Ecurs. Lipsa motivarii hotararii. Cazul de casare pre. de art.385/9 pct.10 C.p.p. Trimiterea cauzei spre rejudecare. Extinderea efectelor recursului.

Sentinţă penală 256 din 07.02.2011


Domenii asociate:

- procedura penala, hotarare - continutul expunerii

- cai de atac, recurs - caz de casare prev. de art.385/9 pct.10 C.p.p.

Dosar nr. 21382/301/2010 (123/2011)

Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II a penala,

decizia penala 256/R din 7 februarie 2011

Recurs. Lipsa motivarii hotararii. Cazul de casare pre. de art.385/9 pct.10 C.p.p. Trimiterea cauzei spre rejudecare. Extinderea efectelor recursului.

Nepronuntarea instantei de recurs cu privire la probele administrate si sustinerea solutiei pronuntate exclusiv prin declaratiile inculpatilor, echivaleaza cu nerezolvarea fondului cauzei si face imposibila exercitarea controlului de legalitate si temeinicie al instantei ierarhic superioare.

Efectuarea integrală a unei prime judecăţi, în fond, in calea de atac a recursului pune inculpatul în imposibilitate de a beneficia de un grad de jurisdicţie.

Instanta de recurs examineaza cauza prin extindere si cu privire la partile care nu au declarat recurs, fara sa poata crea acestor parti o situatie mai grea.

art. 356 lit.c C.p.p., art.385/9 pct.10 C.p.p., art. 38515 pct. 2 lit. c C.p.p., art.385/7 alin.1 C.p.p.

 Prin sentinţa penală nr. 815/08.12.2010, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia Penală, in baza art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 C.p. lit. a, e g şi i C.p. cu aplicarea art. 99 C.p., a condamnat inculpatul S.G.D. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 C.p. lit. a, e g şi i C.p. cu aplic. art. 99 C.p., a fost condamnat inculpatul T.P. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În temeiul art. 71 C.p. li s-a interzis inculpaţilor, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.p.

În temeiul art. 346 C.p.p. rap. la art. 998-999 C.civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă  M.J.R. si au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu părţile responsabile civilmente S.N., S.E. şi  T.J. la plata către partea civilă  M.J.R. a sumei de 500 lei cu titlul de despăgubiri civile.

În temeiul art. 191 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul S.G.D. în solidar cu părţile responsabile civilmente  S.N. si S.E., la plata sumei de 850 lei, din care suma de 300 lei, onorariu avocat oficiu a fost avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, cheltuieli judiciare către stat.

A fost obligat inculpatul T.P. în solidar cu partea responsabilă civilmente T.J. la 850 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, onorariu avocat oficiu a fost avansat din fondurile speciale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în noaptea de 22-23.09.2009, inculpaţii au luat hotărârea să pătrundă în autoturismul Renault Megane cu nr. de înmatriculare B-....-....., aparţinând părţii vătămate M.J.R., pentru a sustrage bunuri. Astfel, inculpatul T.P. a spart cu o piatră de bujie, geamul portierei dreapta faţă a autoturismului, cei doi au pătruns în interior, de unde au luat un uscător de păr, un briceag, un încărcător GPS, două încărcătoare de telefon, două perechi de ochelari de soare şi o pungă de monede străine, bunuri pe care le-au împărţit între ei.

Inculpaţii au recunoscut fapta, inculpatul T.P. nemaiputând fi audiat în cadrul cercetării judecătoreşti deoarece nu a fost găsit.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C.p., limitele pedepsei, modalitatea comiterii, conţinutul referatelor de evaluare, faptul că au mai fost anterior condamnaţi pentru fapte de furt calificat.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs S.G.D. care a criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate, susţinând că cercetarea judecătorească nu este completă, în cauză fiind audiat doar inculpatul.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. 3 C.p.p., Curtea constată că recursul formulat este fondat.

Din examinarea considerentelor ce au stat la baza hotărârii de condamnare pronunţată în primă instanţă, rezultă că judecătoria s-a limitat la a expune generic fapta reţinută în sarcina inculpatului S.G.D. şi norma juridică ce o incriminează, neefectuând însă nici o analiză critică a probelor ce au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale şi nici o examinare a tuturor datelor şi împrejurărilor de fapt avute în vedere la alegerea sau individualizarea sancţiunii penale.

Astfel, Curtea reţine că sentinţa penală recurată nu evidenţiază elementele cu relevanţă probatorie pe baza cărora instanţa de fond şi-a format convingerea că inculpatul S.G.D. este, împreună cu inculpatul T.P., autorul faptei de furt comise la data de 22/23.09.2009. Poziţia adoptată de către recurentul-inculpat pe parcursul procesului, de recunoaştere a faptei, nu înlătura obligaţia instanţei de a efectua o analiză critică proprie a ansamblului probatoriu existent în cauză, având în vedere atât valoarea probatorie relativă pe care dispoziţiile art. 69 C.p.p. o conferă acestei declaraţii, cât şi exigenţele art. 356 lit. c C.p.p. referitoare la analiza probelor ce trebuie să se regăsească în conţinutul expunerii.

Desigur că lipsa de rigoare ori caracterul succint al expunerii de motive nu se justifică a fi cenzurate întotdeauna prin raportare la cel din urmă text de lege menţionat, însă absenţa oricărei analize, chiar succinte, a probelor pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia contravine flagrant exigenţelor legale în materia motivării hotărârilor. Prin punerea părţilor în imposibilitate de a decela argumentele de fapt avute în vedere la soluţionarea cauzei vătămarea adusă dreptului acestora la un proces echitabil este însemnată şi nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii.

Totodată, Curtea constată aceleaşi deficienţe şi în privinţa modalităţii în care instanţa de fond s-a raportat la criteriile de individualizare a pedepsei, simpla invocare a dispoziţiilor art. 72 C.p., a modalităţii de comitere a faptei, a împrejurării că recurentul-inculpat a mai fost condamnat ori a conţinutului referatelor de evaluare, fără a se indica în concret relevanţa acestor elemente în atenuarea sau agravarea răspunderii penale şi, în ultimă instanţă, în stabilirea cuantumului pedepsei, neconcordând cu exigenţele art. 365 lit. c C.p.p. Neindicarea în concret a elementelor ce au servit efectiv la individualizarea pedepsei determina, simultan, imposibilitatea instanţei de recurs de a le evalua şi cenzura, justa soluţionare a cauzei impunând anularea hotărârii în condiţiile art. 197 alin. 4 C.p.p.

Curtea subliniază că specificul devolutiv al recursului de faţă,  în virtutea căruia instanţa de recurs ar putea suplini anumite omisiuni sau inadvertenţe strecurate în hotărârea recurată nu justifică, totuşi, efectuarea integrală a unei prime judecăţi în fond în acest cadru şi punerea, astfel, a inculpatului în imposibilitate de a beneficia de un grad de jurisdicţie.

Drept urmare, pentru a se asigura respectarea tuturor dispoziţiilor legale ce garantează justa soluţionare a cauzei, raportându-se la dispoziţiile art. 197 alin. 1, 4 C.p.p., dar şi art. 3859 pct. 10 C.p.p., în baza art. 38515 pct. 2 lit. c C.p.p., Curtea a admis recursul declarat de inculpatul S.G.D.

Constatând că inculpatul T.P. are o poziţie procesuală identică recurentului şi interese similare, iar aspectele de nelegalitate constatate vizează şi situaţia acestuia, fiind de natură a-i vătăma în egală măsură drepturile procesuale, în baza art. 3857 C.p.p., au fost extinse efectele recursului şi cu privire la inculpatul T.P.

S-a casat sentinţa penală recurată şi a fost trimisa cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

3