Imposibilitatea instanţei de drept comun de a obliga Statul Român

Imposibilitatea instanţei de drept comun de a obliga Statul Român prin Ministerul Finanţelor la plata compensaţiei stabilite prin hotărârea de aplicare a Legilor nr.9/1998, 290/2003 şi 393/2006 în condiţiile în care ANPR dispune revocarea hotărârii emise în temeiul legii.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE - DOSAR NR.13982/3/2010 - DECIZIA CIVILĂ NR.8 A/11.01.2011)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a III-a Civilă la data de 18.03.2010, sub nr. 13982/3/2010, reclamantul P.D. a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin M.F.P., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună ca acesta din urmă să fie obligat la plata sumei de 845.387,00 lei reprezentând contravaloarea compensaţiei băneşti stabilite prin Hotărârea nr.321/13.02.2009 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr.9/1998, a Legii nr.290/2003 şi a Legii nr.393/2006 şi de asemenea, obligarea acestuia la plata despăgubirilor şi a reactualizării sumei la valoarea actualizată în raport cu rata inflaţiei,de la data emiterii Hotărârii şi până în prezent.

În motivarea cererii sale reclamantul susţine că, în fapt, a acţionat în baza notificării formulate sub nr.790772 din 9.03.2009 prin parcurgerea procedurilor Hotărârii nr.321/13.02.2009 care stabileşte ca valoare a acestor despăgubiri suma de 845.747,00 lei (RON).

Arată reclamantul că, deşi a trecut mai mult de un an de zile de la emiterea hotărârii, timp în care acesta a depus toate documentele prevăzute de lege şi numeroase solicitări pentru executarea acestei hotărâri, nici până în prezent A.N.R.P. nu s-a conformat obligaţiilor legale.

Din această cauză se simte obligat să cheme în judecată, în solidar, A.N.R.P. şi S.R. - M.F.P., pentru ca justiţia să hotărască.

La data de 24.04.2010 pârâtul ANPR a formulat întâmpinare, prin care a  solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.

În motivarea cererii, a arătat că A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, ierarhic superior comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr.290/2003. Acest fapt rezultă din prevederile art.17 din H.G. nr.57/2008 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1120/2006.

Dacă petentul a formulat contestaţie împotriva hotărârii, nemulţumit de rezoluţia cererii sale sau dacă a depus cerere de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărâre şi având în vedere că plata despăgubirilor se face de la bugetul de stat, A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 are obligaţia de a verifica legalitatea fiecărei hotărâri emise de comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti.

Astfel, conform art.17 lit.h din H.G.57/2008, privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, "în situaţia în care constată încălcarea prevederilor Legii nr.290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003. (...)." Actele administrative la care face referire acest text de lege sunt Hotărârile, de admitere sau respingere a cererilor formulate în baza Legii nr.290/2003 emise de Comisiile Judeţene sau a municipiului Bucureşti. Comisiile nu emit şi alte acte în aplicarea Legii 290/2003.

Mai mult, din acest text de lege rezultă că, hotărârile emise de către Comisiile pentru aplicarea Legii nr.290/2003 nu reprezintă un act însuşit şi opozabil ANRP Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003. Dimpotrivă A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 are atribuţii de verificare si control cu privire la aceste hotărâri.

In speţa în cauză, din analiza actelor depuse la dosarul format la Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003, s-a constatat că Hotărârea nr.321/2009 a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii nr.290/2003, deoarece nu s-a făcut dovada refugiului autorului pentru momentul 1944.

Astfel, se poate aprecia că după momentul întoarcerii în Basarabia autorul s-a putut bucura de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri, având posibilitatea sâ dispună de acestea in orice fel. In ceea ce priveşte posibilitatea refugiului autorului din momentul 1944, acesta nu este dovedit. De altfel, atât reclamantul cât şi martorii susţin că autorul P.I. s-a refugiat în anul 1940.

În concluzie, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a emis Hotărârea nr.321/2009, fără a respecta prevederile Legi nr.290/2003.

