Cheltuieli de judecată. Art..275-277 Cod procedură civilă. partaj judiciar. Art.728 şi următoarele Cod civil

Decizie 170 din 15.01.2013


CHELTUIELI DE JUDECATĂ. Art..275-277 Cod procedură civilă.

PARTAJ JUDICIAR. Art.728 şi următoarele Cod civil

În cazul unei sistări a stării de indiviziune, părţile au dublă calitate, de reclamant şi pârât, iar hotărârea profită ambelor părţi, inclusiv expertiza dispusă în cauză, motiv pentru care nu sunt aplicabile prevederile art.275 Cod procedură civilă, conform căreia  „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la cheltuieli de judecată”, ci devin aplicabile prevederile art.277 Cod procedură civilă care prevăd că dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, ei vor fi obligaţi la cheltuieli de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce fiecare şi după felul raportului de drept dintre ei.

DECIZIA CIVILĂ NR.170/R/15 ianuarie 2013

pronunţată în dosar nr.11243/271/2001*

Prin sentinţa civilă nr.12716  pronunţată la data de 21.11.2012  de  J.O. a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul B.T. decedat, având ca moştenitoare pe C.R. şi B.E., în contradictoriu cu pârâţii A.D. şi Statul Român prin CLM, în consecinţă:

S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului în natură „Loc de casă cu două case în Cărămidărie”, cu suprafaţă de 1234 mp., înscris în CF nr. 7341, cu nr. top. 9692, prin formarea a trei noi numere topo., respectiv nr. top. nou 9692/1 reprezentând o casă şi teren cu suprafaţa de 435 mp., care se atribuie în natură pârâtului A.D., nr. top. nou 9692/2 reprezentând o casă şi teren cu suprafaţa de 510 mp., care se atribuie în natură reclamantului B.T. şi nr. top. nou 9692/3 reprezentând teren cu suprafaţa de 289 mp., care se atribuie în natură S.R., conform expertizei tehnice efectuate în cauză de ing. topografi S.T., P.N. şi I.I., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A fost obligat reclamantul B.T. prin moştenitoarele acestuia, C.R. şi B.E., să achite în contul B.L.E. de pe lângă T.B., pentru experţii topografi S.T., P.N. şi I.I., o diferenţă de onorariu de 180 lei pentru expertiza efectuată în cauză de aceştia.

A fost obligat  pârâtul A.D. să achite în contul B.L.E. de pe lângă T.B., pentru experţii topografi S.T., P.N. şi I.I., o diferenţă de onorariu de 1.080 lei pentru expertiza efectuată în cauză de aceştia. 

A fost obligat pârâtul S.R. prin C.L.M.O., să achite în contul B.L.E.T.B., pentru experţii topografi S.T., P.N. şi I.I., o diferenţă de onorariu de 1.080 lei pentru expertiza efectuată în cauză de aceştia. 

Au fost compensate celelalte cheltuieli de judecată între părţile din prezenta cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, conform copiei după coala de CF nr. 7431, din imobilul cu nr. topo. 9692, reprezentând loc de casă cu casă, cu suprafaţa de 1234 mp., reclamantul B.T. deţine o cotă parte totală de 510/1234 mp., dreptul de proprietate al acestuia fiind înscris în CF sub B6, B10 şi B15, pârâtul A.D. deţine o cotă parte de 435/1234 mp. din acelaşi imobil, iar S.R. deţine diferenţa de 289 mp., înscrisă sub B7.

În condiţiile în care părţile nu au reuşit să ajungă la o variantă convenţională de partaj, iar potrivit art. 728 alin. 1 teza I din Codul Civil, în vigoare la data introducerii acţiunii, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, instanţa a dispus efectuarea unei expertize topografice, iar mai apoi, la cererea reclamantului, care a contestat prima expertiză, a dispus efectuarea în cauză a unei contraexpertize topografice, prin care a solicitat experţilor să propună variante de partaj a imobilului mai sus menţionat. Prima expertiză a fost efectuată în cauză de expert P.R., iar contraexpertiza a fost efectuată de experţii T.T., N.P.G. şi I.I.

