Legea nr. 10/2001. Cerere de restituire a unui imobil. Calitatea de persoană îndreptăţită

Legea nr. 10/2001. Acţiune în justiţie pentru restituirea preţului în urma desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare. Calitate procesuală pasivă

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data formulării acţiunii supuse examinării şi preluate în prezent de art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finanţelor reprezintă  statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.

Conform dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Conform prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 1/2009), proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

Întrucât prin dispoziţiile legale sus-menţionate, pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, s-a stabilit că restituirea preţului actualizat sau a preţului de piaţă al imobilelor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 (în privinţa cărora contractele de vânzare – cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile) se face de către M.F.P., din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, în mod greşit se susţine de către pârâtul-recurent că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Împrejurarea că norma legală anterior evocată nu prevede în mod expres faptul că Statul Român va fi chemat în judecată în astfel de acţiuni prin M.F.P., nu este de natură a-i înlătura acestuia legitimarea procesuală pasivă, câtă vreme prin aceeaşi normă i se stabileşte în mod inechivoc o obligaţie de plată.

Prin sentinţa civilă nr.11829/13 decembrie 2010. Judecătoria Târgu Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P., Mureş, invocată de acesta prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea formulată de K.M., împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, reprezentat prin D.G.F.P. Mureş şi, drept consecinţă:

- a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 190148,9 lei cu titlul de preţ de piaţă al imobilului situat în Târgu Mureş, str. Cuza Vodă.

- a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a dobânzilor legale civile, calculate potrivit prevederilor art. 3 alin.3 din O.G. nr. 9/2000, de la data introducerii cererii (18.09.2009) până la achitarea integrală a debitului.

- a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1477,92 lei.

În adoptarea acestei soluţii, judecătoria a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârât nu este întemeiată, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Cu referire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta a dobândit imobilul din litigiu prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 147/1997, încheiat cu fosta R.A.G.C.L. Mureş în temeiul Legii nr. 112/1995, însă prin sentinţa civilă nr. 3877/04.10.2006 a Judecătoriei Târgu Mureş s-a constatat nulitatea absolută a acestuia, situaţie în care reclamanta este îndreptăţită la recuperarea preţului de piaţă al imobilului, conform prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, articol introdus prin Legea nr. 1/2009.

Prin urmare, constatând că prin expertiza tehnică administrată în cauză şi necontestată de către pârât, s-a stabilit că valoarea de circulaţie a imobilului este de 190.148,9 lei, instanţa l-a obligat pe pârât la plata în favoarea reclamantei a sumei menţionate, împreună cu dobânda legală calculată potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 9/2000, începând cu data formulării acestei solicitări.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la cheltuieli de judecată reprezentând onorariul expertului tehnic, nefiind acordată suma solicitată cu acelaşi titlu, reprezentând onorariul avocaţial, sub acest ultim aspect reţinându-se că dovada plăţii s-a făcut după închiderea dezbaterilor, odată cu depunerea concluziilor scrise.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi, reclamanta – sub aspectul acordării integrale a cheltuielilor de judecată, iar pârâtul – sub aspectul respingerii acţiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 230/21 iunie 2011, Tribunalul Mureş a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Statul Român, a admis apelul declarat de reclamanta K.M. şi a schimbat în parte hotărârea primei instanţe, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4.477,92 lei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, corelativ cu obligarea pârâtului şi la cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 2.000 lei.

În adoptarea soluţiei menţionate, tribunalul a apreciat că este nefondată susţinerea pârâtului, în sensul că – raportat la dispoziţiile art. 3 alin. 1 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, sub acest aspect fiind incidente prevederile art. 50 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc în mod expres faptul că acţiunile în justiţie întemeiate pe dispoziţiile art. 501 din aceeaşi lege se îndreaptă împotriva Statului Român, prin M.F.P..

Cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, s-a reţinut că prima instanţă a respectat cerinţele impuse de art. 501 din Legea nr. 10/2001 şi a administrat proba cu expertiza tehnică de specialitate pentru stabilirea despăgubirilor, pârâtul-apelant neformulând obiecţiuni la această lucrare.

