Taxe şi impozite locale. Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului impozabil printr-o hotărâre judecătorească. Caracterul hotărârii.

Impozite şi taxe

Taxe şi impozite locale. Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului impozabil printr-o hotărâre judecătorească. Caracterul hotărârii.

- art. 252 din Legea nr. 571/2003; art. 771 pct. 1512 litera g teza a III-a din HG 44/2004.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DECIZIA CIVILĂ NR. 649/14.02.2013)

Prin acţiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a IX-a in data de 23.08.2011, reclamanta A. M. N. G. a chemat în judecată pe pârâtul CLS 1 Bucuresti - DGITL, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:

- suspendarea executării deciziei de impunere atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze;

- anularea Deciziei de impunere nr. 1334642/29.04.2011 pentru stabilirea impozitului pe clădiri.

Prin sentinţa civilă nr.2680/13.06.2012, Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a CAF a admis acţiunea reclamantei, a anulat decizia de impunere nr. 1334642/29.04.2011 emisă de pârât şi a dispus suspendarea executării acesteia până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Pârâtul DGITL Sector 1 a emis decizia de impunere nr. 1334642/29.04.2011 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei A. M. N. G. un impozit de 330.655 lei pentru imobilul situat în Bucuresti, sector 1, bd. ........... pentru perioada 31.03.2007-30.09.2011.

Împotriva acestei decizii, la data de 30.05.2011, reclamanta a formulat contestaţie.

Prin dispoziţia nr.1408086 de soluţionare a contestaţiei s-a reţinut că reclamanta deţine în proprietate 8 imobile, imobilul în din Bucureşti, bd. ............. fiind dobândit prin sentinţă judecătorească şi nu prin moştenire legală.

În motivarea de respingere a contestaţiei s-a mai reţinut de pârâta DGITLS 1 Bucureşti că reclamanta nu este moştenitoare legală ci a dobândit imobilul prin retrocedare şi că nu i se aplică scutirea prevăyută de art. 252 Cod fiscal deoarece data dobandirii imobilului de către aceasta este data pronunțării deciziei nr. 2178/08.03.2007 pronunţată de Î.C.C.J (irevocabilă) iar temeiul de drept în baza căruia a devenit proprietară este Legea 10/2001 şi nu moştenirea legală.

Verificând legalitatea şi temeinicia atât a dispoziţiei nr. 1408086/08.07.2011 cât şi a deciziei de impunere nr. 1334642/29.04.2011, Tribunalul a reţinut că acestea sunt nelegale.

Cu privire la titlul în baza căruia a devenit coproprietară a imobilului, s-a reţinut că prin  certificatele de moştenitor nr.70/1999 şi 121/2000, reclamanta a dovedit că a dobândit în calitate de moştenitoare legală (nepoată şi fiică după defuncţii A. C. apoi a lui A. M. C.), imobilul situat în Bucureşti, bd. ……….., iar prin decizia civilă nr.2178/8.03.2007 pronunţată în dosar nr.37364/1/2004 de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie Bucuresti s-a admis acţiunea de revendicarea reclamantei, împreună cu alţi moştenitori, a acestui imobil.

A fost îndepărtată susţinerea pârâtei că reclamanta a dobândit imobilul prin sentinţa judecătorească şi nu prin moştenire ca fiind incorectă şi nelegală. Prin decizia ÎCCJ reclamanta a intrat în posesia imobilului.

În acest sens, instanţa de fond a reţinut ca fiind corectă susţinerea reclamantei că acţiunea în revendicare este unul dintre principalele remedii pentru protejarea dreptului de proprietate și nu un mijloc de dobândire a acestuia. Finalitatea acţiunii în revendicare, dacă ea este admisă, este că instanţa recunoaşte (efect declarativ) titlul de proprietate al reclamantului, cu efect retroactiv, obligând astfel pârâtul să restituie bunul.

Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că prin decizia nr.2178/08.03.2007 a Î.C.C.J precum şi prin sentinţa civilă nr.11266/19.11.1996 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti nu se constată şi nu se dispune retrocedarea pe calea judecătoreasca a dreptului de proprietate către moştenitorii defunctului C. A. în 1953, în baza Legii nr.10/2001 aşa cum a susţinut pârâta, ci se constată inexistenta titlului de proprietate a statului asupra imobilului şi respectiv obligarea la predarea imobilului către deţinătorii de drept.

Astfel încadrarea imobilului în categoria de imobil retrocedat în baza Legii nr.10/2001 şi reţinerea ca titlul de dobândire a imobilului este sentinţa judecătoreasca si nu succesiune legala este neîntemeiat și nelegal.

Instanţa de fond a constatat astfel că reclamanta, fiind mostenitoare legală a defuncţilor A. C. apoi a lui A. M. C. aşa cum rezultă prin certificatele de moştenitor nr.70/1999 şi 121/2000, se încadrează în scutirea de impozitul majorat pentru persoanele care deţin mai multe proprietăţi, scutire prevăzută de art.252 alin.2 din Codul fiscal, iar pârâta în mod nelegal a aplicat o cotă de 300% pentru acest imobil la stabilirea impozitului pe clădire aferent cotei de proprietate deţinută de reclamantă.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr.1334642/ 29.04.2011, instanţa de fond a constatat că şi acest capăt de acţiune este întemeiat fiind îndeplinite cele 2 condiţii prevăzute în mod cumulativ de art.14 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

Aşadar, condiţia cazului bine justificat este îndeplinită având în vedere motivele expuse la verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de impunere atacate, ocazie cu care s-a reţinut netemeinicia acesteia.

Condiţia prevenirii pagubei iminente s-a constatat de asemenea că este dovedită, prima instanţă reţinând întemeiate susţinerile reclamantei în sensul că prin executarea silită ar fi prejudiciată în posesia şi folosinţa imobilului. De asemenea, în speţă se poate vorbi de un prejudiciu material luându-se în calcul suma mare stabilită ca şi impozit pe clădire raportat la cota de proprietate a reclamantei - de 18,75 %.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta DGITLS 1 BUCUREŞTI, criticând sentinţa de fond pentru motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Recurenta-pârâtă arată că hotărârea de fond este dată cu aplicarea greşită a legii.

Astfel, în cazul succesiunii legale, transmiterea activului succesoral operează de drept de la data deschiderii moştenirii (data decesului) prin urmare succesorii îşi consolidează titlul de moştenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat de la data deschiderii moştenirii, în timp ce în cazul imobilelor restituite în baza Legii nr.10/2001, data dobândirii acestora de către persoanele îndreptăţite este data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti, în speţa de faţă, data dobândirii este data pronunţării Deciziei nr. 2178 irevocabilă în dosarul nr. 37364/1/2004 de către ÎCCJ, respectiv 08.03.2007.

Recurenta-pârâtă solicită să se aibă în vedere prevederile art. 771 pct. 1512 lit. g) teza a II-a şi a III a din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal (cu modificările şi completările ulterioare), art. 3 alin. 1 lit. a), precum şi art.4 alin.2 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din coroborarea acestor texte de lege, contribuabilii care au dobândit imobile - clădiri pe cale judecătorească sau administrativă (hotărâre judecătorească de restituire a imobilului preluat fără titlu valabil de către stat/decizie sau după caz, dispoziţie de aprobare a restituirii în natură a imobilului, pronunţata de către Primarul General al Municipiului Bucureşti sau de către unitatea deţinătoare, în cadrul procedurii administrative de restituire a imobilelor preluate abuziv de către stat) şi care deţin în proprietate mai multe clădiri, datorează impozit majorat stabilit conform dispoziţiilor art. 252 alin.2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că imobilul nu a fost dobândit prin succesiune legală, ci prin sentinţă judecătorească, operand astfel majorarea prevăzuta la art. 252 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare.

În şedinţa publică de la data de 14.02.2013, intimata-reclamantă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea urmează să respingă recursul ca nefundat.

Prima instanţă a observat în mod corect că hotărârea judecătorească invocată de recurenţi ca mod de dobândire a dreptului de proprietate reprezintă o hotărâre pronunţată într-o acţiune în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, nu o hotărâre prin care s-a statuat cu privire la retrocedarea unui imobil, în baza actelor normative cu scop reparator adoptate după anul 1989.

Acţiunea în revendicare reprezintă o acţiune prin care proprietarul neposesor solicită instanţei de judecată obligarea posesorului neproprietar să îi lase bunul în deplină proprietate şi posesie.

Efectul unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei acţiuni în revendicare sunt declarative nu constitutive de drepturi. Cu alte cuvinte, printr-o astfel de hotărâre se confirmă o anumită situaţie juridică preexistentă nu se creează o situaţie juridică nouă. În consecinţă, decizia 2178 /08.03.2007 pronunţată de ÎCCJ nu reprezintă un act de dobândire a dreptului de proprietate ci un act prin care se confirmă că reclamanţii şi autorii lor nu au pierdut niciodată, în mod real, dreptul de proprietate asupra bunului imobil cu privire la care s-a stabilit impozitul în litigiu. Autorii reclamanţilor, conservându-şi dreptul de proprietate asupra bunului imobil au fost apţi să îl transmită mai departe prin moştenire, aceasta fiind modalitatea prin care bunul a intrat în patrimoniul reclamanţilor.

Cât priveşte dispoziţiile art. 771 pct. 1512 litera g teza a III-a din Hotărârea de Guvern nr. 44/2004  care prevăd că „ în cazul în care foştii proprietari sau moştenitorii acestora au dobândit dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească, data dobândirii este considerată data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti”, (text invocat de recurent în susţinerea recursului), Curtea constată că acesta are ca premisă situaţia în care dreptul de proprietate se dobândeşte prin hotărâre judecătorească, adică situaţiile în care hotărârea judecătorească are efect constitutiv de drepturi (ceea ce nu se întâmplă în cazul unei acţiuni în revendicare).

 De altfel, analizat în context articolul menţionat, se observă că legiuitorul a avut în vedere situaţiile în care se apelează la procedurile reglementate de unul dintre actele normative cu scop reparator adoptate după anul 1989 la care face trimitere explicită teza II din articolul menţionat, respectiv Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005. Aceste proceduri au un caracter administrativ dar, în măsura în care partea este nemulţumită de conduita autorităţilor publice implicate, ea  are posibilitatea de a se adresa cu acţiune la instanţele de judecată, acestea din urmă pronunţând hotărâri judecătoreşti susceptibile, la un moment dat, să aibă un caracter constitutiv de drepturi. La aceste hotărâri judecătoreşti a făcut trimitere textul art. 771 pct. 1512 litera g teza a III-a din HG 44/2004 , atunci când a vorbit de dobândirea dreptului de proprietate printr-o hotărâre judecătorească.

Cum, în speţă, decizia 2178 /08.03.2007 a  ÎCCJ nu a fost pronunţată prin raportare la legea 10/2001 şi nici la un alt act normativ cu scop reparator ci a fost pronunţată în soluţionarea unei acţiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun Curtea reţine că dreptul de proprietate nu a fost dobândit prin această hotărâre ci prin moştenire, fiind incidentă scutirea de la plata impozitului majorat reglementată de art. 252 alin. 2 din Legea 571/2003.

Domenii speta

Spete similare