Partide politice. Răspundere civilă delictuală

Înscrisurile utilizate cu ocazia campaniei electorale la alegerile locale din iunie 2012 ale organizaţiei Fundeni PP – DD, la un miting, prin articolele conţinute vizau critici la adresa reclamanţilor, aleşi locali în două mandate, pentru modul în care au gospodărit resursele locale, inclusiv a sumelor de bani solicitate de la cetăţeni, în scopul dotării cu utilităţi esenţiale pentru localitate – canalizare, apă, introducere gaze etc. – obiective şi promisiuni ce nu s-ar fi realizat, învederându-se şi alte aspecte negative pe seama activităţii celor doi reclamanţi investiţi de electoratul local în funcţiile publice respective – articolele continuând apoi cu promisiunile noii formaţiuni politice adresate electoratului.

Editarea respectivelor articole de campanie invocate şi distribuirea lor în condiţiile perfect legale şi democratice nu pot fi apreciate astfel, potrivit cu calificarea dată prin cererea de chemare în judecată, drept fapte ilicite, care să atragă răspunderea civilă delictuală reglementată în Noul Cod civil (articolele 1349 – 1395).

Domeniu – partide politice. Răspundere civilă delictuală

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.1573/116/2012 – DECIZIA CIVILĂ NR.72 A/18.03.2013)

Prin sentinţa civilă nr. 1528 din 02 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 1573/116/2012, s-a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.G. şi I.L. în contradictoriu cu pârâţii A.A., H.G., D.F., N.D., N.L., M.A.,  U.M., A.L., M.A., P.S., T.M., P.S., P.G., Ţ.V., V.C., N.C., B.M., P.P.– D.Di. (PP-DD) – Filiala Fundeni, având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de judecată a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 05 iunie 2012, pe rolul Tribunalului Călăraşi sub nr.1573/116/21012, C.G. şi I.L. a chemat în judecată pe pârâţii A.A., H.G., D.F., N.D., N.L., M.A., U.M., A.L., M.A., P.S., T.M., P.S., P.G., Ţ.V., V.C., N.C., B.M., P.P. – D.D. (PP-DD) – Filiala Fundeni, pentru ca prin hotărâre judecătorească aceştia să fie obligaţi la plata în solidar a sumei de 2.000.000 lei reprezentând daune morale; cu plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că pârâţii le-au adus prejudiciu onoarei şi reputaţiei lor prin faptele ilicite săvârşite în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale 2012. S-a arătat că toţi pârâţii persoane fizice sunt membrii partidului pârât conform hotărârii nr. 11 din 08 mai 2012 a Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 23 din comuna Fundeni, judeţ Călăraşi, anexată. Au mai arătat reclamanţii că au calitatea de primar, respectiv viceprimar în aceeaşi localitate şi au candidat şi în 2012 pentru funcţia de primar/consilier local.

În dimineaţa zilei de duminică, 27 mai 2012 toţi locuitorii comunei Fundeni, au găsit în cutiile poştale sau aruncate în curte, un material de provocare electorală al P.P. D.D. intitulat „Actualitatea Comunei Fundeni”, care cuprindea afirmaţii defăimătoare şi neadevărate la adresa reclamanţilor. În această publicaţie se afirma că au „transformat instituţia statului în asociaţie familială, condusă de soţ şi soţie, respectiv primar şi viceprimar, într-o formă dictatorială la care salariaţii nu au nici un drept la cuvânt şi trebuie să execute ceea ce li se spune, deşi uneori legalitatea sare gardul (…) aducându-se chiar şi jigniri mari, subalternilor, cu scopul de a împrăştia frica şi teama pentru ca ei să îşi poată vedea mai uşor de afacerile personale”.

„De 8 ani se storc bani de la cetăţeni pentru linia de apă curentă care pe deasupra e veche, nepotabilă, toxică şi sunt zone în care nu ajunge coloana de apă, dar bani de la locuitori se cer, iar preţul pe m3 creşte de la o zi la alta”.

Acelaşi material afirmă că agenţii de pază ai primăriei ar păzi locaţii de interes personal al reclamanţilor, că nu au realizat nimic în ce priveşte introducerea canalizării şi modernizării reţelei de apă, amenajarea şi modificarea trotuarelor, neracordarea comunei la reţeaua de alimentare cu gaz, că s-au supraevaluat lucrările de pietruire, au fost lăsate în paragină o serie de clădiri din comună.

Reclamanţii au precizat că toate aceste afirmaţii sunt calomnioase, neadevărate, arătând pentru fiecare în parte, eforturile depuse pentru realizarea lor.

În raport de această situaţie de fapt, s-a apreciat că sunt întrunite elementele răspunderii delictuale prin fapta proprie şi în solidar, conform art. 1357 şi următoarele Cod civil, există faptă ilicită, vinovăţie, prejudiciu şi legătura de cauzalitate dintre acestea.

S-a invocat şi art. 10 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind exercitarea dreptului la libera exprimare, încălcat în cauză.

Întrucât materialul calomnios nu face nicio referire la autorii articolelor, au considerat că în mod cert emană de la organizaţia locală a partidului pârât, fiind incidente dispoziţiile art. 1371 Noului Cod civil cu referire la imposibilitatea de individualizare a autorului.

S-a apreciat că sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1369 Noul Cod civil neputându-se stabili contribuţia fiecărui pârât la editarea materialului.

În dovedirea acţiunii au solicitat proba cu acte, martori şi interogatoriu.

S-au depus la dosar materialele, răspunsurile la interogatoriu şi declaraţiile martorilor reclamanţilor audiaţi de instanţă, respectiv P.C.F. şi B.N..

Prin întâmpinarea depusă, pârâţii, persoane fizice, au solicitat respingerea acţiunii, întrucât ei nu sunt autorii publicaţiei, nu au participat la efectuarea şi distribuirea materialului (pagina 42) invocându-se art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1357 şi următoarele Cod civil. Materialul nu a fost efectuat la comanda lor.

S-a mai arătat că, nu pot fi traşi la răspundere chiar dacă materialul ar fi fost distribuit de partidul pârât. Pe fondul articolelor criticate de reclamanţi s-a arătat că acestea nu au făcut decât să informeze opinia publică cu privire la problemele comunei, drept conferit de lege, în sprijinul acestei idei venindu-se cu hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului de speţă.

Pârâtul A.A. a solicitat proba cu înscrisurile depuse de reclamanţi şi interogatoriul acestora.

La dosar s-au depus răspunsurile la interogatoriu.

Martorul reclamanţilor, P.C.F., a declarat că nu ştie cui aparţine materialul, cine l-a scris. A arătat că a auzit prin comună de la cei care citeau ziarul, că l-au primit de la pârâtul V.C.. Ziarul a determinat comentarii negative din partea cetăţenilor la adresa primarului.

Al doilea martor B.N., în esenţă şi el a susţinut acelaşi lucru, arătând însă că materialul a fost distribuit cu ocazia unui miting al partidului pârât în cauză. Şi acest martor l-a identificat pe acelaşi pârât că ar fi distribuit materialul.

Însă martorul a arătat că la ţară nu are relevanţă conţinutul unui ziar, ci doar dacă oamenii „fac treabă”, se votează „gospodarul şi nu ce scrie într-un ziar”.

Pârâţii, fiecare prin răspunsul la interogatoriu, nu au recunoscut săvârşirea faptei.

Reclamantul la interogatoriul luat de către pârâtul A.A., la întrebarea nr. 2, a răspuns că bănuieşte „identitatea persoanelor care au stat în spatele publicaţiei Actualitatea Comunei Fundeni”.

