Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor în litigiile având ca obiect restituirea valorii de piaţă a imobilului

Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor în litigiile având ca obiect restituirea valorii de piaţă a imobilului în condiţiile art.50 din Legea nr.10/2001. Au dreptul la restituirea valorii de piaţă a imobilului doar chiriaşii cumpărători ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE - DOSAR NR.32427/3/2009 - DECIZIA CIVILĂ NR.23 A/13.01.2011)

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr.32427/3/2009, la data de 5.08.2009 şi precizată ulterior, reclamanţii  M.V., M.A., M.H.A. şi S.A. au chemat în judecată pârâtul M.F.P., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre în urma probelor ce se vor administra, prin care să fie obligat pârâtul să le restituie preţul de piaţă pentru imobilul situat în B., Str.C.B. nr.7, parter, ap nr.1, sector 3.

În motivarea acţiunii, reclamanţii  au menţionat că, prin contractul de vânzare cumpărare nr.7885/1996 au cumpărat de la P.M.B. imobilul situat în B., Str.C.B. nr.7, parter, ap nr. 1, Sector 3. Reclamanţii au mai arătat că, prin sentinţa civilă nr. 6/2007 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti  s-a respins ca prescris capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.7885/1996, s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor G.I.M., M.A.M., M.R.A. şi Al H.C.C. şi au fost obligaţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate imobilul menţionat mai sus. Reclamanţii au mai arătat că se impune obligarea pârâtului la plata preţului de piaţă pentru imobilul din litigiu.

Pârâtul  M.F.P. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

În motivarea întâmpinării sale, pârâtul a menţionat că nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr.7885/1996, astfel că acest contract nu produce efecte decât între părţile contractante. Pârâtul a mai menţionat că vânzătorul trebuie să răspundă pentru evicţiunea produsă prin fapta terţului.

În dovedirea acţiunii, reclamanţii au solicitat şi li s-a încuviinţat proba cu înscrisuri şi expertiză evaluatorie.

La termenul de judecată din data de 27.04.2010, tribunalul a respins ca neîntemeiate obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârât considerând că expertul a răspuns la obiectivele stabilite de tribunal.

În şedinţa publică de la data de 8.12.2009, tribunalul a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului cu fondul considerând că pentru soluţionarea excepţiei sunt necesare administrarea aceloraşi probe care privesc şi fondul cauzei.

Prin sentinţa civilă nr.652/4.05.2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului; a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.069.238 lei reprezentând contravaloarea preţului de piaţă al imobilului situat în B., str.C.B. nr.7, ap.1, parter, sector 3.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., tribunalul a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

Prin raportare la art.50 al. 2/1 din Legea nr. 10/2001 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, instanţa de fond  a reţinut că legiuitorul a instituit în sarcina M.F. obligaţia de restituire a preţului de piaţă al imobilelor menţionate la art. 50 al. 2/1 chiar dacă acesta nu a fost parte în contractele de vânzare cumpărare.

S-a arătat că, într-adevăr, obligaţia de garanţie contra evicţiunii revine vânzătorului, însă tribunalul a avut în vedere că dispoziţiile Legii nr.10/2001 sunt dispoziţii speciale care se aplică cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 1337 Cod civil.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare nr.7885/1996, reclamanţii au cumpărat de la P.M.B. reprezentată prin SC  T. SA imobilul situat în B., Str.C.B. nr.7, parter, ap nr. 1, Sector 3.

Prin certificatul de calitate succesorală nr.66/2006 emis de BNPA P.P. şi U.D. s-a constatat că de pe urma defunctului M.N. decedat la data de 6.05.2006 au rămas ca moştenitori legali reclamanţii  M.V., M.A., M.H.A. şi S.A..

Prin  sentinţa civilă nr.6/2007 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti  s-a respins ca prescris capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare cumpărare nr. 7885/1996, s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor G.I.M., M.A.M., M.R.A. şi Al H.C.C. şi au fost obligaţi M.V., M.A., M.H.A. şi S.A. să lase reclamanţilor în deplină proprietate imobilul situat în B., Str.C.B. nr. 7, parter, ap nr. 1, Sector 3.

În urma efectuării expertizei, prin raportul de expertiză specialitatea evaluări bunuri imobiliare efectuat de expert I.M.A. s-a concluzionat că valoarea de piaţă a imobilului situat în B., Str.C.B. nr.7, parter, ap nr. 1, Sector 3 este de 1.069.238 lei.

Tribunalul a constatat că în speţă sunt îndeplinite dispoziţiile art.50/1 al. 1 din Legea nr.10/2001.

Astfel, pentru a fi aplicabile dispoziţiile legale menţionate mai sus se cere ca încheierea contractelor de vânzare cumpărare să se fi făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995, iar contractele să fi fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Tribunalul a avut în vedere că legiuitorul a definit noţiunea de "contract desfiinţat" prin art. 20 al.2/1 din Legea nr.10/2001, prin acesta înţelegându-se  situaţia în care contractul de vânzare cumpărare a fost desfiinţat fie ca urmare a unei acţiuni în anulare, fie ca urmare a unei acţiuni în revendicare.

În speţă, contractul de vânzare cumpărare nr.7885/1996 a fost desfiinţat ca urmare a admiterii acţiunii în revendicare, prin sentinţa civilă nr.6/2007 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească valoarea de piaţă a imobilului.

De asemenea, tribunalul a constatat că este îndeplinită şi prima condiţie  a art.50/1 al. 1 din Legea nr.10/2001 în sensul că, contractul de vânzare cumpărare nr.1144/29499/1996 a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.

Tribunalul a reţinut acest aspect ca urmare a faptului că a fost respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare menţionat mai sus.

Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza dispoziţiilor legale menţionate mai sus, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată, a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.069.238 lei reprezentând contravaloarea preţului de piaţă al imobilului situat în B., Str.C.B. nr. 7, parter, ap nr. 1, Sector 3.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul M.F.P., solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat şi schimbarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În primul rând, apelantul pârât a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că M.F.P. nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecăţii, nerevenindu-i obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în baza actului atacat.

Potrivit principiului relativităţii efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părţile contractante, neputând nici profita şi nici dăuna unui terţ.

Or, M.F.P., nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamantă şi P.M.B. prin mandatar S.C. T. AL S.A., este terţ faţă de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de P.M.B..

În conformitate cu dispoziţiile art.1337, art.1341 şi următoarele din Codul civil, a solicitat să se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a P.M.B., pentru evicţiune totală sau parţială prin fapta unui terţ.

Această dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziţie specială contrară, fiind aşadar pe deplin aplicabilă între părţile din prezentul litigiu.

Nici dispoziţiile art.501 alin.1 din Legea nr.10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a M.F.P. şi să-i acorde calitate procesuală pasivă acestei instituţii, cât timp obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mult mai larg.

Deposedarea cumpărătorilor de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma admiterii acţiunii în revendicare, întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ, iar această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicţiune totală a vânzătorului, respectiv P.M.B. prin mandatar SC T. AL SA, faţă de pretenţiile privind restituirea valorii preţului pentru imobilul în cauză la preţul de circulaţie.

Nicidecum, nu poate fi antrenată răspunderea M.F.P., având în vedere că în prezenta acţiune nu există culpa acestei instituţii.

Or, având în vedere că în acest moment nu există o sentinţă definitivă şi irevocabilă în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat de către reclamanţi cu P.M.B. prin mandatar SC T.AL SA, nu se poate justifica calitatea procesuală pasivă a M.F.P.

Prin urmare, atâta timp cât  în cauza de faţă nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art.501 alin.1 din Legea nr.10/2001, consideră că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, admiţând cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu M.F.P..

Faţă de argumentele prezentate, a solicitat admiterea apelului, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., modificarea hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În al doilea rând, în măsura în care va fi respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de M.F.P., a susţinut că în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a admis acţiunea întrucât, prin raportare la art.501 din Legea nr.10/2001, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: 1. contractul să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995; 2. să fi fost desfiinţat prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În speţă, apelantul a susţinut că ambele condiţii nu sunt îndeplinite, având în vedere că reclamanţii nu au făcut dovada că respectivul contract de vânzare cumpărare nr.7885/24.06.1999 ar fi fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr.112/1995 şi nici că acest contract ar fi fost desfiinţat printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Apelantul a făcut trimitere la sentinţa civilă nr.6/04.01.2007 pronunţată de Judecătoria Sector 3 Bucureşti, prin care s-a reţinut cu putere de lucru judecat reaua credinţă la cumpărarea imobilului in litigiu, respectiv că reclamanţii din prezenta cauză au contractat pe riscul lor cu privire la un imobil a cărui preluare de către stat era discutabila sub aspectul valabilităţii, ignorând prevederile art. 1 din Legea nr. 112/1995 ce permiteau vânzarea către chiriaşi doar a locuinţelor preluate cu titlu valabil.

Astfel, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile speciale legale menţionate mai sus, de strictă interpretare, condiţii de bază pentru admiterea acţiunii, apelantul a susţinut că aceasta este neîntemeiată în raport cu dispoziţiile alin.1 al art. 501 din Legea nr.10/2001.

Apelantul a adus critici şi cu privire la raportul de expertiză, susţinând că instanţa de fond nu a luat în considerare obiecţiunile formulate de către el, instanţa însuşindu-si fără rezerve concluziile expertului care a supraevaluat imobilul.

Astfel, s-a arătat că suma stabilită în acest raport este exagerat de mare pentru un apartament în situaţia scăderii considerabile a preturilor în domeniul imobiliar şi a blocajului actual, iar tranzacţiile imobiliare fiind practic nule.

În ceea ce priveşte valoarea stabilită, datorită vechimii clădirii de cca. 80 de ani (expertul neavând certitudinea că acesta a fost consolidat pe parcurs), a arătat că imobilul este supraevaluat.

În calea de atac a apelului intimaţii nu au formulat întâmpinare şi nici  nu au fost administrate probe noi.

Curtea, analizând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de apel formulate de către apelant, constată următoarele:

Reclamanţii au învestit instanţa de fond cu o cerere, pe care ulterior şi-au precizat-o, prin care au solicitat obligarea pârâtului M.F.P. la plata preţului de piaţă a imobilului situat în B., str.C.B. nr. 7, parter, sector 3, dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 7885/24.06.1999, încheiat în baza Legii nr.112/1995.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat ca temei juridic dispoziţiile Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.

Instanţa de fond a păşit la analiza pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii prin raportare la temeiul juridic al cererii astfel cum acesta a fost precizat de către reclamanţi, respectiv dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001.

Principiul disponibilităţii cuprinde, în conţinutul său, printre altele, atât dreptul persoanei de a porni sau nu acţiunea civilă, cât şi dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării. Astfel, limitele acţiunii, ale cadrului procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la obiect (pretenţia concretă dedusă judecăţii), temei juridic şi la părţi (persoanele între care există raportul juridic litigios) sunt fixate de către reclamant, iar instanţa de judecată, conform art.129 alin.6 Cod de procedură civilă, nu poate depăşi limitele obiectului fixat de reclamant.

În speţa de faţă, Curtea constată că prima instanţă s-a pronunţat cu respectarea principiului disponibilităţii.

Totodată, Curtea constată că în mod corect prima instanţă a soluţionat cauza prin trimitere la dispoziţiile speciale ale Legii nr.10/2001.

Într-adevăr, potrivit regulilor generale din materia contractului de vânzare-cumpărare, obligaţia de evicţiune revine vânzătorului (art. 1336 Cod civil), care în speţă este M.B..

Pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, au o situaţie specială, ele neconstituind pentru unitatea deţinătoare, o expresie a libertăţii contractuale, ci executarea unei obligaţii legale exprese, cea corelativă dreptului chiriaşului de a cumpăra, drept prevăzut de art. 9 alin. 1 din acest act normativ. Faptul că unităţile deţinătoare acţionau ca mandatari fără reprezentare ai vânzătorului, rezultă şi din împrejurarea că sumele încasate din aceste vânzări nu intrau în patrimoniul lor, ci într-un fond extrabugetar la dispoziţia M.F., constituit prin dispoziţiile art. 13 alin. 6 din Legea nr.112/1995.

