Procedura insolventei. Antrenare raspundere patrimoniala a administratorului debitoarei conform art.138 lit.”a, c, d, e” din Legea nr.85/2004.Conditii de admisibilitate.

Art.28, art.35, art.138 lit.”a, c, d, e”  - Legea nr.85/2004

Art.998 – art.999 Cod civil

Art.1 – Legea nr.82/1991

Art.73 – Legea nr.31/1990

Prin cererea înregistrată la tribunalul Tulcea sub nr.2/88/2009 la data de 05 ianuarie  2010, reclamantul Cabinet Individual Insolventă „I.I”, în calitate de lichidator al debitoarei S.C. F.P S.R.L a solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâtul G.T, ca prin hotărârea ce se va pronunta să se dispună atragerea răspunderii personale a pârâtului în conformitate cu art.138 al.1 lit.a, c, d, si e  si obligarea la plata pasivului debitoarei până la concurenta sumei de 69.915 RON.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că, pârâtul a fost administratorul debitoarei S.C. F.P S.R.L. si a folosit bunurile societătii sau creditele persoanei juridice în folosul propriu, sau în cel al unei alte persoane, a dispus în interes personal continuarea activitătii care a dus, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti, nu a tinut o contabilitate în conformitate cu legea si a ascuns o parte din actul persoanei juridice.

S-a mai arătat că, desi legal notificat, pârâtul a refuzat să predea activele societătii debitoare, pretinzând că nu le mai detine, dar nu justifică în nici un fel de ce nu mai detine bunurile societătii debitoare.

De asemenea, s-a mai arătat că, a folosit sumele de bani încasate urmare vânzării bunurilor debitoarei pe care le-a folosit în interes personal, fără a achita creditorii debitoarei, iar în actele societătii nu rezultă nici datoriile bugetare pe care le are debitoarea.

Legal citat, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a arătat că, reclamantul nu a făcut nici un fel de probe pentru a-si proba sustinerile, iar în ceea ce priveste bunurile societătii în spetă cele două autoturisme au fost înstrăinate în mod legal, pe baza unei facturi fiscale si în mod eronat în lipsa documentelor contabile, reclamantul a presupus că sumele încasate nu au fost înregistrate în contabilitate.

S-a mai arătat că, simpla invocare a faptelor prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006, nu atrage automat răspunderea administratorului, deoarece legiuitorul  nu a înteles să instituie o prezumtie legală de vinovătie si de răspundere în sarcina administratorului ci a prevăzut posibilitatea atragerii răspunderii decât după administrarea de probe.

În consecintă a solicitat a fi respinsă cererea reclamantei ca nefondată.

Prin Sentinta civilă nr.811/26.03.2010 pronuntată de Tribunalul Tulcea, s-a admis actiunea formulată de lichidatorul debitoarei S.C. F.P S.R.L.,  fiind obligat pârâtul G.T la plata sumei de 69.955 lei, reprezentând pasivul debitoarei neacoperit.

Pentru a pronunta această hotărâre instanta de fond a retinut că, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârsirea unei fapte din cele enumerate de textul de lege, acesta a contribuit la ajungerea societătii debitoare în stare de insolventă.

Natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Pentru a  fi vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată trebuie îndeplinite conditiile generale ale răspunderii civile delictuale care rezultă din art. 998 – art.999 Cod civil.

Prejudiciul constă pentru creditori în ajungerea societătii în stare de insolventă, în lipsa sumelor disponibile pentru plata obligatiilor exigibile către acestia, stare de fapt si de drept ce este prejudiciabilă pentru creditori întrucât de regulă aceasta presupune nu doar imposibilitatea temporară de plată a creditorilor ci una de acoperire integrală a acestora.

Raportat la fapta ilicită trebuie avut în vedere caracterul limitativ al enumerării cuprinse în art.138 al.1, legiuitorul stabilind în mod expres si exclusiv categoriilor de fapte ilicite pentru care membrii organelor de conducere sau de supraveghere, precum si orice persoane care au cauzat ajungerea persoanei juridice în stare de insolventă pot fi trase la răspundere.

Tribunalul a retinut că, din probele administrate în cauză, inclusiv din dosarul de faliment, din declaratiile de creantă, tabelul creditorilor, raportul administratorului judiciare  raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză rezultă atât prejudiciul produs creditorilor prin neachitarea creantelor cât si fapta ilicită a fostului administrator constând în folosirea bunurilor societătii si creditelor societătii, în folosul propriu, continuarea activitătii care a dus, în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăti, nu a tinut o contabilitate în conformitate cu legea si a ascuns actele persoanei juridice.

