Litigii cu profesioniştii.

Decizie 120 din 18.01.2013


Litigii cu profesioniştii. Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale. Anularea hotărârilor AGA.

Hotărârea AGA este un act juridic complex care reprezintă manifestarea consimţământului majorităţii asociaţilor prin care a fost decisă respingerea propunerii de majorare a capitalului social. Acest consimţământ nu poate fi disociat, el nu poate să fie decât valid sau nu, în funcţie de care hotărârea este în mod corespunzător legală sau nu. Greşita reţinere a votului majorităţii antrenează anularea hotărârii, iar odată anulat actul juridic arătat, el nu mai există.

 

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 120 din 18.01.2013)

Constată că prin sentinţa nr.890/26.09.2012 a Tribunalului Ilfov - Secţia Civilă a fost respinsă acţiunea formulată de I.M.L. în contradictoriu cu pârâţii SC F SA, ASN şi M.Ş.

Pentru a decide astfel tribunalul a reţinut că la 03.01.2012 I.M.L. a solicitat anularea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor SC F SA şi să se constate valabilitatea hotărârii AGA prin care a fost decisă majorarea capitalului social cu suma de 292.325 lei, valoarea totală a capitalului social ajungând astfel la valoarea totală de 748.325 lei, prin emiterea unui număr de 116.930 acţiuni cu valoarea nominală de 2,5 lei, ce vor fi oferite spre subscriere acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă; sub motiv că reclamanta deţine  un număr de 63.411 acţiuni reprezentând 34,7654 % din capitalul social alături de ASN cu 58,858 % din capitalul social şi M.Ş. cu 6,367 % din capitalul social; că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr.51/2006 încheiat cu AVAS reclamanta a vărsat în contul societăţii echivalentul a 30.000 Euro la data plăţii, destinată investiţiei pentru protejarea mediului; că această sumă trebuie să fie considerată aport în numerar la capitalul social, motiv pentru care a solicitat consiliului de administraţie convocarea AGA, având ca punct pe ordinea de zi majorarea capitalului social cu suma arătată; că în urma publicării convocatorului pentru data de 10.10.2011 AGA a decis amânarea adoptării hotărârii pentru 12.12.2011, dată la care a fost din nou amânată luarea hotărârii pentru data de 20.12.2011; că la 20.12.2011 reprezentantul PAS N  i-a pus la dispoziţie procesul-verbal al AGA PAS N din 25.11.2011 şi un convocator, pe care reclamanta le-a contestat, considerând că procesul-verbal nu poate să producă efecte juridice deoarece hotărârea luată de AGA PAS N nu este legală, fiind încălcate regulile de convocare şi cele ale cvorumului, astfel că hotărârea nu este validă; că având în vedere lipsa mandatului reprezentantului PAS N, acţionarii prezenţi cu drept de vot în adunarea generală din 20.10.2011 erau reclamanta şi acţionarul M.Ş., astfel că aflându-se la a doua convocare a adunării generale, prin votul reclamantei a fost luată hotărârea de majorare a capitalului social; că ceilalţi doi acţionari, considerând că mandatul reprezentantului PAS N este legal, au decis cu majoritate de voturi să nu aprobe majorarea capitalului social.

Tribunalul a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr.4014/29.03.2012 a Tribunalului Bucureşti a fost declinată competenţa în favoarea Tribunalului Ilfov.

De asemenea, tribunalul a mai constatat că la 06.06.2012 pârâţii au depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată pe motiv că mandatul reprezentantului asociaţiei salariaţilor N decis în hotărârea din 25.11.2011 a AGA arătate este legal, având în vedere că a fost discutată în mod special propunerea reclamantei de majorare a capitalului social al SC F SA şi a fost decisă respingerea propunerii de majorare; că hotărârea din 25.11.2011 a acestei asociaţii este legală, fiind respectate regulile legale şi statutare relative la modalitatea de convocare şi la cvorum; şi că, pe fond, cererea reclamantei de majorare a capitalului social cu suma ce reprezintă valoarea lucrărilor efectuate în conformitate cu prevederile contractului de privatizare nu este legală, aşa cum s-a pronunţat şi AVAS prin adresa nr.2541/22.12.2011.

