Concediere colectiva.

Prin dispozitiile art. 69 Codul muncii este reglementata obligatia informarii sindicatului asupra intentiei de realizare a unor concedieri colective, prin initierea în acest sens de consultari între partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informatiilor necesare identificarii solutiilor (motivatia masurii preconizate, numarul si categoriile de salariati afectati etc.). Aceasta obligatie legala vine în concordanta cu cele statuate prin art. 70 si art. 711 Codul muncii, referitoare la emiterea notificarilor scrise.

Societatea a furnizat o parte a informatiilor solicitate, respectiv cele cu privire la persoanele care cumuleaza pensia cu salariul si persoanele care urmeaza sa iasa la pensie, însa cu privire ca la faptul ca nu ar exista în niciuna din subdiviziunile afectate persoane care sa aiba calitatea de asociati în societati comerciale nu a furnizat nici o proba în acest sens.

În sedinta Consiliului de Administratie din 27.11.2009, ca urmare a finalizarii consultarilor cu Sindicatul si având în vedere si propunerile acestuia s-a pus în discutie aprobarea numarului final de posturi indirect productive ce urmeaza a fi reduse si s-a aprobat noua structura a organigramei societatii.

În ceea ce priveste criteriile avute în vedere la dispunerea concedierii, competenta profesionala si conduita disciplinara nu a fost singurul criteriu avut în vedere.

În deciziile de concediere s-au indicat în ordine criteriile care vor fi avute în vedere la aplicarea efectiva a reducerilor de personal.

Din corespondenta purtata între angajator si sindicat rezulta ca aceste criterii au fost respectate, iar lista cu persoanele propuse pentru concediere colectiva au fost înaintate spre consultare sindicatului.

În ceea ce priveste daunele morale, solicitate de catre recurentii reclamanti, acestea nu se justifica atât timp cât deciziile de concediere au fost emise cu respectarea dispozitiilor legale si fara savârsirea vreunui abuz din partea angajatorului.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr.720/118/2010 reclamantul D.A. a chemat în judecata pe pârâta S.C. D.M.H.I. S.A., solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa constate nulitatea deciziei de concediere nr. 2616/21.12.2009, sa dispuna reintegrarea reclamantului în postul anterior detinut si obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei si pâna la efectiva reintegrare, precum si la plata de daune morale în cuantum de 1500 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca la data de 02.11.2009, sindicatul reprezentativ la nivel de unitate a primit din partea pârâtei o notificare prin care era informat ca un numar de 261 persoane urmeaza a fi concediate începând cu data de 04.02.2009. În raspunsul transmis pârâtei, sindicatul a apreciat ca societatea poate supravietui din punct de vedere economic fara concedierea de personal, fiind totodata propuse o serie de masuri menite a conduce la evitarea solutiei preconizate. S-a atras de asemenea atentia pârâtei asupra necesitatii de raportare la criterii obiective de selectie a personalului, întrucât prin aplicarea doar a art. 127 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, care se refera la competenta profesionala si conduita disciplinara, masura concedierii ar fi nelegala.

Reclamantul a mai sustinut ca prin concedierea colectiva pe care a dispus-o, pârâta a încalcat prevederile art. 79 ali.1 lit. c din Contractul colectiv de munca la nivel national si art.69 din Codul muncii, ambele reglementând obligatia angajatorului de a initia consultari cu sindicatul si a furniza acestuia toate informatiile relevante. Astfel, pârâta a înteles sa se conformeze doar partial cererilor sindicatului prin care se solicitau relatii referitoare la lista salariatilor din subdiviziunea vizata de desfiintare, cu evidentierea vechimii fiecaruia;lista cu salariatii care au calitatea de asociati ai unei societati comerciale, care mai au loc de munca sau cumuleaza pensia cu salariul, care îndeplinesc conditiile de pensionare, au în întretinere copii sau alte persoane, sunt unici întretinatori ai familiei sau au mai putin de 3 ani pâna la pensionare.

Prin urmare, nerespectarea textelor legale mentionate, atrage nulitatea decizii pentru vicii de fond ale procedurii.

A mai învederat reclamantul ca pârâta a încalcat si prevederile art. 69 din Codul muncii, art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national si art. 181 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, întrucât nici un moment nu a prezentat persoanelor vizate de concediere o lista cu posturile disponibile din societate si nu a sprijinit în nici un fel angajatii în sensul recalificarii ori reconversiei profesionale.

De asemenea, a apreciat reclamantul ca pârâta a omis sa supuna spre analiza si avizare consiliului de administratie justificarea tehnico-economica, împreuna cu obiectiile si propunerile sindicatului, astfel cum prevede art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national.

În aparare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondata.

Pe aceasta cale, pârâta a sustinut ca în sedinta Consiliului de Administratie din data de 18.09.2009 a fost adoptat planul managerial anticriza prin care s-a stabilit masura concedierii colective a unui numar de 280 de salariati, pensionarea a 101 salariati, reducerea sporului de conducere, diminuarea numarului de personal expatriat, reducerea numarului de ore suplimentare pentru toti salariatii, somajul tehnic pentru salariatii care nu au front de lucru etc.

La data de 30.10.2009 Consiliul de Administratie a aprobat Proiectul de concediere colectiva înregistrat sub nr. 417/30.10.2009, prin care viza spre desfiintare 261 de posturi, prin adresa nr. 918/02.11.2009 fiind notificat sindicatul, potrivit art. 69 Codul muncii. Ulterior, prin adresa nr. 933/05.11.2009 s-a comunicat sindicatului si lista nominala cu persoanele propuse pentru concediere, numarul acestora fiind scazut la 178.

Pârâta a mai sustinut ca prin adresa nr. 127/10.11.2009 sindicatul a propus o serie de masuri de evitare a concedierilor colective, masuri cu care administratia a fost de acord, dar care în mare majoritate fusesera deja implementate.

În urma finalizarii consultarilor cu sindicatul, s-a pus în discutie aprobarea numarului final de posturi indirect productive ce urmau a fi reduse, respectiv de 118, ca urmare a excluderii din lista initiala a cazurilor sociale, a  înca 27 de posturi, ale caror titulari au fost transferati în sectorul direct productiv, numarul posturilor desfiintate fiind stabilit în cele din urma la 69.

Prin urmare, a învederat pârâta, societatea a urmat întreaga procedura prevazuta de lege în cazul concedierilor colective, a facut eforturi pentru mentinerea unui numar cât mai mare de locuri de munca si s-a consultat permanent cu sindicatul, ale carui propuneri au fost de asemenea implementate.

În dovedirea celor sustinute, pârâta a depus la dosar întreaga documentatie pe baza careia a emis decizia contestata.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 721/118/2010, reclamantii G.I. s.a. prin SINDICATUL LIBER N. au chemat în judecata pe pârâta  SC D.M.H.I. SA, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa constate nulitatea deciziilor de concediere din data de 21.12.2009, sa dispuna reintegrarea lor în functiile anterior detinute, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite pâna la efectiva reintegrare, precum si la plata de daune morale în cuantum de 1500 lei pentru fiecare.

În motivarea cererii, reclamantii au sustinut ca au fost concediati de societatea pârâta la data de 21.12.2009, în cadrul unei proceduri de concediere colectiva lovite de vicii de fond ce atrag sanctiunea nulitatii.

Astfel, au sustinut reclamantii ca pârâta a încalcat prevederile  art. 79 ali.1 lit. c din Contractul colectiv de munca la nivel national si art.69 din Codul muncii, referitor la obligativitatea consultarilor cu sindicatul, prevederile art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national si art. 181 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, privind obligatia de a acorda salariatilor concediati sprijin pentru recalificare sau reconversie profesionala, precum si dispozitiile art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national, care reglementeaza obligatia avizarii situatiei tehnico-economice si a propunerilor sindicatului, de catre consiliul de administratie sau adunarea generala.

În aparare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei de obiect a cererii formulate de reclamantii M.E., R.C. si M.I.D., întrucât acestia nu au fost concediati si nu au primit decizii de concediere.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, apreciind ca a fost respectata întreaga procedura legala a concedierii colective.

La termenul din 19.05.2010 instanta a dispus conexarea Dosarului nr. 721/118/2010 la Dosarul nr. 720/118/2010, apreciind ca sunt îndeplinite conditiile art. 164 C.proc.civ., prin prisma obiectului celor doua actiuni, ce supune analizei instantei legalitatea procedurii de concediere colectiva din cadrul societatii pârâte.

Prin sentinta civila nr.1536/04.10.2010 Tribunalul Constanta a admis exceptia lipsei de obiect a cererii conexe formulate de reclamantii M.E., R.C. si M.I.D.;

A respins cererea principala formulata de reclamantul D.A. prin Sindicatul Liber N. în contradictoriu cu pârâta SC D.M.H.I. SA, ca nefondata.

A respins cererea conexa formulata de reclamantii M.E., R.C. si M.I.D. prin Sindicatul Liber N. în contradictoriu cu pârâta SC D,M,H.I. SA, ca lipsita de obiect.

A respins cererea conexa formulata de restul reclamantilor G.I. prin Sindicatul Liber N., în contradictoriu cu pârâta SC D.M.H.I. SA, ca nefondata.

A respins cererea pârâtei de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata ca nedovedita.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:

În temeiul art. 137 C.proc.civ., instanta s-a pronuntat cu prioritate asupra exceptiei lipsei de obiect a cererii conexe formulate de reclamantii M.E., R.C. si M.I.D.

Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de ambele parti, rezulta ca reclamantii mentionati nu au fost afectati de procedura de concediere colectiva desfasurata la nivelul societatii pârâte, în cazul acestor reclamanti nefiind emise decizii individuale de concediere.

Cum obiectul cererii conexe deduse judecatii de reclamanti l-a reprezentat tocmai contestarea deciziilor de concediere, decizii a caror existenta nu a fost dovedita, urmeaza a se retine ca exceptia invocata de pârâta prin întâmpinare este fondata.

Pe cale de consecinta, aceasta exceptie a fost admisa, iar cererea conexa formulata de reclamantii M.E., R.C. si M.I.D a fost respinsa ca lipsita de obiect.

Analizând actele si lucrarile dosarului, asupra fondului actiunii instanta de fond a constatat urmatoarele:

Reclamantii au fost salariati ai societatii pârâte, prin deciziile contestate, emise la data de 21.12.2009, fiind concediati în temeiul art. 68 si urm. Codul muncii si art. 59 lit.a din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, cu plata unor compensatii banesti ce au variat în functie de vechimea în munca. 

În motivarea în fapt a deciziei, societatea pârâta a retinut ca situatia economico-financiara prezenta si perspectiva anilor urmatori cu privire la piata nationala si internationala de nave, precum si numarul scazut de contracte si comenzi de constructii de nave conduc la imposibilitatea mentinerii structurii de personal existente.

De asemenea, s-a evidentiat o scadere a portofoliului de comenzi cu 40% având ca rezultat direct reducerea volumului de activitate în zona functiunilor de pregatire a fabricatiei.

În cuprinsul deciziilor de concediere au fost mentionate criteriile pe baza carora s-a stabilit ordinea concedierilor, în conditii de competenta profesionala si conduita disciplinara egala fiind vorba despre: salariatii care mai au un loc de munca sau cumuleaza pensia cu salariul; salariatii care îndeplinesc conditiile de pensionare, la cererea unitatii si la cererea lor; salariatii care au cea mai mica vechime în societate si cei care sunt asociati la alte societati comerciale.

Prin dispozitiile art. 69 Codul muncii este reglementata obligatia informarii sindicatului asupra intentiei de realizare a unor concedieri colective, prin initierea în acest sens de consultari între partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informatiilor necesare identificarii solutiilor (motivatia masurii preconizate, numarul si categoriile de salariati afectati etc.). Aceasta obligatie legala vine în concordanta cu cele statuate prin art. 70 si art. 711 Codul muncii, referitoare la emiterea notificarilor scrise.

Obligatia angajatorului în acest sens se poate considera îndeplinita în conditiile în care au existat efectiv consultari între cele doua parti, chiar daca angajatorul îsi mentine pozitia initiala, el nefiind obligat sa adopte pozitia sindicatului, respectiv a reprezentantilor salariatilor. Or, în cauza de fata aceasta obligatie a fost îndeplinita de societatea pârâta. 

Astfel, prin adresa nr. 918/02.11.2009, societatea pârâta a comunicat Sindicatului Liber N. o notificare fondata pe disp. art. 69 alin. 2 Codul muncii, reprezentatul sindicatului primind sub semnatura acest înscris. Aceeasi notificare a fost înregistrata sub nr. 1983/04.11.2009 la A.J.O.F.M. Constanta si sub nr. 16086/04.11.2009 la I.T.M Constanta.

Prin adresa nr. 933/05.11.2009, sindicatului i-a fost comunicata lista nominala cu cele 178 de persoane propuse pentru concediere, prin aceeasi adresa fiind propusa organizarea de întâlniri mixte Administratie - Sindicat în perioada 06-11.11.2009, în vederea discutarii problemelor legate de punerea în aplicare a masurilor preconizate. La data de 16.11.2009, prin adresa nr. 968-fila 70, societatea a comunicat sindicatului si listele cu salariatii pensionati pentru limita de vârsta, cu cei care îndeplineau conditiile de pensionare, cu salariatii care cumulau pensia cu salariul si cei angajati pe durata determinata.

Ca urmare a formularii de catre sindicat, prin adresa nr. 967/11.11.2009, a unor propuneri concrete de masuri de diminuare a numarului de salariati care sa fie concediati, pârâta a raspuns prin adresa nr. 967/16.11.2009, prin care a aratat ca cele mai multe dintre solutiile propuse au fost deja implementate, fiind totodata detaliat raspunsul pentru fiecare dintre masurile anticriza propuse de sindicat.

