Procedura penală. Art.2781 alin.8 lit. c Cod procedură penală. Cercetarea judecătorească. Urmărire penală. Diferenţieri

Prin sentinţa penală nr.430/7.10.2005 a Tribunalului Brăila, pronunţată în dosarul nr.4325/2004, inculpatul P.R.I. a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat ( fapta din 13/14.04.2001).

În baza art. 53 pct. 2 lit. a Cod procedură penală cu referire la art.65 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a şi b Cod penal pentru o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale, iar în baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art.64 Cod penal.

În baza art. 14, 15, 346 Cod procedură penală, art.998 Cod Civil şi art.188 din Legea nr. 3/1978, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 Timişoara a sumei de 7.819.989 lei (vechi) cu titlul de cheltuieli de spitalizare acordate părţii vătămate B.O..

S-a respins ca nefondată cererea de constituire de parte civilă formulată de către partea vătămată B.O. prin care a solicitat 500.000.0000 lei (vechi) cu titlul de daune morale.

În baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală în referire la art.10 lit. a Cod procedură penală, inculpatul a fost achitat pentru săvârşirea in fracţiunii de încăierare prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.  a Cod procedură penală în referire la art.10 lit. b Cod procedură penală au fost achitaţi inculpatul - parte vătămată B.O., precum şi inculpaţii H.G.A., R.A., P.A.C., B.M., şi B.B. pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzute de art. 322 alin.1 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art.189 – 191 Cod procedură penală în ce-l priveşte pe inculpatul P.R.I. şi art.192 alin.3 Cod procedură penală pentru inculpaţii R.A. şi B.M.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Brăila a reţinut următoarea stare de fapt :

În noaptea de 13/14.04.2001, inculpaţii B.O., B.B., H.G., R.A. şi B.M. au plecat spre casă de la Discoteca „M., în jurul orei 300.

Grupul de tineri era însoţit şi de martorele P.C., M.M., şi G.A.

În timp ce se deplasa şi a ajuns în apropierea Parcului „V.” din Reşiţa, şi în dreptul Magazinului „A”, grupul inculpaţilor şi al martorelor a fost ajuns din urmă de învinuiţii P.R.I. şi P.A.C. Cel din urmă a intrat în vorbă cu martora P.C. pe care a invitat-o la o cafea, invitaţie pe care martora refuzat-o.

Deoarece inculpatul P.H. a continuat să insiste ca martora P.C. să-l însoţească, grupul inculpaţilor, format din B.B., B.M., H.G.A., R.A. şi B.M., au lovit şi au fost loviţi de inculpaţii P.A.C. şi P.R.I., fără însă să se poată stabili cine pe cine a lovit.

Agresiunile reciproce s-au derulat la trecerea de pietoni aflată în dreptul Complexului Comercial „V.”, mai precis pe partea opusă acestui complex.

Constatând că sunt în inferioritate numerică, inculpaţii P.R.I. şi P.A.C. au traversat strada spre Complexul „V” revenind spre grupul advers care se deplasa spre chioşcul situat în apropierea Cinematografului „D.”. În acest timp, inculpatul P.A.C. a continuat lupta cu o parte din grupul de inculpaţi, iar inculpatul P.R.I. arunca cu pietre spre acel grup, ţintind zona picioarelor, fără să lovească pe cineva.

La un moment dat, inculpatul P.R.I. se afla la o distanţă de aproximativ 3 m de inculpatul –parte vătămată B.O. care afla în mers cu spatele spre cel dintâi. Pentru că unul dintre membri grupului a observat intenţia inculpatului P.R.I. de a arunca din nou, l-a avertizat pe inculpatul-parte vătămată B.O..

Acesta s-a întors spre inculpatul P.R.I., s-a aplecat puţin, manevre ce nu l-au apărat însă de o lovitură în zona capului, cu o bordură de beton.

După această din urmă agresiune dintre cele două grupuri, inculpaţii P.R.I. şi P.A.C. au fugit spre Complexul „V.” fiind ajunşi din urmă de inculpaţii B.M., R.A. şi H.G. În aceste împrejurări, inculpatul P.R.I. a afirmat că nu a intenţionat să-l lovească în cap pe inculpatul-parte vătămată B.O..