Potrivit dispoziţiilor art. 50 din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea 1/2009: "(2) Cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

(2^1) Cererile sau acţiunile în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru".

Prin dispoziţiile art. 50 din Legea nr.10/2001, a fost reglementat cu caracter de normă specială, dreptul chiriaşilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea sau eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările şi completările ulterioare, au fost desfiinţate, la restituirea despăgubirilor de la M.F.P., motiv pentru care în astfel de situaţii, este atrasă incidenţa normei speciale, fiind exclusă astfel de la aplicare - potrivit regulii general acceptate specialia generalibus derogant - norma generală, în speţă, dreptul comun privind răspunderea exclusivă a vânzătorului pentru evicţiune.

Prin urmare, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Codului civil în materie de garanţie pentru evicţiune şi a art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, Curtea reţine că cel chemat să răspundă în calitate de pârât, pentru despăgubirile reprezentând preţul de cumpărare actualizat sau, după caz,  preţul de piaţă al imobilului (neincluzând valoarea îmbunătăţirilor determinate de cheltuielilor necesare şi utile), este pârâtul M.F.P..

Ca urmare, Curtea constată că în mod corect a fost stabilită calitatea procesuală pasivă ca aparţinând M.F.P., acesta fiind persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

Pentru soluţionarea motivelor de apel ce privesc fondul cauzei, Curtea reţine incidenţa cuprinsului dispoziţiilor art.20 al. 2/1 din Legea nr.10/2001,  prin care legiuitorul a stabilit că, prin contract desfiinţat se înţelege atât situaţia în care contractul de vânzare cumpărare a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, cât situaţia în care deşi contractul nu a fost anulat, dar s-a admis acţiunea în revendicare.

Ca urmare, termenul de "desfiinţare" a contractului are în prezent un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare a declarării nulităţii acestuia, în acelaşi cadru fiind inclusă acum în această materie, prin voinţa legiuitorului şi "ineficacitatea" actului juridic ca şi titlu de proprietate asupra imobilului apărută în urma admiterii unei acţiuni în revendicare îndreptată împotriva titularului dreptului de proprietate, ce a exhibat un contract valabil încheiat, aşa cum rezultă din interpretarea alin. 2 ind.1 al art.20 introdus prin Legea nr.1/2009.

Faţă de situaţia premisă avută în vedere de legiuitor - desfiinţarea contractului - se impune ca instanţa să analizeze condiţia respectării Legii nr.112/1995 în acest caz prin corelare cu celelalte dispoziţii ale Legii nr.10/2001, în vigoare, care conferă foştilor chiriaşi care au cumpărat în temeiul Legii nr.112/1995 şi ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, dreptul la o despăgubire.

Dispoziţiile art.50 din Legea nr.10/2001 modificată, obligă instanţa să distingă între o desfiinţare a contractului cauzată de "eludarea" prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea acestuia şi o desfiinţare a contractului, deşi contractul a fost încheiat cu respectarea  prevederilor Legii nr.112/1995.

În cauza de faţă, apelantul a invocat încheierea contractului de vânzare cumpărare de către reclamanţi cu eludarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995, astfel încât instanţa este chemată a face analiza pricinii de faţă din perspectiva art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001.

Curtea apreciază că persoanele care au cumpărat cu eludarea dispoziţiilor Legii nr.112/1995 se găsesc în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare a fost perfectat cu nerespectarea condiţiilor de formă şi fond prevăzute expres de Legea nr.112/1995.

Pe de altă parte, această analiză a întrunirii cerinţelor de valabilitate trebuie realizată exclusiv prin raportare la aspectele de fapt şi de drept reţinute prin hotărârea judecătorească, definitivă şi irevocabilă, prin care contractul a fost desfiinţat, hotărâre de desfiinţare la care normele legale fac trimitere în vederea acordării despăgubirii solicitate.

În cauza de faţă, Curtea constată că prin sentinţa civilă nr.6/04.01.2007 pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-a reţinut că: "Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că la data înstrăinării, vânzătorul, respectiv M.B. cunoştea faptul că reclamanţii solicitaseră restituirea în natură a imobilului antemenţionat, în temeiul Legii nr.112/1995. Astfel, din cererea înregistrată la 25.07.1996 sub nr.837 de PMB rezultă solicitarea expresă a reclamanţilor de a li se restitui în natură imobilul din str.C.B. nr.7, sector 3. Din cererea de la 27.05.1999 înregistrată sub nr. 1965 şi adresa de la fila 6 din dosarul nr. 14341/20032 rezulta ca la 16.06.1999 PMB nu soluţionase cererea de restituire formulată de reclamanţi în baza Legii nr.112/1995.

Cu toate că soluţia referitoare la această cerere nu fusese emisă de Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995, la data de 24.06.1999 P.M.B. vinde apartamentul nr. 1 din imobil pârâţilor M.N. şi M.V. a căror cerere de cumpărare fusese înregistrată sub nr.7885/24.11.1997.

În ceea ce îi priveşte pe cumpărătorii M.N. şi M.V., instanţa apreciază că în perioada 1995 - 1999 aveau posibilitatea să ia cunoştinţă foarte uşor de demersurile făcute de reclamanţi cu privire la restituirea imobilului, precum şi de faptul că la data cumpărării acestora nu li se soluţionase cererea de restituire în temeiul Legii nr.112/1995. Din răspunsul la interogatoriu al pârâtei M.V.- întrebarea 4 (fila 96) reiese că aceştia nu au făcut nici un fel de diligenţe în perioada menţionată pentru a afla situaţia juridică a imobilului cumpărat în anul 1999.

Aşa fiind, instanţa retine că şi cumpărătorii au fost de rea credinţă la cumpărarea imobilului in litigiu".

Cumpărătorii au contractat pe riscul lor cu privire la un imobil a cărui preluare de către stat era discutabila sub aspectul valabilităţii, ignorând prevederile art. 1 din Legea nr. 112/1995 ce permiteau vânzarea către chiriaşi doar a locuinţelor preluate cu titlu valabil. Prin urmare, scopul mediat urmărit de cumpărători la încheierea contractului a fost acela de a specula în favoarea lor regimul juridic incert al locuinţelor pentru a se prevala de prevederile art.9 din Legea nr. 112/1995. Fiind de rea credinţă, cumpărătorii nu pot invoca în favoarea lor excepţia validităţii aparenţei în drept pentru a păstra locuinţa ce a făcut obiectul contactului de vânzare cumpărare nul absolut pentru încălcarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 112/1995, peste care se suprapune cauza ilicită a obligaţiei acestora."

Prin urmare, cu putere de lucru judecat s-a reţinut reaua-credinţă a cumpărătorilor la încheierea contractului de vânzare cumpărare, respectiv încălcarea art. 1 din Legea nr.112/1995, aspecte susţinute şi de către apelant ca argumente pentru neacordarea reclamanţilor a unor despăgubiri la nivelul preţului de piaţă pentru imobilul în litigiu.

Reţinând eludarea Legii nr.112/1995 la încheierea contractului de vânzare cumpărare, Curtea constată că în mod greşit a fost stabilită în sarcina apelantului-pârât de către prima instanţă obligaţia dezdăunării integrale a intimaţilor-reclamanţi prin acordarea acestora a unei dezdăunări la valoarea preţului de piaţă al imobilului în litigiu, pricinii de faţă fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 50 alin. 2 din Legea nr.10/2001 şi care îndreptăţesc chiriaşii cumpărători doar la restituirea preţului actualizat plătit pentru imobil potrivit contractului de vânzare cumpărare şi nefiind aplicabil art. 50 alin. 21 din Legea nr.10/2001, care vizează contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995 cu modificăile ulterioare.

Faţă de aspectele de fapt şi temeiurile în drept arătate mai sus, apreciind că nu se mai impune analizarea criticilor ce vizează raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de fond, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va obliga apelantul la plata preţului de vânzare a imobilului, respectiv suma de 11.566,76 lei (Ron), astfel cum este menţionată în contractul de vânzare cumpărare nr. 7885/24.06.1999 încheiat cu SC T. AL SA de către reclamanta M.V. şi M.N., reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

2

Domenii speta

Spete similare