Tribunalul, în raport de actele şi lucrările dosarului a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În timpul campaniei electorale, pentru alegerile locale, pentru primar şi consilieri, comuna Fundeni, în localitate a apărut şi s-a răspândit printre cetăţeni publicaţia „Actualitatea Comunei Fundeni”, publicaţie din care nu a rezultat cine a editat-o şi nici cine a semnat articolele ce conţin aspecte legate de viaţa particulară a reclamanţilor, dar şi de modul în care aceştia şi-au îndeplinit mandatul precedent de primar, respectiv viceprimar.

Înainte de a analiza, caracterul culpabil şi denigrator al publicaţiei la adresa reclamanţilor, trebuie stabilit dacă persoanele pârâte chemate în judecată se fac vinovate de faptele imputate.

Potrivit art. 1169 Cod civil vechi, cel căruia îi revine această probă sunt reclamanţii.

Astfel, pârâţii interogaţi nu au recunoscut că au participat la editarea şi răspândirea publicaţiei. Mai mult, chiar şi reclamantul a afirmat că „bănuieşte” identitatea acestora.

Martorii audiaţi la cererea reclamanţilor, nu au putut da vreun indiciu cu privire la aceleaşi aspecte.

Singurii despre care s-a afirmat că ar fi „distribuit” materialul, la diferite persoane, sunt pârâţii M.U. şi V.C. „zis Măgăreaţă”, oameni cu o pregătire sub media populaţiei, şi care au negat participarea. V.C. a precizat că publicaţia i-a fost adusă de soţia sa, care la rândul său o avea de la un magazin.

Despre pârâtul M., afirmaţia a fost făcută de către martorul B. „a distribuit şi U.M.”.

În raport de această situaţie de fapt, tribunalul a reţinut că reclamanţii nu au dovedit săvârşirea faptei de către pârâţi, respectiv vinovăţia acestora.

Cât priveşte pe pârâţii V. şi M., tribunalul a apreciat că simpla afirmaţie „au distribuit şi ei” fără o concretizare, a împrejurărilor săvârşirii faptei şi a consecinţelor negative asupra reclamanţilor, nu a putut reţine ca îndeplinită condiţia săvârşirii cu vinovăţie a faptei. De altfel, cei doi pârâţi sunt oameni simpli cu o pregătire sub media populaţiei.

În raport de această situaţie, a apreciat că reclamanţii nu au dovedit săvârşirea cu vinovăţie a faptei şi că prin aceasta, li s-ar fi cauzat un prejudiciu al imaginii, având în vedere şi caracterul public al funcţiilor deţinute.

Împotriva sentinţei civile nr. 1528 din 03 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 1573/116/2012, au formulat apel reclamanţii C.G. şi I.L., pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pe mai multe aspecte:

1. În mod greşit prima instanţă a apreciat că reclamanţii nu au reuşit să dovedească potrivit cerinţelor art. 1169 Cod civil, faptul că pârâţii se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor ilicite imputate.

Or, faptele imputate s-au săvârşit în perioada companiei electorale din iunie 2012, astfel că dispoziţiile vechiului Cod civil invocate de către instanţă în motivare erau abrogate, hotărârea fiind nelegală.

În mod greşit a apreciat prima instanţă că pârâţii nu se fac vinovaţi de faptele de editare şi răspândire a „publicaţiei” conţinând afirmaţii defăimătoare la adresa apelanţilor – reclamanţi, întrucât pârâţii nu au recunoscut la interogatorii aceste fapte şi martorii audiaţi în cauză nu au putut da vreun indiciu cu privire la aceste aspecte, instanţa omiţând să analizeze şi să se pronunţe motivat în fapt şi în drept cu privire la chestiunile pe care înşişi reclamanţii le-au invocat prin cererea introductivă şi concluziile scrise, fiind încălcate prevederile art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă ce determină sancţiunea nulităţii conform prevederilor art. 105 alin. 2 Cod de procedură civilă, reclamanţii fiind vătămaţi în drepturile lor procesuale în cauză (art. 6 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).

