Masurile preventive si alte masuri procesuale. Înlocuirea sau revocarea masurilor preventive. Obligarea de a nu parasi tara.

.Masurile preventive si alte masuri procesuale. Înlocuirea sau revocarea masurilor  preventive. Obligarea de a nu parasi tara.

- art.139 Cod procedura penala rap. la art.145 alin.1 ind.1 Cod procedura penala.

Masura preventiva luata se înlocuieste cu alta masura preventiva, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.

Conform art.145 ind.1,2 masura obligarii de a nu parasi tara consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecator , în cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, în cursul judecatii, de a nu parasi tara fara încuviintarea organului care a dispus aceasta masura.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI  - SECTIA I-A PENALA, DECIZIA PENALA NR.910/09.06.2010)

Deliberând, constata ca prin încheierea din  26.04.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I-a Penala, s-a mentinut starea de arest a inculpatilor O.O. V. si S. A. C.

Pentru a motiva aceasta solutie, prima instanta a retinut ca scopul masurilor preventive prevazut în dispozitiile art. 136 Cod procedura penala nu se poate realiza la acest moment procesual decât prin mentinerea  inculpatilor în stare de arest.

De asemenea, a retinut prima instanta ca lasarea inculpatilor în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.

Prin aceeasi încheierea s-a dispus înlocuirea masurii preventive a inculpatilor B. A.G si S.C.A cu  masura obligarii de a nu parasi tara.

A considerat prima instanta ca pentru atingerea scopului masurilor  preventive este suficient sa se ia fata de inculpati masura prevazuta de art.1451 Cod procedura penala.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul S. A. C, acesta sustinând ca nu mai subzista temeiurile avute în vedere la luarea  masurii arestarii preventive întrucât cercetarea judecatoreasca este aproape finalizata, fiind audiati toti inculpatii si o parte din martori, iar la dosar nu exista probe din care sa rezulte ca lasarea în libertate a inculpatilor ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica.

Examinându-se încheierea recurata prin prisma motivului invocat, precum si din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 3856 alin. 3 Cod procedura penala, se constata ca recursul este fondat.

Rezulta din actele dosarului ca inculpatul S.A.C a fost trimis în judecata pentru savârsirea infractiunilor prev. de art. 24 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.  si art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.

În fapt s-a retinut ca în perioada decembrie 2007 - iulie 2009, inculpatul împreuna cu S.C.A, S. L., O.O, B.A au detinut echipamente artizanale de copiere a cardurilor bancare pentru ATM-uri tip NCR, pe care le-au montat la diferite bancomate, au copiat mai multe carduri si codurile de securitate PIN si au reinscriptionat informatiile pe cartele PVC, pe care le-au pus în circulatie, creând un prejudiciu de aproximativ 1 milion  lei .

Împotriva inculpatului s-a luat masura arestarii preventive la data de 16.09.2009, iar pâna în prezent au fost audiati toti inculpatii si o parte din martori,  instanta de fond acordând termen pentru audierea a cinci martori din acte.

Temeiul arestarii preventive l-au constituit prevederile art. 148 lit. f Cod procedura penala, întrucât inculpatul a savârsit trei infractiuni pentru care legea prevede o pedeapsa mai mare de 4 ani, iar lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.

Având în vedere natura faptelor savârsite, care nu sunt infractiuni de violenta, împrejurarea ca inculpatii S. L., B. A. si S. C. A sunt judecati în stare de libertate, dar si persoana inculpatului care nu are antecedente penale si a recunoscut savârsirea faptelor nu se poate retine ca lasarea în libertate a inculpatilor prezinta pericol  concret pentru ordinea publica.

Este adevarat ca prima instanta a sustinut ca lasarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica.

De principiu, se poate admite ca prin gravitatea unor fapte si prin reactia publicului la savârsirea lor, anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin o perioada de timp.

Totusi, un asemenea rationament nu ar putea fi apreciat ca atare pertinent si suficient, decât daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca eliberarea detinutului ar tulbura, în mod real, ordinea publica. În afara de aceasta situatie, detentia nu ramâne legitima decât daca ordinea publica este efectiv amenintata, iar continuarea detentiei nu ar putea sa serveasca pentru a anticipa o pedeapsa privativa de libertate.

Trebuie avute în vedere si dispozitiile art. 5 paragraful 3 din CEDO, potrivit caruia "orice persoana are dreptul de a fi judecata într-un termen rezonabil sau eliberata în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea  persoanei la proces".

Asadar, detentia preventiva trebuie sa aiba un caracter exceptional, starea de libertate fiind starea normala si ea nu trebuie sa se prelungeasca dincolo de limite  rezonabile, independent de  faptul ca ea se va computa din pedeapsa.

Ori, în speta, suntem în prezenta unei cauze complexe, cu multi inculpati si multe fapte, cauza care presupune un anumit termen de solutionare, astfel încât mentinerea în continuare a masurii arestarii preventive a inculpatului ar conduce la transformarea ei într-o veritabila stare de detentie, cu atingerea chiar asupra prezumtiei de nevinovatie de care se bucura inculpatul.

Prima instanta a examinat într-o maniera pur abstracta necesitatea prelungirii lipsirii de libertate, limitându-se sa insiste asupra gravitatii infractiunilor.

Ori, pericolul pentru ordinea publica avut în vedere de legiuitor nu poate fi dedus din gravitatea faptelor savârsite si de urmarile sale, deoarece aceasta gravitate are drept consecinta îndeplinirea primei conditii prevazuta de art. 148  lit. f Cod procedura penala si anume prevederea unei pedepse mai mari de 4 ani.

Ea nu poate fi dedusa nici din modalitatea de individualizare a pedepselor  permise de legiuitor pentru infractiunile respective, deoarece nu se poate anticipa o asemenea condamnare, data fiind prezumtia de nevinovatie de care se bucura inculpatul.

Referitor la cazul prevazut în art. 148 lit. f Cod procedura penala a carui invocare s-a justificat în momentul luarii masurii arestarii preventive fata de inculpat în cursul urmaririi penale, precum si în faza initiala a cercetarii judecatoresti, în actualul moment procesual, dupa ce a avut loc ascultarea tuturor inculpatilor nu se mai poate considera ca lasarea  recurentului inculpat în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publica, în acceptiunea reglementarii din textul de lege aratat mai sus.

Asa fiind, tinându-se seama de faptul ca toti  inculpatii au fost ascultati nemijlocit de instanta, era necesar ca, fata de specificul si complexitatea  cauzei, precum si a întinderii în timp a cercetarii judecatoresti sa se examineze daca se mai impunea mentinerea masurii  arestarii preventive sau era cazul ca aceasta sa fie înlocuita cu o alta masuri preventiva.

Aceasta apreciere se impunea si în raport cu faptul ca inculpatul este arestat de 9 luni de zile.

În atare situatie, în raport cu dispozitiile art. 136 din Codul de procedura penala, referitoare la scopul si categoriile masurilor preventive, precum si cele ale art. 1451 din acelasi cod, referitoare la masura preventiva constând în obligarea de a nu parasi tara, Curtea apreciaza ca aceasta din urma masura este cea mai potrivita sa fie luata în continuare fata de recurentul - inculpat, mentinerea starii de arest nemaifiind  necesara.

În consecinta, neînlocuind masura arestarii preventive a inculpatului cu alta masura preventiva, prima instanta nu a facut o justa aplicare a prevederilor art. 3002 cu referire la art. 160b si la art. 136 din Codul de procedura penala, astfel ca încheierea atacata este suspusa cazului de casare  prevazut de art. 3859 alin. 1 pct. 172 din Codul de procedura penala.

Asa fiind, în temeiul dispozitiilor art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedura penala, urmeaza a se admite recursul, a se casa în parte încheierea atacata cu privire la mentinerea masurii arestarii preventive a recurentului inculpat se va înlocui aceasta masura cu aceea a obligarii de a nu parasi tara.

Domenii speta

Spete similare