Casare cu trimitere. Greşita restituire a cauzei la procuror

Casare cu trimitere. Gresita restituire a cauzei la procuror

Decizia  penala  nr.631/R/23 august  2011

Dosar nr. 4036/111/2006

Curtea de Apel Oradea

Sectia penala si pentru cauze cu minori

În cazul în care  urmarirea penala s-a efectuat în lipsa inculpatului despre care organele judiciare cunosteau ca este în stare de arest într-o alta cauza si fara a i se desemna aparator din oficiu si fara a fi citat de la locul de detentie, aceasta este lovita de nulitate absoluta si se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale.

Prin sentinta penala nr. 228/P din 2 decembrie 2010 a Tribunalului Bihor, în baza articolului 332 aliniat 2 Cod procedura penala s-a restituit cauza privind pe inculpatii L.C.G., D.M. si S.G., trimisi în judecata pentru  savârsirea infractiunilor prevazute de articolul 12 aliniat 1 si 2, articolul 13 aliniat 1 din Legea nr. 678/2001 si articolul  7 din Legea nr.39/2003, la  D.I.IC.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea  în vederea refacerii urmaririi penale.

A constatat judecatoria ca prin  rechizitoriul DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea dat în dosarul penal nr. 120/D/P/2004 la data de 21 iunie 2006 si înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor la data de 22.06.2006 au fost trimisi în judecata inculpatii L.C.G., D.M. si S.G. pentru  savârsirea infractiunilor prevazute de articolul 12 aliniat 1 si 2, articolul 13 aliniat 1 din Legea nr. 678/2001 si articolul  7 din Legea nr.39/2003.

Din actele si lucrarile dosarului instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin rezolutia din 15.04.2004 s-a dispus în cauza începerea urmarii penale fata de V.F.D., D.M., S.G. pentru savârsirea infractiunii de trafic de persoane constând în acea ca au recrutat si au luat masuri de transportare în Germania  a mai multor tinere printre care persoanele vatamate P.D.F. si L.M.N. promitându-le loc de munca însa dupa ce au ajuns pe teritoriul Germaniei acestora le-au fost luate pasapoartele si au fost amenintate si batute în scopul amenintarii prin practicarea prostitutiei.

Prin ordonanta din 12 mai 2006  s-a dispus în cauza extinderea cercetarilor penale si începerea urmarii penale fata de D.M., S.M., S.G.,L.C.G., pentru acesta din urma dispunându-se efectiv începerea urmarii penale sub aspectul savârsirii infractiunilor prevazute si pedepsite  de articolul 12 aliniat 1 si 2, articolul 13 aliniat 1 din Legea nr. 678/2001 si articolul 7 din Legea nr. 39/2003, fapta constând în aceea ca a actionat în mod coordonat în perioada anilor 2004 - 2005 împreuna cu ceilalti învinuiti, a recrutat si a luat masuri de transportare în Germania  a mai multor tinere, printre care si o minora, promitându-le loc de munca, însa odata ce victimele odata ce au ajuns pe teritoriul Germaniei acestea au fost amenintate si batute în scopul exploatarii prin practicarea prostitutiei.

A retinut tribunalul ca, din înscrisurile existente la dosarul cauzei (filele 77 ; 134 vol. II instanta) rezulta faptul ca înaintea începerii urmarii penale fata de învinuitul L.C.G. si pe întreg parcursul urmarii penale efectuata în dosarul nr. 120/D/P/2004, acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Manheim - Germania, începând cu data de 02.02.2006 având de executat o pedeapsa privativa de libertate de 8 ani închisoare, loc de detentie unde se afla si în prezent.

Fata de aceasta situatie de fapt, instanta a retinut ca în cauza, întreaga urmarire penala este lovita de nulitate absoluta, fiind încalcate o serie de prevederi legale care reprezinta garantii ale dreptului la aparare, garantii care nu au fost respectate în aceasta faza a procesului penal.

Astfel, articolul 6 Cod procedura penala, în dezvoltarea prevazuta de  articolul  24 din Constitutia României, stabileste ca unul din principiile de baza ale procesului penal îl reprezinta garantarea dreptului la aparare învinuitului, inculpatului si celorlalte parti în tot cursul procesului penal, organele judiciare fiind obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în conditiile prevazute de lege, iar în conditiile si în cazurile prevazute de lege, fiind obligate sa ia masuri pentru asigurarea asistentei juridice a învinuitului sau inculpatului, daca acesta nu are aparator ales.

În concordanta cu aceste dispozitii legale, articolul 171 aliniat 2 si 3 Cod procedura penala reglementeaza situatiile în care asistenta juridica a învinuitului sau inculpatului este obligatorie. Potrivit aliniatului  2 al acestui articol, asistenta juridica este obligatorie, între altele, când învinuitul sau inculpatul este retinut sau arestat chiar în alta cauza, iar potrivit aliniatului 4, când asistenta juridica este obligatorie, daca învinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator, se iau masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu.

Cum textul de lege face referirea la "învinuit" si "inculpat", acest caz de asigurare a asistentei juridice obligatorie trebuie avut în vedere de organele judiciare pe tot parcursul procesului penal, din momentul începerii urmaririi penale si pâna la pronuntare unei hotarâri judecatoresti penale definitive, cât timp subzista situatia premisa, adica starea de retinere sau arestare a învinuitului sau a inculpatului.

Din moment ce articolul 171 aliniat 2 Cod procedura penala nu face nici o distinctie si întrucât acest text reglementeaza una din cele mai importante garantii ale dreptului fundamental la aparare - fapt ce împiedica organele judiciare sa distinga acolo unde legea nu o face sau sa limiteze aplicarea textului de lege daca legea însasi nu o limiteaza în mod expres - asistenta juridica obligatorie în acest caz trebuie asigurata de organele judiciare indiferent de cauzele care au generat starea de retinere sau arestare, indiferent ca starea de arestare este una preventiva sau în vederea executarii unei pedepse penale privative de libertate, indiferent ca starea de retinere sau arestare este în acea cauza sau în alta si indiferent ca starea privativa de libertate este urmarea unei decizii pronuntate de instantele penale române sau de instantele penale competente ale altui stat.

Din analiza atât literala cât si teleologica a prevederilor legale amintite rezulta faptul ca de îndata ce organele judiciare - organ de urmarire penala, pentru faza de urmarire penala si instanta, pentru faza de judecata - au cunostinta de starea de retinere sau arestare a învinuitului sau inculpatului chiar în alta cauza, acestora le revine obligatia sa ia imediat masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu, daca acesta nu si-a ales un aparator, sa invalideze - daca s-au efectuat - toate actele procesual penale întocmite cu încalcarea acestei obligatii, în tot intervalul de timp în care învinuitul sau a inculpatul se afla în stare de retinere sau arestare.

Prin urmare, sub acest aspect, este irelevant faptul ca organele judiciare iau cunostinta de starea de detinere la un moment ulterior sau faptul ca între timp starea de detinere a încetat sa existe, întrucât validitatea actelor procesual penale si a fazelor procesual penale este analizata în raport de conditiile existente la data efectuarii acestora.

Fata de caracterul imperativ si neconditionat al textului de lege, în faza de urmarire penala, organul de urmarire penala nu poate conditiona îndeplinirea obligatiei de a lua masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu de îndeplinirea sau neîndeplinirea în cauza a unor acte de urmarire penala care impun prezenta aparatorului ales sau desemnat din oficiu, caci în privinta acestei ipoteze Codul de procedura penala reglementeaza obligatii suplimentare, care si ele reprezinta garantii suplimentare ale aceluiasi drept fundamental la aparare.

Astfel, potrivit articolului 172 Cod procedura penala, în cursul urmaririi penale, aparatorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, poate formula cereri si depune memorii, lipsa aparatorului neîmpiedecând efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost încunostintat de data si ora efectuarii actului, astfel încât este obligatorie încunostintarea acestuia.

