Aspecte legate de îndeplinirea obligaţiei de emitere a unei dispoziţii privind reluarea raportului de serviciu

Aspecte legate de îndeplinirea obligaţiei de emitere a unei dispoziţii privind reluarea raportului de serviciu.

Efectele juridice ale îndeplinirii acestor obligaţii inclusiv sub aspectul plăţii drepturilor salariale.

Prin Sentinţa civilă  nr.1303 din 17 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.556/96/2011, instanţa a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi, în consecinţă:

- a obligat pârâtul la emiterea actului administrativ prin care să se ia reia raportul de serviciu al reclamantei pe perioada 1 iulie-10 august 2010, precum şi 29.12.2010-31.03.2011.

-a obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de reparaţii pentru daunele morale cauzate suma în cuantum egal cu salariul ce i s-ar fi cuvenit pe aceste perioade.

-a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a fost angajata Consiliului Judeţean Harghita în calitate de şef serviciu juridic contencios, iar la data de 25.05.2009 a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul relaţiilor de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita, potrivit Ordinului Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr.918/2009.

Datorită numirii în funcţia sus arătată, prin Dispoziţia nr.302/08.06.2009 emisă de pârât s-a constatat suspendarea raportului de serviciu al reclamantei pe o perioadă de 4 ani.

Această suspendare a încetat la data de 14.10.2009 datorită intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/06.10.2009, potrivit dispoziţiilor căreia funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice  centrale din unităţile administraţiei teritoriale, precum şi al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr.1, precum şi adjuncţii acestuia, sunt şi rămân desfiinţate sau, după caz, se desfiinţează.

Ca urmare a acestor evenimente legislative, prin Decizia nr. 276/13.10.2009 emisă de către Inspectoratul General de Stat din cadrul Inspecţiei Muncii, începând cu data de 14.10.2009 s-a constatat încetarea contractului de management al reclamantei, ceea ce s-a comunicat pârâtului  conform Adresei nr.7055/14.10.2009, a Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita, înregistrată la această instituţie sub nr.18887/14.10.2009. Reclamanta nu l-a informat personal pe Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita  despre această împrejurare, întrucât din data de 14.10.2009 şi până la data de 27.10.2009 s-a aflat în concediu medical. De altfel toate acest aspecte au fost reţinute prin Sentinţa civilă nr.832/30.03.2010 a Tribunalului Harghita, prin care s-a constatat că reclamanta nu s-a aflat în muncă în ceea ce priveşte neanunţarea pârâtului cu privire la încetarea contractului său de management. Această sentinţă a fost menţinută prin Decizia nr.876/R/16.09.2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, hotărâre prin care s-a respins recursul declarat de Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

Ulterior prin Decizia nr.543/28.10.2009 a Inspectorului General de Stat  din cadrul Inspecţiei Muncii, potrivit art.IV alin.4 din OUG nr.105/2009, reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct relaţii de muncă în cadrul I.T.M.Harghita, începând cu data de 28 octombrie 2009.

Ca urmare a numirii în această funcţie, reclamanta a solicitat pârâtului să emită o dispoziţie prin care să ia act sau să constate suspendarea de drept a raportului său de serviciu, cerere la care reclamanta nu a primit un răspuns.

Mai mult, prin Dispoziţia nr.566/23.10.2009 pârâtul a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu ale reclamantei în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Harghita, dispoziţie care a fost anulată ulterior, în mod irevocabil, prin Sentinţa civilă nr.832/30.03.2010 a Tribunalului Harghita, pârâtul fiind obligat să emită dispoziţia de reluare de către reclamantă a raportului de serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Harghita începând cu data de 14.10.2009 şi la constatarea suspendării de drept a raportului de serviciu în temeiul art.94 alin.1 lit. h din Legea nr.188/1999.

Prin Decizia nr.564/25.02.2010 emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale-Inspecţia Muncii, s-a constatat încetarea Contactului de management nr.251/28.10.2009 încheiat cu reclamanta. Apoi, prin Decizia nr.666/27.02.2010 emisă de aceeaşi instituţie, s-a modificat data de aplicare a Deciziei nr.564/25.02.2010, până la intrarea în vigoare a modificărilor Legii nr.188/1999.

