Reorganizarea structurii organizatorice a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală. Reducerea funcţiilor de conducere.

DREPTUL MUNCII.

Reorganizarea structurii organizatorice a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală. Reducerea funcţiilor de conducere.

 Art. 10 alin. 2 din OUG nr. 13/2006 aprobată  prin Legea nr. 198/2006

 Art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii

Art. 62 alin. 3 din Codul muncii

Art. 278 şi art. 289 din Codul muncii

Câtă vreme decizia prin care intimatului intervenient i-a încetat contractul individual de muncă a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta se impunea a fi pusă în executare în baza art. 278, 289 Codul muncii, în speţă, odată cu reintegrarea intimatului, angajatorul procedând legal la emiterea deciziei contestate, de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă al recurentului reclamant în baza  art. 156 alin.1 lit. e din  Codul muncii.

Urmare a reintegrării intimatului intervenient, s-a impus, în lipsa unui alt post similar, încetarea contractului individual de muncă al recurentului reclamant. Aspectele legate de neparticiparea intimatului la concursul organizat în vederea ocupării postului rezultat urmare a reorganizării, de faptul că este vorba de o funcţie diferită, că ar avea atribuţii complexe, că fişele postului ar fi diferite, că nu s-a anulat  ordinul de reorganizare, nu sunt de natură a schimba  cele expuse, ceea ce este cert fiind faptul că s-a făcut o aplicare corectă a art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ce a impus  încetarea contractului individual de muncă al recurentului reclamant, neexistând motive de anulare  a deciziei emise din acest punct de vedere, chiar dacă concursul la care a participat şi în urma căruia  a ocupat  postul, nu a fost anulat, revocat.

 DECIZIA CIVILĂ NR. 2453/2013-R  din 18.04.2013

dosar nr. 10666/83/2011

Prin sentinţa civilă nr. 416/LMA din data de 14.03.2012, pronunţată de Tribunalul S M în dosar nr. 10666/83/2011, s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de reclamantul S M, domiciliat în S M, str. C nr. 3 Corp B ap. 13, în contradictoriu cu pârâta A D P P D R Ş P, B, sector 1, str. Ş V nr. 43.

S-a constatat nulitatea măsurii dispuse prin Decizia nr. 2218/22 nov. 2011, emisă de pârâtă şi dispune anularea urmată de refacerea procedurii prin respectarea art. 64 Codul muncii prealabil emiterii deciziei.

S-a respins capătul de cerere având ca obiect reintegrarea în funcţia deţinută anterior.

S-a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii în temeiul art. 62 Codul muncii, pentru greşita aplicare a art. 56 lit. „e” Codul muncii şi pentru acordarea daunelor morale.

A fost obligată pârâta să plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data de 28.11.2011 până la finalizarea procedurii în condiţiile legii şi a considerentelor prezentei sentinţe.

S-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de S I R, domiciliat în C N, B C B nr. 202 ap. 80, în interesul pârâtei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului  4.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Decizia nr.2218/22.11.2011 a fost emisă în temeiul art.56 alin.1 lit.e) Codul muncii, ca urmare a pronunţării Sentinţei civile nr.2071/2011 a Tribunalului C, hotărâre prin care se dispune reîncadrarea, în funcţia deţinută de reclamant, a dl. S I R, intervenient în prezenta cauză.

Situaţia creată prin hotărârea judecătorească constituie tocmai raţiunea reglementării de către legiuitor a cazului de încetare a contractului individual de muncă prin art.56 lit.e) Codul muncii.

Susţinerea reclamantului în sensul că funcţia pe care s-a dispus reintegrarea este diferită de cea pe care a fost încadrat reclamantul prin concurs este nefondată, din perspectiva respectării hotărârii judecătoreşti de reintegrare neavând relevanţă dacă între timp s-au modificat atribuţiile postului sau organigrama.

În consecinţă, nulitatea deciziei nu poate fi atrasă prin prisma aplicării greşite a art.56 lit.e) Codul muncii.

Cererea de nulitate  a deciziei din perspectiva art.62 alin.3 Codul muncii va fi de asemenea respinsă, întrucât acest text se aplică strict în ipoteza reglementată prin primul aliniat, respectiv în cazul concedierii pentru motivele prevăzute de art.61 lit.b) – d) Codul muncii.

În schimb, procedura de încetare a contractului de muncă pe temeiul indicat este condiţionată de respectarea art.64 alin.1 Codul muncii, respectiv de oferirea unui loc de muncă vacant în unitate, compatibil cu pregătirea profesională  a salariatului.

Apărarea pârâtei a fost astfel înlăturată, deoarece norma legală nu impune propunerea unui post de conducere, respectiv a unei funcţii similare, ci are în vedere un post corespunzător pregătirii profesionale.

În consecinţă, nerespectarea obligaţiei instituite prin art.64  Codul muncii, prealabilă încetării contractului de muncă, atrage nulitatea deciziei întrucât  reprezintă o încălcare a dreptului salariatului ce nu poate fi înlăturată altfel, decât prin anularea actului şi refacerea procedurii în sensul propunerii unui loc de muncă vacant sau, după caz,  solicitării sprijinului agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă. Deşi este un caz de încetare de drept a contractului şi nu de concediere, în doctrină se apreciază că prevederile art.76 şi 78 din Codul muncii trebuie coroborate cu art.56 lit.e) în ceea ce priveşte controlul legalităţii concedierii.

Cu toate acestea, refacerea procedurii nu atrage în cazul în speţă şi reintegrarea efectivă a reclamantului, având în vedere că postul său se cuvine intervenientului, conform hotărârii judecătoreşti definitive, ce nu poate fi pusă în discuţie şi cu atât mai puţin încălcată.

Refacerea procedurii va repune în situaţia anterioară părţile contractului în ceea ce priveşte însă drepturile salariale, care se cuvin de la 28 noiembrie 2011 până la finalizarea procedurii în condiţiile legii.

Instanţa a respinge cererea de acordare a daunelor morale întrucât prin măsura dispusă de pârâtă, chiar dacă parţial nelegală, nu s-a adus atingere reputaţiei profesionale a reclamantului, încetarea contractului operând de drept şi nu din vina sa sau din iniţiativa unităţii.

Pe temeiul art.51 C.proc.civ., instanţa a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei, cerere formulată de intervenientul S I R, având în vedere capetele de cerere respinse din acţiunea introductivă.

Asistenţi judiciari, participând la deliberare cu vot consultativ, au exprimat aceeaşi opinie profesională în cauză.

Împotriva  acestei sentin?e, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs reclamantul S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a sentin?ei în sensul admiterii în întregime a ac?unilor conexate, a capetelor de cerere privind constatarea nulită?ii deciziei nr. 2218/22.11.2011 a reintegrării în func?ia de?inută anterior, a respingerii cererii de interven?ie accesorie formulată de S I R  pârâta A P D R P B, solicitând admiterea acestuia, modificarea  în parte a sentin?ei în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea deciziei de încetare a contractului de muncă al reclamantului, a  refacerii procedurii de încetare a contractului  ?i obligare la despăgubiri.

Prin motivele de recurs, recurentul reclamant S M a arătat că, potrivit art. 1 din OUG nr. 13/2006 APDRP func?ionează în subordinea M A D R, având în subordine 8 centre Regionale, în anul 2010 raportat la criza economică s-a impus reorganizarea pentru toate structurile, urmărindu-se păstrarea resurselor umane, reducerea cheltuielilor de personal, a posturilor vacante, iar în vederea eficientizării activită?ii s-a înfiin?at o nouă func?ie de director  după contopirea atribu?iilor a două func?ii de conducere.

La nivelul tuturor centrelor regionale au fost dispuse măsuri de concediere individuală, s-au redus func?iile de conducere, printre cei afecta?i fiind ?i intervenientul S I R - director  al C R P D R Pescuit 6 N V S M prin decizia nr. 494/09.09.2010 fiindu-i acordat preaviz de 15 zile, cu posibilitatea  optării pentru unul din posturile vacante, însă nu ?i-a exprimat o op?iune în acest sens.

În vederea ocupării noilor posturi create s-a organizat un concurs, noul post de director  fiind  ocupat de el, iar intervenientul nu a participat ci a introdus o ac?iune  la Tribunalul C pentru anularea deciziei de concediere, de reintegrare pe postul anterior de?inut, ac?iune  admisă prin sentin?a civilă nr.  2071/21.04.2011, recursurile  în care el a fost intervenient fiind respinse.

Concomitent, S I R a solicitat ?i anularea Ordinului nr. 2202/30.08.2010 prin care s-a dispus reorganizarea, iar prin sentin?a civilă nr. 173/15.03.2011 a Cur?ii de Apel C s-a dispus anularea par?ială, însă Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie prin decizia civilă nr. 755/14.02.2012 a admis recursul ?i a respins cererea, astfel că el a formulat cerere de revizuire a sentin?ei civile nr. 2071/2011 a Tribunaluui C  cu termen la 23.07.2012, însă, prin decizia nr. 2218/22.11.2011 s-a dispus din 28.11.2011 încetarea contractului său de muncă pe noul post înfiin?at ce face obiectul acestui litigiu.

Nelegal, instan?a a re?inut inaplicarea art. 62 alin. 3 Codul muncii câtă vreme  această decizie este  lovită de nulitate absolută, necuprinzând toate  elementele obligatorii impuse  de lege, termenul în care poate fi atacată  ?i instan?a  la care se poate judeca. De altfel,  art. 252 Codul muncii prevede elementele ce  trebuie să le cuprindă decizia sub sanc?iunea nulită?ii absolute, concluzia instan?ei că elementele  lipsă arătate mai sus nu ar fi obligatorii, este neîntemeiată.

Dispozi?iile art. 56 lit. e Codul muncii nu erau aplicabile, nu era vorba de aceia?i func?ie ci de două funcţii diferite, cea nou înfiin?ată fiind  alta, ceea ce conferă utilitate ?i caracter efectiv desfiin?ării postului de director în cadrul  procesului de reorganizare ce a avut un caracter real, efectiv, prioritatea interesului public. Urmare a contopirii celor două func?ii de conducere, acestea sunt complexe ?i nimic nu l-a împiedicat pe intervenient să se înscrie la concurs, demersul său  judiciar  fiind  doar ?icanator, iar Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie a respins cererea de anulare a Ordinului nr. 2203/2010.

Reorganizarea s-a făcut în baza prevederilor legale prin comasarea atribu?iilor directorilor, ale celor  adjunc?i, ?i s-a înfiin?at un nou post  de director  ale cărui atribu?ii erau speciale, neexistând anterior. Sfera de  responsabilitate  a noii func?ii a fost îmbogă?ită cu peste 80% fa?ă de vechea func?ie, cu atribu?ii noi de control, urmărire a neregulilor în implementarea programelor.

Prin fi?a postului noului director s-a descris acest post, prin contopirea a două func?ii de conducere ?i chiar APDPR a men?ionat în litigiile anterioare că nu este vorba de aceea?i func?ie, art. 56 lit. e Codul muncii nefiind aplicabil ?i nici nu avea cum să fie posibil acest lucru câtă vreme el a ocupat noul post înfiin?at prin concurs  neanulat, doar în condi?iile anulării putea înceta contractul său de muncă.

Instan?a, întrucât a anulat  decizia  sa de concediere, chiar pentru alt criteriu, trebuia să-l reintegreze câtă vreme a solicitat acest aspect, conform art. 80 alin. 2 Codul muncii, ori, astfel cum a procedat, a pronun?at o solu?ie contradictorie. Solu?ia este nelegală ?i raportat la admiterea cererii de interven?ie  ce era principală nu accesorie, fiind invocat  un drept propriu, trebuia de altfel respinsă câtă vreme nu era aplicabil art. 56 lit. e Codul muncii, fiind irelevant că o instan?ă a dispus  reintegrarea pe func?ia  de?inută anterior, func?iile fiind diferite. De altfel, au mai fost situa?ii similare – sentin?a civilă nr. 665/2011 a Tribunalului S M -.

Se impunea plata  daunelor morale câtă vreme a fost defăimat, calomniat, i s-a adus  atingere  onoarei, demnită?ii, prin mass-media,  iar  pârâta  nu a adus dezmin?iri, dispozi?iile  art. 253 Codul muncii fiind  incidente.

În drept s-a invocat  art. 304 Cod procedură civilă.

