Proprietar deposedat abuziv de terenul său. Dreptul acestuia sau al moştenitorilor săi de a solicita în baza Legii nr.10/2001 restituirea în natură sau echivalent a terenului precum şi plata contravalorii fructelor pământului.

Prin cererea înregistrată sub nr.2479/C/2002 pe rolul Tribunalului Galaţi reclamanţii G.M. şi S.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Matca, jud.Galaţi, anularea dispoziţiei nr. 149/23.04.2002 şi restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului teren 2 ha. plantat cu vie, construcţii şi gard din sârmă dobândit de autorul lor, D.D. în anul 1929.

În motivarea în fapt a acţiunii reclamanţii au arătat că autorul lor a dobândit această proprietate prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27 mai 1929, imobil ce a fost preluat abuziv de autorităţile comuniste, iar prin dispoziţia contestată în mod nelegal solicitarea le-a fost respinsă cu motivarea că acest imobil nu ar face obiectul Legii nr. 10/2001, ci obiectul Legii nr. 18/1991.

Prin sentinţa civilă nr. 424/16.09.2002 Tribunalul Galaţi a respins ca nefondată acţiunea, reţinându-se că reclamanţii nu şi-au dovedit pretenţiile întrucât nu au făcut dovada cu acte că ar fi notificat pârâta în conformitate cu Legea nr. 10/2001, nu au făcut dovada dreptului de proprietate şi a calităţii de moştenitor/persoană îndreptăţită să beneficieze de dispoziţiile Legii nr.10/2001, iar reclamanţii au la îndemână acţiunea în revendicare imobiliară pentru a reintra în posesia proprietăţii pierdute.

Prin decizia civilă nr. 24/A/19.02.2003 a fost respins apelul reclamantelor ca nefondat, reţinându-se că notificarea datată 19.07.2001 este adresată Prefecturii Jud.Galaţi, iar nu pârâtei Primăria comunei Matca, apelanţii reclamanţi nu au făcut dovada că imobilul-teren de 2 ha. vie este alt imobil decât cel solicitat în baza Legii nr.18/1991 (solicitare ce le-a fost respinsă cu motivarea că nu i-ar fi aplicabilă această lege specială), iar pârâta în mod corect a reţinut că imobilul respectiv putea fi solicitat în baza Legii 18/1991, iar nu în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii G.M. şi S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală sub nr.3873/2003 (nr.nou 13808/1/2003).

În această cauză a fost administrată proba cu acte, reclamanţii recurenţi depunând la dosar titlul de proprietate nr. 1027-02/29.06.2001 emis în baza Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de teren arabil de 4,52 ha. pe raza comunei Barcea, judeţul Galaţi, certificatul de calitate de moştenitor nr. 272 privind pe defunctul D.D. şi alte acte.

Întrucât la data de 6.02.2005 recurentul-reclamant G,M. a decedat şi reclamanta S.A. a fost singura persoană care a acceptat succesiunea s-a dispus ca aceasta să fie continuatoarea în drepturile procesuale ale defunctului G.M.

Prin decizia civilă nr. 1367/14.02.2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală a admis recursul reclamantei S.A. (în nume propriu şi în calitate de moştenitoare a defunctului-reclamant G.M.), a casat decizia civilă nr. 24/A/2003 a Curţii de Apel Galaţi şi sentinţa civilă nr. 424/2002 a Tribunalului Galaţi şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la acelaşi Tribunal.

Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa Supremă a arătat că cele două hotărâri recurate sunt nelegale întrucât primele instanţe nu au dat dovadă de rol activ şi nu au solicitat şi administrat probe necesare soluţionării conflictului judiciar, ci s-au mulţumit să respingă acţiunea ca nefondată, ceea ce încalcă principiul aflării adevărului, al contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.

A mai arătat că în cauză pentru o corectă soluţionare a cauzei se impunea administrarea probei cu expertiză tehnică imobiliară pentru identificarea imobilului dobândit de D.D. în anul 1929 şi pentru a se releva dacă acest imobil este acelaşi cu imobilul-teren restituit în baza Legii 18/1991 reclamanţilor-recurenţi conform titlului de proprietate nr. 1027-02/2001.

De asemenea, Înalta Curte a arătat că în recurs recurenţii au dovedit că au formulat notificarea în baza Legii nr.10/2001 adresată Primăriei comunei Matca, jud.Galaţi, că imobilul în litigiu a aparţinut defunctului D.D. prin cumpărare în anul 1929 de la numita E.L.I.D. şi că reclamanţii sunt moştenitorii drepturilor patrimoniale ale defunctului D.D. prin intermediul soţiei sale supravieţuitoare D.S. şi fiicei D.M.

A mai concluzionat că în rejudecare se impune ca instanţa de trimitere să efectueze o expertiză topografică care să identifice cu certitudine imobilul în litigiu conform actului de proprietate exhibat de recurenţi şi să se răspundă şi la întrebarea dacă terenul respectiv se confundă cu terenul menţionat în titlul de proprietate nr. 1027-02/2001.

În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. RJ/6769/121/2007 pe rolul Tribunalului Galaţi, moment la care s-a administrat proba cu expertiză topometrică şi proba cu actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 127-02/2001.

Prin întâmpinare (fila 41 dosar rejudecare) pârâta a solicitat respingerea acţiunii întrucât reclamanta nu a făcut dovada circulaţiei juridice a imobilului din anul 1929 şi întrucât în urma verificărilor din arhiva proprie Primăria comunei Matca a constatat că punctul „Ocheşeşti” menţionat în titlul de proprietate al defunctului D.D. nu poate fi identificat pe raza comunei Matca.

Prin sentinţa civilă Nr.109/24.01.2008 Tr. Galaţi a admis în parte acţiunea  şi a dispus anularea dispoziţiei nr.  149/23.04.2002 a Primăriei com. Matca . 

A constatat  că reclamanta S.A. este îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul format din teren în suprafaţă de 2 ha. vie şi din construcţii şi împrejmuit cu sârmă,imobil construit în anul 1929 pe raza com. Matca in pct. „Ocheşeşti”, măsuri reparatorii ce se vor stabili conform Titlul VII din Legea Nr.247/2005.

A respins ca nefondate celelalte pretenţii ale reclamantei şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1417,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art. 315 alin.1 din Codul de procedură civilă în caz de casare hotărârile instanţei de recurs

Conform disp. art. 315 al.1 C.pr.civ. în caz de casare hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Astfel, Tribunalul a constatat că prin decizia civilă nr. 1367/14.02.2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod obligatoriu pentru Tribunal că s-a făcut dovada că reclamanta (şi fratele său defunct) au formulat în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 notificarea adresată Primăriei com. Matca, jud.Galaţi (filele 46, 49 şi 83 – dosar 13808/1/2003 al I.C.C.J.),  că imobilul în litigiu a fost proprietatea defunctului D.D. conform contractului de vânzare autentificat sub nr. 917/1929 de fostul Tribunal Tecuci şi schiţa anexă, şi că reclamanta are calitatea de moştenitoare a averii rămase după urma defuncţilor D.S., D.M. şi D.D. conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 972/2005 (fila nr. 52 dosar nr. 13808/1/2003 al I.C.C.J.).

Din raportul de expertiză topometrică întocmit în rejudecare de către ing. expert F.A. rezultă că punctul „Ocheşeşti” nu a putut fi identificat cu exactitate pe raza comunei Matca întrucât nu există un plan cadastral vechi al zonei şi prin lucrările de îmbunătăţiri funciare făcute de către fostul C.A.P. suprafeţele au fost redimensionate şi au dispărut hotarele dintre micile proprietăţi.

Din acelaşi raport de expertiză rezultă că imobilul revendicat nu este acelaşi cu imobilul – teren al cărui drept de proprietate a fost reconstituit în baza Legii nr.18/1991 conform titlului de proprietate nr. 1027-02/2001 (fila 5 dosar 13808/1/2003 al I.C.C.J.).

Faţă de toate aceste aspecte şi văzând disp. art. 1, art. 4 al. 2 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată şi art. 315 al. 1 C.pr.civ. Tribunalul a constatat că dispoziţia nr. 149/23.04.2002 este nelegală şi se impune a fi sancţionată.