În ceea ce priveşte apelul reclamantei, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. 1 şi 2 Cod procedură civilă, în sensul că – fiind depusă la instanţa de fond odată cu concluziile scrise (prin urmare după închiderea dezbaterilor), chitanţa nr. 7/2010, privind plata onorariului avocaţial în primă instanţă, trebuie luată în considerare ca o probă în apel, conform prevederilor art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă.

Pârâtul a uzat în continuare de calea de atac a recursului, solicitând modificarea integrală a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi respingerii acţiunii formulate de reclamanta K.M. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, corelativ cu exonerarea pârâtului de plata sumei stabilite cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de judecată.

Recursul nu a fost motivat în drept, însă argumentele invocate în cuprinsul memoriului prin care a fost declarat permit instanţei ca, în raport de  prevederile art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, să procedeze la examinarea acestuia prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Astfel, Curtea a observat că pârâtul-recurent invocă, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii sale procesual – pasive în cauză, prevederile art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice (fost art. 3 alin. 1 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii acţiunii), precum şi dispoziţiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, arătând că în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, M.F.P. este doar entitatea obligată la efectuarea plăţilor din fondul extrabugetar constituit, fără a i se conferi statului calitatea de a sta în judecată în cauzele care au ca obiect restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.

Cu referire la cheltuielile de judecată, pârâtul – recurent susţine că în mod greşit a fost obligat la plata acestora, deoarece nu se află în culpă în privinţa anulării contractului de vânzare-cumpărare al cărei beneficiar a fost reclamanta, astfel că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât procesul nu a fost câştigat irevocabil şi nici nu pot fi reţinute aspecte precum reaua-credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

Prin intermediul întâmpinării formulate în cauză, reclamanta a solicitat respingerea recursului şi obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate (onorariu avocaţial), susţinând că primele două instanţe au apreciat în mod corect că pârâtul dispune de calitate procesuală pasivă în cauză.

Examinând recursul dedus judecăţii prin raportare la motive invocate, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a constat că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data formulării acţiunii supuse examinării şi preluate în prezent de art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, Ministerul Finanţelor reprezintă  statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ.

Prin precizarea de acţiune depusă la data de 22 decembrie 2005, reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevedeau că restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile se face de către M.F.P. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Ulterior, prin precizarea depusă la data de 18 septembrie 2009, reclamanta a solicitat aplicarea prevederilor art. 501 din Legea nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 1/2009), în conformitate cu care proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare.

Cum prin dispoziţiile art.  50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, s-a stabilit că restituirea preţului actualizat sau a preţului de piaţă al imobilelor cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995 (în privinţa cărora contractele de vânzare – cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile) se face de către M.F.P., din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, Curtea constată că în mod greşit se susţine de către pârâtul-recurent că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Împrejurarea că norma legală anterior evocată nu prevede în mod expres faptul că Statul Român va fi chemat în judecată în astfel de acţiuni prin M.F.P., nu este de natură a-i înlătura acestuia legitimarea procesuală pasivă, câtă vreme prin aceeaşi normă i se stabileşte în mod inechivoc o obligaţie de plată.

Pe de altă parte, aceeaşi legitimare procesuală derivă în mod direct şi din  prevederile anterior citate ale H.G. nr. 208/2005 (în prezent, H.G. nr. 34/2009) privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, în conformitate cu care acesta reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor de judecată.

Prin urmare, Curtea a apreciat ca nefondate criticile invocate sub acest aspect de către pârâtul – recurent.

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea conform căreia primele două instanţe ar fi aplicat în mod greşit prevederile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, în contextul în care pârâtul s-a opus în mod constant admiterii acţiunii – împiedicând astfel aplicarea dispoziţiilor art. 275 teza întâi Cod procedură civilă, iar reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a constat că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din acelaşi act normativ, va respinge ca nefondat recursul examinat.

Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, observând că reclamanta – intimată nu a depus dovezi justificative în această fază procesuală.

Domenii speta

Spete similare