Anulare act administrativ. Stabilire valoare compensatii cuvenite conform Legii nr.9/1998

Decizie 633/CA/ din 30.09.2010


Art.4, art.8 – Legea nr.9/1998

Art.38 - HG 753/1998 Norme metodologice de aplicare a Lg.9/1998

Prin cererea adresata Curtii de Apel Constanta la data de 22 aprilie 2009, reclamantul Z.G. a chemat în judecata pe pârâta A.N.R.P., solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 301.921,41 lei reprezentând compensatii banesti conform Legii nr. 9/1998 pentru bunurile ramase în Bulgaria  prin punerea în executare a actului administrativ emis, decizia nr. 254/2008 de validare , precum si obligarea  la plata sumei de 60.00 lei daune materiale si 40.000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca pârâta se afla în mare întârziere în aplicarea  Deciziei nr. 254/2008 în sensul acordarii sumei de 301.921,41 lei, 40% în anul 2008, respectiv 120.768,56 lei si diferenta în anul 2009, suma ce a fost validata.

Astfel, în baza Legii nr. 9/1998, a depus cererea sa la Comisia Judeteana Tulcea pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 la data de 19.06.1998.

Urmare acesteia s-a emis Hotarârea nr.69 din 25.07.2001 pentru suma de 339.997,179 ROL pe care a contestat-o.

Prin Ordinul de invalidare nr.1874/2005 Cancelaria Primului Ministru a dat recomandari privind calcularea valorii compensatiilor.

Comisia Judeteana Tulcea a emis o noua hotarâre, hotarârea nr.967 din 09.06.2005, în care valoarea compensatiilor era de 3.012.914.150 ROL.

Dupa alti doi ani si nerespectarea termenelor prevazute de Legea nr.9/1998, Cancelaria Primului Ministru a dat Ordinul de validare nr. 2117/18.04.2007 pentru suma de 201.139,26 lei (deci mai putin cu 100.000 lei fata de suma prevazuta în Hotarârea nr. 967/09.06.2005 a Comisiei Judetene Tulcea si fara a tine seama de recomandarile date în calcularea compensatiilor).Ordinul a fost  atacat, fiind chemata  în judecata A.N.R.P. (care a preluat activitatea Cancelariei Primului Ministru); Tribunalul Tulcea - prin sentinta civila nr. 1339/09.08.2007- a admis contestatia  si a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 2117/18.04.2007, numai în ce priveste cuantumul compensatiilor banesti, în sensul ca s-a retinut cuantumul din Hotarârea nr. 967 din 9 iunie 2005 validata pentru suma de 301.291,41 lei.

Prin cererea din 19 iunie 2009, reclamantul a aratat ca renunta la capatul de cerere privind acordarea de compensatii materiale si a solicitat obligarea pârâtei sa-i achite suma de 301.921,41 lei reprezentând compensatii banesti pentru bunurile ramase în Bulgaria, conform Legii nr. 9/1998, H.G. nr. 753/1998, Deciziei nr. 487/CA/07.11.2007 a Curtii de Apel Constanta, ramasa definitiva si irevocabila, Deciziei de validare nr. 254/25.02.2008 si daune morale în valoare de 40.000 lei.

In drept, reclamantul si-a întemeiat actiunea pe dispozitiile art. 21 (1), art. 52 (1) din Constitutia României, art. 1 (1) si urmatoarele din Legea nr. 554/2004 si Legea nr. 9/1998.

In dovedirea actiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

Prin întâmpinare, pârâta ANRP a solicitat respingerea actiunii reclamantului, aceasta fiind netemeinica.

Astfel, în raport de hotarârile si ordinele emise în ceea ce îl privea pe reclamant, s-au acordat acestuia compensatii banesti de 301.921,41 lei si asa cum era mentionat în comunicarea transmisa catre acesta, conform art. 38 alin. 5 din H.G. nr. 753/1998, compensatiile se acordau în doua transe.

Având în vedere ca, potrivit art. 5 din H.G. nr. 286/2004, compensatiile se achita beneficiarilor „în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie în bugetul de stat”, a rezultat ca plata despagubirilor era conditionata de existenta în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu aceasta destinatie.

