Drept procesual civil. Soluţie de respingere a excepţiei privind tardivitatea apelului, legală din perspectiva dispoziţiilor art.284 alin.1 şi 3 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care procedura de comunicare a hotărârii apelate s-a realizat

DREPT PROCESUAL CIVIL. Soluţie de respingere a excepţiei privind tardivitatea apelului, legală din perspectiva dispoziţiilor art.284 alin.1 şi 3 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care procedura de comunicare a hotărârii apelate s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art.100 alin.3 din Codul de procedură civilă.

Art.95 din Codul de procedură civilă

Art.100  din Codul de procedură civilă

Art.284 alin.1 şi 3 din Codul de procedură civilă

Art.297 din Codul de procedură civilă

Art.129 alineat 5/1 din Codul de procedură civilă

Procedura iniţială de comunicare a hotărârii nu s-a realizat în condiţiile prescrise de lege, pe actele de procedură specificându-se că destinatarii şi-au schimbat adresa, iar la dosar exista menţionat noul domiciliu ales la care la care se solicita a se face comunicarea hotărârii, totuşi comunicarea acesteia s-a realizat ulterior prin afişare la uşa instanţei, procedură prevăzută doar pentru situaţia expusă la art.95 din Codul de procedură civilă, neincidentă însă în speţă.

Apelul declarat împotriva hotărârii a cărei procedură de comunicare s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente, respectiv art.100 alin.3 din Codul de procedură civilă, a fost declarat înăuntrul termenului prescris de lege, ca atare din perspectiva prevederilor art.281 alin.1 şi 3 din Cod, dispoziţia de respingere a excepţiei de tardivitate a apelului este legală.

DECIZIA CIVILĂ NR. 4097/2013-R  din 05.09.2013 (dosar nr. 1503/268/2007)

Prin sentinţa civilă nr. 13730 din 06.12.2011, pronunţată de Judecătoria O, s-a respins  excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de către pârâţi, s-a respins ca nefondată cererea principală formulată de către reclamanţii P A şi P K K cu dom. ales la Cabinet Av. K T în contradictoriu cu pârâţii N L şi N I, s-a admis excepţia caracterului nedeterminat al obiectului cererii reconvenţionale, excepţie invocată din oficiu, de către instanţă şi în consecinţă, s-a respins ca neavând obiect determinat cererea reconvenţională formulată de către pârâţii-reclamanţi reconvenţionali N L şi N I în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi reconvenţionali.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că  acţiunea reclamanţilor se caracterizează prin solicitări cu caracter principal şi solicitări cu caracter subsidiar, pretenţiile cu caracter principal vizând constatarea coproprietăţii asupra construcţiei, partajul acesteia, constatarea dreptului de superficie, instituirea unei servituţi de trecere, obţinerea folosinţei paşnice şi înscrierea în CF  toate acestea din urmă privitoare la dreptul de proprietate exclusivă dobândit în urma partajului.

S-a mai reţinut că pretenţiile mai sus enumerate cu caracter principal derivă din capătul de cerere privitor la constatarea coproprietăţii asupra construcţiei, astfel că soluţia asupra acestor pretenţii depinde de soluţia dată asupra capătului de cerere privind constatarea coproprietăţii asupra construcţiei.

 În ceea ce priveşte constatarea coproprietăţii asupra construcţiei, s-a reţinut de prima instanţă că pretenţiile reclamanţilor sunt nefondate. Astfel, pârâţii sunt proprietarii  tabulari ai terenului pe care este edificată construcţia iar în temeiul instituţiei juridice a accesiunii imobiliare, conform prevederilor art. 482 Cod civil sunt prezumaţi ca fiind şi proprietarii construcţiei. Însă nu doar această prezumţie ci şi actele emise pentru construirea acestei case atestă dobândirea dreptului de proprietate de către pârâţi, sens în care, o  deosebită importanţă prezintă faptul admiterii în parte a excepţiei de nelegalitate a autorizaţiei de construire nr.21 din 8 mai 1995 (privind imobilul în litigiu) în sensul constatării nelegalităţii emiterii acestei autorizaţii şi pe numele P S. Ca urmare a invocării excepţiei de nelegalitate în prezentul litigiu, cauza a fost suspendată şi excepţia de nelegalitate a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr.2317/30.06.2010 a Tribunalului H. Admiterea în parte a excepţiei de nelegalitate  produce efecte inter partes cu privire la actul administrativ constatat ca fiind nelegal. Prin urmare, în raporturile juridice dintre părţi trebuie considerat că autorizaţia de construire a fost emisă doar pe seama pârâtului. Dobândirea dreptului de proprietate de către cetăţenii străini asupra unei construcţii în România nu a fost prohibită la momentul edificării construcţiei în litigiu, astfel că dacă înţelegerea părţilor ar fi fost în sensul dobândirii coproprietăţii asupra construcţiei prin edificare în comun, ar fi avut posibilitatea încheierii unei convenţii scrise în acest sens, însă o atare convenţie nu s-a întocmit. Întrucât nu s-a relevat această intenţie de construire în comun nici la momentul autorizării construirii, ţinând cont de efectele admiterii în parte a excepţiei de nelegalitate mai sus menţionate, instanţa de fond a apreciat că reclamanţii nu sunt coproprietari asupra acestui edificat. În consecinţă, capătul de cerere privind constatarea coproprietăţii asupra construcţiei a fost respins ca nefondat, iar celelalte capete de cerere ce formează solicitările principale ale reclamanţilor având caracter accesoriu vor urma soarta principalului, fiind respinse ca atare.

 S-a mai reţinut că acţiunea reclamanţilor cuprinde şi solicitări cu caracter subsidiar, însă aceste solicitări trebuie raportate la temeiul de drept al cererii indicat în mod expres de către reclamanţi. S-a subliniat faptul că alegerea temeiului de drept al cauzei unei acţiuni civile reprezintă atributul exclusiv al reclamantului, în virtutea principiului disponibilităţii, astfel, prima instanţa a reţinut că nu are posibilitatea schimbării temeiului juridic al acţiunii şi nici a-i pune în vedere reclamantului să indice un alt temei juridic decât cel ales, întrucât o astfel de intervenţie ar excede rolului activ,  întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii care guvernează  procesul civil. Raportat strict la temeiurile de drept indicate de către reclamanţi, pretenţiile acestora cu caracter subsidiar au fost apreciate ca nefondate şi au fost respinse ca atare, întrucât aplicarea textelor de lege indicate nu justifică temeinicia respectivelor pretenţii. Referitor la puterea de lucru judecat a prezentei hotărâri, în condiţiile art. 1201 Cod civil, s-a apreciat că operează cu privire la aceste pretenţii subsidiare ale reclamanţilor doar raportat la temeiurile de drept indicate în mod expres în cerere şi nu va opera faţă de un alt temei de drept, cum ar fi eventual instituţia juridică a îmbogăţirii fără justă cauză.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocate de către pârâţi,  instanţa de fond nu a constatat inexistenţa unei identităţi între persoanele chemate în judecată şi subiectele pasive din raportul de drept dedus judecăţii, având în vedere considerentele mai sus expuse şi ţinând cont atât de pretenţiile principale cât şi de pretenţiile subsidiare ale reclamanţilor, a respins această excepţie.

Referitor la excepţia caracterului nedeterminat al obiectului cererii reconvenţionale,  invocată din oficiu, a fost admisă de prima instanţă, reţinând că potrivit principiilor dreptului procesual civil, orice acţiune civilă trebuie să aibă un obiect ce este necesar să îndeplinească trei cerinţe să fie licit, posibil şi determinat. Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească toate cerinţele unei cereri de chemare în judecată, prin urmare şi cerinţele mai sus amintite, raportat la obiectul acţiunii civile. În speţa de faţă, petitul cererii reconvenţionale se caracterizează prin afirmarea generică a unor instituţii juridice - petiţie de ereditate, drept de creanţă etc., fără a se indica pretenţiile concrete ale pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali. Deşi instanţa în temeiul rolului activ consacrat de prevederile art. 129 C.proc.civ. prin încheierea de şedinţă din data de 20.09.2011 a pus în vedere pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali să-şi precizeze în concret pretenţiile, aceştia nu s-au conformat. Astfel, în lipsa unor pretenţii concrete, instanţa de fond a constatat caracterul nedeterminat al obiectului cererii reconvenţionale, fiind admisă excepţia invocată şi respinsă ca atare cererea reconvenţională. 

Faţă de considerentele mai sus expuse, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins ca nefondată cererea principală, a admis excepţia caracterului nedeterminat al obiectului cererii reconvenţionale  şi a respins ca atare cererea reconvenţională.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal şi timbrat cu 225 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, au declarat apel reclamanţii P A şi P K, precizând că motivele de apel le va înainta în termenul prevăzut de lege. Ulterior, prin cererea de recurs reclamanţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi retrimiterea hotărârii la instanţa de fond în vederea rejudecării şi administrării de probe, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 43/A din data de 01.02.2013, pronunţată de Tribunalul B, în dosar nr. 1503/268/2007, s-a admis ca fondat apelul civil introdus de apelanţii P A şi  P K, ambii cu domiciliul procesual ales în O, str. R, nr. 10/A, ap. 3/a, jud. B în contradictoriu cu intimaţii N L şi N I, ambii domiciliaţi în comuna Z, sat S, nr. 1/A, jud. H împotriva sentinţei civile nr. 13730 din 06.12.2011, pronunţată de Judecătoria O, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată se vor avea în vedere la rejudecarea cauzei în fond.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin acţiunea dedusă judecăţii reclamanţii apelanţi au solicitat în principal să se constate că au dobândit un drept de proprietate prin edificare asupra cotei de ½ parte din imobilul casă de locuit şi din imobilul teren, înscrise în CF 466/a, nr. top. 7485 Z, rectificarea situaţiei de CF, partajarea imobilului casă de locuit conform folosinţei şi destinaţiei acestuia şi menţinerea servituţii zidului comun despărţitor, instituirea unui drept de superficie de aproximativ 300-350 mp pe terenul ocupat de imobilul apartament proprietatea reclamanţilor, instituirea unei servituţi de trecere cu piciorul şi autoturismul pe o lăţime de 3 m şi lungime care se va stabili pe baza unei expertize, fără plata de despăgubiri şi înscrierea dreptului în cartea funciară, iar în subsidiar să fie obligaţi pârâţii în favoarea reclamanţilor la despăgubiri ce se vor stabili prin raportul de expertiză, reprezentând cheltuieli efectuate de aceştia cu cumpărarea terenului, edificarea construcţiei în cotă de ½ parte, amenajarea acesteia şi contravaloarea produselor şi manoperei efectuate de reclamanţi la sistemul de încălzire şi alimentarea cu apă potabilă a locuinţelor, cu cheltuieli de judecată.

În drept reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile formulate pe dispoziţiile art. 480 şi următoarele, 577, 590 şi următoarele, 616 şi următoarele, 644 şi următoarele Cod civil, art. 95, 111, 112, 274, 613 şi următoarele cod procedură civilă şi pe dispoziţiile Legii 7/1996 modificată.

Critica principală a apelanţilor vizează încălcarea de către instanţa de fond a prevederilor legale privind dreptul lor la apărare, invocând faptul că au fost privaţi de posibilitatea de a administra probe şi de a-şi susţine cererea formulată, precum şi faptul că instanţa de fond a trecut la judecarea cauzei în condiţiile în care au fost încuviinţate probe, respectiv expertiza de evaluare în construcţii şi martori.

De asemenea, se mai critică faptul că instanţa de fond şi-a rezumat motivarea hotărârii doar la capătul principal de cerere, respingând celelalte capete de cerere privind investiţiile la imobilul solicitat, pe motivul că temeiul de drept indicat de reclamanţi ar exclude posibilitatea constatării şi a unor asemenea cereri formulate în subsidiar.

Anterior strămutării prezentei cauze, conform Încheierii pronunţate în şedinţa publică din 12 noiembrie 2008, au fost încuviinţate probe testimoniale, asupra probei cu expertiza tehnică topografică, expertiza de evaluare, instanţa a reţinut că se va pronunţa după audierea martorilor. Prin Încheierea din 28 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Judecătoria O, fiind păstrate actele de procedură îndeplinite.

În şedinţa publică din 30 iunie 2009, instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiza în specialitatea construcţii şi în aceeaşi şedinţă publică s-a încuviinţat cererea de înlocuire a martorilor încuviinţaţi reclamanţilor punându-se în vedere reprezentantului reclamanţilor să depună la dosar lista cu martorii ce solicită a fi înlocuiţi.

Ulterior, în cauză a fost invocată excepţia de nulitate a Autorizaţiei de construire nr. 21 din 8 mai 1995 emisă de Primăria O S, dispunându-se în şedinţa publică din 16.03.2010 scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la Tribunalul H pentru a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate, excepţie asupra căreia Tribunalul H s-a pronunţat prin Sentinţa Civilă nr. 2317 din 30 iunie 2010 în dosar 1503/268/2009*.

Prin sentinţa apelată prima instanţă a analizat pe fond capătul de cerere privind constatarea coproprietăţii asupra construcţiei şi cu privire la celelalte capete de cerere s-a apreciat că au un caracter accesoriu ce urmează soarta principalului, respectiv au fost respinse în consecinţă, iar cu privire la capetele de cerere formulate de reclamanţi în subsidiar, a reţinut că sunt nefondate, raportat la temeiurile de drept indicate de reclamanţi, texte de lege care s-a apreciat că nu justifică temeinicia respectivelor pretenţii.

Astfel cum rezultă din actul intitulat declaraţie de denunţare a contractului de asistenţă juridică din 16.10.2010, reclamanţii apelanţi au renunţat la serviciile de asistenţă juridică a avocatului K N T în baza contractului de asistenţă juridică încheiat în legătură cu dosarul 1503/268/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea. Este adevărat că acest act nu a fost adus la cunoştinţa instanţei de fond, după repunerea pe rol a cauzei în faţa primei instanţe procedura de citare cu reclamanţii apelanţi s-a realizat la domiciliul ales la avocatul de mai sus, la şedinţele publice din 31 mai 2011 şi din 20.09.2011, reclamanţii fiind lipsă cât şi reprezentantul acestora, iar în şedinţa publică în care a avut loc dezbaterea cauzei pe fond, s-a consemnat că după strigarea cauzei, dar înainte de închiderea şedinţei s-a prezentat reprezentantul reclamanţilor care a pus concluziile acolo consemnate.

Instanţa de apel a reţinut că procesul civil este guvernat de numeroase principii fundamentale, consacrate, în principal, de Constituţia României republicată, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară republicată şi Codul de procedură civilă, pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanţa de judecată, părţile litigante şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea lor procesuală. Cele mai importante principii ale procesului civil sunt principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul rolului activ al judecătorului, principiul disponibilităţii, al publicităţii şi oralităţii dezbaterilor, nerespectarea lor fiind sancţionată cu nulitatea actelor de procedură şi atrage desfiinţarea hotărârii judecătoreşti. Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii, sunt nulităţi ce operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.

În temeiul principiului contradictorialităţii părţile procesuale pot formula cereri,  să propună şi să administreze probe şi să pună concluzii cu privire la chestiunile de fapt şi de drept de care depinde justa soluţionare a cauzei. Nerespectarea acestor principii care asigură respectarea principului dreptului la apărare şi a principiului aflării adevărului, este sancţionat cu nulitatea hotărârii. În speţă, prima instanţă, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii apelate, în opinia instanţei de apel, nu a respectat principiul contradictorialităţii, acordând cuvântul în fond reprezentantului reclamanţilor după închiderea dezbaterilor în cauză şi în lipsa celorlalte părţi sau a reprezentanţilor acestora. De esenţa principiului contradictorialităţii este obligaţia instanţei de a acorda cuvântul tuturor părţilor din proces, de a discuta verbal concluziile formulate de părţi şi de a dezbate în atari condiţii orice problemă care s-a ivit pe parcursul procesului. Inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că esenţial este ca părţile să participe la modalităţile adecvate, reglementate de dreptul intern, la procedura contradictorie în faţa instanţei.

Instanţa de apel a reţinut apoi că prima instanţă a trecut la soluţionarea cauzei în condiţiile în care au fost încuviinţate atât proba testimonială cât şi proba cu expertiza de evaluare, fără a face nici o menţiune cu privire la probaţiunea deja încuviinţată în cauză şi nici de revenire asupra acesteia, deşi în baza rolului activ conferit de art. 129 alineat 51 cod procedură civilă, judecătorul este dator să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor. De asemenea, conform art. 129 alineat ultim cod procedură civilă, instanţa de judecată se pronunţă în limitele investirii sale, numai cu privire la ceea ce s-a cerut. Dacă formulările sunt improprii,  instanţa, în baza rolului activ, este obligată să solicite precizarea necesară, însă nu este ţinută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea ca după punerea în discuţia părţilor, să schimbe calificarea juridică şi să dea cererii calificarea corectă. Ori, respingerea cererilor formulate în subsidiar de reclamanţi cu motivarea că textele legale indicate de aceştia nu justifică temeinicia pretenţiilor formulate şi că instanţa nu are posibilitatea schimbării temeiului juridic al acţiunii şi nici a pune în vedere reclamanţilor să indice alt temei juridic decât cel ales, întrucât o astfel de intervenţie ar excede rolului activ şi ar contraveni principiului disponibilităţii, sunt aprecieri eronate în condiţiile în care în temeiul rolului activ şi al principiului contradictorialităţii, instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor şi să dea calificarea juridică corectă a cererii formulate, nefiind ţinută de temeiul juridic invocat de parte.

Pe fond, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii apelate, instanţa de fond a analizat doar capătul de cerere privind constatarea coproprietăţii, iar cu privire la celelalte capete de cerere formulate în principal de reclamanţii apelanţi, a apreciat că au caracter accesoriu ce vor urma soarta principală, fiind respinse ca atare, deşi s-a solicitat constatarea unui drept de superficie, iar în subsidiar a unui drept de creanţă în legătură cu imobilul în litigiu. Procedând în acest mod, instanţa de fond nu a cercetat fondul cererilor cu care a fost investită şi asupra cărora avea obligaţia să se pronunţe, cu atât mai mult cu cât a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor. Consemnarea în considerente că celelalte capete de cerere au caracter accesoriu, vor urma soarta principalului, fiind respinse ca atare, nu echivalează cu o cercetare a fondului cauzei cu care prima instanţă a fost investită prin aceste capete de cerere.

Instanţa de apel a mai reţinut că deşi a fost admisă excepţia caracterului nedeterminant al obiectului cererii reconvenţionale şi respinsă cererea reconvenţională, reclamanţii reconvenţionali nu au formulat apel sau cerere de aderare la apel împotriva sentinţei apelate.

În contextul considerentelor mai sus expuse, instanţa de apel a apreciat apelul formulat ca fiind întemeiat, admiţându-l în temeiul art. 297 Cod procedură civilă împotriva sentinţei apelate pe care a desfiinţat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, care la reluarea ciclului procesual va ţine seama de considerentele prezentei decizii şi anume va pune în discuţia contradictorie a părţilor stabilirea corectă a temeiului juridic al cererilor formulate, probaţiunea testimonială şi cu expertize de specialitate, încuviinţate în cauză şi asupra cărora nu s-a făcut nici o menţiune şi nici nu s-a consemnat că s-a revenit temeinic asupra acestor probe, va analiza şi se va pronunţa asupra tuturor cererilor, excepţiilor şi apărărilor părţilor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs N L şi N I, solicitând admiterea acestuia, respingerea apelului declarat de P A şi P K ca fiind inadmisibil, nefondat şi tardiv.

Prin motivele de recurs au fost  formulate următoarele:

-cererea de apel este tardivă întrucât  instanţa de fond la data la care s-a făcut comunicarea avea la dispoziţie  adresa avocatului K N T şi nu pe cea a  avocatului R F care a redactat  apelul;

-apelul s-a baza pe faptul că avocatul K N T în mod  nejustificat nu s-a prezentat  în cauză la nici un termen în O, iar faptul că avocatul R F a angajat cauza nu are nici o relevanţă dacă nu depune delegaţie cu precizarea că sediul procedural al reclamanţilor nu s-a schimbat, apelul fiind  nefondat şi tardiv.

În drept sunt invocate dispoziţiile art. 299 – 316 Cod procedură civilă.

Intimaţii reclamanţi, prin reprezentantul acestora, au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Examinând  hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa a constatat următoarele:

Susţinerile  recurenţilor axate pe depunerea tardivă a cererii de apel, nu pot  fi acceptate, astfel este de reţinut că hotărârea  primei instanţe  a fost comunicată cu părţile reclamante la domiciliul ales, respectiv în Mun. B, str. K, nr. 10, la domiciliul avocatului K N T.

La data dezbaterii pe fond a cauzei la dosar exista o delegaţie a unui alt avocat, decât cel al cărui domiciliu fusese indicat  ca fiind  domiciliul ales al reclamanţilor, avocat care s-a şi prezentat la ultimul termen de judecată şi care a solicitat ulterior pronunţării hotărârii comunicarea la sediul cabinetului  său.

Deşi  procedura de comunicare a hotărârii nu s-a realizat în condiţiile prescrise de lege, pe procesele – verbale depuse la dosar la  filele 144 – 145 specificându-se  că destinatarii şi-au schimbat adresa, iar la dosar  exista menţionat noul domiciliu ales la care se solicita a se face comunicarea hotărârii, totuşi comunicarea acesteia  s-a realizat ulterior prin afişare la  uşa instanţei, procedură prevăzută doar pentru situaţia  expusă la art. 95 din Codul de procedură civilă, neincidentă în speţă.

Prin urmare, se poate  conchide că apelul declarat  împotriva hotărârii a cărei procedură de comunicare s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente, respectiv  art. 100 alin. 3  din Codul de procedură civilă, a fost declarat înăuntrul termenului prescris de  lege, ca atare din perspectiva prevederilor art. 284 alin. 1 şi 3 din Cod, dispoziţia de respingere a excepţiei de tardivitate a apelului este legală.

Referitor la cel  de al doilea motiv de recurs, axat pe susţinerea că nu ar avea nici o relevanţă faptul că avocatul R F  a angajat cauza câtă vreme nu s-a depus la dosar precizare cu privire la schimbarea sediului procedural al reclamanţilor, prin urmare  nu ar fi  fost posibilă desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, trebuie a se  reţine  că altele  au fost considerentele în temeiul cărora instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor 297 din Codul de procedură civilă, problema privind modificarea domiciliului ales fiind analizată odată cu rezolvarea excepţiei privind tardivitatea apelului, corect respinsă de tribunal, date fiind motivele relevate în alineatele de mai sus. Instanţa de apel a pronunţat soluţia de desfiinţare a sentinţei cu trimitere la judecătorie spre o nouă judecare a cauzei reţinând încălcarea principiului contradictorialităţii,  ignorarea prevederilor  art. 129 alineat 51, respectiv ultimul alineat al aceluiaşi text, reţinându-se şi necercetarea  pe fond de către prima instanţă a tuturor  cererilor  cu care a fost investită, aspecte care însă nu au făcut obiectul criticilor  în cadrul recursului dedus judecăţii.

Faţă de considerentele ce preced, instanţa, în baza  dispoziţiilor  art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca  nefondat recursul, decizia recurată fiind păstrată în totul.

Domenii speta

Spete similare