Nedesemnând un aparator din oficiu pentru învinuitul L.C.G., organul de urmarire penala a lipsit de continut si a adus o atingere grava dreptului la aparare al acestuia, care, neavând cunostinta de învinuirea ce i se aduce, nefiind niciun moment citat sau încunostintat la Penitenciarul Manheim - Germania despre începerea si efectuarea urmaririi penale fata de el, fiind în imposibilitate de a se deplasa în fata organului de urmarire penala sau de a formula aparari proprii, a fost lipsit cu desavârsire si de posibilitatea de a formula cereri si de a depune memorii, printr-un aparator desemnat din oficiu.

Aceasta interpretare rezulta fara nici un dubiu din dispozitiile legale care stabilesc sanctiunile si consecintele neîndeplinirii acestor obligatii de catre organele judiciare.

Astfel, potrivit articolului 197 aliniat 2 Cod procedura penala - dispozitii aplicabile deopotriva fazei de urmarire penala si fazei de judecata - sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute dispozitiile relative la asistarea învinuitului sau a inculpatului de catre aparator, când sunt obligatorii, iar potrivit aliniatului 3 nulitatea prevazuta în aliniatului  2 nu poate fi înlaturata în nici un mod, ea poate fi invocata în orice stare a procesului si se ia în considerare chiar din oficiu.

În cazul în care aceasta cauza de nulitate afecteaza faza de urmarire penala, daca este constatata de organul de urmarire penala, acesta are obligatia de a reface toate actele de urmarire penala afectate de nulitate, neconditionat de existenta în concret a vreunei vatamari, iar daca este constatata de instanta de judecata, aceasta are obligativitatea si nu facultatea ca, potrivit articolului 332 aliniat 2 Cod procedura penala, sa se desesizeze si sa restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale.

O asemenea interpretare a prevederilor legale anterior citate corespunde exigentelor Curtii Europene a Drepturilor Omului, în conditiile în care, potrivit articolului 20 din Constitutie dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate în concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte, iar daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului în care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

Or, textele legale încalcate în faza de urmarire penala vin în dezvoltarea prevederilor articolului 24 din Constitutie care consacra dreptul constitutional la aparare al partilor în tot cursul procesului penal, iar daca aceste dispozitii legale sunt neconforme - atât ca mod de reglementare cât si ca mod de interpretare - cu pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, acestea din urma au prioritat.

Cu privire la respectarea dreptului la aparare, garantie prevazuta expres în articolul 6 paragraful 3 litera c din Conventia europeana a drepturilor omului, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat în numeroase cauze în sensul ca dreptul oricarui acuzat de a fi aparat efectiv de un avocat este un element fundamental al asigurarii unui proces echitabil, ca acuzatul trebuie sa beneficieze de asistenta unui avocat înca din primele momente ale procesului penal, ca acuzatul nu pierde beneficiul acestui drept prin absenta sa de la desfasurarea procesului si ca privarea sa de acest drept, ca urmare a absentei sale, chiar voluntare, ar fi o sanctiune disproportionata, având în vedere în primul rând locul primordial al dreptului la aparare.

Mai mult, CEDO a stabilit în jurisprudenta sa în mod constant faptul ca statele membre trebuie sa asigure respectarea drepturilor reglementate de conventie în mod efectiv.  Astfel, în privinta dreptului la aparare, în situatia în care interesele unei bune administrari a justitiei o impun, organele judiciare trebuie sa ia masuri prin care sa fie asigurata asistenta unui avocat numit din oficiu ori de câte ori libertatea unei persoane este în joc, luând în considerare ansamblul cauzei, gravitate infractiunii imputate acuzatului, severitatea sanctiunii, complexitatea cauzei, personalitatea acuzatului sau situatia concreta a acestuia, criterii care se regasesc în mod evident si în prezenta cauza, cu atât mai mult cu cât legea procesual penala româna prevede pentru situatia concreta a inculpatului obligatia asigurarii unui aparator din oficiu.

A retinut tribunalul ca împrejurarea ca în faza de urmarire penala s-a încalcat dreptul la aparare al învinuitului rezulta si din modul în care s-a realizat procedura de citare acestuia în vederea aducerii la cunostinta a învinuirii.

Fiind citat  învinuitul L.C.G. la sediul  DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea în vederea audierii, de la domiciliul cunoscut în strainatate, dovada de citare s-a reîntors la data de 16.05.2006  cu mentiunea "destinatar necunoscut la adresa". Cu toate acestea organul de urmarire penala nu a facut minime demersuri pentru a se verifica pe cale internationala adresa unde acesta locuieste efectiv în vederea citarii, aducerii la cunostinta a învinuirii si audierii acestuia si nici nu s-au facut minime diligente prin intermediul Interpol pentru a se verifica daca învinuitul figureaza încarcerat în vreun Penitenciar din Germania.

La data de 31 mai 2006 s-a procedat la afisarea citatiei pe numele învinuitului L.C.G. la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Oradea iar la data de  16 iunie 2006, apreciindu-se ca învinuitul se sustrage de la chemarea organului de urmarire penala s-a constat existenta unei cauze de împiedicare a prezentarii materialului de urmarire penala.

Prin urmare, instanta apreciaza ca organul de urmarire penala nu a depus suficiente diligente pentru a aduce la cunostinta numitului L.C.G., aflat în Penitenciarul Manheim - Germania, învinuirea, indiferent sub ce forma, omisiune prin care s-a adus o atingere esentiala dreptului la aparare a acestuia.

Procedând astfel, organul de urmarire penala a încalcat nu doar prevederile articolului 175 si urmatoarele Cod procedura penala, dar si pe cele ale articolului 6 paragraf 3 litera a din Conventia europeana a drepturilor omului care consacra dreptul acuzatului de a fi informat cu privire la natura acuzatiei, în jurisprudenta sa CEDO statuând în mod constant necesitatea încunostintarii oficiale a  persoanei acuzate despre baza factuala si juridica a învinuirii ce i se aduce, informare care trebuie sa fie cât mai detaliata si precisa, facuta în cel mai scurt timp, fara a se impune conditii de forma stricte, apreciindu-se ca încalcând prevederile Conventiei chiar si caracterul imprecis al notificarii în privinta aspectelor esentiale si cu atât mai mult lipsa unei asemenea notificari. 

S-a mai retinut ca dreptul la aparare a inculpatului a fost încalcat si prin nerespectarea dispozitiilor 177 aliniatul 4, respectiv articolului 257 Cod procedura penala. Astfel cum s-a aratat mai sus, învinuitul a fost citat o singura data la adresa cunoscuta în strainatate, dovada fiind restituita cu mentiunea "necunoscut la adresa".

Potrivit articolului 177 aliniat 3 Cod procedura penala, în caz de schimbare a adresei, aratate în declaratia învinuitului, acesta este citat la noua sa adresa numai daca a încunostintat organele de urmarire penala de schimbarea survenita. Acelasi text de lege prevede însa alternativ ca citarea inculpatului la noua adresa se face si în situatia în care pe baza datelor obtinute potrivit articolului 180 Cod procedura penala, organul judiciar apreciaza ca s-a produs o schimbare de adresa. 

Având în vedere ca inculpatul L.C.G.  nu a fost audiat niciodata în calitate de învinuit, nu avea cunostinta de urmarirea penala desfasurata împotriva sa si astfel nu avea obligatia de a încunostinta de schimbarea de adresa.

Pe de alta parte, potrivit articolului 177 aliniat 4 Cod procedura penala, în situatia în care nu se cunoaste adresa unde locuieste inculpatul, citatia se afiseaza la sediul Consiliul local în a carui raza teritoriala s-a savârsit infractiunea, ori în cauza organele de urmarire penala nu au procedat la respectarea acestor dispozitii legale.

Potrivit articolului 257 Cod procedura penala procurorul are obligatia de a-l chema pe învinuit la primirea dosarului în care urmarirea penala s-a desfasurat fara punerea în miscare a actiunii penale si de a-i prezenta materialul de urmarire penala, chemare care trebuie sa se faca potrivit articolului 175 si urmatoarele Cod procedura penala, iar nerespectarea acestor dispozitii este sanctionata cu nulitatea absoluta având în vedere ca inculpatul anterior datei emiterii rechizitoriului din 21.06.2006  si inclusiv la aceasta data era arestat în Germania.

În conformitate cu prevederile articolului 257 Cod procedura penala prezentarea materialului se considera a nu fi posibila în 2 cazuri, respectiv: inculpatul este disparut sau s-a sustras de la chemarea organelor de cercetare penala. Prima ipoteza nu este incidenta în cauza deoarece nu s-a retinut ca inculpatul este disparut, astfel încât este necesar a se analiza daca actele de procedura efectuate de procuror releva o sustragere a acestuia de la chemarea ce i-a fost adresata.

Instanta de fond a apreciat ca nici aceasta a doua ipoteza nu este incidenta în cauza întrucât neprezentarea inculpatului la procuror este consecinta necitarii acestuia potrivit dispozitiilor legale.

Nerespectarea dispozitiilor legale privind citarea inculpatului si a celor ce reglementeaza activitatea de prezentare a materialului de urmarire penala cauzeaza inculpatului o vatamare a intereselor sale legitime ce nu poate fi înlaturata decât prin anularea actului, fiind îndeplinite toate conditiile nulitatii relative reglementate de articolului 197 aliniat 1 si 4 Cod procedura penala si a nulitati absolute având în vedere ca inculpatul era arestat la momentul emiteri rechizitoriului, ceea ce impune restituirea cauzei la parchet.

Pe de alta parte, dispozitiile articolului 6 Cod procedura penala garanteaza dreptul la aparare  în tot cursul procesului penal, prevederile relative la citarea legala si la prezentarea materialului de urmarire penala concretizând posibilitatea exercitarii acestui drept. Neacordarea posibilitatii de a lua cunostinta de învinuirea adusa, de punerea în miscare a actiunii penale, de formularea de cereri si propunerea de probe în aparare, înainte ca procurorul sa decida asupra solutiei ce urma a fi dispusa în cauza a avut drept consecinta o atingere efectiva a dreptului la aparare al inculpatului.

S-a aratat ca trebuie avut în vedere si faptul ca în cazul în care s-au pronuntat hotarâri judecatoresti cu încalcarea dispozitiilor prevazute de  articolul 175 si urmatoarele Cod procedura penala  privind citarea unui inculpat, inclusiv prin afisare la Consiliul Local sau la sediul instantei, în functie de situatie, instantele de control judiciar au procedat la casarea hotarârii si au dispus rejudecarea cauzei. Întrucât legea impune respectarea acestor dispozitii nu numai în cursul fazei de judecata, ci si în cursul urmaririi penale, nerespectarea lor de catre organele de urmarire penala  trebuie sanctionata ca atare prin restituirea cauzei si refacerea urmaririi penale.

Întrucât conform rechizitoriului toti cei 3 inculpati au participat la savârsirea infractiunilor trafic de persoane pentru care au fost trimisi în judecata, fiind astfel incident cazul de indivizibilitate prevazut de articolul  33 lit. "a" Cod procedura penala, masura restituirii cauzei la procuror trebuie dispusa si cu privire la inculpatii D.M., S.G. acest fapt impunându-se cu atât mai mult cu cât lamurirea împrejurarilor concrete ale savârsirii faptei poate influenta si situatia acestora.

Pentru toate aceste considerente în temeiul articolului  332 aliniat  2 Cod procedura penala instanta de fond s-a desesizat si a restituit cauza la DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea în vederea refacerii urmarii penale.

Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Bihor, solicitând casarea acesteia si trimiterea cauzei pentru continuarea judecatii la instanta de fond.

În motivarea recursului s-a aratat ca în mod nelegal prima instanta a dispus restituirea cauzei la procuror, în baza prevederilor articolului 332 aliniat 2 Cod procedura penala, retinând în mod gresit ca în cauza sunt incidente dispozitiile articolului 171 aliniat 2 si 3 Cod procedura penala, respectiv articolului 197 aliniat  2 Cod procedura penala. Astfel, s-a aratat ca prezenta inculpatului L.C.G. nu era obligatorie în faza de urmarire penala, asistenta juridica obligatorie a învinuitului/ inculpatului implicând prezenta acestuia în fata organelor judiciare precum si efectuarea actului procesual care reclama asistenta juridica în prezenta aparatorului ales sau desemnat din oficiu pentru apararea intereselor persoanei care face obiectul cercetarii penale. Or, în speta, inculpatul L.C.G. nu necesita prezenta unui aparator din oficiu, aspect care reiese din dispozitiile articolului 177 aliniat 2 si 3 Cod procedura penala, deoarece situatia sa nu impunea asistenta juridica obligatorie în faza de urmarire penala, aspect care a fost interpretat eronat de instanta de judecata, prin prisma dispozitiilor articolului 171 aliniat 2 Cod procedura penala, câta vreme procurorul de caz nu a aflat pe nicio cale despre arestarea acestuia în Germania anterior finalizarii activitatii de urmarire  penala, iar situatia juridica a inculpatului a fost cunoscuta abia în cursul lunii noiembrie 2007, în fata instantei de judecata.

S-a mai subliniat faptul ca doar în faza de judecata, conform prevederilor articolului 314 Cod procedura penala, aducerea inculpatului arestat la judecata este obligatorie, judecata neputând avea loc în lipsa acestuia, când se afla în stare de detinere si ca doar în faza de judecata suntem în prezenta nulitatii absolute datorate faptului ca inculpatul se afla în stare de detentie provizorie sau în executarea unei pedepse, deoarece exista temei legal care impune acest lucru.

S-a mai sustinut ca procedura cautarii învinuitilor români sau straini prin intermediul Interpol nu este obligatorie si nu este prevazuta de niciun act normativ sub sanctiunea vreunui nulitati, cu atât mai mult a nulitatii absolute si, mai mult decât atât, instanta de fond a considerat ca trebuiau facute demersuri pentru a verifica daca inculpatul L.C.G. nu este încarcerat în Germania, ori tinând seama de datele de la dosar acesta putea fi în orice tara din Europa si nu numai.

S-a precizat ca, în cauza fiind vorba de trei inculpati - cetateni straini, situatia restituirii cauzei la parchet în acest moment nu face altceva decât sa îngreuneze si mai mult urmarirea penala, cu atât mai mult cu cât aceasta situatie apare dupa aproape 5 ani de la trimiterea în judecata a inculpatilor, trecerea timpului fiind doar în favoarea acestora, existând chiar riscul intervenirii prescriptiei raspunderii penale în cauza pâna la ramânerea definitiva a solutiei date de instanta de judecata.

Examinând sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, cât si din oficiu, potrivit dispozitiilor articolului 385/6 si articolului 385/14 Cod procedura penala, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevazute de articolului 385/9 Cod procedura penala, curtea a constatat  ca aceasta este partial nelegala, dar pentru alte considerente decât cele invocate de parchet prin recursul formulat.

Astfel, în mod corect prima instanta a facut în cauza aplicarea dispozitiilor articolului 332 aliniat 2 Cod procedura penala în ceea ce-l priveste pe inculpatul intimat L.C.G.

Din actele si lucrarile dosarului rezulta ca împotriva acestui inculpatul s-a dispus începerea urmaririi penale prin ordonanta DIICOT din 12 mai 2006, pentru comiterea infractiunilor prevazute  si pedepsite de articolul 12 aliniat 1 si 2, articolul 13 aliniat 1 din Legea nr. 678/2011 si articolul 7 din Legea nr. 39/2003 si ca, înca dinainte de începerea urmaririi penale, respectiv din 2 februarie 2006, si pe tot parcursul acesteia, inculpatul L.C.G. se afla încarcerat în Penitenciarul Manheim-Germania, în executarea unei pedepse privative de libertate de 8 ani.

În aceste conditii, cum inculpatul nu a fost citat la locul de detinere si cum acesta nu a avut un aparator ales si nu s-a desemnat pe seama acestuia nici un aparator din oficiu, în mod corect a constatat tribunalul ca, în ceea ce-l priveste, întreaga urmarire penala este lovita de nulitate absoluta.

Prima instanta a facut o justa si corecta interpretare a dispozitiilor legale, neputând fi primita sustinerea parchetului în sensul ca dispozitiile articolului 197 aliniat 2 Cod procedura penala nu sunt aplicabile în cauza câta vreme în faza de urmarire penala nu era obligatorie prezenta inculpatului  ca de altfel nici prezenta unui aparator din oficiu, sens în care s-a facut referire la dispozitiile articolului  171 alin. 2 Cod procedura penala. Dispozitiile legale interne care reglementeaza aceasta materie sunt în concordanta cu cele ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului si cu jurisprudenta CEDO în materie.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat ca garantiile prevazute de articolul 6 paragraful 3 litera c din Conventie referitoare la dreptul de a fi asistat de un avocat ales sau din oficiu nu se limiteaza la faza judecatii, ci acest drept trebuie garantat de-a lungul întregii procedurii, inclusiv în faza initiala a anchetei penale. Scopul acestei garantii este de a asigura egalitatea armelor în cadrul procesului penal si, astfel, plasarea acuzatului într-o pozitie în care sa-si poata prezenta cauza de asemenea natura încât sa nu fie dezavantajat fata de acuzare.

Dreptul de a fi aparat efectiv de un avocat reprezinta unul dintre elementele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil, ce nu poate fi pierdut de catre acuzat prin simplul fapt al absentei sale de la desfasurarea procedurilor.

Chiar daca este adevarat ca parchetul a respectat în faza de urmarire penala dispozitiile legale incidente în cauza, în raport de datele pe care le avea  cu privire la inculpatul intimat L.C.G., aceasta nu schimba starea de fapt, respectiv faptul ca pe tot parcursul urmaririi penale inculpatul intimat s-a aflat în stare de detentie si, cu toate acestea, nu a fost nici încunostintat cu privire la cauza si nici nu a fost aparat de un avocat ales sau din oficiu.

Or în raport de aceasta împrejurare, singura solutie care se putea pronunta în cauza în ceea ce-l priveste pe inculpatul intimat era aceea data de prima instanta, respectiv restituirea cauzei la procuror, astfel ca, sub acest aspect hotarârea primei instante este temeinica si legala si va fi mentinuta ca atare.

Însa, în ceea ce-i priveste pe inculpatii D.M. si S.G., curtea apreciaza ca nu se impune restituirea cauzei la procuror, în raport de data la care a început urmarirea penala, respectiv a fost sesizata instanta, principiul celeritatii solutionarii cauzei având prioritate în raport de cazul de indivizibilitate.

De asemenea, curtea apreciaza ca nu se poate sustine, în pofida faptului ca ne gasim în cazul prevazut de articolul 33 litera a Cod procedura penala, ca în cauza nu se poate proceda la judecarea cauzei cu privire la acesti doi inculpati, neexistând un risc real de pronuntare a unor solutii contradictorii.

Fata de cele ce preced curtea, în baza articolului 385/15 pct. 2 litera d Cod procedura penala, a admis  recursul parchetului si a casat  sentinta atacata în sensul ca a trimis  cauza privind pe inculpatii D.M. si S.G. la Tribunalul Bihor pentru continuare judecatii pe fond, urmând sa se mentina dispozitia instantei de fond privind pe inculpatul L.C.G.

Domenii speta

Spete similare