Prin sentinţa civilă nr.720 din 4.05.2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul P.D., în contradictoriu cu A.N.R.P. şi S.R. prin M.F.P.; a obligat pârâta A.N.R.P. către reclamantul P.D. la plata sumei de  845.387 lei, reactualizată cu indicele de inflaţie de la data emiterii hotărârii nr.321/13.02.2009 şi până la data formulării acţiunii (18.03.2010); a respins cererea formulată în contradictoriu cu S.R. ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut că prin hotărârea nr.321/13.02.2009 a Comisiei Municipale Bucureşti de aplicare a Legii nr.9/1998, a Legii nr.290/2003 şi a Legii nr.393/2006, s-a aprobat cererea formulată de reclamant, înregistrată sub nr.15045/297/19.08.2003 şi s-a propus acordarea compensaţiilor băneşti pentru bunurile de care a fost deposedat P.I. în B.. Valoarea compensaţiilor a fost stabilită la suma de 890.801,91 lei iar valoarea totală a compensaţilor ce se pot acorda efectiv este de 845.747 lei.

Deşi reclamantul a formulat cerere pentru plata efectivă a sumei de bani, în scris, la pârâta A.R.P., la data de 9.03.2009, de la acea dată şi până în prezent nu s-a dispus plata nici unei sume de bani către reclamant.

Insă pe parcursul derulării acestui dosar, pârâta A.N.P.R. a emis o decizie nr.657/09.04.2010, prin care a dispus reanalizarea, în vederea revocării, a actelor emise de Comisia Municipiului Bucureşti a hotărârii nr.321/13.02.2009.

Întrucât de la data emiterii hotărârii şi până la formularea prezentei cereri de chemare în judecată pârâta A.N.P.R. nu a analizat hotărârea emisă de Comisia Municipiului Bucureşti, tribunalul a reţinut că emiterea deciziei de reanalizare în vederea revocării hotărârii a fost emisă de pârâtă pro cauza, tocmai pentru împiedicarea reclamantului să îşi valorifice drepturile stabilite în favoarea sa.

Or, potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003, "Despăgubirile sau compensaţiile băneşti vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. 4 sau 6, respectiv la art. 9; plata lor se poate face şi în rate, în maximum 2 ani, în funcţie de disponibilităţile băneşti ale direcţiilor prevăzute la art. 11 alin. 1".

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea 290/2003, plata despăgubirilor se dispune de către A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003.

Întrucât de la data comunicării hotărârii şi de la formularea de către reclamant a cererii de plată a sumelor de bani a trecut mai bine de 1 an, fără ca pârâta A.N.P.R. să procedeze la plata vreunei sume de bani către reclamant, şi mai mult văzând că reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată acesta a emis decizia nr.657/9.04.2010, tribunalul a admis cererea reclamantului, reţinând refuzul nejustificat al pârâtei la plata drepturilor ce se cuvin acestuia. De asemenea, având în vedere că plata nu a fost efectuată în termenul maxim de 1 an (2 ani doar când plata se efectuează în rate), tribunalul a obligat pârâta A.N.P.R. la plata sumei ce se a actualizează cu indicele de inflaţie de la data pronunţării hotărârii şi până la  formularea cererii de chemare în judecată.

In ceea ce priveşte cerere formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul S.R., tribunalul a respins cererea de obligare a acestuia la plata sumelor de bani ca neîntemeiată, întrucât potrivit art. 11 din Legea 290/2003, plata despăgubirilor se dispune de către A.N.P.R.

Împotriva acestei sentinţe civile la data de 8.07.2010 a declarat recurs (calificat ulterior ca fiind apel) apelanta-pârâtă A.N.R.P., cerere care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familiei, la data de 21.07.2010.

Prin motivele de apel formulate apelanta-pârâtă solicită admiterea şi  rejudecând cauza în fond, respingerea acţiunea formulată împotriva A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003, arătând următoarele:

Instanţa de fond a admis acţiunea intimatului P.D. considerând că Decizia nr.657/09.04.2009 prin care ANRP Serviciul pentru aplicarea Legii 290/2003 a solicitat revocarea Hotărârii nr.321/2009 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pe numele intimatului, a fost emisă pentru a împiedica intimatul să-şi valorifice drepturile stabilite în favoarea sa.

Conform art.13 din Legea nr.290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că, "Criteriile de evaluare şi modalităţile concrete de stabilire a cuantumului despăgubirilor sau de acordare a compensaţiilor pentru terenurile agricole şi intravilane, precum şi pentru construcţii şi recolte, procedurile de lucru ale comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr.290/2003 şi ale A.N.R.P. Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, gestionarea fondurilor destinate despăgubirilor, precum şi modalităţile de efectuare a plăţilor vor fi stabilite prin norme metodologice elaborate de A.N.R.P. şi aprobate prin hotărâre a Guvernului."

Astfel, odată cu emiterea HG nr.1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, la art.17 au fost stabilite atribuţiile A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003.