Atât timp cât, înscrisurile defăimătoare ce creează aparenţa unui ziar, nu conţin vreo menţiune despre persoana juridică ce le-a editat, redactorul articolului etc., este clar că nu ne aflăm în prezenţa presei scrise, astfel cum se apără pârâţii, iar exprimarea laudativă cu privire la activitatea PP – DD – Filiala Fundeni şi promisiunile electorale ce rezultă din aceleaşi înscrisuri, prezumă relativ, că aceste materiale au fost editate de către pârâţi, iar instanţa în mod greşit a răsturnat sarcina probei şi nu a analizat aceste prezumţii în cauză şi nu a făcut nici aplicarea art. 1369 şi 1370 din Noul Cod civil, potrivit cărora cei ce-au îndemnat ori ajutat la săvârşirea faptei delictuale, răspund solidar cu autorii faptelor.

În plus, înscrisurile nu pot fi asimilate presei scrise, întrucât nu se încadrează în domeniul Legii presei republicată nr. 3/1974 din Republica Socialistă România (art. 17, 18 alin. 2, art. 20 şi 34) – act normativ în vigoare la data editării înscrisurilor, această lege fiind abrogată abia la data de 09 iulie 2012 prin Legea nr. 95/2012.

Pârâţii recunosc chiar în întâmpinarea depusă în cauză că materialul publicat a fost efectuat în cadrul „campaniei electorale” şi că este firească informarea în acest context a opiniei publice, cu privire la activitatea persoanelor publice care ocupă o funcţie de interes public din aparatul administrativ.

Pârâţii recunosc şi faptul că au văzut înscrisurile defăimătoare aruncate peste tot în localitate, la magazin, peste gard, în curţile cetăţenilor, aspecte confirmate şi de către martori, care au mai arătat că s-au aruncat astfel de înscrisuri şi din maşini cu ocazia mitingului PP – DD ce a avut loc, a campaniei electorale, iar materialul astfel distribuit a determinat comentarii defăimătoare la adresa primarului din partea cetăţenilor comunei.

Susţinerea pârâţilor, în sensul că Legea nr. 14/2003 a partidelor politice nu conţine vreo prevedere care să vizeze răspunderea membrilor partidelor politice pentru actele sau faptele întreprinse prin reprezentanţii săi legali – s-a mai a arătat – constituie o recunoaştere implicită a editării şi răspândirii înscrisurilor defăimătoare în cauză, o prezumţie relativă, pe care însă instanţa a ignorat-o.

2. Instanţa n-a analizat înscrisurile defăimătoare din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 3/1974 ce definesc noţiunea de editor de presă scrisă şi condiţiile pe care o persoană juridică trebuie să le îndeplinească pentru a dobândi această calitate şi pe cale de consecinţă, publicaţia respectivă să fie asimilată noţiunii de publicaţie aparţinând presei scrise şi să se bucure de protecţia specifică principiului consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare, invocând jurisprudenţă în materie.

3. Hotărârea apelată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii – art. 1357 , 1358, 1381 şi 1382 Noul Cod civil privind răspunderea civilă delictuală şi repararea prejudiciului creat prin fapta ilicită de defăimare a imaginii reclamanţilor, respectiv a art. 252 Noul Cod civil privind dreptul oricărei persoane fizice la ocrotirea valorilor umane, inclusiv demnitatea, intimitatea vieţii private, ale căror încălcări conduce potrivit art. 253 Noul Cod civil, la reparaţiile corespunzătoare: publicarea hotărârii de condamnare, ordonarea încetării faptei ilicite şi reparaţia materială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce a fost cauzat.

S-au invocat prevederile din art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertatea de exprimare, menţionându-se că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se distinge între afirmaţii factuale şi judecăţi de valoare, primele ţinând de acuzaţii de comitere a unor fapte determinate, ca în speţa de faţă, care sunt însă false, susceptibile de proba verităţii pe care pârâţii nu au făcut-o.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că pentru judecăţile de valoare, acestea pot fi sancţionate, doar atunci când ele sunt pur injurioase – astfel cum se întâmplă şi în cauza de faţă.