Din certificatul medico-legal întocmit la 25.04.2001, rezultă că partea vătămată B.O. prezenta o plagă contuză fronto-parietală stângă cu fractură cu înfundare frontală stângă, leziunea necesitând un număr de 65 zile de îngrijiri medicale.

Din acelaşi act medico-legal mai rezultă că leziunea a pus în pericol viaţa victimei prin posibile complicaţii hemoragice şi infecţioase ce putea să apară în lipsa unei intervenţii de  specialitate.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului P.R.I. de a o lovi pe partea vătămată B.O. în zona capului cu o bordură de beton de la o distanţă mică de aproximativ 3 m, pe stradă, întruneşte elementele constituite ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art. 174 – 175 lit. i Cod penal.

Tribunalul nu a primit solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.1 Cod penal apreciind că activitatea infracţională a inculpatului întruneşte atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă a tentativei la omor calificat.

În ce priveşte pretenţiile civile formulate de partea vătămată B.O. Tribunalul a reţinut că acesta a depus, prin avocatul ales, o declaraţie de constituire de parte civilă cu suma de 500.000.000 lei (vechi) şi penalităţi aferente, arătând că această sumă reprezintă daune morale. Cererea poartă data de 25.10.2004 şi a fost primită în şedinţă de către judecătorul care a prezidat  completul de judecată la 22 aprilie 2005 (după 4 luni), fapt consemnat şi în încheierea de şedinţă din aceeaşi dată (fila 122).

Fiind întrebat în şedinţă publică de modalitatea în care a ajuns în posesia cererii, avocatul părţii vătămate a declarat că i-a fost trimisă prin poştă, însă nu poate face dovada cu plicul poştal. Conform procesului verbal întocmit de către organele de poliţie la 5.05.2005, partea vătămată nu a fost găsită la domiciliu, fiind plecată în Italia (fila 157) de mai mult timp. Pe tot parcursul procesului, acesta nu s-a întors în ţară pentru a i se lua o declaraţie scrisă în acest sens.

Faţă de interesul acordata acestui proces, tribunalul a apreciat că există suficiente dubii cu privire la cererea de constituire de parte civilă şi ca atare a respins-o ca nefondată, cu atât mai mult cu cât a fost prezent la 2 noiembrie şi 22 noiembrie, în instanţă şi nu a depus-o personal.

Referitor la comiterea de către toţi inculpaţii a infracţiunii de încăierare prevăzută de art.322 alin.1Cod penal, din situaţia de fapt reţinută, rezultă că pentru inculpatul P.R.I. nu se poate reţine această infracţiunea, deoarece nu există în concurs cu tentativă la comiterea infracţiunii de omor calificat.

Ca atare în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală în referire la art.10 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal.

Cu privire a ceilalţi inculpaţi participanţi la conflictul care a avut loc în noaptea de 13/14.04.2001, s-a constatat că fapta acestora constituie o contravenţie, care trebuia sancţionată de organele de poliţie şi ca atare în temeiul art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală în referire la art.10 lit. b Cod procedură penală, s-a dispus achitarea acestora. La aplicarea acestei soluţii, s-a mai avut în vedere faptul că actul de sesizare al instanţei îl constituie plângerea persoanei, potrivit dispoziţiilor art.2781 alin. 9 Cod procedură penală şi ca atare, prin admiterea plângerii în baza art.2781 lit. c Cod procedură penală, toţi făptuitorii-învinuiţi sau inculpaţi, au calitatea de inculpaţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă B.O. şi inculpatul P.R.I. criticând soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia penală nr.37/A/13.02.2006 a Curţii de Apel Galaţi, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat şi de partea civilă.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul P.R.I. solicitând, prin apărătorul ales, trimiterea cauzei spore rejudecare la Curtea de Apel Galaţi pentru a se stabili încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina sa.

Prin decizia penală nr.6916/27.11.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de inculpat, s-a casat în parte decizia penală nr.37/A/13.02.2006 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de inculpat.

Restul dispoziţiilor deciziei recurate au fost menţinute.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele :

„Participarea părţilor la judecata în primă instanţă sau în apel constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare şi este garantată, printre altele şi de principiul contradictorialităţii şedinţei de judecată. Drept urmare, atunci când nu s-au respectat dispoziţiile legale privind asigurarea participării părţilor la judecată, intervine o nulitate relativă ce impune casarea hotărârii recurate”.