Deşi A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a oferit tuturor comisiilor din ţară îndrumări metodologice în vederea soluţionării dosarelor, erau în creştere cazurile când se descopereau hotărâri emise fără respectarea prevederilor legale.

De aceea prin adresa nr.911 din 06.09.2006 Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a solicitat tuturor comisiilor constituite în cadrul Instituţiilor Prefectului din întreaga ţară, ca toate hotărârile adoptate - de admitere sau de respingere - să fie însoţite, în mod obligatoriu, de "Referatul de specialitate". Se solicita comisiilor ca în acest document să se regăsească informaţii cu privire la actele cu care petenţii fac dovada refugiului autorilor, a filiaţiei faţă de aceştia şi dovada proprietăţii bunurilor pentru care se solicită despăgubiri şi să se justifice modul de soluţionare a cererii.

Deoarece s-a constatat că, la nivelul întregii ţări, sunt numeroase hotărâri emise pe baza Legii nr.290/2003 care nu respectă prevederile legale, iar solicitările adresate Instituţiilor Prefectului din întreaga ţară de reanalizare a acestora s-au dovedit ineficiente, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a propus modificarea prevederilor art.17 din HG nr.1120/2006.

În consecinţă, în data de 30.01.2008, Guvernul României a emis H.G. nr.57, privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003.

Astfel, conform art.17 alin.(4) lit.h din H.G. nr.57/2008, "în situaţia în care constată încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003. În baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreşedintele poate solicita comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003 revocarea actelor administrative emise, în situaţia în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare." Actele administrative la care face referire acest text de lege sunt Hotărârile, de admitere sau respingere a cererilor formulate în baza Legii nr.290/2003, emise de Comisiile Judeţene sau a municipiului Bucureşti. Comisiile nu emit şi alte acte în aplicarea Legii nr.290/2003.

Mai mult, din acest text de lege rezultă că, hotărârile emise de către comisiile pentru aplicarea Legii nr.290/2003 nu reprezintă un act însuşit şi opozabil A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003. Dimpotrivă A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 are atribuţii de verificare şi control cu privire la aceste hotărâri.

În speţa în cauză, ca urmare a cererii nr.15045/297/19.08.2003 depusă de intimatul P.D. Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a emis pe numele acesteia Hotărârea nr.321/13.02.2009. Prin Hotărârea nr.321/2009 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 890.801,91 lei compensaţii băneşti pentru bunurile autorului P.I. din localitatea S. - judeţ O., abandonate şi sechestrate ca urmare a refugiului.

Însă, din analiza actelor depuse la dosarul format la Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003, s-a constatat că Hotărârea nr.321/2009 a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii nr.290/2003, deoarece nu s-a făcut dovada refugiului autorului pentru momentul 1944.

A.N.R.P. Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 a ajuns la această concluzie din următoarele motive:

Pentru a beneficia de măsurile reparatorii, conform art.2 alin.(1) din H.G. nr.1120/2006, "(...) persoanele îndreptăţite trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii" .

Pentru dovada refugiului intimatul P.D. a depus la dosar un "Bilet de evacuare" emis de Prefectura Iaşi, pe numele autorului P.I. din comuna R. - judeţ O., eliberat în data de 16.07.1940, în care se menţionează că "se evacuează şi călătoreşte din Iaşi cu destinaţia Bucureşti".

De asemenea martorii G.S. şi P.N. susţin că autorul P.I., împreună cu familia sa, "a fost refugiat din T. în România în anul 1940". Un alt martor, P.I., susţine că îl cunoaşte pe intimatul P.D. şi ştie că, "împreună cu familia a fost refugiat din S. - Basarabia în România, în anul 1940".

Dar, la dosar se regăseşte un "Certificat" cu nr. 02609 din 09.01.1943, eliberat de Ministerul Justiţiei, ca urmare a cererii autorului P.I. prin care acesta solicita redobândirea numelui şi în care se menţionează că autorul este domiciliat în comuna R. - judeţ O..

A.N.R.P. Serviciul de Aplicare a Legii nr.290/2003, face câteva precizări privind perioada de referinţă, din anii 1940 şi 1944, în cadrul căreia se poate considera faptul că o persoană s-a refugiat în România, şi poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.290/2003.

Pe 23 august 1939 Uniunea Sovietică şi Germania au semnat un tratat de neagresiune, intitulat ulterior Pactul Ribbentrop-Molotov. Tratatul a fost însoţit de un act adiţional secret prin care Uniunea Sovietică şi Germania îşi asumau dreptul de a decide soarta Finlandei, Poloniei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi României.