Având în vedere că la acest moment imobilul dobândit în proprietate de către D.D. în anul 1929 nici nu mai poate fi identificat cu exactitate în prezent nu poate fi retrocedat în natură, motiv pentru care reclamantei i s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent conform disp. art. 1 al.2 din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii ce se vor calcula şi stabili conform capitolelor III şi V din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce priveşte solicitarea de a se dispune obligarea pârâtei la plata de 22400 lei, cu titlu de daune pentru împiedicarea reclamantei să-şi exercite dreptul de proprietate (producţia de struguri realizată pe şapte ani) şi la plata sumei de 856,80 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, Tribunalul a apreciat că această solicitare, pe de o parte nu a fost dovedită de reclamantă, iar pe de altă parte neplata unei sume de bani ce s-ar putea stabili în conformitate cu disp. art. 998-999 Cod civil nu produce penalităţi de întârziere.

În conformitate cu disp. art. 274 C.pr.civ. Tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei şi suma de 1417,80 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, ce a fost dovedită a fi avansată de către reclamantă (onorariu expertiză, transportul de la domiciliu la instanţe a procuristului, onorariu avocat, cheltuieli poştale, cheltuieli legalizare, copiere, obţinere acte, etc.).

Împotriva acestei soluţii au declarat apel ambele părţi.

Reclamanta prin procurist a criticat sentinţa sub aspectul neaplicării dispoz. art. 36 alin.2 şi 4 din Legea nr. 10/2001 nemodificată  în ceea ce priveşte  cererea principală a acţiunii în sensul acordării despăgubirilor în lei pentru imobilul imposibil de restituit în natură

Totodată reclamanta a criticat sentinţa şi pentru respingerea cererilor in despăgubire pentru folosul nerealizat constând in c/v producţiei de struguri de pe cele 2 ha teren pe timp de 7 ani , plata penalităţilor de întârziere, plata daunelor morale precum şi plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate pe parcursul întregului proces.

Pârâta ,în apelul său a susţinut că pct. Ocheşeşti nu se află pe raza com. Matca astfel că măsurile  reparatorii nu pot fi suportate  de Primăria Matca.

Apelul declarat de reclamantă urmează a fi admis  doar pentru motivul referitor la soluţia in cererea de despăgubire ca urmare a lipsei de folosinţă  şi acesta numai în parte ,pentru următoarele considerente:

După casarea sentinţei de fond şi a deciziei de apel, în  rejudecare,  la data de 15.01 2008 reclamanta a solicitat  obligarea pârâtei şi la plata sumei de 224.000.000  lei reprezentând C/v folosului nerealizat pentru suprafaţa de 2 ha vie pe timp de 7 ani (conform calculului:2 ha vie x 4000 kg./ha. x 4000 lei /kg x 7 ani) a penalităţilor de întârziere în sumă de 8.568.000 lei /conform calculului:224.000.000 lei x0,015 % /zi x 365 zile /an x7 ani) precum şi a daunelor morale  în sumă de 1.000.000.000 lei constând în stresul la care au fost supuşi reclamanţii pe perioada  in care Prefectura şi Primăria  au refuzat să-le răspundă la notificare şi în timpul procesului îndelungat  stres, în urma căruia  reclamantul G.M. a decedat.

Tribunalul a respins aceste cereri cu motivarea că  pe de o parte  nu au fost dovedite de reclamantă, iar  pe de altă parte neplata sumei de bani ce s-ar putea stabili în conformitate cu disp. art. 998-999 Cod civil nu produce  penalităţi de întârziere.

Curtea apreciază că aceste cereri ar fi trebuit respinse motivat de faptul că au fost formulate abia în rejudecare  şi nici atunci la prima zi de înfăţişare,  iar prin decizia de casare cauza s-a trimis spre rejudecare doar pentru administrarea unei expertize  topografice precum şi a altor probe pentru identificarea  cu certitudine a imobilului  in litigiu - conform actului de proprietate depus de reclamantă – dacă este sau nu unul şi acelaşi teren cu cel care a făcut obiectul Titlului de proprietate  nr.1027-02 din 29.06.2001 emis în temeiul Legii nr.18/1991.

Cu toate acestea având in vedere că Tribunalul s-a pronunţat pe fond asupra acestor cereri în pretenţii şi  pentru a nu se agrava situaţia în propria cale de atac a reclamantei, Curtea a analizat temeinicia şi legalitatea acestei soluţii prin prisma fondului.

În mod corect a arătat Tribunalul în considerentele sentinţei apelate că instanţa de recurs a stabilit în mod irevocabil că reclamanta şi fratele său defunct  au calitate de moştenitori  a imobilului proprietatea defunctului  proprietar a D.D. conform contractului de vânzare autentificat sub nr.917/1929 a fostului Tribunal Tecuci.

De asemenea Tribunalul  în rejudecare a mai constatat că terenul în litigiu  nu este acelaşi cu terenul restituit reclamantei în baza Legii nr.18/1991.

Pentru aceste motive Tribunalul a reţinut că imobilul în discuţie cade sub incidenţa Legea nr.10/2001  reţinând implicit că  fostul proprietar a fost deposedat abuziv.

Faţă de această situaţie reţinută  de către instanţa de recurs  pe de o parte şi de către instanţa de fond pe de altă parte şi necontestată de către pârâtă Curtea a apreciat că sunt aplicabile dispoz. art. 483-487 Cod civil.

Potrivit art. 483 Cod civil fructele naturale sau industriale ale pământului, fructele civile, sporul animalelor se cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune.

Conform art. 485 Cod civil posesorul nu câştigă proprietatea  fructelor decât când posedă de bună credinţă;în caz contrar el este obligat de a înapoia productele împreună cu lucrul, proprietarului care îl revendică .

În speţă chiar dacă imobilul nu a fost restituit în natură deoarece nu mai există fostul proprietar sau moştenitorul acestuia nu poate fi lipsit de  fructele naturale  de către posesor .

Primăria nu a dovedit titlul în baza căruia foloseşte imobilul reclamantei,  iar apărarea  făcută în instanţă că pct. Ocheşeşti nu se regăseşte pe raza sa teritorială nu poate fi reţinută pentru că este în contradicţie cu menţiunea din actul de vânzare cumpărare al autorului încheiat în anul 1929(care a indicat în mod expres că terenul supus vânzării-cumpărării se află pe teritoriul com. Matca în pct. Ocheşeşti), iar pe de altă parte  notificarea reclamanţilor a fost respinsă  pe fond cu motivarea că imobilul nu se încadrează la Legea nr.10/2002 ci la Legea nr.18/1991( şi nicidecum Primăria nu a invocat că terenul nu se găseşte pe raza acestei comune.)

Potrivit art. 486-487 Cod civil posesorul este de bună credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciu nu-i sunt cunoscute şi încetează a mai fi de bună credinţă din momentul când aceste vicii îi sunt cunoscute.

În speţă, din momentul în care s-a înregistrat notificarea reclamantei privind restituirea in natură sau in echivalent a imobilului ,respectiv din data de 02.07.2001.  este evident că Primăria com. Matca  nu mai poate fi considerată de bună credinţă, căci începând de la acea dată ea ar fi trebuit să cunoască viciile titlului şi  că de atunci datorează fructele aferente imobilului revendicat.

Totuşi dacă în principiu posesorul  trebuie să înapoieze moştenitoarei  fructele  începând cu  data notificării trebuie să se ţină cont  de dispoz. art.3 şi 7  din dosar nr. 167/1958 care prevăd că prescripţia  de 3 ani curge  din momentul în care dreptul la acţiune s-a născut. Ori, în speţă, dreptul la acţiune s-a născut la data pronunţării deciziei de recurs nr.1367/14.02.2007  când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a constatat irevocabil că  solicitanta era adevărata moştenitoarea imobilului.

Începând cu acea dată nu mai era  nici un obstacol material şi juridic pentru introducerea unei acţiuni.

Reclamanta a formulat o astfel de cerere  la data de 15.01.2008 în rejudecare  şi dat fiind caracterul prescriptibil al acţiunii, calculul despăgubirilor  urmează a se face pe perioada de trei ani şi  nu de şapte ani cât a solicitat  aceasta.

Este adevărat că reclamanta nu a făcut probe pentru a demonstra  întinderea prejudiciului însă  din actul de proprietate rezultă că terenul era in suprafaţă de 2 ha. şi cultivat cu vie.

Cu privire la cantitatea de struguri  de 4000 kg/ha şi la preţul cerut  de 4000 lei /kg. pârâta nu a formulat nici o obiecţie.

Aşadar, apelul a fost admis  şi s-a schimbat sentinţa în parte în sensul admiterii cererii în despăgubire, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 9600 RON cu titlu de folos nerealizat pe timp de 3 ani a suprafeţei de 2 ha vie (3200 lei /an x3 ani). S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei  pentru următoarele  motive:

Cât priveşte cererea în penalităţi  in sumă de 856800 lei (85,68 RON) în mod corect Tr. a reţinut că  neplata unei sume de bani având ca izvor  fapta ilicită prev. de art. 998-999 c.civ. nu atrage plata de penalităţi de întârziere.

Potrivit art.1088 c.civ. la obligaţiile care au ca obiect o sumă de bani daunele interese nu pot cuprinde decât dobânda legală, ceea ce reclamanta nu a solicitat.

Referitor la plata daunelor morale în sumă de 1.000.000.000. lei (100. 000 RON) pentru stresul  acumulat şi pentru decesul unuia dintre reclamanţi  se constată că nu există nici o legătură directă între cursul lung al procesului şi pretinsul prejudiciu moral la care ar fi fost expus solicitanţii.

Mai mult decât atât, din actul medical depus  chiar de către G.M. - născut la data de 04.06.1936 - la ds.nr.1891/2002 al Curţii de Apel  şi din cererea acestuia reiese  că era bolnav de mai mult timp de artrită gen.stg. şi netransportabil.

Pe de altă parte, constatarea violării  dreptului la respectarea bunurilor constituie prin ea însăşi o satisfacţie suficientă pentru solicitanta reclamată.

Şi capătul de cerere privind cheltuielile de judecată a fost corect soluţionat. Este adevărat că reclamanta prin procurist a  solicitat  o sumă mai mare, însă Curtea nu poate lua în considerare cheltuielile notariale  efectuate cu ocazia dezbaterilor succesorale sau cu legalizarea  unor acte .

De asemenea nu s-a reţinut  nici critica privind greşita neaplicare a preved. art. 36 din Legea nr. 10  aşa cum era in vigoare la data promovării acţiunii .

În mod corect Tribunalul  a făcut trimitere la dispoz. Titlului VII din Legea nr.247/2005 şi aceasta nu reprezintă o retroactivitate a legii noi aşa cum a susţinut apelanta în apelul său.

O lege este socotită retroactivă atunci când  reglementează fapte care înainte de intrarea ei în vigoare au dat naştere, au modificat sau stins o situaţie juridică sau  efectele pe care acea situaţie  le-a produs înainte de această dată.

Dimpotrivă, legea nouă se va aplica de la intrarea ei în vigoare, fără a fi retroactivă,nu numai situaţiilor juridice  ce se vor naşte,modifica sau stinge,după această dată, dar, de regulă şi situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la dat intrării ei în vigoare.

În speţă, la data intrării în vigoare a Legea nr.247/2005 dispoziţia nr. 149/2002 a Primăriei comunei Matca  era pe rolul instanţei  ca urmare a atacării ei cu contestaţie in termenul prevăzut de lege, aşadar situaţia juridică era in curs de modificare.

Ar fi fost vorba de  retroactivitatea legii noi doar in situaţia in care notificarea reclamantei ar fi fost soluţionată - până la intrarea in vigoare a noii legi - printr-o dispoziţie sau decizie motivată prin care să se fi stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate de instanţă în termenul prevăzut in art.24 din Lg.10/2001 devenit art.26 după modificare.

Faptul că reclamanta a promovat acţiunea în anul 2002 când era în vigoare  Legea nr.10/2001 în forma sa iniţială,  cât şi faptul că prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a casat atât decizia de apel cât şi sentinţa de fond şi s-a trimis cauza spre rejudecarea fondului  nu are relevanţă in  chestiunea retroactivităţii sau nu a legii noi.

Pe de altă parte este adevărat că instanţa de recurs a reproşat instanţelor inferioare că nu au manifestat rol  activ, în administrarea probatoriilor  în cauză, dar aceasta  nu înlătură nici culpa reclamanţilor care trebuiau să-şi dovedească susţinerile  conform art.1169 din Codul Civil potrivit căruia „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.”

Domenii speta

Spete similare