Aşa cum rezultă din încheierea din 6 februarie 2006, dezbaterile judiciare în prezenta cauză, la Curtea de Apel Galaţi, au avut loc în lipsa inculpatului P.R.I., care nu a fost legal citat.

Astfel, cu toate că din Adresa nr.1954680 din 16 septembrie 2004 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor – serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei al judeţului Caraş-Severin, aflată la fila 25 a dosarului nr.4325/2004 a Tribunalului Brăila, rezultă că numele corect al inculpatului este P.R.I., pentru termenul din 6 februarie 2006, inculpatul fiind citat cu numele de P.

De asemenea, menţiunile din citaţiile privind calitatea în care este citat sunt eronate, la rubrica respectivă figurând „apelant-făptuitor” în loc de apelant-inculpat.

Pentru aceste considerente în temeiul art.38515 alin.1 pct.2 lit. c Cod procedură penală, decizia penală nr.37/A/13.02.2006 a Curţii de Apel Galaţi a fost casată în parte, cauza fiind trimisă aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul P.R.I..

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 833/RJ/44/2007.

Atât în motivele scrise de apel cât şi în notele de concluzii, inculpatul a solicitat în principal admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr.430/7.10.2005 a Tribunalului Brăila şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

S-a susţinut că prin interpretarea greşită a probatoriului administrat, instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt „incorectă” fapt ce a condus la concluzii greşite atât asupra „actelor materiale executate, cât şi a poziţiei subiective a inculpatului”, aducându-se următoarele argumente :

- nu inculpatul a fost acela care a declanşat conflictul ci P.A.C..

- exactitatea datelor din actele medicale (certificatul medico-legal, raportul de expertiză medico-legală şi suplimentul la expertiză) este îndoielnică atât timp cât nu au fost întocmite imediat după producerea incidentului, neprecizând nimic despre evoluţia ulterioară a stării de sănătate a părţii vătămate care s-a sustras examinării medico-legale, acesta părăsind ţara în anul 2001, căsătorindu-se, muncind în străinătate, astfel încât nu se poate susţine că ar prezenta o infirmitate  fizică permanentă.

- depoziţiile părţilor şi ale martorilor nu sunt constante, caz în care dubiu profită inculpatului atât cu privire la stabilirea situaţiei de fapt cât şi la exteriorizarea comportamentului volitiv şi intelectiv al acestuia, inculpatul neacţionând cu intenţia de a ucide, doar întâmplarea făcând ca partea vătămată, în mişcare fiind şi atenţionată de prieteni, să se întoarcă şi să se aplece astfel că piatra l-a lovit în zona capului. Or, modul în care acţionase anterior, prin aruncarea pietrelor spre picioarele grupului de tineri, fără a urmări o persoană anume, sau o zonă vitală a corpului duce la concluzia că inculpatul nu a avut intenţia de a ucide.

- că dacă ar fi manifestat rol activ, instanţa ar fi constatat modul defectuos în care s-a efectuat urmărirea penală, faptul că nu s-a întocmit un proces verbal de cercetare la faţa locului, că filele dosarului nu sunt în ordine cronologică nerespectând parcursul procedural, că numerotarea nu este cursivă şi unitară. Totodată, o reconstituire a faptelor ar fi stabilit poziţia şi contribuţia fiecărei părţi la săvârşirea faptelor.

- că achitarea celorlalţi inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 322 alin.1 Cod penal este inechitabilă, criteriile avute în vedere pentru aceştia fiind valabile în egală măsură şi pentru inculpatul P.R.I..

- că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra actelor în circumstanţiere aduse în favoarea inculpatului – certificatele medico-legale prin care se face dovada că inculpatul nu a fost indiferent faţă de fapta săvârşită, că a suferit o depresie severă cu urmări şi reveniri la starea de criză, făcând astfel dovada că a fost marcat de faptă şi că o regretă.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului, reţinerea cauzei spre soluţionare şi pe fond, respingerea plângerii formulate de partea vătămată B.O. ca netemeinică „şi nelegală” cu menţinerea ordonanţei nr.14/23.09.2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin pentru următoarele motive :

- soluţia primei instanţe este nelegală întrucât după ce a reţinut cauza spre soluţionare nu a pus în mişcare acţiunea penală.