Recurenta A.P.D.R.P. B, prin motivele  de recurs a invocat că  este o institu?ie publică cu personalitate juridică în subordinea M A D R, având în subordine 8 centre regionale, fun?ionând în baza OUG nr. 3/2008 aprobată prin Legea nr. 198/2006.

Structura organizatorică a fost aprobată prin  ordinul nr.  2202/30.08.2010 dat de M A D R, anterior acesta având nr. 123/07.04.2010, emis în baza HG nr. 25/2010 conform căruia  numărul de posturi era de 1613, diminuat la 168 potrivit HG nr. 725/2010 în baza căreia s-a emis ordinul sus men?ionat 2202/30.08.2010, ceea ce a impus reorganizarea cu măsura de concediere, reducere posturi de conducere de director, director adjunct.

Ca urmare, s-a emis  decizia nr. 494/09.09.2010, prin care s-a acordat intevenientului R I  S - director  al C R P D R P 6 N V S M – un preaviz de 15 zile după care  urma să-i înceteze contractul de muncă. Ulterior, postul de director a fost  scos la concurs ce a avut loc la 06.12.2010, după care func?ia s-a ocupat  de reclamant,  cu care s-a încheiat contract  de muncă din 15.12.2010.

Pe rolul Tribunalului C însă, s-a înregistrat sub nr. 7723/117/2010 ac?iunea formulată de S I R ce a solicitat anularea deciziei nr.  494/09.09.2010 privind  acordarea preavizului ?i încetarea contractului individual de muncă, decizie anulată prin sentin?a civilă nr. 2071/21.04.2011 ?i dispusă reintegrarea pe postul de?inut anterior, cu  acordarea drepturilor  de care a fost lipsit, a daunelor morale, recursul  declarat  fiind respins. Urmare a soma?iei din dosarul de executare nr. 1843/201 a emis decizia nr. 2217/22.11.2011 prin care l-a reîncadrat, iar prin decizia nr. 2218/22.11.201 a dispus  încetarea de drept a contractului individual de muncă al reclamantului în baza art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii.

Actul ce se solicită a fi anulat nu este  o decizie de concediere  ci de încetare a contractului de muncă, nefiind incidente dispozi?iile art. 58 Codul muncii, ci art. 56 alin. 1 lit. e Codul muncii. Potrivit situa?iei sale, la data de 22.11.2011 nu existau posturi vacante de conducere de aceea?i natură ca cel ocupat de S M, procedura prevăzută de art. 64 alin. 1 Codul muncii nu a fost  posibilă.

A fost nevoită a repune în situa?ia anterioară pe salariatul a cărui decizie de concediere s-a anulat, conform art. 78 alin. 2 Codul muncii.

În drept  s-a invocat  art. 299 alin. 1 ?i  urm. Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, A P D R P a solicitat respingerea recursului declarat de S M, câtă vreme numărul de posturi a fost redus  la 1613 prin Ordinul nr. 123/07.04.2010, o diminuare  cu 168 posturi, apoi conform HG nr. 725/2010 cu 160 posturi, prin decizia nr. 494/2010 a acordat  lui R I S un preaviz de 15 zile, urmând ca la expirare să-i înceteze  contractul individual de muncă.

Ulterior, reorganizării, postul de director s-a scos la concurs, fiind  ocupat  de reclamant însă prin sentin?a  civilă nr. 2071/2011 a Tribunalului C s-a dispus anularea  deciziei de concediere ?i repunerea în situa?ia anterioară, fiind obligată conform art. 56 alin. 1 lit. a Codul muncii să-l repună pe R I S în postul de?inut anterior.

Decizia contestată de recurent nu este una de concediere ci de încetare a contractului individual de muncă urmare a reintegrării persoanei pe postul de?inut anterior, conform unei hotărâri judecătore?ti. Nu putea  să-i ofere  recurentului reclamant un post  vacant confom pregătirii profesionale, la acea dată nu existau posturi vacante de conducere, nu i se cuvin daune  morale.

S M, prin întâmpinarea depusă  la doar, a solicitat respingerea recursului declarat de A P D R P, este vorba  de inciden?a art. 64 alin. 1 Codul muncii ?i astfel trebuia să i se ofere alt post cu parcurgerea procedurii prevăzute de art. 6 lit. c ?i d Codul muncii, nefiind  respectate  dispozi?iile art. 64 alin. 1, 2 Codul muncii.

