Acţiunea în răspundere patrimonială a persoanelor ce au cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare. Prescripţia dreptului la acţiune

Acţiunea în răspundere patrimonială a persoanelor ce au cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare. Prescripţia dreptului la acţiune

- Art. 138 şi 139 din Legea 85/2006

Potrivit  art. 139 din Legea insolvenţei acţiunea în  răspundere patrimonială a  persoanelor ce au cauzat starea de insolvenţă a societăţii ce face obiectul procedurii  în condiţiile prev. de art. 138, se promovează în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana ce a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii.

Prin raportul privind cauzele şi împrejurările ce au dus la apariţia stării de insolvenţă lichidatorul judiciar a constatat o atare situaţie, de la data întocmirii raportului curge termenul de trei ani, neavând nici o relevanţă momentul creării prejudiciului în patrimoniul creditorilor. 

Decizia nr. 1433/27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ

În cadrul dosarului de faliment nr.566/120/2009, prin sentinţa nr. 213 din data de 27 aprilie 2010, Tribunalul Dâmboviţa, în temeiul art.131 alin.1 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC N. SRL, a dispus radierea societăţii debitoare din registrul comerţului, în temeiul disp. art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, a descărcat de îndatoririle şi responsabilităţile procedurii pe lichidatorul judiciar C. I. I. P. M., în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, a dispus notificarea sentinţei către D.G.F.P. Dâmboviţa  şi Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa  pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar privind atragerea răspunderii  patrimoniale  a administratorului societăţii debitoare, P. C. A., în baza art.138 alin.1 lit. a şi d din Legea nr.85/2006, a obligat pe pârâtul P.C.A., administratorul societăţii debitoare, la plata sumei de 32.168 lei către creditoarea A. F. P. Târgovişte, iar în baza art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, a dispus ca  plata sumei de 1950 lei, cuvenită lichidatorului judiciar (onorariu şi cheltuieli cu procedura) să se efectueze din fondul de lichidare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 29 septembrie 2010, lichidatorul judiciar C. I. I. P. M., desemnat  să  administreze procedura insolvenţei debitorului SC N. SRL a solicitat să se  dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, procedura concursuală a fost deschisă prin sentinţa nr. 124  din data de 19.03.2009, s-au întocmit şi comunicat notificările în condiţiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei.

S-a mai reţinut că în cursul procedurii, lichidatorul judiciar a formulat o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale faţă de administratorul statutar al societăţii debitoare, P.C. A., în temeiul disp. art.138 alin.1 lit. a şi d din Legea nr.85/2006, în motivarea căreia a precizat că la data încetării activităţii, societatea debitoare a dispus de active în valoare totală de 104.684 lei, ce depăşeau valoarea totală a creanţelor înscrise în tabelul creditorilor, în sumă de 32.168 lei, administratorul statutar nefăcând dovada scăderii din

contabilitatea societăţii a acestor active, precum şi faptul că la data deschiderii procedurii debitorul nu mai dispunea de bunuri în patrimoniul său, ceea ce duce la concluzia că toate aceste active au fost folosite în interesul personal al administratorului statutar.

Totodată, s-a mai reţinut că administratorul pârât a prezentat numai o parte a documentelor contabile prevăzute la art.28 alin.1 din legea insolvenţei, respectiv balanţa de verificare încheiată de 30.06.2004 şi bilanţul contabil încheiat la 31.12.2005, restul documentelor nefiind întocmite şi nici prezentate lichidatorului, deşi a fost notificat în acest sens, iar din actele societăţii debitoare rezultă că două mijloace de transport au fost vândute în baza unor contracte de vânzare - cumpărare la data de 21.12.2005 cu suma de 2000 Euro şi respectiv în anul 2004 pentru suma de 30.000.000 lei ROL.

Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize contabile care să verifice contabilitatea societăţii debitoare prin prisma disp. art.138 din Legea nr.85/2006, iar potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul contabil Goglea Aurel, rezultă că începând cu data de 1.01.2004 societatea nu a mai desfăşurat activitate, conform datelor raportate prin bilanţurile contabile, totuşi în perioada anilor 2004- 2007 au fost efectuate operaţiuni economice de către administratorul acesteia, inclusiv vânzarea a două autoturisme cu sumele de 3000 lei şi respectiv 2000 Euro, toate aceste operaţiuni nefiind înregistrate în contabilitate şi nici raportate în bilanţurile contabile, pentru autoturismele vândute nu s-au întocmit facturi fiscale, nu s-au colectat şi plătit la buget TVA, nu s-au scăzut din evidenţa contabilă şi nu s-au depus sumele obţinute în casierie sau contul societăţii, încălcându-se astfel prevederile Legii nr.82/1991 şi ale Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Concluziile expertului au fost că în perioada anilor 2004- 2007, administratorul statutar a încasat suma de 10320 lei din vânzarea a două autoturisme ce aparţineau societăţii comerciale, sumă pentru care nu s-au întocmit documentele legale şi care nu a fost înregistrată în contabilitatea societăţii, iar cu privire la neţinerea contabilităţii în conformitate cu lege, administratorul societăţii debitoare nu a încasat creanţele societăţii în sumă de 13.099 lei, nu a întocmit documentele legale primare pentru bunurile vândute din patrimoniul societăţii  şi nu a înregistrat în contabilitate sumele de bani obţinute din vânzarea acestor bunuri, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 138 alin. 1 şi t a şi d din Legea insolvenţei, administratorul societăţii debitoare fiind obligat la plata sumei de 32.168 lei către creditoarea AFP Târgovişte.

  Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul P. C. A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale sau casarea aceleiaşi hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat excepţia invocată prin întâmpinare, respectiv a prescripţiei dreptului la acţiune, având în vedere că aşa-zisul prejudiciu creat creditorilor a fost născut în anul 2003-2004, iar cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată în anul 2008, a trecut o perioadă de 5 ani în care prejudiciul civil, dacă ar fi fost creat, s-ar fi prescris, iar în sentinţa atacată nu se regăseşte analiza acestei excepţii.

S-a mai susţinut că judecătorul sindic a ignorat faptul că societatea şi-a încetat activitatea, astfel că nu mai avea fizic cum să întocmească şi să predea actele contabile după anul 2005, nu s-a analizat faptul că banii care apar în bilanţ la rubrica „bani în casă şi conturi” au fost viraţi către bugetul de stat, conform înscrisurilor depuse la dosar, expertiza a fost greşit efectuată de un expert contabil care nu are şi calitatea de lichidator judiciar, legiuitorul impunând în aspectele legate de insolvenţă să se poată pronunţa numai un astfel de specialist.

Prin întâmpinarea depusă la 14.07.2010, intimata-creditoare AFP Târgovişte a solicitat respingerea recursului, întrucât pentru datoriile născute în perioada 2003-2004 creditorul a întreprins măsuri de executare silită ce au întrerupt termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut de Codul de procedură fiscală, astfel că datoriile către bugetul de stat nu sunt prescrise, iar faptul că societatea nu a mai desfăşurat activitate o perioadă îndelungată de timp, nu scuteşte pe administratorul statutar de depunerea actelor contabile până la dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale, acesta fiind momentul când o societate îşi încetează efectiv activitatea şi nu mai există.

S-a învederat instanţei de intimată că  expertiza contabilă a fost efectuată de un expert autorizat care a verificat toate tranzacţiile şi viramentele efectuate de societate, inclusiv către bugetul de stat, iar în situaţia în care debitorul era de bună credinţă, ar fi introdus singur cererea de insolvenţă, cunoscând faptul că societatea şi-a întrerupt activitatea.

După analizarea criticilor formulate, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat Decizia 1433/27.09.2010 prin care a respins recursul ca nefondat.

Pentru a decide astfel s-a reţinut că faţă de SC N. SRL Târgovişte  s-a derulat procedura insolvenţei, deschisă prin sentinţa comercială nr. 124 din 19.03.2009, la cererea intimatei –creditoare AFP Târgovişte, fiind desemnat lichidator judiciar  CII P. M., cu atribuţiile prev. de art. 20 din Legea insolvenţei, lichidatorul a întocmit rapoarte de activitate, iar la data de 29.09.2009 a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului statuar al societăţii Preda Constantin Aurică.

În cursul soluţionării acestei cereri, pârâtul administrator a invocat excepţia prescripţiei extinctive a dreptului prin care se solicită stabilirea răspunderii sale patrimoniale, întrucât societatea debitoare nu a mai funcţionat din anul 2003, fiind aplicabil termenul de 3 ani, prev. de art. 167/1958, excepţie ce a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică din 8.12.2009, fiind respinsă de judecătorul sindic, motivat de faptul că temeiul juridic al acţiunii în răspundere patrimonială este art. 138 din Legea insolvenţei, în raport de care  dreptul la acţiune nu este prescris.

De asemenea, în aceeaşi şedinţă publică din 8.12.2009, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize contabile, având ca obiectiv stabilirea modului în care administratorul societăţii debitoare a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea şi dacă a folosit bunurile societăţii în interesul propriu, prin prisma dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, expertiză ce a fost întocmită de expert contabil Goglea Aurel.

Judecătorul sindic a concluzionat că societatea debitoare a avut în patrimoniu două autoturisme ce au fost vândute de către administrator fără a se întocmi facturi fiscale şi a se înregistra preţul în contabilitatea societăţii, acelaşi administrator nu a încasat creanţele societăţii în sumă de 13.099 lei, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin.1 lit. a şi d din Legea 85/2006, fiind obligat în mod corect P. C. A. la plata sumei de 32.168 lei, ce reprezintă creanţa creditoarei AFP Târgovişte.

Motivul de recurs, potrivit căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât pretinsul prejudiciul creat creditorilor a fost născut în anul 2003-2004, iar cererea în răspundere patrimonială a fost formulată în anul 2009, după o perioadă de cinci ani, nu este fondat, întrucât această excepţie invocată de către P. C. A., prin întâmpinarea depusă la 10.11.2009 a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică din 8.12.2009, iar judecătorul sindic a analizat-o şi a respins-o în mod corect, raportat la faptul că a fost investit cu o cerere întemeiată pe disp. art. 138 din Legea insolvenţei, acţiune ce se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana ce a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărârii de deschidere a procedurii, conform art. 139 din Legea nr. 85/2006, ori în prezenta cauză, lichidatorul judiciar a constatat prin raportul privind cauzele şi împrejurările ce au dus la apariţia stării de insolvenţă din 26.06.2009, o atare situaţie, astfel că de la acest moment curge termenul special de 3 ani prevăzut de textul de lege precizat, înăuntrul căruia s-a formulat cererea în răspundere patrimonială.

Nici motivul de recurs, potrivit căruia societatea şi-a încetat activitatea în anul 2005, astfel că nu mai putea să întocmească şi să predea actele contabile, nefiind analizat faptul că banii ce apar în bilanţ la rubrica „bani în casă şi conturi” au fost viraţi către bugetul de stat, nu este fondat, întrucât obligaţiile privind întocmirea evidenţelor contabile prev. de Legea nr. 82/1991, există până la momentul în care societatea în cauză este lichidată şi dizolvată, iar faptul că nu a mai funcţionat nu are nicio relevantă în ceea ce priveşte aceste obligaţii, împrejurarea că pretinsele sume de bani au fost virate către bugetul de stat nu are nicio influenţă asupra creanţei pe care societatea debitoare o datorează creditoarei AFP Târgovişte, creanţă certă, lichidă şi exigibilă, înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor.

De asemenea, nu este fondat nici motivul de recurs, potrivit căruia  expertiza contabilă trebuia efectuată de o persoană ce are şi calitatea de lichidator judiciar, ceea ce nu s-a respectat în prezenta cauză, întrucât expertiza contabilă ce a fost administrată în cadrul acţiunii în răspundere patrimonială, a fost efectuată în conformitate cu disp. art. 201 şi urm. C.pr.civilă, precum şi cu dispoziţiile speciale ale legii insolvenţei, ce nu cuprind o astfel de prevedere, iar printre atribuţiile lichidatorului judiciar prev. de art. 20 din Legea 85/2006, nu se regăseşte şi efectuarea de expertize contabile, astfel de probe fiind administrate conform dreptului comun şi reglementărilor speciale în această materie.

Faţă de aceste considerente, Curtea a constatat că în mod corect judecătorul sindic a stabilit răspunderea patrimonială a administratorului statutar a SC N. SRL Târgovişte, sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin.1 lit.a şi d din Legea nr. 85/2006, Preda Constantin Aurică a folosit în interes propriu sumele de bani obţinute din vânzarea unor bunuri ale societăţii, nu a întocmit documente legale contabile pentru bunurile vândute şi nu a înregistrat în contabilitate respectivele sume de bani, contabilitatea societăţii debitoare nefiind deci ţinută în conformitate cu legea, aceste fapte au cauzat starea de insolvenţă a societăţii debitoare, acţiunea în răspundere patrimonială a fost promovată înăuntrul termenul de 3 ani prev. de art. 139 din Legea insolvenţei, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost analizată şi respinsă ca neîntemeiată, sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate sau netemeinicie, recursul nu este fondat, respingându-l în conformitate cu art. 312 alin.1 C.pr.civilă.

Domenii speta

Spete similare