Ulterior, însă, având în vedere că prevederile din proiectul Legii nr.188/1999 au fost declarate de asemenea ca fiind neconstituţionale, prin Decizia nr.992/30.06.2010 emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale-Inspecţia Muncii, s-a constatat că, începând cu data de 01.07.2010, Decizia nr.666/27.02.2010 îşi încetează aplicabilitatea cu privire la Decizia nr.564/25.02.2010, în ceea ce priveşte încetarea Contractului de management nr.251/2009 încheiat cu reclamanta. S-a concluziona astfel, că încetarea relaţiilor de serviciu ale reclamantei cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale-Inspecţia Muncii a devenit efectivă la data emiterii acestei din urmă Decizii cu nr.992/30.06.2010, chiar dacă neconstituţionalitatea actului normativ în baza cărei a fost numită, respectiv O.U.G. nr.105/2009, a fost pronunţată la o dată anterioară, respectiv prin Decizia Curţii Constituţionale nr.1.629 din data de 03.12.2009.

În consecinţă, având în vedere că în fapt raporturile de muncă ale reclamantei încheiate cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale-Inspecţia Muncii au durat prima dată până la data de 30 iunie 2010, iar apoi din data de 11 august 2010 până la data de 28 decembrie 2010 (Decizia nr.151/10.08.2010, decizi NR.1625/22.08.2010, Decizia nr.1836/28.12.2010), Tribunalul a admis acţiunea şi a obliga pârâtul la emiterea actului administrativ prin care să se reia raportul de serviciu al reclamantei pe perioada 1 iulie-10 august 2010, precum şi 29.12.2010-31.03.2011, de la această ultimă dată reclamanta fiind numită în funcţia de inspector şef la I.T.M. Harghita.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata daunelor morale, având în vedere că reclamanta nu a solicitat administrarea de probe în acest sens pentru a se putea stabili întinderea prejudiciului moral, ţinându-se cont de dispoziţiile art. 998 Cod civil, precum şi de art.8 alin.1, respectiv art.18 alin.3 din Legea nr.554/2004, Tribunalul a admis acest capăt de cerere în sensul că a obliga pârâtul să îi plătească, cu titlu de reparaţii, suma în cuantum egal cu salariul ce i s-ar fi cuvenit pe aceste perioade, ceea ce reprezintă prejudiciul cert suferit de reclamantă, fiind lipsită de venituri în aceste perioade.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Preşedintele Consiliului  Judeţean Harghita solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii reclamantei.

În motivarea recursului s-a arătat că recurentul nu poate fi obligat la emiterea unei dispoziţii privind reluarea raportului de serviciu public al reclamantei întrucât această măsură deja a fost depusă prin Dispoziţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita nr.1392/2010 începând cu data de 14.10.2009.

Acest raport de serviciu public deja reluat a fost constatat suspendat  de drept doar până la 30.06.2010, prin Sentinţa  civilă nr.224/2011 a Tribunalului Harghita, şi prin Dispoziţia nr.533/2011 a Preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, această din urmă emisă evident  în executarea celor dispuse prin Sentinţa civilă bnr.224/2011 deja arătată, deci suspendarea a fost constatată şi dispusă doar cât timp a existat temei legal datorită existenţei unui contract de management, chiar dacă ulterior acel temei legal a fost declarat neconstituţional.

S-a susţinut că, începând cu data de 1 iulie 2010, fiind încetat contractul de management al reclamantei în cadrul I.T.M. Harghita la data de 30.06.2010, nu a existat nici un motiv legal de constatare a suspendării de drept al raportului de serviciu al reclamantei şi nici nu există vreun act administrativ constatator în această privinţă, mai mult reclamanta nu a cerut deloc constatarea nici pe cale administrativă şi nici pe cale judiciară vreunei suspendării.

Deoarece suspendarea de drept a raportului de serviciu public al reclamantei a încetat la data de 30.06.2010, începând cu data de 18.10.2010, data preluării prin  confirmare de primire a Dispoziţiei nr.1392/14.10.2010 a Preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, reclamanta avea obligaţia legală de a cere reluarea activităţii cunoscând că nu există nici un motiv de suspendare de drept a acestuia şi nici act administrativ constatator, care nu putea fi emis în lipsa oricărui motiv legal.

Se precizează că la data de 18.10.2010 reclamanta avea un raport de serviciu public la Inspectoratul Teritorial de Muncă Harghita (conform Deciziei inspectorului general de stat al Inspecţiei Muncii nr.1625/2010), astfel la data comunicării dispoziţiei amintite reclamanta a cunoscut  faptul că deţine simultan două funcţii publice, şi avea obligaţia ca în termen de 10 zile de la comunicarea dispoziţiei să întreprindă măsuri pentru înlăturarea situaţiei de incompatibilitate, în condiţiile art.94 alin.1 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art.77 alin.2 lit.j din Legea nr.188/1999 privind  Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a arătat că reclamanta nu a întreprins nicio măsură pentru înlăturarea situaţiei de incompatibilitate , dar nici nu a informat recurentul despre faptul că deţine o funcţie publică la I.T.M. Harghita.  Astfel, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, şi prin ascunderea acestor  împrejurări de fapt, reclamanta a comis abaterea disciplinară prevăzută de art.77 alin.2 lit.j din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care sancţiunea disciplinară este destituirea din funcţia publică, conform art.101 alin.1 lit.b din legea amintită.

Recurentul arată că, întrucât nu a cunoscut faptul că reclamanta  are un raport  de serviciu public la I.T.M. Harghita, nu putea să emită un act administrativ privind destituirea  din funcţia publică.

Astfel, intimata nu a cerut reluarea activităţii la Consiliul  Judeţean Harghita, nici în cele 10 zile calculate de la data de 18.10.2010, dar nici începând  cu data de 29.12.2010, neprezentând nici dovezi pentru existenţa unor motive legale care o împiedicau în  reluarea activităţii (boală dovedită).

În concluzie, s-a arătat că, datorită faptului  că, începând  cu 01.07.2010 reclamanta nu mai avea dreptul de a beneficia de suspendarea raportului de serviciu şi neexistând  nici cel puţin o solicitare de reluare a activităţii în cele 10 zile  socotite de la data de 18.10.2010 şi nici începând cu data de 29.12.2010 în cadrul Consiliului Judeţean Harghita, este evident că intimata nu are dreptul nici la salariul aferent perioadei 29.12.2010 – 32.03.2011 şi la niciun fel de alte  pretenţii cu niciun titlu.

La rândul său reclamanta-intimată a formulat întâmpinare în recurs prin care a solicitat respingerea recursului promovat de către Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi constatarea legalităţii şi temeiniciei Sentinţei nr.1303/17 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Harghita.

În motivarea întâmpinării s-au reiterat motivele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. S-a mai arătat că nu există nicio dovadă certă a primirii Dispoziţiei nr.1392/2010, deşi pe confirmarea de primire a cărei copie se află la fila 36 din dosarul de fond există semnătura de primire a dispoziţiei, însă reclamanta nu recunoaşte această semnătură.

S-a depus de către intimata-reclamantă şi completare la întâmpinare privind cuantumul drepturilor salariale aferente perioadelor 1 iulie 2010-10 august 2010, 29 decembrie 2010 – 31 martie 2011.

Analizând recursul declarat din perspectiva motivelor invocate şi a prevederilor art.3041 C.pr.civ.,  Curtea a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa nr.832/30.03.2010 a Tribunalului Harghita, rămasă irevocabilă prin Decizia nr.876/R/16 octombrie 2010 a Curţii de Apel Tg-Mureş-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta M.I. în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi, în consecinţă, s-a anulat Dispoziţia nr.566 din 23.10.2009 emisă de pârât, privind constatarea de drept a raporturilor de serviciu ale reclamantei în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Harghita; s-a dispus obligarea pârâtului să emită dispoziţie de reluare de către reclamantă a raporturilor de serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Harghita începând cu data de 14.10.2009 şi să constate suspendarea de drept a raportului de serviciu în temeiul art.94 alin.1 lit.h din Legea nr.188/1999, cu plata  indemnizaţiei pe perioada concediului medical  din perioada 14.10.2009-27.10.2009.

În executarea acestei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabilă, Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a emis Dispoziţia nr.1392/2010 prin care a constatat reluarea de către reclamanta M.I. a raportului de serviciu în funcţia de şef serviciu în cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Harghita. Prin aceeaşi dispoziţie s-a constatat suspendarea începând cu data de 14.10.2009 a raportului de serviciu al d-nei I.M. în temeiul art.94 alin.1 lit.h din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (adică pe perioada concediului medical).

Rezultă, în mod clar, că recurentul-pârât şi-a îndeplinit obligaţia de emitere a unei dispoziţii privind reluarea raportului de serviciu al reclamantei începând cu data de 14.10.2009 fără să fie stabilită o limită temporară la împlinirea căreia acest raport să înceteze.

Ulterior, prin Sentinţa nr.224/01.02.2011 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr.2723.2/96/2009, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita şi a fost obligat pârâtul la emiterea actului administrativ prin care să se ia act de suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantei pe perioada 28.10.2009 – 01.07.2010.

