Înşelăciune. Elemente constitutive.

Decizie 13R din 13.01.2010


Înşelăciune. Elemente constitutive.

C. pen., art. 215 alin. 1 şi 3, art. 41 alin. 2

Activitatea inculpatului de a induce şi de a menţine în eroare pe reprezentantul părţii vătămate, cu prilejul încheierii şi al executării unui contract privind achiziţionarea de cabluri electrice, în mod repetat, prin patru acte materiale, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul de a obţine pentru sine un folos material injust, producând o pagubă societăţii parte vătămată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. l şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Prin sentinţa penală nr. 1397/23 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului T.C.I., de sub acuza săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată - prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, întrucât fapta de care este acuzat acesta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, inculpatul T.C.I. a fost administrator al S.C. M.S. S.R.L., societate care avea ca principal obiect de activitate efectuarea şi comercializarea de instalaţii electrice, şi care se află, în prezent, în stare de lichidare judiciară.

La începutul lunii noiembrie 2004, inculpatul a luat legătura telefonic cu administratorul S.C. F.C. S.R.L., cunoscându-l pe acesta prin intermediul tatălui său, şi a comandat de la societatea menţionată cabluri electrice.

La data de 12 noiebrie 2004, inculpatul s-a deplasat personal la Tg-Mureş şi, în baza înţelegerii cu reprezentantul S.C. F.C. S.R.L., a ridicat cabluri electrice în valoare de 13.248,61 RON. S-a convenit ca plata să fie efectuată în termen de 30 de zile de la livrare, pe baza unui bilet la ordin. Biletul la ordin a fost emis în ziua livrării mărfurilor având înscris numărul contului şi banca la care era deschis contul.

Inculpatul a dat asigurări administratorului S.C. F.C. S.R.L. că, la data scadenţei, va avea disponibilul necesar în contul bancar pentru decontarea biletului la ordin, spunându-i totodată că societatea sa este profitabilă.

În acelaşi mod, inculpatul a achiziţionat ulterior, în trei rânduri, mărfuri de la S.C. F.C.S.R.L., respectiv la datele de 17 noiembrie 2004, 3 decembrie 2004 şi 16 decembrie 2004, de fiecare dată prezentându-se personal pentru a ridica marfa şi emiţând de fiecare dată câte un bilet la ordin cu scadenţa la 30 de zile de la livrare, dând din nou asigurări că biletele la ordin vor fi onorate la scadenţă.

Prin modalităţile menţionate mai sus, inculpatul a achiziţionat de la S.C. F.C. S.R.L., mărfuri în valoare totală de 39.808,75 RON.

Când au devenit scadente biletele la ordin, acestea au fost refuzate la plată din cauza lipsei parţiale sau totale a disponibilului din contul societăţii cumpărătoare.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că a folosit produsele aprovizionate de la S.C. F.C. S.R.L. în procesul de producţie şi a valorificat produsele finite către clienţii firmei sale, însă aceştia nu i-au achitat contravaloarea produselor livrate, motiv pentru care, la rândul său, nu a reuşit asigurarea disponibilului în cont necesar decontării celor patru bilete la ordin. Inculpatul a mai menţionat că nu a avut intenţia de a-l înşela pe reprezentantul S.C. F.C. S.R.L., că l-a anunţat pe acesta că nu şi-a încasat sumele cuvenite de la clienţii săi şi că nu poate să-i onoreze biletele la ordin.

Prin adresa nr. 3815 din data de 11 mai 2006, RB R. BANK - Sucursate Cluj-Napoca a comunicat faptul că S.C. M.S. S.R.L. a fost declarată în interdicţie bancară la data de 7 noiembrie 2003, pentru o perioadă de un an, din cauza lipsei totale de disponibil în cazul emiterii unui cec barat şi prezentării acestuia la plată înainte de expirarea termenului de prezentare, şi că această interdicţie a fost adusă la cunoştinţa reprezentantei firmei la aceeaşi dată. În somaţia trimisă de bancă firmei inculpatului nu se menţionează decât de interdicţia de a mai emite file cec.

În rechizitoriu s-a reţinut faptul că inculpatul nu a efectuat nici o plată către S.C. F.C. S.R.L. deşi în conturile S.C. M.S. S.R.L. au intrat unele sume de bani, precum şi faptul că inculpatul ar fi prezentat administratorului firmei păgubite o situaţie financiară eronată a societăţii pe care o administra, pretinzând că aceasta este profitabilă, deşi ştia că situaţia reală era cu totul alta, conform bilanţului contabil întocmit de inculpat la data de 30 iunie 2004, dată la care societatea administrată de inculpat înregistra pierderi.

În raport de starea de fapt prezentată aşa cum a rezultat din probele administrate, prima instanţă a apreciat că fapta de care este acuzat inculpatul nu este probată suficient, cel puţin din punctul de vedere al laturilor obiectivă şi subiectivă.

Faptul că inculpatul a dat asigurări reprezentantului legal al firmei păgubite că va exista disponibilul necesar pentru decontarea biletelor la ordin şi că, în realitate, nu s-a întâmplat aşa la scadenţe, nu reprezintă o manoperă de inducere în eroare ci, cel mult, o încălcare a obligaţiilor comerciale asumate, încălcare care era sancţionată prin perceperea de penalităţi de întârziere conform convenţiei dintre părţi.

Deşi se face vorbire în actul de sesizare al instanţei că inculpatul ar fi prezentat administratorului societăţii comerciale păgubite o situaţie nereală a firmei sale, acest fapt nu este dovedit, însăşi reprezentantul legal al părţii vătămate a arătat în declaraţia sa dată în faţa instanţei că inculpatul, la data comandării mărfurilor, nu i-a făcut o prezentare a firmei sale. Acelaşi reprezentat legal al persoanei vătămate a arătat că a acceptat plata mărfurilor livrate cu bilete la ordin datorită uzanţelor comerciale şi datorită încrederii pe care o avea în tatăl inculpatului, căruia i-a livrat, de asemenea, mărfuri, şi care i le-a achitat la timp.

Totodată, sunt adeverite într-un fel susţinerile inculpatului potrivit cărora l-ar fi rugat pe reprezentantul părţii vătămate să nu introducă biletele la ordin în bancă pentru decontare întrucât nu are încă disponibilul necesar pentru aceasta, chiar prin declaraţia reprezentantului legal al firmei păgubite, acesta afirmând că, înainte de data scadentă pentru primul bilet la ordin, a fost rugat, într-adevăr, de către inculpat în acest sens, şi acesta este motivul pentru care a introdus primul bilet la ordin doar după câteva zile de la data scadenţei.

Faptul că inculpatul a făcut promisiuni reprezentantului legal al firmei păgubite că va onora plata biletelor la ordin în urma derulării unor operaţiuni comerciale, chiar de natura compensărilor, iarăşi nu poate fi considerată o manoperă de inducere în eroare de natura celor reclamate de existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţie, neonorarea promisiunii putând reprezenta doar o nerespectare a obligaţiilor comerciale asumate.

Producerea pagubei a fost posibilă şi datorită neefectuării unor verificări de către reprezentantul legal al firmei păgubite, la banca clientului său sau în alte evidenţe legale la care avea acces, această „delăsare” datorându-se încrederii pe care acesta o avea în tatăl inculpatului. Inculpatul nu avea cum să ascundă situaţia reală a firmei sale din moment ce a întocmit şi depus un bilanţ contabil la data de 30.06.2004, iar acel bilanţ contabil putea fi solicitat expres de reprezentantul persoanei vătămate înainte de încheierea contractului şi de livrare a mărfurilor.

Nici chiar interdicţia bancară în care s-a aflat o perioadă societatea inculpatului nu reprezintă o manoperă de inducere în eroare, la data emiterii primului bilet la ordin interdicţia nemaifiind în vigoare.

Faţă de toate aspectele menţionate mai sus, instanţa a apreciat că litigiul ivit între cele două societăţi comerciale este unul de natură pur comercială şi constă în neonorarea obligaţiilor asumate prin contract, lipsind cu desăvârşire manoperele dolosive de inducere în eroare specifice unei infracţiuni de înşelăciune.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Mureş.

Prin decizia penală nr.172/A/8 mai 2009, Tribunalul Mureş, în conformitate cu art.379 pct. 2 litera a C. pr. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş împotriva sentinţei penale nr.1397 din 23 octombrie 2007 pronunţate de Judecătoria Tg.-Mureş şi, în consecinţă:

A desfiinţat integral sentinţa atacată şi în rejudecare:

În baza art. 345 alin. l şi 2 C. pr. pen., l-a condamnat pe  inculpatul T.C.I., la 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art.215 alin. 1 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

Conform art. 71 Cod penal, i-au fost interzise inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata prevăzută de acest articol, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a doua şi lit. b Cod penal.