- s-au încălcat dispoziţiile art.2781 pct.8 lit. c Cod procedură penală şi ale art.48 alin.1 lit. a Cod procedură penală, întrucât instanţa, după ce a desfiinţat ordonanţa atacată, a rămas în aceeaşi compunere şi la judecarea cauzei în fond.

- nepunând în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice, raportat la conţinutul dispozitivului ordonanţei atacate potrivit căruia în sarcina lui P.R.I. s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 322 alin.2 Cod penal şi art.182 alin.2 Cod penal, s-au încălcat dispoziţiile art.334 Cod procedură penală, diminuându-se astfel dreptul la apărare al celui judecat.

Prin concluziile puse în cadrul dezbaterilor, atât avocatul inculpatului cât şi procurorul de şedinţă au solicitat admiterea apelului invocând motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Curtea verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în raport de motivele invocate cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, constată că apelul este fondat, dar pentru motivele ce vor fi arătate în continuare :

Prin ordonanţa nr.1352/P/2001 din 19.07.2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa (fila 9 din dosar nr.252/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin) s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru a se pronunţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal de către învinuitul P.R.I..

Pentru a dispune astfel, procurorul a constatat următoarele :

Prin procesul verbal din 30.04.2001, s-a început urmărirea penală faţă de P.R.I. pentru comiterea infracţiunii prev. de art.182 alin.1 Cod penal.

În urma cercetărilor, s-a constatat că în data de 14.04.2001, în jurul orei 300, a existat o altercaţie fizică între două grupuri de persoane soldate cu lovituri reciproce. Astfel, primul grup era format din învinuiţii B.B., B.O., B.M., R.A., H.G.A., iar al doilea grup era format din P.R.I. şi P.I.C.

Ca urmare a faptului că toţi cei menţionaţi şi-au aplicat lovituri reciproce, fără a se putea face o delimitare a acţiunilor agresive ale fiecărui participant, organele de poliţie, considerând că fapta constituie infracţiunea de încăierare, prev. de art.322 Cod penal, a dispus începerea urmăririi penale faţă de participanţi sub acest aspect.

După consumarea acestei fapte, învinuitul P.R.I. a aruncat o bordură de beton spre capul învinuitului B.O. Lovitura nu a fost deviată, astfel că partea vătămată B.O. a fost lovit frontal, în urma loviturii necesitând spre vindecare un număr de 65 zile îngrijiri medicale ( fila 9 dosar). Din analiza certificatului medico-legal nr.C-314/25.04.2001, s-a reţinut că acesta a fost internat în perioada 14-23.04.2001 cu diagnosticul plagă cranio-cerebrală (fractură cu înfundarea cu eschile osoase), leziunile suferite determinând infirmitate fizică permanentă.

În raport de zona corporală (vitală) afectată, de mijlocul contondent folosit şi de intensitatea loviturii aplicate, s-a apreciat că în cauză se impune efectuarea de cercetări faţă de învinuitul P.R.I. pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art.20 raportat la art.174 Cod penal.

Prin ordonanţa nr.252/P/2001 din data de 14.12.2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.R.I. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal.

Totodată, s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa pentru supravegherea urmăririi penale faţă de  P.R.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 322 alin.2 Cod penal, iar faţă de învinuiţii P.A.C., B.O., B.B, R.A., H.G.A. şi B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal, reţinând aceeaşi stare de fapt cu excepţia momentului aruncării corpului vulnerant care, potrivit procurorului criminalist a avut loc anterior încheierii agresiunii reciproce dintre cele două grupuri de tineri.

Ordonanţa nr.252/P/2001 din 14.12.2001 a fost confirmată prin Rezoluţia nr.95/II/2/2002  din 24.01.2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin urmare respingerii plângerii formulate în condiţiile art.278 Cod procedură penală de către partea vătămată B.O..