Consecinta era aceea ca dreptul reclamantului la plata despagubirilor stabilite prin Decizia nr. 254/25.02.2008 emisa de A.N.R.P. era afectat de o conditie, realizarea acesteia, respectiv neacordarea unor sume pentru plata despagubirilor conducând la prelungirea perioadei de plata peste termenul prevazut de art. 38 alin. 5 din H.G. nr. 753/1998 cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin Sentinta civila nr. 299/CA/13 iulie 2009 a Curtii de Apel Constanta a fost admisa în parte actiunea formulata de reclamantul Z.G. si a fost obligata pârâta la plata sumei de 301.921,41 lei reprezentând compensatii banesti catre reclamant.

Totodata, a fost obligata pârâta la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale catre reclamant.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs ANRP, care a criticat-o ca netemeinica si nelegala.

Din oficiu s-a invocat exceptia de necompetenta materiala a Curtii de Apel în ce priveste solutionarea fondului cauzei, iar prin Decizia nr. 209 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a admis recursul, s-a casat sentinta atacata si s-a trimis cauza spre competenta solutionare la Tribunalul Tulcea.

Dupa declinare, cauza s-a înregistrat la nr. 697/88/2010  pe rolul Tribunalului Tulcea.

Prin sentinta civila nr. 925/09.04.2010 a fost admisa actiunea, pârâta fiind obligata sa plateasca reclamantului suma de 301921,41 lei actualizata cu rata inflatiei începând cu  09.06.2005 si pâna la achitarea integrala a sumei.

Pârâta a fost obligata si la plata sumei de 15000 lei cu titlul de daune morale.

Instanta a retinut urmatoarele:

Urmare cererii formulate de catre petent la 19.06.1998, în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea compensatiilor pentru bunurile abandonate în Bulgaria s-a emis de catre Comisia Judeteana Tulcea pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 hotarârea nr. 69 din 05.07.2001 pentru compensatii în suma totala de 339.997.179 lei (vechi).

Prin Ordinul Cancelariei Primului Ministru nr. 1874 din 19.04.2005, s-a invalidat Hotarârea nr. 69 din 05.07.2001 a Comisiei Judetene Tulcea, astfel ca la data de 09.06.2005 s-a emis de catre aceasta comisie, dupa reanalizarea dosarului, hotarârea nr. 967 prin care s-au acordat compensatii în valoare totala de 3.012.914.150 lei.

Prin Ordinul nr. 2117 din 18.04.2007, Cancelaria Primului Ministru a validat Hotarârea nr. 967/2005 a Comisiei Judetene dar a acordat eronat compensatii doar pentru 201.139,26 lei.

Prin Sentinta civila nr. 1339 din 9 august 2007 a Tribunalului Tulcea, ramasa irevocabila prin respingerea recursului de catre Curtea de Apel Constanta, s-a stabilit ca petentul are dreptul la compensatii în suma totala de 301.291, 41, astfel ca s-a emis decizia nr. 254/25.02.2008 a ANRP vizând acordarea compensatiilor de 301.291,41 lei pentru petent.

Decizia a fost comunicata petentului si totodata i s-a adus la cunostinta faptul ca urmeaza sa primeasca 40% din totalul compensatiilor, iar restul de 60% în anul urmator, conform art. 38 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 753/1998, dar nici pâna în prezent petentul nu a primit suma acordata cu titlu de compensatii.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/32004, orice persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata.

Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, se asimileaza actelor administrative unilaterale si refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu raspunde solicitantului în termen legal.

Instanta a avut în vedere si dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care refuzul nejustificat de a solutiona o cerere îl reprezinta exprimarea explicita cu exces de putere a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane, fiind asimilata refuzului nejustificat si nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plângerii prealabile.

Având în vedere aceste considerente, instanta a constatat ca în mod nelegal pârâta nu a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr. 254/2008 privind acordarea compensatiilor catre petent si în conformitate cu art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 si art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, a admis cererea reclamantului.

Cu privire la cererea privind plata daunelor morale s-a retinut ca aceasta este o cerere accesorie capatului principal, prin care se stabileste daca un act administrativ sau refuzul de a solutiona o cerere are un caracter vatamator pentru persoana care pretinde acest lucru.

Numai daca instanta stabileste ca refuzul de a solutiona o cerere este nejustificat atunci se poate antrena raspunderea pentru daune morale.

In cauza, se constata ca de foarte multi ani petentul încearca sa-si obtina un drept recunoscut de lege si numai în urma promovarii unor actiuni în justitie, iar ca urmare a hotarârilor pronuntate de instante, ANRP, la intervale foarte mari de timp, a încercat sa se conformeze dispozitiilor instantei, ceea ce a facut ca de la data formularii cererii (1998) si pâna în prezent (2010), reclamantul sa nu poata intra în posesia compensatiilor acordate.

Cum refuzul de a achita petentului suma stabilita pentru compensatii în temeiul Legii nr. 9/1998 este nejustificat, apararea invocata privind lipsa fondurilor banesti neputând fi retinuta de catre instanta ca exoneratoare de raspundere, în conditiile în care plata s-a tergiversat nejustificat în timp, instanta a obligat pe pârâta si la plata daunelor morale catre petent în suma de 15.000 lei, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 554/2004 si practica CEDO privind acordarea daunelor morale din cauza duratei excesive a procedurilor civile.

Solutia a fost atacata cu recurs de catre ANRP.

Prin motivele de recurs se arata ca în mod gresit a fost admisa actiunea întrucât plata transelor este conditionata de alocarea unor sume  pentru plata acestora iar nealocarea  conduce la prelungirea perioadei  peste termenul prevazut de art. 38 alin. 5 din HG nr. 753/1998.

În ceea ce priveste daunele morale, se arata ca reclamantul nu a facut dovada  prejudiciului.

În drept se invoca art. 3041 C.pr.civ, legea nr. 9/1998, legea nr. 403/2006, HG nr. 753/1998, HG nr. 1277/2007, OG nr. 25/2007.

Intimatul depune întâmpinare  prin care solicita respingerea recursului întrucât au fost alocate sume având ca destinatie plata despagubirilor prevazute de Legea nr. 9/1998, însa pârâta refuza cu rea credinta executarea obligatiilor.

În ceea ce priveste daunele morale, au fost expuse în termen generali prejudiciile aduse.  Legea a fost promulgata în urma cu 12 ani iar în aceasta perioada au fost facute numeroase demersuri pentru obtinerea despagubirilor.

Recursul a fost admis pentru urmatoarele considerente:

Asa cum a retinut si instanta de fond, în actiunea având ca obiect anularea Ordinul nr. 2117 din 18.04.2007 al  Cancelariei Primului Ministru, prin Sentinta civila nr. 1339 din 9 august 2007 a Tribunalului Tulcea, ramasa irevocabila prin respingerea recursului de catre Curtea de Apel Constanta, s-a stabilit ca petentul are dreptul la compensatii în suma totala de 301.291, 41lei.

 Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr.XXI/19.03.2007 a statuat ca „validarea hotarârilor comisiilor teritoriale, cu depasirea termenului de 60 de zile prevazut de art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998, atrage actualizarea întregii sume în raport de indicele de crestere a preturilor.

Astfel, solicitând actualizarea sumei stabilita de catre comisia judeteana de la data emiterii hotarârii acesteia si pâna la data validarii ei (09.06.2005 – 25.02.2008), reclamantul este nemultumit în realitate de suma prevazuta în ordinul de validare. Actualizarea sumei pentru aceasta perioada putea fi solicitata doar în cadrul contestatiei împotriva ordinului nr. 2117/18.04.2007 în conditiile si în termenele prevazute de lege.

De asemenea, întrucât ca urmare a sentintei civile nr. 1339 din 9 august 2007 a Tribunalului Tulcea, ramasa irevocabila prin respingerea recursului de catre Curtea de Apel Constanta, a fost emisa decizia nr. 254/25.02.2008, reclamantul mai avea posibilitatea sa conteste aceasta decizie tot în conditiile si în termenele prevazute de lege pentru a obtine actualizarea sumei între 09.06.2005 – 25.02.2008. Întrucât nu a fost formulata o astfel de cerere, solicitarea sa de actualizare a sumei pentru perioada mai sus amintita este nefondata, neîncadrându-se în prevederile legii .

În ceea ce priveste actualizarea sumei reprezentând despagubiri pentru perioada 25.02.2008 si data acordarii efective, devin aplicabile prevederile art. 8 alin. 2 din legea nr. 9/1998, potrivit cu care „în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevazut la art. 4 alin. (1), în functie de volumul compensatiilor ce urmeaza sa se acorde, prin hotarâre a Guvernului se va stabili modalitatea de esalonare a acordarii compensatiilor. În cazul în care compensatiile se platesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acorda la nivelul la care au fost validate de comisia centrala, iar în situatia în care se achita în anul urmator, directiile generale ale finantelor publice le actualizeaza în raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care a fost publicat de catre Institutul National de Statistica înaintea platii, fata de luna decembrie a anului anterior. Esalonarea platilor nu poate depasi 2 ani consecutivi”.

În aplicarea acestui articol, art. 38 alin. 5 si 6  din HG nr. 753/1998 (Norme metodologice de aplicare a legii) prevede :

“ Compensatiile banesti stabilite prin decizie de plata se achita beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie în bugetul de stat, astfel:

a) integral, daca cuantumul acestora nu depaseste 50.000 lei;

b) esalonat în doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an si 40% în anul urmator, daca cuantumul despagubirilor se încadreaza între 50.001 lei si 100.000 lei;

c) esalonat în doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an si 60% în anul urmator, daca cuantumul compensatiilor depaseste 100.001 lei.

Suma achitata beneficiarilor în cea de-a doua transa se actualizeaza, potrivit prevederilor art. 5 din Hotarârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele masuri referitoare la functionarea Comisiei centrale si a comisiilor judetene si a municipiului Bucuresti pentru aplicarea dispozitiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicarii Tratatului dintre România si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, în raport cu indicele de crestere a preturilor de consum din ultima luna pentru care acest indice a fost publicat de Institutul National de Statistica, fata de luna decembrie a anului anterior”.

Din interpretarea celor 2 texte rezulta ca prima transa se achita obligatoriu în primul an de la validare iar cea de a 2-a transa în anul urmator – astfel, se prevede ca doar transa a 2-a se actualizeaza, concluzia fiind aceea ca transa I trebuie  acordata în primul an, pentru ca altfel legea ar fi prevazut ca transele se actualizeaza si nu doat transa a II-; de asemenea, se prevede ca esalonarea nu poate depasi doi ani consecutiv, concluzia fiind a aceea ca plata sumei reprezentând compensatii trebuie achitata în primii doi ani de la validarea hotarârii comisiei judetene.

 În speta ANRP a încalcat prevederile legii neacordând compensatiile  în primii doi ani de la data validarii  potrivit regulii ca “esalonarea platilor nu poate depasi 2 ani consecutivi”, astfel ca va fi obligata la plata întregii sume ca urmare a depasirii termenului legal de plata. În plus, potrivit art. 8 alin. 2 teza I din legea nr. 9/1998 “în termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevazut la art. 4 alin. (1), în functie de volumul compensatiilor ce urmeaza sa se acorde, prin hotarâre a Guvernului se va stabili modalitatea de esalonare a acordarii compensatiilor”.Pârâta nu a facut dovada cu o hotarâre de Guvern ca datorita volumului compensatiilor s-a amânat plata catre reclamant în alt an decât cel în care a fost emisa decizia.

În ceea ce priveste cererea de acordare daune morale, se retine ca, în materia contenciosului administrativ sunt reglementate doua situatii:

- prima situatie, care constituie regula, este reglementata de art. 18 alin. 3 cu raportare la art. 8 alin. 1 si art. 11 alin. 1 si se refera la posibilitatea ca cererea de daune sa fie formulata odata cu cererea principala, ce poate avea ca obiect actul administrativ tipic sau asimilat, solutia în ceea ce priveste daunele depinzând de cererea principala;

- a doua situatie, care constituie exceptia, este prevazuta de art. 19 din legea nr. 554/2004 si vizeaza cazul în care persoana vatamata a cerut anularea actului administativ fara a cere, în acelasi timp si despagubiri si formuleaza aceasta cerere pe cale separata, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca întinderea pagubei.

Potrivit cererii de chemare în judecata, daunele sunt solicitate pentru întârzierea în punerea în executare a deciziei nr. 254/25.02.2008, cererea principala având ca obiect un act administrativ asimilat. În consecinta,din punctul de vedere al legii contenciosului administrativ,  instanta nu poate tine seama de perioada scursa între data formularii cererii pentru acordarea despagubirilor si data emiterii deciziei nr. 254/25.02.2008, aceasta nefacând obiectul actiunii ci doar de perioada scursa între data emiterii deciziei nr. 254/25.02.2008  si data formularii actiunii, respectiv 22.04.2009.

Dat fiind perioada scurta de timp, pârâta a avut pâna la data de 22.04.2009 obligatia de a plati doar prima transa de 40% din valoarea compensatiilor, dat fiind  si suma totala  care depaseste 100001 lei. În speta nu s-a facut dovada daunelor morale suferite în aceasta perioada, obligatie care revenea reclamantului potrivit art. 1169 C.civ.