Analizând litigiul tribunalul a constatat că reclamanta deţine un procent de 34,765 % din capitalul social alături de ASN cu 58,858 % din capitalul social şi Manea Ştefan cu 6,367 % din capitalul social; că în temeiul art.12.6 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr.51/2006 încheiat cu AVAS reclamanta a vărsat în contul societăţii echivalentul a 30.000 Euro la data plăţii, destinată investiţiei pentru protejarea mediului; că această sumă a fost considerată de reclamantă a fi calificată aport în numerar la capitalul social, motiv pentru care a solicitat consiliului de administraţie convocarea AGA, având ca punct pe ordinea de zi majorarea capitalului social cu suma arătată; că în urma publicării convocatorului pentru data de 10.10.2011 AGA a decis amânarea adoptării hotărârii pentru 12.12.2011, dată la care a fost din nou amânată luarea hotărârii pentru data de 20.12.2011; că la 20.12.2011 Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a luat în discuţie punctul I de pe ordinea de zi, ce viza majorarea capitalului social cu suma de 202.325 lei la valoarea de 784.325 lei prin aport în numerar, iar în urma votului acţionarul M.Ş. şi reprezentantul PAS N au votat împotriva majorării capitalului social, iar asociata I.M.L. a votat pentru majorarea capitalului social; că preşedintele adunării generale a constatat că a fost decisă respingerea propunerii de majorare a capitalului social.

Verificând motivele de nulitate a menţiunilor hotărârii AGEA referitoare la majorarea capitalului social sub considerentul că reprezentantul Asociaţiei PAS N nu are un mandat valid, tribunalul a reţinut că nulitatea unui astfel de act juridic se verifică în raport cu dispoziţiile legale şi actul constitutiv al societăţii; că în adunarea generală a asociaţiei salariaţilor N din 25.11.2011 a fost dezbătută propunerea reclamantei de majorare a capitalului social al SC F SA cu suma destinată efectuării unor lucrări de protecţie a mediului, decizându-se respingerea acestei propuneri şi în mod expres a fost mandatat de această adunare G.M., preşedintele consiliului director al asociaţiei, să le reprezinte interesele asociaţiei în adunarea generală a SC F SA, cu împuternicirea de a se opune propunerii de majorare a capitalului social al societăţii; că, în consecinţă, votând împotriva majorării capitalului social la 20.12.2011, reprezentantul asociaţiei a respectat limitele mandatului, acţionând astfel pentru protecţia intereselor asociaţiei.

Tribunalul a mai constatat că hotărârea unei asociaţii poate fi atacată pentru nulitate în conformitate cu art.23 din OG nr.26/2000, inclusiv pentru aspectele ce vizează lipsa cvorumului, însă regimul nulităţii hotărârii arătate este derogatoriu de la dreptul comun, această particularitate fiind justificată pe necesitatea protejării asociaţiei de demersurile terţilor care i-ar putea tulbura securitatea şi stabilitatea; că Manea Ştefan – asociat – a preluat acţiunile deţinute de 43 dintre asociaţi, astfel că hotărârea adunării generale a salariaţilor din 25.11.2011 nu poate fi considerată nelegală pe motiv că nu au fost convocaţi cei 43 de asociaţi atâta timp cât aceştia, sau M.Ş., nu au contestat validitatea convocării.

În concluzie, tribunalul a constatat că adunarea generală din 20.12.2011 a acţionarilor SC F SA a decis respingerea propunerii de majorare a capitalului social deoarece 65,21 % din capitalul social, respectiv asociaţia salariaţilor N reprezentând 58,858 % din capitalul social şi M.Ş. cu 6,367 % din capitalul social, au decis respingerea propunerii de majorare a capitalului social, astfel că nu există motive legale de a se constata existenţa unei decizii valabile de majorare a capitalului social al acestei societăţi, motiv pentru care a decis respingerea cererii principale de anulare a dispoziţiilor cuprinse în hotărârea din 20.12.2011 a SC F SA de neaprobare a majorării capitalului social şi  de constatare a existenţei şi valabilităţii dispoziţiei de majorare a capitalului social.

La 01.11.2012 I.M.L. a declarat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală.

Greşit instanţa de fond a reţinut că mandatul reprezentantului PAS N este valabil, fără să observe că acesta nu întruneşte condiţiile legale deoarece convocarea efectuată în vederea ţinerii adunării generale nu a avut ca punct pe ordinea de zi majorarea capitalului social şi, pe de altă parte, nu au fost convocaţi toţi membrii asociaţiei.