La 26 iunie 1940 a adresat României, Ultimatumul, prin care cerea guvernului ţării să cedeze Basarabia şi partea de nord a Bucovinei şi retragerea armatei şi autorităţilor române din aceste teritorii. Deoarece situaţia politică şi militară din acel moment nu era favorabilă României, regele Carol al II-lea a acceptat condiţiile Ultimatumului pe 27 iunie 1940. Pe 3 iulie 1940 noua frontieră pe râul Prut a fost închisă, iar pe 28 iulie 1940, armata roşie a ocupat Bucovina de Nord.

Astfel, apreciază apelanta-pârâtă că la aceste date refugiul cetăţenilor români s-a încheiat.

Pe 22 iunie 1941 România a intrat în război, alături de Germania, împotriva U.R.S.S., iar pe 5 iulie 1941 toate teritoriile cedate ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, au fost eliberate. În aceste condiţii toate instituţiile evacuate s-au întors la locurile lor iar cetăţenii evacuaţi au revenit la casele lor.

- Pentru anul 1944, pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.290/2003, persoanele care s-au refugiat în România în perioada cuprinsă între lunile martie-august.

Pe 22 martie 1944, se publica comunicatul Apărării Pasive, prin care se îndemna populaţia să ceară de la autorităţi buletine de evacuare. În aceea perioadă trupele ruseşti, în ofensiva lor, au ajuns la Nistru. Deoarece în luna august Armata Roşie ocupă Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa, apelanta consideră că este momentul încheierii refugiului.

Aşadar, conform "Certificatului" cu nr. 02609 din 9.01.1943, eliberat de Ministerul Justiţiei, rezultă că, autorul P.I. s-a întors în Basarabia, după eliberarea acesteia în 1941.

Astfel, se poate aprecia că după momentul întoarcerii în Basarabia autorul s-a putut bucura de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care s-au solicitat despăgubiri, având posibilitatea să dispună de acestea în orice fel.

În ceea ce priveşte posibilitatea refugiului autorului din momentul 1944, acesta nu este dovedit. De altfel, aşa cum am arătat, atât intimatul cât şi martorii susţin că autorul P.I. s-a refugiat în anul 1940.

În concluzie, Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a emis Hotărârea nr.321/2009, fără a respecta prevederile Legii nr.290/2003.

Având în vedere că: - Legea nr.290/2003 urmăreşte acordarea unor măsuri reparatorii pentru beneficiarii acesteia; - fondurile alocate pentru plata despăgubirilor provin de la bugetul de stat; - dispunerea plăţii în baza unei hotărâri ilegale ar prejudicia bugetul de stat,

În conformitate cu prevederile art.17 lit.h din H.G. nr.57/2008, privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul A.N.R.P. a emis Decizia nr.657/2010 prin care a solicitat Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti revocarea Hotărârii nr.321/2009.

La data de 28.09.2010, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant P.D., depune întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de A.N.R.P., Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, şi arătând, în esenţă, că cererea reclamantului  a fost înregistrată pe rol cu mult înainte de emiterea Deciziei nr.657 la care apelanta face referire şi că aceasta din urmă nu a studiat cu atenţie dosarul de despăgubiri din care rezultă dreptul său la acordarea acestora.

Se mai arată pe această cale că apelanta ignoră hotărârea instanţei din 04.05.2010 care este clară, justă şi fără echivoc, tribunalul admiţând cererea reclamantului P.D. ca urmare a reţinerii refuzului nejustificat al pârâtei A.N.R.P la plata drepturilor ce i se cuvin acestuia .

Intimatul a depus la dosar înscrisuri.

Examinând sentinţa apelată şi actele dosarului în raport de motivele de apel formulate şi de prevederile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul a învestit prima instanţă cu o cerere în pretenţii, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 845.387,00 lei reprezentând contravaloarea compensaţiei băneşti stabilite prin Hotărârea nr.321/13.02.2009 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr.9/1998, a Legii nr.290/2003 şi a Legii nr.393/2006 şi de asemenea, obligarea acestuia la plata despăgubirilor şi a reactualizării sumei la valoarea actualizată în raport cu rata inflaţiei,de la data emiterii Hotărârii şi până în prezent.

Prin sentinţa apelată s-a stabilit corect că raportul juridic dedus judecăţii derivă din procedura de stabilire şi plată a despăgubirilor reglementată de Legea nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 - act normativ avut în vedere şi la stabilirea corectă a cadrului procesual -, reclamantul invocând pe această cale dreptul său la despăgubiri şi refuzul de plată a acestora în termenul legal de către autorităţile competente.

Din această perspectivă (singura faţă de care poate fi reţinută şi admisibilitatea unui atare demers judiciar fundamentat pe un refuz de plată al unor drepturi băneşti stabilite pe baza legii speciale), Curtea reţine că prin Hotărârea nr.321/13.02.2009 a Comisiei Municipale Bucureşti de aplicare a Legii nr.9/1998, a Legii nr.290/2003 şi a Legii nr.393/2006, s-a aprobat cererea formulată de intimatul-reclamant şi s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 890.801,91 lei compensaţii băneşti pentru bunurile autorului P.I. din localitatea S. - judeţ O., abandonate şi sechestrate ca urmare a refugiului.

Însă, din analiza actelor depuse la dosarul format la Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, apelanta-pârâtă, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin în procedura specială de acordare a despăgubirilor, a apreciat că Hotărârea nr. 321/2009 a fost emisă fără a fi respectate prevederile Legii nr. 290/2003, deoarece nu s-a făcut dovada refugiului autorului pentru momentul 1944 şi, prin urmare, nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 290/2003.

Curtea constată că, în conformitate cu prevederile  art. 13 din Legea nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, "criteriile de evaluare şi modalităţile concrete de stabilire a cuantumului despăgubirilor sau de acordare a compensaţiilor pentru terenurile agricole şi intravilane, precum şi pentru construcţii şi recolte, procedurile de lucru ale comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi ale A.N.R.P. Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003, gestionarea fondurilor destinate despăgubirilor, precum şi modalităţile de efectuare a plăţilor vor fi stabilite prin norme metodologice elaborate de A.N.R.P. şi aprobate prin hotărâre a Guvernului."

Conform art. 17 alin.4 lit. h din H.G. nr. 57/2008, "în situaţia în care constată încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestei legi de către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreşedintele poate solicita comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 revocarea actelor administrative emise, în situaţia în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare."

Trebuie remarcat că nu interesează în cadrul analizei temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii aspectele legate de îndeplinirea sau nu de către intimatul-reclamant a criteriilor legale pentru acordarea despăgubirilor, acestea neputând face obiectul examinării de către instanţa de drept comun, având în vedere existenţa unei proceduri administrativ-jurisdicţionale instituită în acest scop prin legea specială, a cărei legalitate nu face obiectul controlului judiciar în speţă.

Ceea ce se pune în discuţie este caracterul cert al creanţei - în sensul art.379 alin.3 Cod procedură civilă - fiind  evident că intimatul-reclamant nu este beneficiarul unei creanţe a cărei existenţă să rezulte dintr-un act de creanţă opozabil apelantei-pârâte ori care să fie recunoscut în vreun mod de aceasta.

Dimpotrivă, în cadrul procedurii administrative de stabilire şi plată a despăgubirilor, recurenta-pârâtă nu înţelege să valideze suma dreptul la despăgubiri stabilit prin Hotărârea nr.321/2009. Rezultă deci că reclamantul nu are un drept de creanţă pe care să-l poată valorifica prin acţiunea de faţă, în urma finalizării procedurilor administrative.

Aspectele reţinute de instanţa de fond referitoare la Decizia nr.657/09.04.2009 prin care ANRP Serviciul pentru aplicarea Legii nr.290/2003 a solicitat revocarea Hotărârii nr.321/2009 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pe numele intimatului, în sensul că aceasta ar fi fost emisă pentru a împiedica intimatul să-şi valorifice drepturile stabilite în favoarea sa nu poate îndreptăţi pe acesta din urmă la promovarea unei acţiuni ca aceea în speţă şi în niciun caz nu ar putea constitui un argument în favoarea temeiniciei pretenţiilor băneşti invocate. O atare împrejurare poate fi cenzurată de instanţă numai pe calea contenciosului administrativ, procedură judiciară la care intimatul-reclamant putea recurge, de altfel, şi pentru a ataca refuzul nejustificat al apelantei de a da curs cererii sale, contrar hotărârii Comisiei Municipale Bucureşti pentru acordarea de despăgubiri, dar, în condiţiile mai sus-arătate, în cadrul prezentei acţiuni reprezintă, fără îndoială, un impediment obiectiv pentru recunoaşterea şi valorificarea creanţei pretinse de intimat.

In consecinţă, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va admite apelul şi va schimba sentinţa apelată în sensul respingerii cererii ca fiind neîntemeiată.

2

Domenii speta

Spete similare