Rezultă astfel, că dreptul la libera exprimare nu este un drept absolut, ci este supus unor limitări impuse de lege ori de bunele moravuri, decurgând din dreptul la viaţă privată ce are în componenţa sa şi dreptul la respectarea activităţii profesionale, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului – aspecte aplicabile speţei.

Instanţa a încălcat prevederile art. 261 alin. 5 Cod de procedură civilă, întrucât nu s-a preocupat de a analiza materialul electoral, în sensul  de a-l încadra în sfera afirmaţiilor factuale, respectiv a judecăţilor de valoare şi nici nu s-a pronunţat cu privire la necesitatea probei verităţii – motivarea instanţei rezumându-se, doar la a constata inexistenţa faptelor ilicite imputate, a prejudiciului, şi a vinovăţiei a trei pârâţi – A.A., V.C. şi U.M. care ar fi „oameni simpli, cu o pregătire sub media populaţiei”.

Hotărârea este astfel şi insuficient motivată, întrucât se referă doar la trei din cei şaptesprezece pârâţi chemaţi în judecată – însăşi motivarea fiind lacunară şi confuză, practic echivalând cu o nemotivare – fapt ce conduce la soluţia casării hotărârii atacate şi trimiterea în rejudecare la prima instanţă.

4. În mod greşit instanţa nu a primit cererea de suplimentare a probatoriului cu declaraţii de martori ce a reieşit cu necesitatea din dezbateri, potrivit art. 138 Cod de procedură civilă – martori care şi erau prezenţi în instanţă, astfel că audierea lor nu ar fi condus la amânarea judecăţii, cu atât mai mult cu cât, prima instanţă a concluzionat că reclamanţii nu ar fi reuşit să dovedească săvârşirea faptelor ilicite de către pârâţi.

S-a solicitat admiterea apelului şi probele cu înscrisuri şi cu doi martori.

Nu s-a depus întâmpinare la dosar de către intimaţi.

La termenul de judecată din data de 04 martie 2013, în sprijinul apelului s-a solicitat suplimentarea probatoriului administrat la fond, cu încă doi martori şi cu o serie de plângeri penale pe care le-ar fi formulat în contra apelanţilor – reclamanţi, o parte dintre intimaţii în cauză.

Curtea a respins proba cu înscrisurile solicitate, apreciată ca neavând relevanţă în cauză, şi a respins ca neîntemeiată şi proba suplimentară de audiere a încă doi martori în apel, constatând că la fond s-au administrat probele, în mod legal, astfel, cum au fost solicitate de către părţi, la termenul de judecată stabilit pentru discutarea probatoriului.

Apelul nu este fondat.

Mai întâi, Curtea constată că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile prevederile din Noul Cod civil, intrat în vigoare la data de 01 octombrie 2011, art. 1349 – 1395 privind „Răspunderea civilă” din Capitolul IV, faptele reclamate vizând momentul campaniei electorale la alegerile locale din iunie 2012.

Curtea, observă că noua reglementare nu este, în esenţă, diferită faţă de cea a vechiului Cod civil – art. 998 şi următoarele -, cu privire la cerinţele şi principiile de reparaţie materială şi morală în cazul răspunderii civile delictuale.

Se constată că prima instanţă a analizat probatoriul administrat în cauză, cu – înscrisuri, interogatorii şi testimonială – concluzionând că pârâţii nu se fac vinovaţi de faptele ilicite imputate din perspectiva răspunderii civile delictuale, - lipsa caracterului ilicit al faptelor, privind vinovăţia, prejudiciul şi raportul de cauzalitate dintre fapte şi prejudiciul reclamat privind deteriorarea imaginii publice şi atingerea adusă vieţii private a reclamanţilor.

Faptul că prima instanţă nu a indicat şi temeiurile din noul Cod civil pe care înşişi reclamanţii le-au invocat în acţiunea formulată şi precizată, nu conduce la nulitatea hotărârii apelate, în condiţiile în care, în considerentele sentinţei apelate, instanţa de fond combate toate susţinerile reclamanţilor din acţiune privind răspunderea civilă delictuală – susţineri în fapt, întemeiate în drept pe textele corespunzătoare din Noul Cod civil.

Astfel, din probele cu interogatoriile, declaraţiile de martori şi înscrisurile imputate a fi defăimătoare, editate şi distribuite în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012 din comuna Fundeni, judeţul Călăraşi, prima instanţă a reţinut în mod legal şi temeinic, situaţia de fapt privind distribuirea a unui material electoral de campanie în localitate cu ocazia unui miting al organizaţiei locale PP – DD, fiind distribuite, inclusiv din maşini, pe străzi, peste gardul gospodăriilor, în curtea cetăţenilor comunei, la magazine etc., prin care se aduceau critici reclamanţilor care au ocupat circa două mandate, funcţiile publice de primar şi respectiv de viceprimar, în comună, în sensul că deşi le-au impus cetăţenilor plăţi repetate de bani pentru îmbunătăţirea reţelelor de utilităţi în comună – de apă, canalizare, gaze etc. – nu s-a făcut nimic, aprecieri urmate apoi de promisiunile electorale ale PP – DD privind realizările acestora şi care îi aşteaptă pe electorii care trebuie să decidă la vot.

Din probe a reieşit că s-ar fi distribuit materialele scrise cu aparenţă de publicaţie intitulată „Actualitatea Comunei Fundeni”, fără a purta semnele distinctive ale vreunui ziar, editură etc. şi fără a menţiona pe semnatarii articolului – şi de către, trei persoane fizice, din cele 17 chemate în judecată, respectiv pârâţii A., V. şi M. – fără aspecte relevante pentru conturarea faptelor ilicite imputate – cu ocazia campaniei electorale, cei trei fiind cetăţeni cu o pregătire medie şi care nu au urmărit consecinţele negative la adresa imaginii ori vieţii private a reclamanţilor, ci au îndeplinit un act de distribuire a materialului electoral, strict legat de campania sus-menţionată.

Cu privire la ceilalţi 14 pârâţi persoane fizice, nu s-au probat fapte în sensul sus-arătat ori de altfel, din cele pretinse a fi fost săvârşite, potrivit susţinerilor celor doi reclamanţi din acţiunea formulată, înşişi reclamanţii afirmând că-i bănuiesc şi pe aceştia de distribuirea materialului defăimător.

Or, constatarea săvârşirii unor fapte ilicite de defăimare a imaginii reclamanţilor, de natură a aduce atingere onoarei acestora şi vieţii lor publice şi private, nu se poate reţine – astfel cum susţin apelanţii - reclamanţi – prin simple prezumţii, ci pe bază de probe certe.

Suplimentarea probelor cu martori după administrarea legală a probelor încuviinţate la termenul legal de judecată fixat în acest sens, în mod legal şi temeinic nu a fost primit de către prima instanţă, întrucât necesitatea audierii altor martori decât cei încuviinţaţi, nu a reieşit din dezbaterile în cauză, nefiind incidente prevederile art. 138 Cod de procedură civilă, astfel cum susţin apelanţii - reclamanţi – pentru aceleaşi considerente, suplimentarea probei testimoniale în apel, nefiind primită.

Invocarea apărărilor pârâţilor, în sensul că Legea partidelor politice nr. 14/2003 nu vizează răspunderea membrilor partidelor politice şi că aceste afirmaţii constituie o recunoaştere implicită a editării materialului electoral şi a răspunderii lui – nu poate fi primită, spre a antrena răspunderea civilă delictuală – a pârâţilor chemaţi în judecată.

