Cale de atac. Aplicarea principiului accesorium sequitur principale.Respingerea capatului principal de cerere ca ramas fara obiect. Consecinte.

Decizie 311 din 01.04.2010


În aplicarea principiului accesorium sequitur principale calea de atac pentru întreaga hotarâre este cea prevazuta pentru capatul de cerere principal.

De vreme ce hotarârea pronuntata în evacuare este supusa dublului grad de control judiciar – apel si recurs, fata de caracterul neevaluabil în bani a acesteia, în mod corect a mentionat prima instanta în cuprinsul dispozitivului sentintei ca aceasta este supusa apelului.

Pe de alta parte, împrejurarea ca petitul referitor la evacuare a fost respins ca ramas fara obiect nu este de natura a conduce la o alta concluzie, instanta fiind si ramânând investita cu solutionarea acestuia si asupra caruia s-a pronuntat în modul aratat.( Decizia nr. 311 din 1 aprilie 2010 a Curtii de Apel Ploiesti – Sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie).

Prin Decizia nr. 311 din 1 aprilie 2010 Curtea de Apel Ploiesti – Sectia civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins exceptia inadmisibilitatii recursului invocata de intimatul-reclamant, a admis recursul formulat de pârâtii N.A. si N.V împotriva  Deciziei civile nr. 1863 din 17 decembrie 2009  pronuntata de Tribunalul  Prahova – Sectia civila, în contradictoriu cu reclamantul N.G.S.B., a casat decizia mentionata si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova – Sectia civila pentru solutionarea apelurilor declarate de reclamant si pârâti.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre instanta de recurs a retinut ca, reclamantul N.G.S.B. a investit initial Judecatoria Ploiesti cu o cerere având ca obiect evacuarea pârâtilor N.A., N.V. si N. A. din spatiul situat în Ploiesti, str. Buna Vestire, nr. 43, jud. Prahova.

Prin cerere separata acelasi reclamant a solicitat evacuarea pârâtei D.A. din acelasi spatiu.

La data de 12.02.2007 judecatoria a dispus conexarea celor doua cauze.

Ulterior reclamantul si-a completat cererea de chemare în judecata cu înca un petit solicitând obligarea pârâtilor în solidar la plata lipsei de folosinta pentru imobilul în litigiu pe toata perioada de la încetarea raporturilor locative si pâna la data eliberarii si predarii în fapt a locuintei.

Pe cale de cerere reconventionala pârâtii din actiunea initiala au solicitat obligarea reclamantului la plata contravalorii lucrarilor efectuate la imobil în perioada 1977 – 1989 lucrari efectuate împreuna cu cealalta colocatara, respectiv D.A., cerând totodata si acordarea unui drept de retentie.

O cerere reconventionala cu aceleasi solicitari a formulat si pârâta din cererea conexa.

Asadar, prima instanta a fost investita cu petite având ca obiect evacuare si pretentii.

Dintre acestea capatul principal de cerere este cel privitor la evacuare de vreme ce atât lipsa de folosinta – solicitata pâna la predarea efectiva a bunului, cât si cererea incidentala privind restituirea contravalorii lucrarilor efectuate la imobil depindeau de modul de solutionare a acestuia.

Într-o atare situatie, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale calea de atac pentru întreaga hotarâre este cea prevazuta pentru capatul de cerere principal.

De vreme ce hotarârea pronuntata în evacuare este supusa dublului grad de control judiciar – apel si recurs, fata de caracterul neevaluabil în bani a acesteia, în mod corect a mentionat prima instanta în cuprinsul dispozitivului sentintei ca aceasta este supusa apelului.

Pe de alta parte, împrejurarea ca petitul referitor la evacuare a fost respins ca ramas fara obiect nu este de natura a conduce la o alta concluzie, instanta fiind si ramânând investita cu solutionarea acestuia si asupra caruia s-a pronuntat în modul aratat.

Astfel, în mod nelegal a procedat tribunalul atunci când a calificat calea de atac exercitata în cauza ca fiind recurs, cu rationamentul ca valoarea pretentiilor ramase în litigiu este sub un miliard lei.

Faptul ca, în ceea ce priveste solutionarea cererilor conexe având ca obiect evacuare în sensul respingerii acestora ca ramase fara obiect, nici una din parti nu a exercitat cale de atac nu înseamna ca a avut loc o restrângere a obiectului litigiului numai la petitele privitoare la pretentii.

Curtea nu a putut avea în vedere sustinerile intimatului din cuprinsul întâmpinarii în sensul ca cei care au pus în discutie calea de atac în fata tribunalului  au fost recurentii N.V. si N.A. care au sustinut ca este vorba de recurs si fata de aceasta solicitare instanta a calificat calea de atac ca fiind recurs si nici una din parti nu a obiectat la aceasta calificare.

Dupa cum se stie, în lumina principiului legalitatii cailor de atac hotarârea judecatoreasca este supusa cailor de atac si termenelor stabilite de lege, iar nu indicate de instanta de judecata sau solicitate de parti.

Întrucât asa cum s-a mentionat în precedentul prezentelor considerente fata de capatul principal de cerere calea de atac împotriva hotarârii de prima instanta este apelul , iar nu recursul Curtea a retinut ca tribunalul a procedat la solutionarea cauzei cu încalcarea competentei altei instante, devenind astfel incident motivul de casare prevazut de art. 304 pct. 3 Cod pr. civ.

Pentru toate motivele aratate si având în vedere textul de lege si principiile mentionate Curtea a respins exceptia de inadmisibilitate a recursului invocata de intimatul reclamant.

Totodata, Curtea a admis recursul, a casat decizia si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova pentru solutionarea apelurilor declarate de reclamant si de catre pârâti.