Daune materiale si morale - art. 504 cod procedura penala

DAUNE MATERIALE SI MORALE - ART. 504 COD PROCEDURA PENALA

Analizarea de catre instanta civila a legalitatii masuri de restrângere a libertatii aplicata reclamantului excede cadrului instituit prin  dispozitiile al. 3 al art. 504 Cod procedura penala, aceasta atributie revenind doar procurorului sau instantei penale.

Decizia civila nr. 2349/R din 19 octombrie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 621/83/2010

Prin sentinta civila nr. 319/D din 21 ianuarie 2011 pronuntata de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 6218/83/2010, s-a respins actiunea civila în pretentii formulata de reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P.  reprezentat de catre D.G.F.P. S.M..

 Fara cheltuieli de judecata. Pentru a pronunta în acest mod, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele aspecte:

Potrivit datelor din dosar penal nr. 10D/P/2007 instrumentat de Ministerul Public, D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Iasi, fata de reclamant la data de 24 ianuarie 2007 s-a dispus de organele de ancheta începerea urmaririi penale, iar ulterior la 28 ianuarie 2007 a fost emisa ordonanta de punere în miscare a actiunii penale (fila 27, fila 130 dosar urmarire  penala), în calitate de inculpat, pentru savârsirea infractiunilor prevazute de art. 71 al. 1 din O.U.G. 105/2001 aprobata prin Lg. 243/2002, art. 8 din Lg. 39/2003.

Fata de inculpat a fost luata prin Ordonanta de catre Procuror sef, din cadrul D.I.I.C.O.T. masura de interzicere a parasirii tarii pe o perioada  cuprinsa între 28.01.2007- 26.01.2007, fara o prelungire ulterioara si fara ca masura sa fie contestata în instanta de catre inculpat, efectele restrângerii libertatii s-au  rezumat doar la perioada aratata.

Ulterior,  la 11.10.2007 se emite rechizitoriul, inculpatul fiind trimis în judecata pentru faptele prevazute de art. 71 al. 1 din OUG 105/2001 aprobata prin Lg. 243/2002 si art. 8 din Lg. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a c.pen.

Prin sentinta penala nr. 3549/19.11.2008 a Judecatoriei Iasi, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a din C.pr.pen. rap. la art. 10 lit. d C. pr.pn. instanta a dispus achitarea inculpatului C.G. de sub învinuirea faptelor pentru care a fost trimis în judecata, hotarâre pastrata în apel si recurs, conform datelor din decizia penala nr. 453/03.11.2009  a Tribunalului Iasi si decizia civila nr. 190/18 martie 2010 a Curtii de Apel Iasi. S-a retinut de catre instante, în privinta inculpatului ca acesta a fost antrenat în activitatea  infractionala la sfârsitul acesteia, si fiind noapte, nepurtând nici o discutie cu persoanele din masina, neprimind nici o suma de bani, fiind sofer de taxi, a acceptat sa faca un serviciu  lui K. V., (pe care îl stia de mai mult timp)  fara sa stie ca cei doi pasageri au identitate falsa si folosindu-se de pasapoarte false intentionau sa treaca granita. Dubiul asupra pozitiei psihice a inculpatului, a profitat acestuia  fiind astfel achitat, nefiind dovedita vinovatia, în lipsa caruia nu poate fi antrenata atragerea raspunderii penale.

Înlauntrul termenului de 18 luni calculat de la data judecarii recursului, prin actiunea promovata în prezenta cauza, reclamantul solicita antrenarea raspunderii delictuale obiective din partea Statului, pentru restrângerea libertatii, în urma interdictiei de a parasi tara dispusa prin Ordonanta din 28 ianuarie 2007, sens în care a formulat pretentii sub forma daunelor materiale si de 3000 lei si morale în valoare de 50 000 lei în temeiul art. 504  C.pr.pen. coroborat cu 53 alin. 1 si 2 din Constitutie, dar si întemeiat pe legislatia comunitara art. 4 alin. 1 din Directiva 2004/38/EC.

Tribunalul a retinut ca rationamentul cuprins în actiunea se întemeiaza pe solutia de achitare, situatie în care în opinia reclamantului actele de procedura printre care si Ordonanta în discutie, sunt lipsite de suport de la momentul luarii masurii prin efectul retroactiv al sentintei penale nr. 3549/19.11.2008 a Judecatoriei Iasi.

Legislatia incidenta în materie:

Potrivit art. 504  alin. 2 C.Pr.pen. " Are dreptul  la repararea pagubei si persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal."

(alin. 3) Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative de libertate (.....)ori prin hotarâre a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de achitare(......).

Obligarea de a nu parasi tara se încadreaza în categoria masurilor preventive prev. de art. 136 alin. 1 lit. c) C.pr.pen. ce pot fi contestate în cazul în care au fost luate, prin plângerea împotriva ordonantei procurorului, daca evident ne gasim în faza de urmarire penala, conform art. 140 ind. 1 C.pr.pen.

În conditiile  art. 145 si art. 145 ind. 1 C.pr.pen. persoana în cauza, fata de care s-a luat masura poate obtine încuviintarea organului care a dispus luarea acesteia de a parasi tara, pentru motive temeinice, iar în practica instantelor au fost admise astfel de cereri.

S-a apreciat ca, pe de o parte masura a fost luata de organul competent, nu a fost revocata de cel care a luat-o, nu a format obiectul vreunei contestatii iar asupra proportionalitatii de asemenea se justifica fiind stabilita o singura  obligatie desi textul de lege permite folosirea si celorlalte obligatii (vezi art. 145  si art. 145 ind. 1 alin. 2 C.pr.pen. ).

S-a mai retinut ca restrictia de libertate nu se analizeaza din perspectiva art. 5 din Conventie, care se aplica numai privarilor de libertate diferenta dintre cele doua notiuni fiind numai de ordin cantitativ, exista privare atunci când libertatea de miscare sufera atingeri atât de serioase încât este golita de substanta, ceea ce nu se întâmpla în cazul restrângerii de libertate, când libertatea de miscare  este permisa dar într-un spatiu determinat .

Prin urmare, s-a apreciat ca analizarea legalitatii restrângerii de libertate (de miscare ) se verifica în plan conventional prin raportare  la dispozitiile art. 2 din Protocolul nr. 4, care în mod asemanator cu Directiva comunitara stabileste conditiile în care exercitarea acestui drept poate fi restrâns, în conditiile prevazute de lege (dreptul substantial care permite aplicarea masurii în speta art. 145 si 145 ind. 1 C.pr.pen.)  sa constituie o masura necesara într-o societate democratica, sa se întemeieze pe scopuri legitime ca: securitatea nationala, siguranta nationala, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Legitimitatea restrângerii de libertate, în prezenta cauza s-a întemeiat în primul rând pe legislatia interna, precitata, era deci prevazuta de lege, în conditiile derularii urmaririi penale, a declaratiilor date de ceilalti învinuiti, inculpati  era necesara, pentru buna desfasurare a procesului penal, proportionala fata de scopul urmarit, conditii în care solutia de achitare nu justifica  anularea masurii preventive.

De altfel, chiar art. 504 alin. 2 C.pr.pen. conditioneaza dreptul la despagubire de nelegalitatea masurii, care trebuie constatata în actele de procedura la care trimite alin. urmator (alin. 3). În situatia în care s-ar fi stabilit prin sentinta penala de achitare asupra nelegalitatii acestei masuri, sau prealabil în urma contestarii, în faza de urmarire penala,  pretentiile ar fi fost pe deplin justificate.

Tribunalul întemeiat pe aceste considerente, retinând ca la momentul dispunerii masura era legala, ca temeinicia nu poate fi cenzurata printr-o procedura ulterioara cum este cea din prezenta cauza, ca din perspectiva scopului legitim si a proportionalitatii, fata de continutul obligatiei si a modului în care poate fi adusa la îndeplinire de asemenea apare ca justificata, tribunalul a respins pretentiile ca nefondate.

Împotriva acestei sentinte, în termen a declarat recurs reclamantul-recurent C.G., solicitând în principal modificarea în întregime a hotarârii atacate, iar în subsidiar casarea hotarârii si trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea cercetarii fondului cauzei.

În motivarea recursului se arata ca instanta de fond, cu toate ca obiectul cauzei era clar definit, a trecut la analizarea temeiniciei si legalitatii masurii restrictive de libertate dispusa de procuror, desi instanta civila nu era sesizata conform art. 140 ind. 2 Cod procedura penala cu plângere împotriva ordonantei procurorului privind masurile preventive prevazute de art. 136 lit. b si c Cod procedura penala si în pofida solutiei de achitare dispusa de instanta penala.

Referitor la dispozitiile art. 504 Cod procedura penala se arata ca pentru aplicabilitatea acestora se impune existenta unei hotarâri de achitare, ori în  speta exista o astfel de hotarâre, prin urmare nu se justifica neacordarea de despagubiri în favoarea reclamantului.

Se mai arata ca desi instanta de fond a respins actiunea ca neîntemeiata, absolut toate considerentele acesteia se refera la analiza temeiniciei si legalitatii masurii preventive, ceea ce echivaleaza cu o pronuntare asupra admisibilitatii actiunii, fara a analiza în vreun fel temeinicia pretentiilor solicitate.

În drept, invoca dispozitiile art. 504-506 Cod procedura penala, art. 299-315 Cod procedura civila, art. 274 Cod procedura civila.

Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimatul S.R. reprezentat de M. F. prin D.G.F.P.S.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind în principal ca reclamantul nu se gaseste în nici una din situatiile expres prevazute de art. 504 Cod procedura  penala;.

În subsidiar s-a aratat ca la repararea prejudiciului moral suferit de reclamant, trebuie sa se aiba în vedere criteriile prevazute de lege, astfel încât sa nu se ajunga la stabilirea unor despagubiri vadit mai mari comparativ cu situatia sa reala.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, Curtea a retinut urmatoarele:

Prin actiunea formulata, reclamantul a solicitat repararea pagubei materiale si morale ce i s-a cauzat ca urmare a masurii de interzicere a parasirii tarii pe o perioada de 30 de zile, întemeindu-si cererea pe dispozitiile art. 504 si urmatoarele Cod procedura penala, precum si pe dispozitiile art. 20 din Tratatul de functionare a Uniunii Europene, respectiv cele din Directiva 2004/38/EC privind dreptul la libera circulatie.

Potrivit art. 504 Cod procedura penala, are dreptul la repararea pagubei suferite, persoana care a fost condamnata definitiv, daca în urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.

Alin. 2 stabileste ca are dreptul la repararea pagubei si persoana care în cursul procesului penal a fost privata de libertate, ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

În fine, instanta de recurs a retinut ca alin. 3 prevede  ca privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilita dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii preventive de libertate sau restrictive de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j, ori prin hotarâre a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de achitare sau prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal pentru cauza prevazuta în art. 10 alin. 1 lit. j.

Asa cum rezulta din normele procedurale mai sus evocate, legiuitorul face distinctie între cele doua ipoteze care dau dreptul la reparatie si anume condamnarea definitiva urmata de achitare în rejudecare, si privarea de libertate, respectiv restrângerea de libertate în mod nelegal.

În cazul de  fata instanta de recurs a apreciat ca este evident ca instanta se afla în cea de-a doua ipoteza si anume aceea a restrângerii de libertate, pentru care legiuitorul a prevazut anumite cerinte speciale, în sensul ca restrângerea de libertate în mod nelegal sa fie stabilita dupa caz: prin ordonanta procurorului de revocare a masurii restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale, prin hotarâre a instantei de revocare a masurii restrictive de libertate, prin hotarâre definitiva de achitare sau prin hotarâre definitiva de încetare a procesului penal.

În speta, recurentul-reclamant a fost achitat în baza dispozitiilor art. 10 lit. d Cod procedura penala, retinându-se ca vinovatia acestuia nu a fost dovedita, ceea ce înseamna implicit  ca masura preventiva a restrângerii de libertate a fost nelegala.

Sub acest din urma aspect instanta de recurs a apreciat ca  este de mentionat faptul ca analizarea de catre instanta civila a legalitatii masurii de restrângere a libertatii aplicata reclamantului excede cadrului instituit prin dispozitiile alin. 3 al art. 504 Cod procedura penala, aceasta atributie revenind doar procurorului sau instantei penale; în speta instanta penala a pronuntat o hotarâre de achitare, ale caror efecte se extind si asupra masurilor preventive dispuse anterior, în sensul ca acestea nu pot fi altfel calificate decât nelegale.

În alta ordine de idei, chiar daca s-ar analiza masura, luând în considerare legislatia comunitara, respectiv jurisprudenta CEDO, s-ar ajunge la concluzia nelegalitatii acesteia.

Astfel, în jurisprudenta CEDO s-a apreciat ca autoritatea care a luat o masura preventiva trebuie sa arate motivele concrete care au justificat-o, nefiind suficienta doar redarea generica a textelor de lege din Codul de procedura penala; ori în speta, ordonanta de interzicere a parasirii tarii emisa de Parchet  face trimitere în considerente doar la textele de lege aplicabile, fara a justifica în concret necesitatea luarii masurii raportat la persoana si conduita reclamantului.

Fata de considerentele mai sus retinute si având în vedere ca prima instanta nu a cercetat fondul pretentiilor reclamantului, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 si 5 Cod procedura civila a admis recursul, a casat hotarârea si a trimis cauza spre rejudecare, potrivit considerentelor prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare