Drept procesual civil. Recurs inadmisibil. Acţiune structurată pe un capăt de cerere principal –în materia fondului funciar – şi pe capete de cerere accesorii având ca obiect succesiune, rectificare cf. Soluţia dată asupra cererilor formulate pe cale acce

DREPT PROCESUAL CIVIL. Recurs inadmisibil. Acţiune structurată pe un capăt de cerere principal –în materia fondului funciar – şi pe capete de cerere accesorii având ca obiect succesiune, rectificare CF. Soluţia dată asupra cererilor formulate pe cale accesorie este supusă căilor de atac prevăzute pentru cererea principală.

Art.5 alin.1 titlul XIII din Legea nr.247/2005

Cererea accesorie urmează procedura instituită pentru judecarea cererii principale, cerere formulată în materia fondului funciar, ceea ce conduce la concluzia că şi cererile accesorii ce compun acţiunea urmează a fi supuse aceloraşi căi de atac prevăzute de lege pentru cererea principală, chiar dacă cererile respective dacă ar fi fost formulate separat, soluţia dată asupra lor era supusă şi apelului, acesta nefiind suprimat ca în cazul litigiilor privind fondul funciar pentru care dispoziţiile art.5 alin.1 titlul XIII din Legea nr.247/2005 instituie doar calea de atac a recursului.

Concluzia enunţată este consecinţa principiului accesorum sequitur principale, principiu în lumina căruia dacă cererile sunt formulate pe cale accesorie, soluţia dată asupra lor este supusă căilor de atac pentru cererea principală .

DECIZIA CIVILĂ NR. 5667/2013-R  din 5.12.2013 (dosar nr. 641/833/2008)

Prin sentinţa civilă nr. 952 din 30.03.2012 pronunţată de Judecătoria Salonta s-a admis în parte cererea formulată şi ulterior precizată de reclamantul pârât reconvenţional V. K.J., în contradictoriu cu pârâta reclamantă reconvenţională B. L., şi cu pârâtele COMISIA LOCALĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/91 – SALONTA şi COMISIA JUDEŢEANĂ DE APLICARE A LEGII 18/91 – BIHOR, cu sediul în loc. Oradea, judeţ Bihor şi în consecinţă s-a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 29/1993, cod 0506000, emis la data de 12.01.1993 de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bihor, în favoarea numitei B. O., s-a dispus anularea certificatului de moştenitor suplimentar nr. 29 din 20 martie 1996 emis de BNP Argentina Aristotel, după defuncta B. O., decedată la 17.04.1992, pârâta reclamantă reconvenţională B. L. fiind obligată să achite în favoarea reclamantului pârât reconvenţional V.K.-J. suma de 229.575 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 10416 mp, înscris în CF 5882 Salonta, cu nr. top 3239 şi a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului pârât reconvenţional de obligare a pârâtelor Comisia Locală Pentru Aplicarea legii 18/91 - Salonta şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii 18/91 – Bihor să dispună reconstituirea în natură a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 46.929 mp teren, după defunctul S. A., fiind anulată ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională B. L., aceasta fiind obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2602 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Imobilul cu nr. top. 3139 înscris în CF 5882 Salonta a aparţinut conform înscrierilor de sub B5 defunctei B. M., căsătorită cu defunctul S. A.

Potrivit certificatului de deces seria DM nr. 798325, S.M., născută B. a decedat la data de 12.10.1965 în mun Arad, unicul moştenitor al acesteia fiind soţul supravieţuitor S. A., conform înscrierilor din certificatul de moştenitor nr. 59/06.03.2000.

Ulterior, aşa cum rezultă din actele de stare civilă existente la dosar, S. A.s-a căsătorit cu numita V. I., mama reclamantului pârât reconvenţional V. K. J..

Prin testamentul olograf întocmit la data de 20.03.1967, defunctul S. A. a dispus ca toate bunurile care vor fi în proprietatea sa la data decesului să rămână soţiei sale S.I., născută V..

La data de 30 martie 1998 a fost emis de către BNP M. I, Certificatul de moştenitor nr. 176/1998 prin care a fost dezbătută succesiunea după defunctul S. A. decedat la data de 06.11.1975 şi după defuncta P. I., soţie postdecedată, stabilindu-se că P. I.a este uncia moştenitoare a defunctului S. A., iar reclamantul pârât reconvenţional V.C. I. este unicul moştenitor al acesteia din urmă.