Potrivit art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal, respectiv 2 ani şi 6 luni.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate.

 În temeiul art. 346 alin. l C. pr. pen., a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. F.C. S.R.L. şi, potrivit art. 14 alin. 3 lit. b C. pr. pen., art. 998-999 Cod civil, l-a  obligat pe inculpat să plătească părţii civile suma de 39.808,7547 lei, cu titlu de daune materiale.

Pentru a pronunţa această decizie Tribunalul Mureş a constatat că, în ceea ce priveşte expunerea stării de fapt, hotărârea în discuţie este la adăpost de critici.

Cu toate acestea, apelul promovat în cauză împotriva sentinţei penale nr. 1397/23 octombrie 2007 a Judecătoriei Tg.-Mureş este fondat, fiind admis, în temeiul art. 379, pct. 2, lit. a C. pr. pen., cu consecinţele desfiinţării integrale a sentinţei şi rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:

După cum a rezultat din declaraţia reprezentantului părţii civile R.I., inculpatul l-a asigurat că biletele la ordin emise vor avea acoperirea necesară, întărindu-i astfel încrederea în justeţea relaţiilor comerciale pe care urmau să le întreprindă. Această încredere i-a fost întărită reprezentantului părţii vătămate chiar şi de tatăl inculpatului, împrejurarea că după emiterea primului bilet la ordin din 12 noiembrie 2004, inculpatul l-a rugat să nu-l depună la scadenţă pe motiv că nu are încă bani constituie un motiv în plus pentru a demonstra activitatea de menţinere în eroare a reprezentantului părţii civile pe durata executării convenţiei şi de a-i întări acestuia încrederea în „buna credinţă” a inculpatului.

În plus, înainte de data emiterii primului bilet la ordin societatea inculpatului înregistra pierderi, conform bilanţului contabil întocmit la 30 iunie 2004, iar din data de 7 noiembrie 2003 S.C. M.S. S.R.L a fost declarată în interdicţie bancară, aspect adus la cunoştinţa inculpatului de reprezentanta R.Bank - Sucursala Cluj Napoca.

Cu toate acestea, inculpatul a dat asigurări reprezentantului părţii vătămate că va avea disponibil suficient şi a continuat astfel, ascunzând situaţia reală a firmei sale, să emită alte bilete la ordin la datele de 17 noiembrie 2004, 3 decembrie 2004, 16 decembrie 2004 cu scadenţă la 30 de zile de la emitere şi pe baza cărora a achiziţionat marfă în valoare de 39.808,75 lei de la partea civilă S.C. F.C. SA. Tg-Mureş. Situaţia financiară dezastruoasă prin care trecea societatea inculpatului până la urmă a şi dus la lichidarea judiciară a acesteia în luna ianuarie sau februarie 2005, aşa cum a declarat chiar inculpatul în faza de urmărire penală, întrucât în faza cercetării judecătoreşti, nu s-a mai prezentat în instanţă pentru audiere, deşi a dat asigurări că se va prezenta după ce îşi va angaja un avocat. Susţinerile aceluiaşi inculpat din faza de urmărire penală că avea de încasat sume de bani de la alţi clienţi nu sunt probate în niciun fel, astfel că nu pot fi luate în considerare.

Motivarea instanţei de fond că cel îndrituit să facă verificări cu privire la firma inculpatului era reprezentantul părţii civile este doar parţial fondată şi, oricum, deşi era necesară o minimă diligenţă din partea reprezentantului societăţii comerciale, absenţa acesteia nu înlătură vinovăţia inculpatului. Acesta din urmă era animat de credinţa că acuzatul a acţionat cu bună-credinţă. Din moment ce anterior avusese relaţii comerciale optime cu tatăl inculpatului, iar acuzatul şi tatăl său i-au dat asigurări că marfa livrată va fi achitată, ascunzându-i realitatea cum că societatea lor avea pierderi mari.