Recurenta pârâtă a dovedit o conduită discriminatorie câtă vreme  în situa?ii  similare a propus salaria?ilor concedia?i pentru  motive neimputabile, posturi  de conducere similare celor ocupate anterior.

S I R, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat  respingerea recursului declarat de S M ?i admiterea recursului declarat de A P D R P.  Încetarea contractului de muncă a lui S M a avut loc în baza legii nu a deciziei de concediere, acesta nefiind îndreptă?it nici la daune morale.

I s-a oferit  recurentului reclamant postul de consilier  gr. IA clasa de salarizare 86, la serviciul  verificare cereri de finan?are din cadrul O J  D R P A cu începere din 22.11.2011, potrivit  deciziei nr. 2203/16.12.2011, anterioară celei contestate cu nr. 2218/22.11.2011 ce poartă men?iunea  acestuia că a luat la cuno?tin?ă ?i este de acord, astfel că, obliga?ia impusă de art. 64 Codul muncii a fost respectată.

Examinând sentin?a recurată, prin prisma motivelor invocate cât ?i din oficiu, instan?a de recurs a constatat următoarele:

A P D Rurală P B a fost înfiin?ată ?i func?ionează prin reorganizarea SAPARD, potrivit OUG nr. 13/2006 aprobată cu modificări ?i completări prin Legea nr. 198/2006, ca institu?ie publică cu personalitate juridică, în subordinea M A D R, având în subordine 8 centre regionale de plă?i  de dezvoltare rurală ?i pescuit, fără personalitate juridică, iar conform art. 10 alin. 2  structura organizatorică, regulamentul de organizare ?i func?ionare ale Agen?iei, atribu?iile  directorului general…… se stabilesc prin ordin al Ministerului Agriculturii ?i Dezvoltării Rurale.

Potrivit art. 6 alin. 2 din HG nr. 725/2010 privind reorganizarea ?i func?ionarea  Ministerului A D R, a unor infrastructuri din subordinea sa, institu?ia de resort, a emis  ordinul nr. 2202/30.08.2010 privind  aprobarea structurii organizatorice ?i a  regulamentului de organizare  ?i func?ionare pentru A P D R, iar anterior fusese emis ordinul nr. 12/07.04.2010 în baza HG nr. 25/2010 conform căruia numărul de posturi maxim a fost de 1613, redus  în baza HG nr. 725/2010 la 160 de posturi, ceea ce a impus reorganizarea acestei structuri.

Ca urmare, s-au impus măsuri de concediere individuală, au fost  reduse func?iile  de conducere de director ?i director adjunct, sens în care s-a emis decizia nr. 494/09.09.2010, prin care intimatului intrvenient R I S ce ocupa  postul de director al C R P D R P 6 N V S M, i s-a acordat  un preaviz de 15 zile lucrătoare, urmând ca la expirare să-i  înceteze contractul individual de muncă, după care postul de director  a fost  scos la concurs ce a avut loc  la 06.12.2010, la care acesta nu s-a prezentat, postul fiind ocupat de recurentul  reclamant cu care s-a încheiat  contract individual de muncă în 15.11.2010.

Decizia nr. 494/09.09.2010 arătată mai sus, a fost contestată de intimatul intervenient S I R în instan?ă, iar Tribunalul C prin sentin?a civilă nr.  2071/21.04.2011 a admis în parte  contesta?ia, a dispus  anularea par?ială a acesteia, a reintegrat intervenientul pe postul de?inut anterior ?i a fost  obligată APDRP la plata  drepturilor  salariale indexate, majorate, reactualizate, a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat în perioada ulterioară emiterii deciziei până la data reintegrării efective, a orelor suplimentare, fiind  respinsă cererea de acordare a daunelor morale, recursul declarat  fiind respins de Curtea de Apel C prin decizia civilă nr. 4630/09.11.2011 – filele 26 – 36 dosar fond ?i cererea de  interven?ie accesorie  formulată de intervenientul S M – recurent reclamant în prezentul dosar -.