Prin certificatul de moştenitor nr. 59 emis la 06.03.2000 de BNP M. I. a fost dezbătută succesiunea după defuncta S. M., decedată la data de 12.10.1965, S. A., decedat la data de 06.11.1975 şi P. I., decedată la 05.07.1986.

Defuncta B. O., născută S. decedată la data de 17 aprilie 1992 în mun. Bucureşti conform certificatului de deces seria D8 nr. 895466 emis la 18.04.1992 Consiliul Local al Sectorului 2, a fost sora defunctului S. A., aceasta lăsând în baza testamentului autentificat sub nr. 16837/18.07.1989 întreaga sa avere mobilă şi imobilă ce se va găsi la data decesului în patrimoniul său, pârâtei reclamantă reconvenţională B. L..

Conform certificatului de moştenitor nr. 1657/21 septembrie 1992 emis de Notariatul de Stat Sector II Bucureşti unica moştenitoare în calitate de legatar universal a defunctei B. O., decedată la data de 17 aprilie 1992 este pârâta reclamantă reconvenţională B.L., în masa succesorală nefiind inclus însă ternul nr. top. 3139 înscris în CF 5882 Salonta.

Prin certificatul de moştenitor suplimentar nr. 29 din 20 martie 1996 emis de BNP Ar.A., a fost inclusă în masa succesorală după defuncta B. O. şi suprafaţa de 1 ha şi 0416 mp teren situat în extravilanul localităţii Salonta, parcela 3239 dobândită de defunctă prin reconstituirea dreptului de proprietate şi deţinută cu titlul de proprietate nr. 29/12.01.1993.

Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Comisia locală pentru aplicarea Legii 18/91 – Salonta având în vedere că prin formularea prezentei acţiuni nu se încearcă eludarea procedurilor administrative, reclamantul pârât reconvenţional formulând la data de 03.04.1998 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5,53 ha teren arabil în calitate de moştenitor al defunctului Suciu Aurel. Pe de altă parte, potrivit art. 21 din Constituţia României procedurile administrative nu sunt obligatorii.

Sub aspectul excepţiei lipsei de interes în formularea cererii, invocată de pârâta reclamantă reconvenţional, instanţa a reţinut că în motivarea excepţiei se arată că acţiunea formulată de reclamant nu poate avea nicio finalitate în ceea ce priveşte o eventuală reconstituire a unui drept de proprietate pe seama acestuia, neîndeplinindu-se procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 şi fiind decăzut din dreptul de o formula o nouă cerere.

Se invocă dispoziţiile art. 53 alin. 2 din Legea nr.  18/1991 conform căruia, împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Conform textului anterior menţionat, comunicarea hotărârii comisiei judeţene se face prin scrisoare recomandată, astfel că momentul de la care începe să curgă termenul de introducere a cererii este cel al comunicării către reclamant a hotărârii comisiei judeţene cu confirmare de primire.

În speţă, comunicarea s-a făcut printr-o adresă înaintată de către Primăria Oraşului Salonta la data de 27 aprilie 1998 (fila 46), fără a se respecta dispoziţie imperativă cu privire la modalitatea de comunicare. Pe de altă parte, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosar nu a fost emisă o hotărâre a Comisiei judeţene astfel că nu  se poate stabili data de la care ar curge termenul de 30 de zile.

În practica judiciară s-a statuat în mod constant că în situaţia în care operaţiunea juridică de comunicare nu s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. 2 din Legea nr.  18/1991, adresa comisiei locale nu poate substitui actul comunicării de la care curge termenul de formulare a plângerii şi în consecinţă o asemenea cerere poate fi formulată oricând.

Faţă de aceste considerente instanţa a respins excepţia lipsei de interes în formularea cererii, invocată de pârâta reclamantă reconvenţional.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta B. L., s-a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor nr. 176/30.03.1998 al BNP M.I. şi a certificatului de moştenitor nr. 59/06.03.2000 al BNP M. I., arătându-se în esenţă că numita S. I. născută V., mama reclamantului, nu a acceptat succesiunea după soţul predecedat, întrucât aceasta nu a solicitat la notarul public eliberarea unui certificat de moştenitor, neavând calitatea de moştenitor sezinar.

În şedinţa publică de la 11.10.2011 a fost admisă excepţia netimbrării cererii reconvenţionale privind constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor nr. 176/30.03.1998 al BNP M. I. şi a certificatului de moştenitor nr. 59/06.03.2000 al BNP M. I..