Iar susţinerea  că înscrisurile defăimătoare creează aparenţa unui ziar fără a ne afla însă în prezenţa presei scrise, pentru ca pârâţii să se pună la adăpostul principiului ocrotit de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la liberă exprimare, întrucât nu ar îndeplini cerinţele Legii presei nr. 3/1974 din Republica Socialistă România, de editare, lege care s-a abrogat abia la data de 09 iulie 2012 prin Legea nr. 95/2012, nu este pertinentă în speţă, astfel încât să conducă la schimbarea soluţiei primei instanţe, pentru următoarele considerente:

Mai întâi, că cerinţele impuse de Legea presei nr. 3/1974 invocată, care în preambulul ei menţiona scopul politic căreia legea trebuia să-i răspundă în litera şi spiritul ei, respectiv slujirea vechiului regim politic comunist, nu sunt aplicabile, legea fiind căzută în desuetudine, faţă de noile realităţi politice democratice instituite la 22 decembrie 1989, abrogarea explicită din 09 iulie 2012 prin Legea nr. 95/2012 confirmând doar, necorespunderea vechii legi a presei, în prezent, potrivit celor reţinute mai sus, cu noile realităţi.

În al doilea rând, se constată că principiul libertăţii de exprimare consacrat de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu ocroteşte în mod exclusiv pe ziarişti şi articolele editate în publicaţiile de informare a opiniei publice.

Dimpotrivă, protecţia opiniilor şi a libertăţii de a le exprima potrivit art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului constituie unul dintre obiectivele libertăţii de reuniune şi de asociere consacrată în alt articol din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – 11, astfel cum s-a arătat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Partidului Comuniştilor (nepecerişti) şi Ungureanu contra României din 03 februarie 2005), cu atât mai mult în cazul partidelor politice, având în vedere rolul lor esenţial în menţinerea pluralismului şi a bunei funcţionări a democraţiei (paragraful 44).

În cauza Curţii Europene a Drepturilor Omului sus-menţionată (paragraful 45) s-a subliniat faptul că nu există democraţie fără pluralism, iar libertatea de exprimare consacrată de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este valabilă, nu doar pentru „informaţii” sau „idei” primite favorabile sau considerate inofensive sau indiferente, dar şi pentru cele care frapează, şochează sau îngrijorează (a se vedea cauza Handyside împotriva Regatului Unit din 07 decembrie 1976, cauza Jersild împotriva Danemarcei din 23 septembrie 1994) şi având în vedere că partidele politice participă la un exerciţiu colectiv al libertăţii de exprimare, partidele politice pot invoca drepturile prevăzute de articolele 10 şi 11 din Convenţie (vezi cauza Partidului comunist unit din Turcia din 30 ianuarie 1998).

În cauza contra României sus-citată (paragraful 46), Curtea a stabilit deja că un partid politic poate face campanie în favoarea schimbării legislaţiei sau a structurilor legale sau constituţionale ale statului, cu două condiţii:

1) mijloacele folosite în acest scop trebuie să fie total legale şi democratice;

2) schimbarea propusă trebuie să fie ea însăşi compatibilă cu principiile democratice fundamentale.

Altfel spus, este necesar să nu se incite la violenţă, proiectele propuse pentru schimbare să nu vizeze distrugerea regulilor democraţiei şi ignorarea drepturilor şi libertăţilor pe care aceasta le recunoaşte etc. – situaţii în care nu se poate prevala de protecţia Convenţiei.

Înscrisurile utilizate cu ocazia campaniei electorale la alegerile locale din iunie 2012 ale organizaţiei Fundeni PP – DD, la un miting, prin articolele conţinute vizau critici la adresa reclamanţilor, aleşi locali în două mandate, pentru modul în care au gospodărit resursele locale, inclusiv a sumelor de bani solicitate de la cetăţeni, în scopul dotării cu utilităţi esenţiale pentru localitate – canalizare, apă, introducere gaze etc. – obiective şi promisiuni ce nu s-ar fi realizat, învederându-se şi alte aspecte negative pe seama activităţii celor doi reclamanţi investiţi de electoratul local în funcţiile publice respective – articolele continuând apoi cu promisiunile noii formaţiuni politice adresate electoratului.