Astfel, raportul de serviciu al reclamantei cu Consiliul Judeţean Harghita reluat, prin efectul Dispoziţiei nr.1392/2010 începând cu 14.10.2009, şi suspendat pe perioada 14.10.2009-27.10.2009, pe perioada concediului medical, a fost suspendat în continuare, pe perioada 28.10.2009-01.07.2010, ca efect al Sentinţei nr.224/01.02.2011 a Tribunalului Harghita a Tribunalului Harghita. După suspendare, raportul de serviciu se reia, ca efect al Dispoziţiei nr.1392/2010, începând cu data de 01.07.2010, fără a mai fi nevoie ca instanţa de judecată să dispună în acest sens. Practic, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată având acest obiect (obligarea la reluarea raportului de serviciu, al reclamantei începând cu data de 1 iulie 2010), respectiv, data de 26.11.2010, obligaţia recurentului era îndeplinită prin  emiterea Dispoziţiei nr.1392/2010.

Intimata a avut cunoştinţă de existenţa acestei dispoziţii, la momentul introducerii  cererii, atâta timp cât a făcut referire la acest act administrativ în cuprinsul cererii de chemare în judecată (fila 2 dosar fond).

Dacă reclamanta era nemulţumită de  conţinutul acestui act administrativ, trebuia să solicite modificarea acestuia.

Rezultă astfel că, prima instanţă, admiţând acţiunea reclamantei, a obligat pârâtul la îndeplinirea unei obligaţii pe care o îndeplinise deja, prin emiterea Dispoziţiei nr.1392/2010.

Tot prima instanţă a constatat că ulterior datei de 1 iulie 2010 reclamanta a avut raporturi de serviciu cu I.T.M. Harghita pe perioada 11.08.2010-26.08.2010 în calitate de inspector de muncă (Decizia nr.151/10.08.2010 – fila 41 dosar fond) şi perioada 26.08.2010-29.12.2010 când a îndeplinit funcţia publică de conducere  vacantă de  inspector şef adjunct treapta I de salarizare la I.T.M. Harghita (Decizia nr.1625/25.08.2010, fila 37 dosar fond, respectiv  Decizia nr.1836/28.12.2010, fila 39 dosar fond).

Nu rezultă din cuprinsul hotărârii judecătoreşti atacate care este temeiul juridic în baza căruia prima instanţă a constatat  suspendat raportul de serviciu al reclamantei cu Consiliul Judeţean Harghita pe perioada 11.08.2010-29.12.2010. Un temei juridic de suspendare este şi greu de identificat în condiţiile în care dispoziţiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, arată la art.94, care sunt cauzele limitativ prevăzute de suspendare a raportului de serviciu al funcţionarului public. Printre acestea nu se regăseşte şi cazul în care funcţionarul public  a deţinut o funcţie publică în cadrul unei alte instituţii publice, decât cea iniţială.

În raport cu toate considerentele expuse, rezultă că hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal, întrucât pârâtul a fost obligat să-şi îndeplinească o obligaţie pe care o îndeplinise chiar la data introducerii cererii, iar pe de altă parte, s-a reţinut suspendarea raportului de serviciu al reclamantei fără ca pentru acesta să existe un temei în lege.

În privinţa daunelor solicitate, petitul are caracter accesoriu şi urmează soarta  soluţiei date petitului principal.

De altfel, reclamanta ar fi trebuit să solicite plata daunelor materiale reprezentate de salariul ce i s-ar fi cuvenit pe perioada reluării raportului de serviciu cu Consiliul Judeţean Harghita şi nu daune morale egale cu salariu, daune morale care au cu totul alt regim juridic.

Oricum, reluarea raportului de serviciu al reclamantei  ca efect al emiterii Dispoziţiei nr.1392/2010 presupune şi plata drepturilor salariale aferente,  iar în cazul în care pârâtul refuza plata acestora, reclamanta se putea adresa instanţei de judecată cu o cerere având acest obiect şi nu cu o cerere având ca obiect plata daunelor morale.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., Curtea a admis recursul formulat de Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita împotriva Sentinţei nr. 1303/17.05.2011 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.556/96/2011, a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M.I., având ca obiect obligarea pârâtului Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita să emită dispoziţie prin care se reia raportul de serviciu al reclamantei în cadrul Consiliului Judeţean Harghita începând cu 1 iulie 2010 şi reparaţii pentru daunele morale cauzate de derularea procesului. În temeiul art.274 C.pr.civ., Curtea a obligat reclamanta intimată să plătească pârâtului recurent cheltuieli de judecată în cuantum de 22,15 lei.

Domenii speta

Spete similare