În ceea ce priveşte acceptarea succesiunii de către numita S. I. născută V. instanţa a reţinut că într-adevăr soţul supravieţuitor nu are calitatea de moştenitor sezinar, venind la moştenire numai în nume propriu şi nu şi prin reprezentare succesorală.

Cu toate acestea, potrivit art. 13 alin 2 din Lg 18/1991 republicată şi actualizată „Moştenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit in circuitul civil, sunt socotiţi repuşi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor. Ei sunt consideraţi ca au acceptat moştenirea prin cererea pe care o fac comisiei”, această reglementare constituind o excepţie de la principiul indivizibilităţii transmiterii moştenirii, putând pretinde reconstituirea dreptului de proprietate după autorul lor, în baza acestui act normativ doar moştenitorii care au făcut cerere la comisie. În speţă, atât defunctul S.A., cât şi S. I. erau decedaţi la data intrării în vigoare a Lg 18/1991, fiind astfel aplicabilă instituţia retransmisiei succesorale care constă în faptul moştenirea este culeasă în tot sau în parte, de cel de-al doilea de cujus în viaţă la data deschiderii primei moşteniri şi pe care o transmite la moartea sa propriilor moştenitori. În consecinţă, instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată de pârâta B. L..

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin Titlul de proprietate nr. 29 din 12.01.1993 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bihor, a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1,0416 ha teren arabil situat în parcela nr. 3239 Salonta în baza cererii cu nr. 4607/21.03.1991 formulată de către defuncta B. O. ca moştenitoare a defunctului S.A.

Potrivit art. 8 din Lg 18/1991 republicată şi actualizată, „1) Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se găsesc in patrimoniul cooperativelor agricole de producţie se face in condiţiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept. 2) De prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ in cooperativa agricola de producţie sau cărora li s-a preluat in orice mod teren de către aceasta, precum şi, in condiţiile legii civile, moştenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ in cooperativa si alte persoane anume stabilite. (…)”

Prin moştenitori, legea are în vedere atât moştenitorii legali, cât şi cei testamentari, nefăcându-se distincţie între cele două categorii, astfel că „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus” – unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem.

În speţă, prin testamentul olograf întocmit la data de 20.03.1967, defunctul S. A.a instituit-o ca legatar universal pe soţia sa S. Il., născută V.. Astfel, chiar dacă defuncta S. I. (I.) nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, fiind decedată la data intrării în vigoare a Lg 18/1991, având în vedere că dreptul de reconstituire este un drept potestativ patrimonial, transmis în patrimoniul acesteia, reclamantul, în baza retransmisiei succesorale poate formula cererea de reconstituire, dreptul fiind transmis prin decesul mamei sale în patrimoniul său, ca unic moştenitor legal al acesteia.

Prin instituirea defunctei S.I. (I.) ca legatar universal, s-a realizat o exheredare a surorii defunctului S. A., numita B. O., care, în calitatea sa de colateral privilegiat, nu beneficiază de rezervă succesorală. Ori, fiind exheredată, defuncta B. O. nu mai poate veni la succesiunea după defunctul  S. A., nici în temeiul legii speciale întrucât în acest fel voinţa testatorului ar fi desconsiderată, iar dispoziţiile Lg 18/1991 fac referire la „moştenitorii care nu-si pot dovedi aceasta calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit in circuitul civil”, aceştia fiind socotiţi repuşi de drept in termenul de acceptare şi nu persoanele care au pierdut această calitate prin voinţa defunctului.

În consecinţă, în temeiul art. III alin 1 lit a din Lg 169/1997 instanţa a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 29 din 12.01.1993 emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Bihor, acesta fiind emis în favoarea unei persoane care nu era îndreptăţită la astfel de reconstituire.

Prin certificatul de moştenitor suplimentar nr. 29 din 20 martie 1996 emis de BNP A. A., a fost inclusă în masa succesorală după defuncta B. O. şi suprafaţa de 1 ha şi 0416 mp teren situat în extravilanul localităţii Salonta, parcela 3239 înscrisă în titlul de proprietate nr. 29/12.01.1993.

Fiind constatată nulitatea absolută a titlului de proprietate, toate actele juridice încheiate în baza acestuia sunt nule de drept, astfel că şi contractul de moştenitor suplimentar nr. 29/20.03.1996 care a fost încheiat în baza Titlului de proprietate nr. 29 din 12.01.1993 este lovit de nulitate conform principiului „Quod nullum est nullum producit effectum” - Ceea ce este nul nu produce efecte.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1623/11.06.2003 pârâta reclamantă reconvenţional B. L. a vândut numiţilor N. C. şi N. T.-V. imobilul cu nr. top 3239 înscris în CF 5882 Salonta, în suprafaţă de 10416 mp, preţul vânzării fiind de 8.000.000 lei (ROL).

În şedinţa publică din data de 08.11.2011 instanţa a admis excepţia netimbrării capetelor de cerere din precizarea de acţiune formulată de reclamantul pârât reconvenţional cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1623/11.06.2003 de BNP G. C.şi radierea din cartea funciară a intabulării făcute în baza actului mai sus menţionat.

Prin înstrăinarea imobilului, patrimoniul pârâtei reclamantă reconvenţional s-a mărit fără un temei legitim, producându-se în acelaşi timp o micşorare a patrimoniului reclamantului.

În cauză a fost efectuată o expertiză judiciară în specialitatea topografie-cadastru şi geodezie de către expert S. D. (filele 169-175), stabilindu-se că valoarea de circulaţie a terenului este de 6 euro/mp adică 229575 lei (1 E =3,6732 lei).

În consecinţă, în temeiul art. 998 Cod civil instanţa a obligat pârâta reclamantă reconvenţională să achite în favoarea reclamantului pârât reconvenţional suma de 229575 lei, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 10416 mp, înscris în CF 5882 Salonta, cu nr. top 3239.

Din balanţa fondului funciar depusă la dosar de către pârâta Comisia locală pentru aplicarea legii 18/91 – Salonta şi declaraţia membrilor comisiei locale (filele 231-232 şi 264) instanţa reţine că nu există teren disponibil în vederea reconstituirii în natură a dreptului de proprietate al reclamantului.

Conform situaţiei statistice a terenurilor anexată la dosarul cauze (filele 9-10 vol II), rezultă că singura suprafaţă existentă în proprietatea unităţii administrativ teritoriale face parte din categoria păşuni şi fâneţe, însă această suprafaţă beneficiază de protecţie specială, nu i se poate schimba destinaţia şi nu poate face obiectul reconstituirii, cu atât mai mult cu cât reclamantul a solicitat reconstituirea unei suprafeţe de teren arabil.

De asemenea, din adresele emise de comisiile locale M., B., Tulca şi Ciumeghiu, instanţa reţine că nici la dispoziţia acestor comisii locale nu există teren la dispoziţie pentru reconstituirea în natură a dreptului de proprietate al reclamantului V. K. J.

Având în vedere starea de fapt reţinută şi temeiurile de drept mai sus arătate, instanţa a admis în parte cererea formulată şi ulterior precizată de reclamantul pârât reconvenţional V. K.-J., în contradictoriu cu pârâta reclamantă reconvenţională B. L., şi pârâtele: Comisia locală pentru aplicarea legii 18/91 - Salonta, şi Comisia judeţeană de aplicare a legii 18/91 – Bihor.

Constând culpa procesuală a pârâtei reclamantă reconvenţională, în temeiul art. 274 Cod Proc. civ., a obligat-o pe aceasta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 2602 lei cheltuieli judiciare, reprezentând 602 lei taxă judiciară de timbru  (chitanţe fila 107 vol I), 800 lei onorariu avocaţial, justificat cu chitanţa nr. 0000126 din 12.06.2008 (fila 16 vol II) şi 1200 lei onorariu expert (chitanţe filele 139 şi 183 vol I).

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel (recalificat în recurs faţă de obiectul pricinii–fond funciar) în termen legal pârâta B. L. şi a declarat recurs reclamantul V. K.-J..

Prin decizia civilă nr. 389/R din data de 04.04.2013, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 641/833/2008, s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurenta B.L., cu domiciliul în loc. Cluj Napoca, str. Retezat, nr. 5, ap. 35, judeţ Cluj.

S-a admis ca fondat recursul civil formulat de recurentul V. K.-J. în contradictoriu cu intimaţii C. L. P. A. L.18/91 - SALONTA, şi COMISIA J. DE A. A L. 18/91 – BIHOR, cu sediul în loc. Oradea, judeţ Bihor, N. C., N. E., şi N. T.-V. împotriva sentinţei civile nr. 592din 30.03.2012 pronunţată de Judecătoria Salonta, pe care a modificat-o în parte în sensul că:

S-a dispus obligarea COMISIEI LOCALE PENTRU APLICAREA LEGII 18/91 – SALONTA şi a COMISIEI JUDEŢEANE DE APLICARE A LEGII 18/91 – BIHOR să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului V. K.-J., în principal în natură şi în subsidiar în lipsă de teren disponibil să efectueze demersurile necesare pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea 247/2005.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor.

A fost obligată recurenta B.L. la cheltuieli de judecată in cuantum de 500 lei în favoarea recurentului V. K. J..

A fost obligată intimata Comisia Locală Pentru Aplicarea Legii 18/91 – Salonta la cheltuieli de judecată in cuantum de 500 lei în favoarea recurentului V.K. J.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Astfel, recurenta B. L.contestă în fapt valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 10416 mp, nr. top. 3239, înscris în CF 5882 Salonta, aşa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, respectiv 6 Euro/mp. În faţa primei instanţe recurenta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nici nu a solicitat expertiză contrară cu respectarea disp. art. 212 alin. 2 c.pr.civ. În aceste condiţii, instanţa a reţinut că valoarea terenului a fost în mod legal şi temeinic stabilită de instanţa de fond, neputând fi avute în vedere susţinerile recurentei că această valoare ar fi prea mare în lipsa unor probe contrare, în recurs nefiind admisibilă proba cu expertiză, ci doar proba cu înscrisuri.

În ce priveşte recursul reclamantului, instanţa a constatat că acesta este fondat, întrucât în condiţiile în care s-a stabilit că acesta este îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate şi a formulat cerere în termenul legal, acţiunea acestuia a fost în mod greşit respinsă pe considerentul că nu mai există teren disponibil sau că terenul disponibil are altă categorie. Astfel, în situaţia stabilirii îndreptăţirii unei persoane la reconstituirea dreptului de proprietate, Comisia Locală este obligată să efectueze toate demersurile prevăzute de HG 890/2005 în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în natură, pe vechiul amplasament sau pe alt amplasament, art. 42 alin. 4 din acelaşi HG prevăzând că în cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, în condiţiile legii, şi se vor înscrie de către aceeaşi comisie în anexa nr. 23, titlul VII din Lg 247/2005, prevăzând demersurile ce trebuie făcute în vederea plăţii despăgubirilor.

Faţă de acestea, tribunalul în baza art. 312 c.pr.civ. a respins ca nefondat recursul formulat de recurenta B. L. şi a admis ca fondat recursul civil formulat de recurentul V. K.-J., în contradictoriu cu intimaţii N. C., N. E., N. T.-V. C.LOCALĂ P. A. L.18/91 – S. şi C. J. DE A. A L.18/91 – B., împotriva sentinţei civile nr. 952 din 30.03.2012 pronunţată de Judecătoria Salonta pe care a modificat-o în  parte în sensul obligării C.L. PENTRU A.LEGII 18/91 – S. şi a C. J. DE A.A LEGII 18/91 – BIHOR să procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului V.K.-J., în principal în natură şi în subsidiar în lipsă de teren disponibil să efectueze demersurile necesare pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea 247/2005.

În conformitate cu dispoziţiile art.274 C.pr.civ., recurenta B. Leposova şi intimata Comisia Locală Pentru Aplicarea Legii 18/91 – Salonta au fost obligate la câte 500 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentului V. K.-J., reprezentând onorariu avocaţial justificat cu chitanţa nr. 412/23.07.2012 depusă la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, legal timbrat, B. L., solicitând admiterea acestuia, casarea  sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

Prin motivele de recurs au fost invocate următoarele:

- decizia  atacată a fost dată în complet de  3 judecători, cu toate  că trebuia  pronunţată  în complet de 2 judecători;

- instanţa, în mod eronat, a recalificat din oficiu calea de atac ca fiind recurs;

- dacă sub aspectul petitului principal calea de atac împotriva hotărârii  era recursul, pentru celelalte  capete de cerere vizâd constatarea nulităţii contractului de  vânzare cumpărare  cât  şi cel  vizând pretenţii peste cuantumul  de  100.000 lei, calea de atac era apelul ( art. 282 ind. 1 alin. 1 Cod procedură civilă);