Elementele expuse au demonstrat atât latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, constând în inducerea şi menţinerea în eroare a reprezentatului părţii vătămate în mod repetat, cu ocazia încheierii şi apoi a derulării convenţiilor comerciale, cât şi intenţia directă a inculpatului de a-l induce în eroare pe reprezentantul părţii civile în scopul de a obţine un folos material injust. Intenţia nu era sub nicio formă aceea de a-şi redresa situaţia financiară a firmei prin crearea unor lichidităţi în urma valorificării instalaţiilor electrice, întrucât nu rezulta că inculpatul ar fi folosit marfa cumpărată în interesul firmei, cu atât mai mult cu cât societatea sa a intrat în lichidare judiciară. Reaua credinţă a inculpatului este cu atât mai evidentă cu cât nu a acoperit nici măcar parţial paguba produsă, deşi în faza de urmărire penală s-a angajat să o acopere până la data de 2 octombrie 2006.

În consecinţă, în raport de specificul cauzei aşa cum a fost expus în fapt de prima instanţă şi reanalizat în drept de către instanţa de apel, activitatea inculpatului T.C.I. de a induce şi de a menţine în eroare pe reprezentantul părţii vătămate S.C. F.C. S. A. cu prilejul încheierii şi al executării unui contract privind achiziţionarea de cabluri electrice, în mod repetat, prin patru acte materiale, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust, producând o pagubă subiectului pasiv, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. l şi 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal. Astfel, la speţă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 345 alin. l şi 2 C. pr. pen., privind existenţa infracţiunii, săvârşirea ei de către inculpatul T.C.I. şi comiterea ei cu vinovăţia cerută de art. 215 alin. l şi 3 Cod penal, cu reţinerea art. 41 alin. 2 Cod penal.

La individualizarea pedepsei pe care a aplicat-o inculpatului, Tribunalul a ţinut seama de dispoziţiile art. 72 Cod penal şi, în egală măsură, de regula neagravării situaţiei în propria cale de atac, având în vedere că pricina se rejudecă în apel ca urmare a admiterii recursului formulat doar de inculpat împotriva primei decizii pronunţate în apel. Pornind de la gradul de pericol social al infracţiunii de înşelăciune, concretizat în modul şi mijloacele comiterii actelor care compun elementul material al infracţiunii de înşelăciune; activitatea susţinută a inculpatului în realizarea rezultatului dorit şi urmărit, perioada de timp scursă de la momentul consumării şi până la cel al epuizării infracţiunii, urmarea de rezultat produsă, stăruinţa de care a dat dovadă inculpatul pe parcursul efectuării activităţii infracţionale, numărul actelor materiale, timpul scurs de la consumarea şi până la epuizarea faptei, prejudiciul însemnat cauzat subiectului pasiv, în acest context, nu poate fi ignorată uşurinţa cu care reprezentantul părţii vătămate s-a lăsat indus şi menţinut în eroare, fără să efectueze un minim de verificări ale situaţiei financiare a societăţii administrate de acuzat; persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, dar şi comportamentul său manifestat pe durata procedurilor, manifestat în lipsa totală de interes cu privire la cauza derulată împotriva lui şi cu privire la repararea prejudiciului, împrejurarea că inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale într-un sens care nu a fost reţinut de instanţă nu este de natură să-i creeze o situaţie mai grea sub aspect sancţionator, fiind interpretată ca o modalitate de exercitare a apărării şi nu ca o încercare de tergiversare a soluţionării cauzei şi îngreunare a aflării adevărului; dispoziţiile art. 41 alin. 2 Cod penal şi ale art. 42 Cod penal, privind definirea şi indicarea tratamentului sancţionator al infracţiunii continuate; limitele de pedeapsă prevăzute de art. 215 alin. 1 şi 3 Cod penal.

Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs inculpatul, în termenul prevăzut de art. 3853 Cod pr.penală, însă acesta nu a fost motivat.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul nu şi-a motivat recursul aşa cum prevăd dispoziţiile art.38510 alin.2 Cod pr.penală, astfel că instanţa va analiza cauza doar prin prisma dispoziţiilor art.3859 alin. 3 C. pr. pen.

Astfel, având în vedere că niciunul din cazurile prevăzute de art. 3859 alin.1 pct. 1-7, 10, 13, 14, 19 şi 20 Cod pr.penală, care pot fi luate în considerare de instanţă din oficiu, nu sunt incidente în cauză, pentru că s-au respectat toate dispoziţiile legale privind competenţa, compunerea şi sesizarea instanţei, publicitatea şedinţei, participarea procurorului, dreptul la apărare, fapta este prevăzută de legea penală, individualizarea pedepsei s-a făcut cu respectarea disp.art.72 Cod penal, Curtea apreciază că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Faţă de considerentele expuse, instanţa în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, a respins recursul inculpatului ca nefondat.

Domenii speta