Prin sentinţa penală nr.123/10.06.2002 a Tribunalului Caraş-Severin, definitivă prin decizia penală nr.1788/8.04.2003 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a admis plângerea petentului B.O. împotriva ordonanţei nr.252/P/2001 din 14.12.2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, s-a infirmat ordonanţa şi s-a dispus trimiterea dosarului la Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal de către învinuitul P.R.I..

Deşi procurorul era obligat să se conformeze celor dispuse de instanţă, prin ordonanţa din 23.09.2003, dată în dosarul nr.252/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.R.I. pentru infracţiunea prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 – 175 lit. i Cod penal.

Totodată, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa în vederea supravegherii urmăririi penale faţă de P.R.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 322 alin. 2 Cod penal şi art. 182 alin. 2 Cod penal, iar faţă de ceilalţi învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.322 alin.1 Cod penal.

Reţinând aceeaşi stare de fapt cu aceea avută în vedere la pronunţarea ordonanţei din 14.12.2001, acelaşi procuror criminalist a constatat că „între învinuiţi a existat o încăierare, agresiunea exercitată de către P.R.I. delimitându-se prin faptul că a aruncat cu piatra spre învinuitul-victimă B.O. cauzându-i o vătămare corporală gravă. Lipsa intenţiei de a ucide a învinuitului P.R.I. rezultă din împrejurările faptei şi anume faptul că a aruncat anterior cu două pietre spre grupul de persoane din care a făcut parte şi victima, fără a viza vreo zonă vitală şi fără a urmări numai lovirea victimei.

În momentul aruncării celei de a  treia pietre, învinuitul B.O. s-a aflat în mişcare,  mergând înainte, astfel că în cazul în care nu s-ar fi oprit şi întors, piatra aruncată de la aproximativ 3 m. nu l-ar fi lovit în zona capului, ci la spate sau mai jos. De aici rezultă  faptul că învinuitul P.R.I. nu a vizat lovirea cu piatra a unei zone vitale şi astfel să aibă intenţia de a ucide, ci doar vătămarea corporală, neurmărind şi neacceptând producerea rezultatului traumatic care a avut loc”.

Plângerea părţii vătămate B.O., formulată împotriva acestei ordonanţe, a fost respinsă prin rezoluţia prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Prin Încheierea din 31.05.2004, dată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr.1864/P/2004, s-a admis plângerea petentului B.O. împotriva ordonanţei nr.252/P/2001 din 23.09.2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-a desfiinţat ordonanţa atacată şi s-a reţinut cauza spre judecare, judecătorul considerând că sunt suficiente probe pentru a putea analiza pe fond dacă există sau nu fapta imputată învinuitului P.R.I., precum şi faptele celorlalţi învinuiţi şi dacă există sau nu vinovăţia acestora.

Nu pot fi primite criticile apărării invocate pe cale de excepţie întrucât specificul procedurii instituite prin dispoziţiile art.2781 Cod procedură penală vizează chiar actele procurorului de netrimitere în judecată, judecătorul neavând cum să se substituie procurorului.

Prin urmare, astfel cum de altfel a statuat cu valoare de principiu Curtea Constituţională (decizia nr.172/22.03.2005, nr.73/8.02.2005, nr.864/9.10.2007, nr.985/6.11.2007, nr.77/5.02.2008), judecarea cauzei de către instanţă după desfiinţarea rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acţiunii publice şi exercitarea tuturor atribuţiilor decurgând din această calitate, judecătorul atât în soluţionarea plângerii cât şi în judecarea în fond a cauzei neîndeplinind acte de urmărire penală specifice procurorului.

Aşadar, nu se poate pretinde că soluţia Tribunalului Caraş-Severin ar fi nelegală motivat de faptul că judecătorul nu ar fi pus în mişcare acţiunea penală şi că nu ar fi pus în discuţie schimbarea încadrării juridice dată faptelor de către procuror prin ordonanţa atacată, atât timp cât, pe de o parte procedura instituită de disp.art.2781 alin.8 lit. c Cod procedură penală impune ca acţiunea penală să fie exercitată tot de către procuror, iar pe de altă parte că în cauză nu erau incidente dispoziţiile art.334 Cod procedură penală, actul de sesizare al instanţei fiind plângerea persoanei vătămate şi nu rechizitoriul, instanţa constatând, contrar celor reţinute prin ordonanţa desfiinţată, că din datele existente în cauză la acel moment rezultă presupunerea rezonabilă că învinuitul a săvârşit infracţiunea de tentativă la omor calificat.