Faptele săvârsite de fostul administrator se încadrează în dispozitiile art.138 al.1 lit.”a,c,d si e” din Legea nr.85/2006, iar legătura de cauzalitate între faptele săvârsite si prejudiciul produs creditorilor este evident, de vreme ce a rezultat si din raportul de expertiză contabilă că disponibilitătile materiale si bănesti ale debitoarei nu au fost folosite pentru achitarea creantelor creditorilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul G.T, apreciind-o ca fiind nelegală si netemeinică, fără a indica motivele de recurs, sustinând următoarele critici:

- nici instanta si nici lichidatorul nu au demonstrat ca în calitate de administrator al SC F.P SRL, a contribuit la ajungerea societătii debitoare în stare de insolventă, procedând numai la invocarea unor prevederi din Legea nr.85/2006;

- nu se precizează care este temeiul legal în baza căruia, natura juridică a răspunderii administratorului este aceea a unei persoane speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale;

- temeiul juridic pentru răspunderea delictuală – art. 998, art.999 Cod civil, nu are nicio legătură cu obiectul acestei cauze care are ca obiect o activitate comercială;

- instanta de fond nu a analizat si nu a tinut cont, sub nicio formă, de obiectiunile la raportul de expertiză contabilă depus la termenul din 22.01.2010, nefăcând nici măcar referire la aceasta în cuprinsul hotărârii.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Examinând recursul prin prisma criticilor aduse hotărârii si care au fost formulate în termenul legal prevăzut de art.303, critici  care au fost încadrate în dispozitiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este nefundat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.138 al.1 din Legea nr.85/2006 „la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolventă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societătii sau de conducere, precum si de orice altă persoană care a cauzat starea de insolventă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;

c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităti care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăti;

d) au tinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;

În mod corect a retinut judecătorul sindic că răspunderea persoanelor implicate în conducerea, supravegherea sau activitatea debitoarei ajunsă în stare de insolventă este o răspundere civilă pentru fapta proprie ce întruneste multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Răspunderea membrilor organelor de conducere ale debitorului este o răspundere fată de debitor iar nu fată de creditori, fiind menită să asigure repararea prejudiciului cauzat debitorului prin ajungerea lui în stare de insolventă.

În atare situatie acestia răspund pentru partea de pasiv a debitorului care este o consecintă a faptelor săvârsite, pasiv astfel cum apare evidentiat conform tabelului definitiv al creantelor înregistrat la tribunal.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a fi îndeplinite conditiile generale ale răspunderii civile delictuale conform art.998 Cod civil: fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu.

Debitoarea avea obligatia, prin administrator statutar, să depună la dosarul cauzei actele si informatiile prevăzute la art.28 alin.(1) în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii (art.35 din Lege).

Dispozitiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991, instituie obligatia pentru societătile comerciale, societătile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societătile cooperatiste si celelalte persoane juridice de a organiza si conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi, si contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activitătii.

Răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitătii la persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionării unitătii respective.

Art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 stabileste în sarcina administratorilor răspunderea solidară fată de societate  pentru existenta registrelor cerute de lege si pentru corecta lor tinere.

În spetă, din raportul depus de lichidator a rezultat că debitoarea, prin administratorul statutar în persoana recurentului, nu a respectat obligatia prevăzută de art.28 din Legea nr.85/2006, de a preda documentele contabile desi acesta sustine că a tinut contabilitate societătii până la dizolvarea acesteia

Nedepunerea documentelor cerute de legiuitor si nepredarea contabilitătii către lichidatorul judiciar creează prezumtia relativă că acestea lipsesc, sau că nu sunt întocmite conform legii, iar cum această prezumtie simplă nu a fost răsturnată de către pârât se retine în sarcina acestuia săvârsirea unei fapte ilicite ce a avut drept consecintă aducerea societătii în stare de insolventă si prejudicierea creditorilor.

Vinovătia pârâtului sub forma intentiei directe sau indirecte, rezultă din însăsi încălcarea dispozitiilor legale, în sensul că, desi avea anumite obligatii stabilite de Legea nr.31/1990 si Legea contabilitătii nr.82/1991, acesta a exercitat atributiile de administrator social fără respectarea acestor obligatii, raportul de cauzalitate dintre faptă si prejudiciu fiind prezumat cât timp există starea de insolventă.

Prejudiciul este cert, lichid si exigibil si este dat de faptul că societatea debitoare, ajunsă în stare de insolventă, se află în imposibilitatea de a-si acoperi datoriile în sumă de 69.915 lei legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, respectiv nerespectarea si aplicarea legii, si starea de insolventă fiind de asemenea dovedită.

Din înscrisul emis de Primăria mun.Tulcea rezultă că, debitoarea figurează în evidentele fiscale cu o remorcă Metalcar si o basculantă, bunuri care nu au fost predate lichidatorului desi există o hotărâre definitivă si executorie în acest sens din data de 23.11.2007(Sentinta civilă nr.2177).

Desi a sustinut că, a vândut bunurile recurentul nu a depus înscrisuri în acest sens, nu a făcut dovada înregistrării în contabilitate a facturilor si pretului încasat, destinatia sumelor încasate.

Obiectiunile la raportul de expertiză contabilă depus la termenul din 22.01.2010 sunt lipsite de relevantă câtă vreme prejudiciul produs este cel înscris în tabelul de creante al debitoarei.

În ceea ce priveste criticile aduse hotărârii de recurent prin notele scrise formulate de avocat si depuse la dosar la data de 18.01.2011, Curtea urmează a aprecia tardivitatea formulării acestora, în considerarea dispozitiilor art.303 din Codul de procedură civilă , motiv pentru care acestea nu vor fi examinate.

Domenii speta

Spete similare