Aplicarea dispoziţiilor art.6735 şi 67310 Cod procedură civilă.

Decizie 514 din 23.09.2008


Prin cererea adresată Judecătoriei Galaţi şi înregistrată sub nr.15847/2001, reclamanţii N.O., N.G., L.V. şi L.V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul N.G. ieşirea din indiviziune asupra imobilului din Galaţi, str. Aleea Română nr. 8 şi atribuirea imobilului reclamanţilor.

Motivându-şi în fapt cererea, reclamanţii au învederat că imobilul a aparţinut numiţilor N.I. şi N.N., părinţii reclamanţilor N.O., L.V. şi ai pârâtului N.G. care au cules, urmare decesului lui N.I. la 8 septembrie 1993, câte 1 din dreptul de proprietate conform contractului de moştenitor 1692/1994.

Prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 851/2001 de BNP C.L.O., defuncta N.N. a transmis în cote egale şi indivize de câte 1 fiecare dreptul său asupra imobilului reclamanţilor. Astfel, dreptul lor de proprietate este în cotă de 14/16 cu privire la construcţie şi 12/16 cu privire la terenul aferent, iar pârâtul deţine cota de 2/16 din casă şi 4/16 din teren.

În drept, şi-au întemeiat cererea pe disp. art. 728 Cod civil şi au timbrat cererea cu taxă judiciară de timbru 150.000 lei şi timbru judiciar 3.000 lei.

Pârâtul N.G., prin întâmpinarea depusă a precizat că împreună cu soţia lui au ocupat parterul casei iar fratele său N.O., etajul. Sora lor, reclamanta L.V. are propria casă, şi solicită în urma ieşirii din indiviziune, atribuirea în natură a parterului imobilului, cu obligarea lui la plata sumelor ce se cuvin reclamanţilor.

Prin Sentinţa Civilă nr. 2603/07.04.2006 a Judecătoriei Galaţi s-a admis acţiunea şi cererea reconvenţională, s-a dispus ieşirea din indiviziune şi s-a atribuit bunul imobil în natură, compensându-se inegalităţile prin sultă.

A reţinut în motivare că având în vedere raportul de expertiză tehnică imobiliară, instanţa a constatat că imobilul poate fi partajat şi în natură şi cum fiecare parte şi-a exprimat opţiunea de a primi imobilul, instanţa l-a atribuit conform propunerilor din raportul de expertiză.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii – pârâţi şi pârâtul-reclamant.

În motivarea apelului,  reclamanţii–pârâţi au arătat că sentinţa civilă este nelegală şi netemeinică întrucât expertiza administrată nu este susţinută cu argumente tehnice, că instanţa a ignorat criteriile de atribuire prevăzute de art. 673 ind. 9 cod de procedură civilă, întrucât reclamanţii – pârâţi au cota cea mai mare, că pârâtul a realizat lucrări de modificare în timpul procesului, că pârâtul mai are în proprietate un imobil.

În motivarea apelului, pârâtul-reclamant a arătat că în schiţa întocmită de expert s-a făcut un calcul greşit al amplasării uşii de acces în imobil, că în funcţie de lotizarea propusă, canalizarea apare în lotul celorlalte părţi, nu s-a ţinut seama de contribuţia sa la edificarea instalaţiei de gaze.

În urma analizării probelor administrate, prin decizia civilă nr.193/07.04.2008 a Tribunalului Galaţi au fost admise apelurile părţilor şi schimbându-se  în parte hotărârea instanţei de fond,s-a atribuit reclamanţilor pârâţi în întregime imobilul supus partajului.

 A reţinut instanţa de apel că atribuirea imobilului către reclamanţi se impune datorită stărilor conflictuale existente între părţi şi că acesta nu poate fi partajat în natură.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul reclamant N.G., care a criticat modul de partajare al imobilului prin atribuirea acestuia reclamanţilor ,în condiţiile în care părţile locuiesc împreună de mai multă vreme, poarta şi aleea de acces nu este comună, iar concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză demonstrează că partajarea imobilului în natură este posibilă.

A mai susţinut recurentul că şi calcularea sultelor ce urmează a fi plătite de reclamantul N.O. este greşită.

În urma analizării probelor şi văzând şi dispoziţiile art.6735 şi 67310 Cod procedură civilă, Curtea, prin decizia civilă nr. 514/R/23.09.2008 a admis recursul reclamantului şi a dispus partajarea în natură a imobilului  în discuţie.

A reţinut instanţa de recurs că aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză întocmit de ing.T.C. (consilier expert G.N.), partajarea imobilului în natură este posibilă, părţile având porţi şi alei de acces separate, racord la apă, canalizare şi gaze separat.

Motivarea instanţei de apel face referire în principal la ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor dacă imobilul ar fi partajat în natură.

Considerăm că argumentele arătate nu sunt dovedite de situaţia de fapt existentă la această dată.

Din probele administrate rezultă că părţile convieţuiesc în acest imobil de mai multă vreme şi partajarea în natură ar conduce la stingerea stării conflictuale întrucât fiecare parte ar şti cu exactitate ce parte din imobil îi revine.

Mai mult, există posibilitatea ca părţile să-şi administreze proprietăţile fără a cere acordul celuilalt proprietar.