Nici cazul de incompatibilitate invocat de apărare nu subzistă având în vedere că o altă instanţă egală în grad, şi un alt judecător a judecat cauza în fond, urmare strămutării judecării cauzei dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea nr.4805/27.09.2004 (dosar nr.4269/2004).

Este adevărat că procedura instituită de art.2781 Cod procedură penală se referă doar la soluţiile de netrimitere în judecată şi că deci, conform susţinerilor reprezentantului parchetului, instanţa trebuia să se raporteze doar la acest prim punct al ordonanţei atacate.

Dar, având în vedere că soluţia de declinare cuprinsă la punctul următor al dispozitivului ordonanţei în discuţie privea şi pe inculpatul P.R.I., pentru care, în situaţia în care ordonanţa ar fi fost desfiinţată în parte, s-ar fi exercitat concomitent cu judecarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.322  alin.2 Cod penal şi art.182 alin.2 Cod penal şi eventual trimiterea în judecată pentru aceste fapte, că existenţa concursului de infracţiuni între încăierare şi vătămare corporală gravă, omor sau tentativă la omor conform doctrinei şi jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu este posibilă decât în situaţia când în cursul unei încăierări unul dintre participanţi ar lovi mai multe persoane, din care unora le-ar cauza leziuni sau vătămări ale integrităţii corporale ce caracterizează infracţiunile prevăzute de art.180 Cod penal şi art.181 Cod penal, iar altora vătămări grave sau moartea, ceea ce nu s-a demonstrat în cauza de faţă, Curtea constată că susţinerile procurorului de şedinţă privind acest aspect nu pot fi primite fiind lipsite de finalitate şi total nefavorabile inculpatului P.R.I..

Curtea constată că prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt şi a dat infracţiunii comise de inculpatul P.R.I. o încadrare juridică corespunzătoare.

Astfel, cu probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului –parte vătămată B.O., ale inculpaţilor P.A.C., R.A. , H.G.A. B.B., B,M. şi P.R.I.  declaraţiile martorilor P.C., G.A., M.M., s-a făcut dovada că în dimineaţa zilei de 14.04.2001 în jurul orelor 3, în apropierea Complexului Comercial „V.” din municipiul R., între inculpaţii B.O., B.B., B.M., H.G.A., R.A., pe de o parte, şi inculpaţii P.A.C. şi P.R.I., pe de altă parte, a avut loc o altercaţie cauzată de conduita necorespunzătoare a celor din urmă inculpaţi care au acostat pe rând pe martorele M.M.L. şi apoi pe P.C. (care împreună cu martora G.A. făceau parte din grupul primilor 5 inculpaţi) cerându-le să-i însoţească la o cafea ori suc.

Cum tinerele au refuzat, solicitând să fie lăsate în pace, în apărarea lor a intervenit inculpatul B.B. care a fost lovit de către inculpatul P.A.C., acesta din urmă fiind agresat de B.O., cei şapte tineri înjurând-se, trăgându-se de haine, trântindu-se la pământ şi lovindu-se reciproc fără să se poată stabili concret activitatea fiecăruia.

Este de precizat că iniţial la altercaţie au participat B.O., B.B. şi B.M., pe de o parte, şi P.R.I. şi P.A.C., pe de altă parte, acesta din urmă fiind în avansată stare de ebrietate.

În sprijinul primului grup, au intervenit inculpaţii H.G.A. şi R.A., împrejurare în care P.R.I. s-a retras.

Observând însă că prietenul său, trântit la pământ era agresat de celălalt grup, a traversat strada de unde a început că arunce cu pietre înspre ceilalţi tineri, fără să lovească vreunul dintre ei.

Grupul fraţilor B. l-au abandonat pe P.A.C.  şi apreciind că altercaţia s-a consumat, s-au deplasat către o hamburgherie intenţionând să-şi cumpere ceva de mâncare.

În aceste împrejurări, inculpatul P.R.I., aflat la o distanţă de aproximativ 3 m în spatele grupului, a aruncat cu o bucată de bordură din beton, de dimensiuni apreciabile, lovindu-l pe partea vătămată B.O. în zona capului. Acesta, deşi avertizat asupra traiectoriei bucăţii de bordură (aruncată cu ambele mâini de către inculpatul P.R.I.) nu a avut timp decât să se întoarcă şi să se aplece puţin, fără să fie în măsură să evite impactul cu obiectul vulnerant.

Partea vătămată B.O. a fost transportată la Spitalul Judeţean. Constatându-se starea critică a părţii vătămate, s-a dispus trimiterea acesteia la Spitalul Clinic Judeţean undea fost internată în perioada 14.04.2001 – 23.04.2001, cu diagnosticul „plagă contuză fronto-parietală stg., fractură înfundare frontal stg. CT cerebral evidenţiază fractură cu înfundare cu eschile osoase intracerebrale F strg., leziuni contuzive minime cerebrale”, conform foii de observaţie nr.12272 întocmită de Clinica de neurochirurgie a Spitalului Judeţean.

Cu actele medico-legale (certificatul medico-legal nr.C-314/25.04.2001, Raportul de expertiză medico-legală nr.338/23.02.2005 şi suplimentul la acest raport (filele 84,89 şi 114 din dosarul de fond) s-a făcut dovada că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care pot data din data de 14.04.2001 şi pot fi consecinţa lovirii directe cu un corp contondent (dur), leziunile necesitând 65 zile îngrijiri medicale şi punând în primejdie viaţa victimei prin complicaţiile hemoragice şi infecţioase care puteau să apară în lipsa intervenţiei medico-chirurgicale, aceasta rămânând cu o infirmitate fizică permanentă.

Totodată, s-a apreciat că între leziunile cranio-duro-cerebrale suferite de partea vătămată şi fapta de lovire din data de 14.04.2001 se poate stabili o legătură de cauzalitate.

În mod corect, prima instanţă a stabilit că fapta inculpatului P.R.I., astfel cum a fost reţinută, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat  prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 – 175 alin.1 lit. i Cod penal, texte de lege enunţate în şedinţă publică şi în baza cărora s-a dispus condamnarea.

În mod corect, prima instanţă nu a primit solicitarea apărării privind schimbarea încadrării juridice din tentativă de omor calificat în modalitatea mai sus reţinută, în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal, întrucât relevante pentru caracterizarea juridică a faptei cu tentativă la omor calificat sunt împrejurările în care a fost comisă (după consumarea altercaţiei când partea vătămată împreună cu restul grupului său se deplasa spre hamburgherie, cu spatele la inculpat, astfel că acţiunea violentă nu-şi găseşte explicaţia decât în dorinţa de răzbunare a inculpatului), natura obiectului contondent (bucata de bordură de dimensiuni şi greutate apreciabile, inculpatul aruncând-o cu ambele mâini de la mică distanţă, aproximativ 3 m), zona vitală spre care a fost îndreptată lovitura (frontoparietal stânga, situaţie în care s-a produs înfundarea unei porţiuni din cutia craniană, constatându-se lipsa de substanţă osoasă), leziunile produse punând în primejdie viaţa victimei).

Inculpatul, deşi nu a urmărit uciderea părţii vătămate, a prevăzut posibilul rezultat letal al actelor sale şi a acceptat producerea acestui rezultat, fapta constituind deci tentativă la omor calificat sub forma intenţie indirecte.

Pentru aceleaşi considerente nu poate fi primită solicitarea apărării, făcută în apel, privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de lovire sau încăierare.

Curtea va primi însă, ca întemeiată, solicitarea apărării privind aplicarea dispoziţiilor art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10 alin.1 lit. b Cod procedură penală şi în ce îl priveşte pe inculpatul P.R.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 322 alin.1Cod penal.

Curtea constată că astfel, cum s-a desfăşurat activitatea infracţională a celor două grupuri de tineri consumată la momentul în care primul grup abandonându-l pe inculpatul P.A.C., s-a îndreptat către hamburgherie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal.

Dar, având în vedere că Parchetul nu a declarat apel împotriva soluţiei, limitele casării, precum şi împrejurarea că în propria cale de atac, conform dispoziţiilor art. 372 alin.1 Cod penal, nu se poate crea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel, apreciază că pentru egalitate de tratament se impune ca inculpatul P.R.I. să fie achitat pentru aceleaşi considerente ca şi ceilalţi inculpaţi, argumentele primei instanţe privind inexistenţa faptei neavând vreun suport probatoriu.

Faptul că au trecut aproape 7 ani de la data săvârşirii faptei nu este de natură să diminueze răspunderea penală a inculpatului care s-a sustras cercetării judecătoreşti, preferând să corespondeze cu instanţa în loc să se prezinte la fiecare termen acordat să-şi exprime direct punctul de vedere, să-şi facă apărări, să-şi manifeste regretul pentru fapta comisă şi să dovedească că a conştientizat repercusiunile faptei sale.

Or, punând la îndoială concluziile actelor medico-legale, deşi conţinutul lor nu a fost contestat cu argumente plauzibile la momentul efectuării, inculpatul nu face decât să confirme odată în plus că nu regretă şi nu conştientizează urmările activităţii infracţionale desfăşurată asupra părţii vătămate.

De asemenea, este de subliniat conduita adoptată de inculpat imediat după lovirea părţii vătămate. Dacă acesta ar fi intenţionat să arunce bucata de bordură doar ca să-i sperie pe tinerii din grupul advers şi ulterior loviturii, observând că a lovit victima în zona capului şi că acesta a căzut la pământ, firesc ar fi fost să-i acorde un prim ajutor, să fie lângă ea la spital, să se intereseze de evoluţia stării sănătăţii acesteia. Inculpatul a preferat să fugă de la locul incidentului şi ulterior să-i solicite lui P.A.C. să nu spună la nimeni că l-ar fi lovit pe B.O., bazându-se în mod uşuratic pe împrejurarea că membrii grupului advers nu îl cunoşteau.

Curtea constată că prima instanţă a procedat la individualizarea răspunderii penale şi aplicarea pedepsei cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal aplicându-i inculpatului tratamentul penale adecvat pericolului social concret al faptei şi făptuitorului, tratament apt să realizeze scopul educativ – preventiv al pedepsei înscris în art.52 Cod penal.

În acest sens, prima instanţă a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, orientându-se spre minimul special, gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale, reflectat în modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, dar şi de persoana inculpatului care la data comiterii faptei avea 26 ani, necunoscut cu antecedente penale, necăsătorit, cu un grad de instrucţie submediu fiind absolvent a 10 clase, iar în cursul procesului a manifestat o conduită procesuală incorectă, sustrăgându-se cercetării judecătoreşti, tergiversând soluţionarea cauzei prin părăsirea României la data de 2.07.2003, indicând adrese în străinătate unde legal citat apare ca necunoscut.

Apreciind că scopul educativ – preventiv al pedepsei precum şi reeducarea inculpatului se pot realiza numai prin executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, corect, prima instanţă a dispus plasarea inculpatului într-un mediu închis unde va fi supus unui regim de viaţă şi de muncă impus, de natură să determine o schimbare în conştiinţa şi atitudinea sa faţă de valorile sociale ocrotită de legea penală.

Curtea constată că un alt motiv care va conduce la reformarea sentinţei penale apelate îl constituie acela că aplicând pedeapsa accesorie, prima instanţă a interzis inculpatului şi exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. c, d şi e Cod penal deşi nu s-a  făcut dovada că acesta s-ar fi folosit de vreo funcţie pori ar fi exercitat vreo profesie sau vreo activitate atunci când a comis fapta, şi că ar fi nedemn să-şi exercite eventualele drepturi părinteşti ori pe acelea de a fi tutore sau curator.

Pentru toate aceste considerente, apelul inculpatului P.R.I. a fost admis conform dispoziţiilor art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală, sentinţa apelată a fost desfiinţată în parte doar cu privire la acest inculpat şi în rejudecare, procedându-se conform dispoziţiilor  art.345 Cod procedură penală, s-a schimbat temeiul achitării pentru săvârşirea infracţiunii de încăierare, prev. de art. 322 alin.1 Cod penal,  din disp. art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. penală raportat la art. 10 lit. a Cod pr. penală în dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. penală raportat la art. 10 alin.1 lit. b Cod pr. penală.

S-a înlăturat din conţinutul pedepsei accesorii interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. c,d şi e Cod penal.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare