrace şi să se poarte ca o fată.

S-a mai reţinut că partea vătămată a declarat că a  fost obligată de cei doi să întreţină relaţii sexuale  orale  cu aceştia,  sub ameninţarea bătăii, cu toate că, după consumarea activităţii infracţionale a primit drept recompensă de la K.J. 3 perechi de porumbei.

De asemenea, mai există declaraţiile reprezentantului legal al lui N.E.A., -bunica sa, care a declarat că nepotul său a fost abuzat sexual de mai multe ori de către cei doi.

La data de 3 octombrie 2003, partea vătămată a fost examinată medico-legal, însă datorită timpului mare scurs de la comiterea faptelor, IML Tg.Mureş nu s-a putut pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei vreunei agresiuni sexuale.

In cauză s-a efectuat şi o reconstituire a modului de comitere a faptelor, în care K.J. a arătat modul de săvârşire a acestora, împreună cu inculpatul B.G., efectuându-se şi o planşă fotocriminalistică.

Din analiza tuturor mijloacelor de probă, s-a apreciat că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, relativ la învinuirea care i-a fost adusă raportată la starea de fapt descrisă şi reţinută în considerente.

S-a reţinut că, fapta inculpatului minor B.G., care în vara anului 2001, nu se poate retine exact data, împreună cu numitul K.J. l-au chemat pe partea vătămată, minorul N.E.A., în vârstă de 8 ani la acea vreme, să îl însoţească pe câmp, lângă marginea satului Sântioana de Mureş, jud. Mureş, unde a întreţinut acte sexuale orale cu minorul, după care, în aceeaşi vară, după aproximativ 3-4 săptămâni, de data aceasta în locuinţa inculpatului B.G., acesta împreună cu numitul K.J.şi în prezenta lui K.A., a întreţinut din nou acte sexuale orale cu minorul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, în formă continuată, prevăzute şi pedepsite de art.197 alin. l, alin.2 lit. a, alin.3 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen.

Fată de inculpat s-au aplicat şi prevederile art.13 C. pen., care vizează instituţia legii penale mai favorabile, în condiţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului penal textul legal care incriminează infracţiunea reţinută în sarcina acuzatului a suferit modificări, iar forma în care era reglementată la data comiterii activităţii infracţionale prevedea limita maximă a închisorii mai redusă (20 ani) decât în reglementarea din prezent (25 ani), limita minimă nesuferind modificare, rămânând de 10 ani închisoare.

Prima instanţă, văzând atitudinea de căinţă manifestată de acuzat, pe parcursul desfăşurării procesului penal, care a condus la ideea că reeducarea acesteia a şi început, coroborat cu faptul că în aprecierea instanţei scopul sancţiunii penale poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, raportat şi la aspectul că inculpatul, în momentul în care s-a angajat în câmpul infracţional a avut o vârstă fragedă, conduita lui antisocială fiind în mare măsură influenţată de lipsa unei gândiri coerente şi responsabile, precum şi la mediul familial din care provine inculpatul şi având în vedere concluziile referatului de evaluare, în temeiul art. 81 alin. l C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare, prevăzut de art.110 C. pen. şi anume acelea de 2 ani 4 luni, termen care se compune din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 8 luni, stabilit de instanţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş care a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului prin înlăturarea circumstanţelor atenuante şi schimbarea modalităţii de executare, în sensul executării pedepsei în regim de detenţie.

S-a motivat că faţă de gradul de pericol social şi modul de săvârşire al infracţiunii se impune reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele investirii instanţa de control judiciar a respins apelul promovat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt, astfel cum a fost reţinută şi dovedită, este corectă, La stabilirea acesteia s-au avut în vedere toate probele administrate în cauză, iar din coroborarea acestor probe rezultă în mod indubitabil că inculpatul B.G. este autorul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Încadrarea juridică dată acestei fapte este corectă şi nu se impune reconsiderarea acesteia. De altfel, starea de fapt şi încadrarea juridică reţinute de prima instanţă nu au fost criticate.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului instanţa de control judiciar consideră că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen., respectiv s-au avut în vedere limitele pedepsei prevăzute de C. pen., gradul de pericol social concret al faptei penale, împrejurările în care a fost comisă această faptă, mediul familial conflictual în care a crescut inculpatul, preocuparea inculpatului după comiterea faptei de a nu mai intra în conflict cu legea penală, de a-şi găsi un loc de muncă, de a avea un comportament bun în societate, concluziile referatului de evaluare în care se arată că nu există riscul implicării inculpatului în alte infracţiuni similare, regretul sincer manifestat de inculpatul pentru cele întâmplate, vârsta sa, la data comiterii faptei (avea 16 ani).

La acestea se adaugă faptul că inculpatul nu a avut o atitudine violentă la data comiterii faptei şi ca atare, precum şi împrejurarea că o majorare a pedepsei aplicate care să fie executată în regim de detenţie nu ar duce, la trei ani de la data săvârşirii infracţiunii, răstimp în care inculpatul nu a mai intrat în conflict cu legea penală, la reeducarea acestuia ci, din contră, prezenţa sa numai printre persoane condamnate pentru diverse infracţiuni nu ar duce la înţelegerea consecinţelor faptelor date.

Ca atare, nu se impune majorarea şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului B.G. şi, în consecinţă, în baza art. 279 pct. 1 lit. b C. pr. pen. instanţa de control judiciar a respins ca nefondat apelul declarat.

Domenii speta

Spete similare