- instanţa a admis recursul reclamantului Vekov Karoly Janos privind obligarea Comisiilor la reconstituirea dreptului său de proprietate, petit la care a  renunţat în scris în faţa instanţei de fond, iar în recurs nu se mai poate reveni asupra renunţării la judecată;

- prin felul în care s-a  pronunţat, instanţa de control generează îmbogăţirea fără justă cauză a numitului Vekov Karoly;

- termenul de decădere nu poate fi ignorat, întrucât consecinţa directă este anularea oricărui drept şi oricărei legitimări procesuale a  reclamantului Vekov Karoly;

- recurenta nu poate fi obligată la despăgubiri pentru un teren  faţă de un terţ, cum este Vekov, apoi fiind obligată la achitarea preţului actualizat al terenului, nejustificat a fost considerată de rea credinţă, cu toate că piesele  dosarului relevau contrariul.

În drept  sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 1, 3, 7, 8 şi 9 Cod procedură civilă.

Prin concluziile scrise şi verbale  formulate de intimatul V.K. J., prin avocat, acesta a solicitat admiterea excepţiei de inadmisibilitate a recursului, cu motivarea că hotărârea atacată este dată de Tribunalul Bihor în recurs drept  urmare recursul este inadmisibil,  în mod corect  tribunalul calificând calea de  atac ca fiind recurs şi nu apel.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Prin cererea introductivă de  instanţă, Judecătoria Salonta a fost sesizată cu judecarea unei acţiuni având ca obiect  constatarea nulităţii absolute a  titlului de proprietate nr. 29/12.01.1993, anularea certificatului de moştenitor nr. 29 suplimentar din 20.03.1996, radierea din CF  a  întabulării făcute  în baza  titlului cu revenirea la situaţia anterioară de CF, cu obligarea  pârâtelor de rândul 2 şi 3 să emită titlul de proprietate pe seama  recurentului pentru suprafaţa  de 8,96 ha teren.

Este evident că acţiunea  dedusă judecăţii este structurată pe un capăt de  cerere principal – nulitatea absolută a titlului de proprietate – şi pe capete de cerere accesorii – anularea certificatului de moştenitor, radierea din CF  a titlului, revenirea la situaţia  anterioară de CF şi eliberarea unui nou titlu de proprietate pe seama reclamantului -.

Fără îndoială că aceste din urmă capete de cerere au valoarea unor  cereri accesorii, dat fiind că soluţia  acestora depinde de  soluţia dată asupra primului capăt de  cerere având ca obiect constatarea  nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 29/12.01.1993.

Este îndeobşte  cunoscut că cererea accesorie  urmează procedura instituită pentru judecarea cererii principale, cerere formulată în materia  fondului funciar, ceea ce conduce la concluzia că şi cererile  accesorii ce compun acţiunea din speţa de  faţă urmează a fi supuse aceloraşi căi de atac prevăzute de lege pentru cererea principală, chiar dacă cererile  respective, dacă ar fi fost  formulate separat,  soluţia  dată asupra lor era supusă şi apelului, acesta nefiind  suprimat  ca în cazul litigiilor privind  fondul funciar, pentru care dispoziţiile art. 5 alin. 1 titlul XIII din legea nr. 247/2005 instituie  doar calea de atac a recursului.

Concluzia anterior  enunţată este consecinţa principiului accesorium  sequitur principale, principiu în lumina căruia dacă cererile sunt formulate pe cale accesorie, soluţia dată asupra  lor este supusă căilor de atac pentru cererea principală.

Susţinerile recurentei în sensul că în cursul judecăţii ar fi intervenit  renunţarea reclamantului la  judecarea cererii principale, sunt lipsite de temei, o atare renunţare neintervenind pe parcursul desfăşurării procesului cu privire la capătul de cerere privind  nulitatea titlului de proprietate nr. 29/1993 emis în favoarea numitei Bălăşoiu Otilia.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa concluzionează că recursul  declarat împotriva deciziei tribunalului, dată în soluţionarea unui recurs corect calificat, este inadmisibil, apărările intimatului structurate pe excepţia  inadmisibilităţii prezentei căi de atac fiind  întemeiate, pe cale de consecinţă, în aplicarea  dispoziţiilor  art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul a fost respins ca inadmisibil, soluţie în raport de care  devine de prisos analizarea  motivelor de  recurs vizând fondul pricinii.

Domenii speta

Spete similare