Curtea – reapreciind înscrisurile incriminate, constată că în conţinutul lor, acestea conturează pe deplin libertatea de exprimare a opiniilor din partea susţinătorilor unui nou partid politic aflat în campanie electorală, într-un registru rezonabil, în deplin acord cu regulile democratice şi a expresiei pluralismului politic, care prin opiniile chiar şocante la adresa activităţii celor doi reclamanţi în mandatele încredinţate, au avut scopul de a aduce la cunoştinţa electoratului local, realizările ori nerealizările celor vechi aleşi, lansându-şi apoi propriile promisiuni electorale în campania lansată, în acord cu prevederile legii şi în spiritul regulilor democratice europene.

Editarea respectivelor articole de campanie invocate şi distribuirea lor în condiţiile perfect legale şi democratice nu pot fi apreciate astfel, potrivit cu calificarea dată prin cererea de chemare în judecată, drept fapte ilicite, care să atragă răspunderea civilă delictuală reglementată în Noul Cod civil (articolele 1349 – 1395).

O astfel de constatare, a lipsei caracterului ilicit al faptelor reclamate în sarcina pârâţilor prin acţiunea dedusă judecăţii, face inutilă analizarea şi a celorlalte cerinţe ce trebuie întrunite cumulativ – vinovăţie, prejudiciu vizând imaginea publică, onoarea, viaţa publică văzută ca o componentă esenţială a vieţii private, pe care le invocă reclamanţii şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie şi prejudiciul pretins, ca şi a aspectelor vizând necercetarea în concret a fiecărei participări şi complicităţi şi a răspunderilor antrenate potrivit legii.

Pe cale de consecinţă, ignorarea prezumţiilor invocate şi nerespectarea principiului probei verităţii de către prima instanţă, sunt susţineri nefondate.

Nu este fondată nici critica privind referirea primei instanţe la articole din vechiul Cod civil ce nu ar fi aplicabile pentru faptele ce s-ar fi săvârşit în iunie 2012, aşadar când era în vigoare Noul Cod civil – vizând invocarea – în aprecierea instanţei – a art. 1169 din vechiul Cod civil.

Or, textul din art. 1169 din vechiul Cod civil privitor la admisibilitatea probelor, este aplicabil şi în condiţiile intrării în vigoare a Noului Cod civil, articolele 1169 – 1206 din vechiul Cod civil nefiind abrogate, astfel cum rezultă din art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi care prevede că textele sus-menţionate „ se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă”.

Constatările sus-menţionate efectuate mai sus, au drept consecinţă, calificarea drept lipsite de relevanţă în cauză, recunoaşterile, fie şi doar parţiale, ale pârâţilor, cu privire la faptele pretins defăimătoare, de editare, respectiv de distribuire în comună a înscrisurilor utilizate în campania respectivă.

Tot astfel, faptul determinat al comentariilor negative din partea cetăţenilor comunei la adresa primarului, este apreciat de către Curte ca fiind unul firesc, în acord cu manifestarea democratică de participare a electoratului la viaţa comunităţii ce s-a câştigat la  22 decembrie 1989 în România – şi de a-şi forma şi exprima opiniile în legătură cu problemele politice şi ale vieţii locale din care fac parte – drept de asemenea ocrotit prin art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare.

Astfel cum a statuat Curtea Europeană în cauza Castells contra Spaniei din 23 aprilie 1992, limitele libertăţii discuţiei politice, a criticii admisibile, sunt mai largi faţă de omul politic, raportat un particular, exigenţele de protejare a reputaţiei aleşilor în temeiul alin. 2 din art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuind a fi puse în balanţă cu interesele discutării libere a problemelor politice (a se vedea şi cauza Curţii Europene a Drepturilor Omului Lingens contra Austriei din 08 iulie 1996).

Având în vedere considerentele reţinute, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă, apelul ca fi respins ca nefondat.

Văzând şi art. 274 Cod de procedură civilă;

Domenii speta

Spete similare