Ca urmare, în baza acestei hotărâri irevocabile, a dispus reintegrarea intimatului intervenient în func?ia  de director  al C R P D R P 6 N V S M, în baza art. 289 Codul muncii, emi?ând decizia nr.2 217/22.1.2011.

Art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii prevede faptul că, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a admiterii cererii de reintegrare  a unei persoane concediate nelegal ori pentru motive  netemeinice, de la data  rămânerii definitive  a hotărârii judecătore?ti de reintegrare.

Ca urmare, câtă vreme decizia prin care  intimatului intervenient  i-a încetat contractul de muncă a fost  anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă,  aceasta se impunea a fi pusă în executare în baza ar. 278, 289 Codul muncii, altfel, neexecutarea era imputabilă angajatorului ?i ar fi determinat implicit o încălcare a  acestor dispozi?ii legale în materie, fiind  pasibil de sanc?iuni penale, astfel că, prin decizia nr. 2218/22.11.2011 – fila  3 dosar fond – ce face obiectul prezentului litigiu, începând  cu data de  26.11.2011 angajatorul a constatat încetarea  de drept  a contractului individual de muncă al recurentului reclamant, în baza art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii.

Ordinul nr. 2202/30.08.2010 emis de M  A D R, arătat mai sus, a făcut obiectul unei ac?iuni în contencios administrativ, prin sentin?a  civilă nr. 173/15.03.2011 a Cur?ii de Apel C pronun?ată în dosar nr. 1936/33/2010 al Cur?ii de Apel C fiind anulat par?ial, însă, sentin?a a fost modificată în sensul respingerii cererilor de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie prin decizia civilă nr.  755/14.02.2012.

Raportat la considerentele expuse, câtă vreme în spe?ă s-a emis o decizie de încetare a contractului individual de muncă în baza art. 56 alin. 1 lit. e, nu erau incidente dispozi?iile art. 62 alin. 3 Codul muncii ce  impunea, sub sanc?iunea nulită?ii absolute, motivarea în fapt ?i în drept a deciziei, termenul în care să poată fi contesată ?i instan?a la care se contestă, acest text referindu-se doar la concedierile  dispuse în baza art. 61 lit. b – d ?i lit. a, criticile  nefiind  fondate.

De altfel, ca o precizare suplimentară, se re?ine faptul că, atâta timp cât recurentul reclamant  a promovat în termen contesta?ia, a înregistrat-o la instan?a competentă, nu a suferit  nici  un prejudiciu ce să impună repararea acestuia, urmare a unor omisiuni.

Dispozi?iile art. 252 Codul muncii se referă strict doar la deciziile  ce se emit în aplicarea unor sanc?iuni disciplinare, ceea ce nu este  incident în cauză, nefiind  vorba  de o sanc?iune disciplinară, ci de o încetare a contractului de muncă în baza art. 56 alin. 1 lit. e Codul muncii.

Urmare  a reintegrării intimatului intervenient, s-a impus, în lipsa unui alt post  similar,  încetarea  contractului de muncă al recurentului reclamant, aspectele legate de neparticiparea lui S I R la concursul  organizat în vederea ocupării  postului rezultat urmare a  reorganizării, de faptul că este vorba de  o func?ie diferită, că ar avea  atribu?ii complexe, că fi?ele postului ar fi diferite, că nu s-a anulat ordinul de reorganizare, nu sunt  de natură a schimba  cele expuse.

Ceea ce este cert este faptul că s-a aplicat corect art. 56 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ce a impus încetarea contractului individual de muncă al recurentului reclamant, neexistând motive de anulare  a deciziei emise din acest punct de vedere chiar dacă concursul la care a participat ?i în urma căruia a ocupat postul, nu a fost anulat, revocat, etc.

Ceea ce însă a omis angajatorul cu ocazia emiterii deciziei contestate, corect sesizat de instan?a de fond,  a fost faptul că, potrivit art. 69 alin. 1 din Codul  muncii, în situa?ia  concedierii în baza art. 56 alin. 1 lit. e Codul muncii, avea  obliga?ia de a-i oferi recurentului reclamant – cum de altfel a făcut în cazul intervenientului – alte locuri de muncă vacante  în unitate, compatibile  cu pregătirea profesională sau după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicina muncii. Concedierea potrivit  ar. 58 alin. 1 Codul muncii, reprezintă o încetare  a contractului de  muncă din ini?iativa angajatorului, nefiind  deci vorba de  o neinciden?ă a dispozi?iilor art. 64 alin. 1 Codul muncii, care de altfel face referire  expresă la situa?ia de fa?ă. Actele depuse  în recurs în copie, în lipsa originalului, nu pot fi avute în vedere la solu?ionarea cauzei raportat  la art. 139 alin. 1 Cod procedură civilă.

Postul ce se impunea a-i fi oferit,  nu era obligatoriu a fi de conducere, ci, conform celor  expuse, compatibil cu pregătirea profesională, cu capacitatea de muncă, apărările  intimatului pârât în acest sens nefiind fondate, astfel că, în mod corect instan?a de fond  a dispus anularea deciziei contestate, pentru aceste motive, dispunând refacerea procedurii cu respectarea art. 64 Codul muncii ?i plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în perioada 28.11.2011 până  la finalizarea procedurii.

Câtă vreme însă postul recurentului reclamant a fost ocupat de intimatul intervenient, în baza unei hotărâri  judecătore?ti irevocabile, nemodificate, nu se putea face aplicarea art. 80 alin. 2 din Codul muncii cum solicită acesta, altfel în acest moment ar exista o func?ie  ocupată de două persoane, ceea ce ar fi cu neputin?ă ?i ar însemna, cum corect a re?inut instan?a de fond, o nesocotire a unei hotărâri judecătore?ti ce nu mai poate  fi cenzurată.

Cât prive?te cererea de interven?ie formulată de  S I R, conform art. 49 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-o pricină ce urmează  între alte persoane, ea este în interesul uneia dintre păr?i când sprijină doar  apărarea  acesteia, ori, câtă vreme acesta a sus?inut cele invocate de recurenta pârâtă, iar capetele de cerere  formulate de recurentul reclamant în acest sens  au fost respinse, în mod corect instan?a de fond  a procedat la admiterea acesteia.

Ar. 253 alin. 1 Codul muncii prevede faptul că angajatorul este obligat  în baza normelor, principiilor răspunderii civile  contractuale să îl despăgubească pe salariat în situa?ia în care  acesta a suferit un prejudiciu material, moral, din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obliga?iilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Chiar dacă conform celor  expuse, măsura  de încetare a contractului individual de muncă s-a dispus conform dispozi?iilor legale – art. 56 alin. 1 lit. e Codul  muncii – câtă vreme s-au constatat aspecte  ce au impus refacerea procedurii, implicit recurentului reclamant  i s-a cauzat un prejudiciu de ordin moral, acesta fiind  astfel nevoit a a?tepta finalizarea unei proceduri gre?it aplicate, iar pe de altă parte, ulterior  emiterii deciziei în 22.11.2011, numele său a apărut într-o publica?ie – fila  6 dosar fond – datorită încetării contractului de muncă fiindu-i aduse apelative ca – personaj controversat, că ar avea datorii, că ar fi fost angajat pe  filiera PDL, etc. – aceste aspecte ce nu pot decât să conducă la concluzia că i-au fost aduse lezări demnită?ii, onoarei, ceea ce impune o repara?ie  de ordin moral, gre?it  instan?a de fond re?inând  contrariul.

Referitor la  suma cuvenită cu titlu de daune morale, instan?a a apreciat că suma  de  200 lei este  suficientă pentru a-i asigura  o repara?ie a prejudiciului moral suferit  raportat la  considerentele  expuse, suma fiind  una echitabilă raportat ?i la celelalte măsuri de altă natură dispuse în favoarea sa.

Fa?ă de toate considerentele expuse, fiind incidente  dispozi?iile  art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, art. 253 alin. 1 Codul muncii, instan?a de recurs, în baza  art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, a admis ca fondat recursul declarat de recurentul S M, va modifica în parte sentin?a ?i va obliga  pârâta să-i  plătească 200 lei daune morale, men?inând celelalte  dispozi?ii ca fiind legale ?i temeinice.

Nefiind  incidente dispozi?iile  art. 304 Cod procedură civilă, instan?a de recurs, pentru motivele arătate, a respins ca nefondat  recursul declarat de pârâta  A P D R P B.

Domenii speta

Spete similare