Cu toate că reclamantul B.T. şi pârâtul A.D. şi-au exprimat dorinţa de a se efectua partajul în baza propunerii expertului P.R., conform variantei care ţine seama de folosinţa faptică a imobilului, instanţa nu a putut a da curs acestei cereri, deoarece părţile folosesc suprafeţe mai mari decât cele la care au dreptul de proprietate, conform înscrierilor de CF, iar încuviinţarea unei astfel de variante ar duce practic la împroprietărirea părţilor cu suprafeţe de teren pe care aceştia nu le au în proprietate. 

Pe parcursul procesului, reclamantul B.T. a decedat, fiind introduse în cauză moştenitoarele acestuia, C.R. şi B.E., care nu s-au pronunţat asupra variantei de sistare a indiviziunii.

În consecinţă, instanţa de fond a dispus efectuarea partajului, conform variantei propuse de experţii T.T., N.P.G. şi I.I., prin expertiza pe care aceştia au efectuat-o în cauză.

Astfel, în baza art. 728 alin. 1 teza I din Codul Civil, în vigoare la data formulării acţiunii, raportat la prevederile art. 6734 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, instanţa de fond  a dispus  sistarea stării de indiviziune asupra imobilului în natură teren, cu suprafaţa de 1234 mp., înscris în CF nr. 7341, cu nr. top. 9692, prin formarea a trei noi numere topo., respectiv nr. top. nou 9692/1 cu suprafaţa de 435 mp., care se atribuie pârâtului A.D., nr. top. nou 9692/2 cu suprafaţa de 510 mp. care se atribuie reclamantului B.T. şi nr. top. nou 9692/3 cu suprafaţa de 289 mp. care se atribuie S.R., conform expertizei tehnice efectuate în cauză de ing. topografi S.T., P.N. şi I.I., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În ce privesc cheltuielile de judecată, instanţa a avut în vedere că efectuarea unei expertize a fost utilă, în egală măsură, tuturor părţilor din prezenta cauză, fiind absolut necesară oricărei părţi, în măsura în care aceasta dorea ieşirea din indiviziune. De aceea, instanţa de fond a considerat că se impune ca fiecare dintre cele trei părţi din prezenta cauză să suporte în mod egal cheltuielile cu efectuarea contraexpertizei. Astfel, în măsura în care onorariul final pentru efectuarea contraexpertizei, în urma cenzurării onorariului experţilor prin încheierea de şedinţă din 06.06.2011, s-a ridicat la suma de 3.240 lei, instanţa de fond a considerat că fiecare parte trebuie să suporte 1/3 parte din această valoare, adică suma de 1.080 lei. În condiţiile în care reclamantul B.T. a achitat deja un avans de 900 lei din acest onorariu, moştenitoarele reclamantului decedat trebuie să achite diferenţa de 180 lei din acest onorariu, instanţa dispunând  în acest sens, prin dispozitivul prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 277 din Codul de Procedură Civilă. Deşi reclamantului B.T. i s-a încuviinţat, prin încheierea dată în camera de consiliu din 17 iunie 2011, cererea de ajutor public judiciar cu privire la achitarea a 1/2  parte din diferenţa de onorariu rămasă neachitată, în condiţiile în care reclamantul a decedat pe parcursul desfăşurării procesului instanţa de fond a considerat că succesoarele defunctului nu pot beneficia de acest ajutor public judiciar, întrucât la încuviinţarea ajutorului public judiciar, instanţa a avut în vedere doar situaţia personală a solicitantului.

De asemenea, în baza art. 277 din Codul de Procedură Civilă, instanţa i-a obligat  pe ceilalţi doi pârâţi, respectiv pe pârâtul A.D. şi S.R. reprezentat de C.L.M.O., să achite câte 1.080 lei reprezentând cheltuieli de judecată, justificate cu onorariul datorat pentru lucrarea de expertiză efectuată de experţii topografi S.T., P.N. şi I.I.

Instanţa, în baza art. 276 din Codul de Procedură Civilă, a compensat  celelalte cheltuieli de judecată între părţile din prezenta cauză.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel pârâţii apelanţi C.L.M.O.  şi A.D.

Apelantul A.D. nu a depus motivele de netemeinicie şi nelegalitate, iar la primul termen de judecată a formulat verbal cerere de renunţare la judecata apelului. După pronunţarea hotărârii s-a depus şi în scris cererea acestuia de renunţare la judecata  căii de atac.

Apelantul C.L.M.O. a solicitat  admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul exonerării de la plata cheltuielilor de judecată pe considerentul că nu s-a opus admiterii acţiunii, iar potrivit prevederilor art. 275 Cod procedură civilă nu pot fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în acest condiţii.

În drept au fost invocate prevederile art. 282 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr. 136/A  din 17  aprilie 2012 pronunţată de T.B., în dosar nr. 11243/271/2001*, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul C.L.M.O. în contradictoriu cu intimaţii C.R. şi B.E., şi s-a luat act de faptul că apelantul A.D.  a renunţat la judecarea apelului formulat, împotriva sentinţei civile nr. 12716 din 21.11.2011 pronunţată de J.O. pe care a păstrat-o în totalitate; fără cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa în acest mod,  tribunalul a reţinut următoarele:

Faţă de dispoziţiile art. 246 Cod procedură civilă instanţa a lua act de renunţarea apelantului A.D.  la judecarea apelului, constatând că  intimaţii nu au solicitat cheltuieli de judecată, faţă de momentul renunţării, şi anume după comunicarea cererii de apel.

În ceea ce priveşte apelul formulat de C.L.M.O., tribunalul a reţinut că este nefondat întrucât pârâtul S.R. prin C.L.M.O.  în prezenta acţiune, ca de altfel în  orice acţiune având obiect sistarea stării de indiviziune are dublă calitate, şi pe aceea de reclamant, iar  ieşirea din indiviziune îi profită şi acestuia întrucât lotizarea s-a făcut  cu atribuirea unei cote materiale şi S.R., conform expertizei.

Aşadar, aplicarea dispoziţiilor art. 277 Cod procedură civilă este legală şi temeinică, instanţa de fond  obligând pârâtul  S.R. prin C.L.M.O.  la plata  unei cote părţi din cheltuielile de judecată, potrivit cu interesul procesual al acestei părţi.

Faţă de considerentele expuse tribunalul în temeiul art. 296 Cod procedură civilă a respins apelul declarat de apelantul C.L.M.O. şi a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. 

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul C.L.M.O., solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată.

Prin motivele de recurs, recurentul a arătat că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul J.O., reclamantul B.T. a solicitat sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în CF. nr. 7341, cu nr. top. 2692.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, C.L.M.O.  a arătat faptul că nu se opune admiterii acţiunii de sistare a stării de indiviziune formulate de către numitul B.T. susţinând astfel că potrivit prevederilor art. 275 Cod procedură civilă, nu putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată. 

Mai arată că, în situaţia în care ar fi procedat la sistarea stării de indiviziune pe cale amiabilă, costurile generate de prezentul dosar, nu ar fi existat.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 15 ianuarie 2013, intimatele reclamante B.R. şi B.E. a solicitat respingerea recursului formulat de către recurent şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, Curtea constată următoarele:

Criticile formulate de către recurent în sensul aplicării dispoziţiilor art. 275 Cod procedură civilă, cu consecinţa exonerării sale de la plata cheltuielilor de judecată, sunt neîntemeiate.

Astfel, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, recurentul C.L.M.O. în prezenta acţiune care are ca şi obiect sistarea stării de indiviziune, are dublă calitate, respectiv pe lângă cea de pârât, are şi calitatea de reclamant, câtă vreme ieşirea din indiviziune profită şi acestuia, întrucât lotizarea s-a făcut cu atribuirea unei cote materiale şi S.R., conform expertizei efectuate în cauză, motiv pentru care nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 275 Cod procedură civilă, care prevăd că „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

De precizat că, efectuarea expertizei dispuse în cauză a fost utilă, în egală măsură tuturor părţilor din prezenta cauză, fiind absolut necesară oricărei părţi în măsura în care aceasta dorea ieşirea din indiviziune.

Ca urmare, făcându-se în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 277 Cod procedură civilă, şi faţă de considerentele mai sus arătate, instanţa a respins ca nefondat recursul pârâtului şi a menţinut ca legală şi temeinică hotărârea atacată.

S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.