Se arată că mandatul nr.2 din 12.11.2007, dat reprezentantului PAS N, nu putea fi considerat ca valabil pentru reprezentarea în AGA SC F SA din anul 2011, acesta având şi un caracter general.

Se mai arată, de asemenea, că în adunarea generală a asociaţiei salariaţilor N din 25.11.2011 nu putea fi acordat un mandat legal, având în vedere că în convocatorul transmis membrilor PAS nu era trecut ca punct pe ordinea de zi – majorarea capitalului social al SC F SA şi, pe de altă parte, pentru că nu au fost convocaţi cei 43 de membrii PAS, instanţa considerând greşit că aceştia nu mai sunt asociaţi, ca urmare a cesiunii drepturilor lor. În realitate asociaţia PAS este alcătuită din 85 de membrii, potrivit documentelor depuse de reclamantă la dosar, şi atâta timp cât instanţa nu a verificat legalitatea cesiunilor în cadrul procedurii speciale de verificare a modificării actului constitutiv sau a statutului asociaţiei, nu poate fi reţinută cesiunea calităţii de asociat a celor 43 de membrii ai asociaţiei.

Recursul nu este fondat.

Nu este fondată critica recurentei, încadrată din oficiu de Curte în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Curtea observă mai întâi că reclamanta solicită anularea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor SC F SA, prin care a fost decisă respingerea propunerii majorării capitalului social al societăţii, însă în cel de-al doilea capăt al cererii solicită instanţei ca aceasta să constate validitatea hotărârii arătate „prin care s-a decis majorarea capitalului social”.

I. Curtea reaminteşte că hotărârea AGA este un act juridic complex, mai exact un contract de drept privat. În speţă, acest act juridic reprezintă manifestarea consimţământului majorităţii asociaţilor, prin care a fost decisă respingerea propunerii de majorare a capitalului social.

Acest consimţământ nu poate fi disociat. El nu poate să fie decât valid sau nu, în funcţie de care hotărârea este în mod corespunzător legală sau nu. Greşita reţinere a votului majorităţii antrenează anularea hotărârii, aşa cum a  solicitat şi reclamanta în primul capăt de cerere. Odată anulat actul juridic arătat, el nu mai există. În consecinţă, nu mai poate fi solicitată constatarea validităţii hotărârii pentru că un act nul pentru lipsa consimţământului nu poate fi convertit într-un act valabil pe considerentul că unul dintre asociaţi şi-a exprimat consimţământul în sens opus majorităţii acţionarilor.

II. Pe fondul criticilor, Curtea constată că acestea sunt nefondate.

În esenţă, recurenta critică soluţia instanţei de fond pe motiv că aceasta a reţinut greşit legalitatea mandatului dat de Asociaţia Salariaţilor N, prin G.M. şi că prin înlăturarea votului acestui asociat, cu un procent de 58,858 % din capitalul social hotărârea AGA de respingere a propunerii de majorare a capitalului social trebuie să fie convertită într-o hotărâre de admitere a propunerii de majorare a capitalului social, având în vedere că reclamanta, cu un procent de 34,765 % din capitalul social a votat pentru majorarea capitalului social.

Mai întâi, Curtea constată că hotărârea AGA a Salariaţilor N din 25.11.2011 este un act juridic, astfel că până la anularea lui el îşi produce efectul. În consecinţă, mandatul dat de această asociaţie lui G.M. se prezumă a fi legal, astfel că hotărârea AGA a SC F SA de respingere a  propunerii reclamantei de majorare a capitalului social este legală, sub acest aspect, prin votul dat de asociaţia arătată şi de M.Ş., reprezentând în total 65,21 % din capitalul social.

În consecinţă, simpla invocare, de către reclamanta-recurentă, a nelegalităţii mandatului arătat pentru lipsa cvorumului ori a legalităţii convocării, nu a putut fi reţinută de această instanţă, având în vedere că ea nu a fost învestită cu o cerere de constatare a nulităţii hotărârii AGA a Asociaţiei Salariaţilor N, motiv pentru care nu poate fi cenzurată legalitatea hotărârii arătate, aceasta putându-se realiza printr-o acţiune separată.

Văzând şi dispoziţiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, s-a respins recursul ca nefondat.