Având în vedere tot acest schimb de corespondenta între administratie si sindicat, dublat de organizarea unor întâlniri mixte ce au vizat posibilele masuri menite sa diminueze concedierile de personal, instanta apreciaza ca pârâta si-a îndeplinit obligatia de a initia consultari legate de masura concedierii colective, furnizând sindicatului toate informatiile solicitate si aplicând chiar o parte dintre masurile anticriza propuse de salariati. 

Reclamantii au invocat de asemenea nerespectarea prevederilor art. 69 alin.1 lit.b Codul muncii, art. 79 din contractul colectiv de munca la nivel national si art. 181 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivelul de ramura, potrivit cu care unitatea care efectueaza concedieri colective este obligata sa initieze negocieri cu sindicatul cu privire la masuri care vizeaza printre altele sprijinirea salariatilor concediati pentru recalificarea sau reconversia profesionala.

Trebuie subliniat ca textul de lege impune obligatia angajatorului de a initia negocieri concentrate pe identificarea de masuri sociale vizând printre altele si sprijinul pentru reconversia profesionala, nu si obligatia de a asigura în orice conditii aceasta recalificare a salariatilor. Pe de alta parte, textul are în vedere o astfel de negociere în scopul atenuarii consecintelor concedierii, deci cu efecte ulterioare masurii de concediere, când fostul salariat urmeaza a fi sprijinit pentru o eventuala recalificare, în vederea încheierii unui nou raport de munca.

Or, în cauza de fata, nu se poate aprecia ca pârâta nu a initiat astfel de discutii cu sindicatul, din moment ce recalificarea unora dintre salariatii vizati initial de masura concedierii s-a realizat chiar pe parcursul derularii procedurii reglementate de art.68-71 din Codul muncii, astfel ca masura concedierii a fost evitata prin trecerea în productie a unor salariati din sectorul indirect productiv.Acest aspect a fost confirmat de reclamanti prin chiar cererea de chemare în judecata, prin întâmpinare pârâta sustinând de asemenea ca 27 de salariati au fost transferati în sectorul direct productiv, pentru a se evita concedierea lor.

Cu privire la ignorarea disp.  art. 79 lit. b din Contract colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007, s-a retinut ca potrivit textului invocat - În cazul în care unitatea este pusa în situatia de a efectua concedieri colective, partile convin asupra respectarii urmatoarelor principii: 

b) justificarea tehnico-economica, împreuna cu obiectiile si propunerile sindicatului, va fi supusa spre analiza si avizare consiliului de administratie sau, dupa caz, adunarii generale.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar de catre pârâta, rezulta ca aceasta obligatie a fost respectata de patronat, prin Hotarârile Consiliului de Administratie din datele de 18.09.2009, 30.10.2009 si 27.11.2009 fiind aprobate atât situatiile financiare ale societatii la data de 30.09.2009, cât si reducerea numarului de posturi indirect productive si noua structura a organigramei societatii.

Pentru toate considerentele expuse, instanta a retinut ca procedura de concediere colectiva desfasurata la nivelul societatii pârâte îndeplineste conditiile de legalitate impuse de prevederile art. 69-712 Codul muncii, criticile formulate de reclamanti referitoare la vicii de fond ale acestei proceduri nefiind întemeiate. Prin urmare, si deciziile individuale de concediere emise în privinta reclamantilor concediati în cadrul acestei proceduri sun legale, motiv pentru care contestatiile deduse judecatii pe cale principala si conexa vor fi respinse ca nefondate.

Asupra capatului de cerere  având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale, s-a retinut ca în analiza conditiilor cumulative ale raspunderii civile delictuale, nu se poate aprecia ca pârâta a savârsit o fapta ilicita apta sa atraga obligatia de despagubire a reclamantilor pentru eventualele daune suferite. Chiar daca pierderea locului de munca reprezinta incontestabil o sursa de disconfort psihic, societatea pârâta, emitenta a unor decizii de concediere legale si temeinice,  nu are obligatia de a repara suferinta morala a reclamantilor, aceasta fiind consecinta unei proceduri derulate cu respectarea dispozitiilor legale incidente si fara savârsirea vreunui abuz din partea  angajatorului.

Desi pârâta, prin aparatorul ales, a formulat cerere de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, nu a depus la dosar dovezi din care sa rezulte efectuarea unor cheltuieli ocazionate de judecarea litigiului de fata. Pentru aceste motive, cererea pârâtei având ca obiect plata cheltuielilor de judecata a fost respinsa ca nedovedita.

La data de 22.11.2010 Sindicatul Liber N. a formulat în numele membrilor sai – reclamantii: G.I. s.a. au declarat recurs împotriva sentintei civile nr.1536 din 4 octombrie 2010, pronuntata de Tribunalul Constanta, apreciind hotarârea ca nelegala si netemeinica.

Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele motive:

În data de 02.11.2009, sindicatul a primit în temeiul însa nu si în scopul art.69 din Legea 53/2003 privind codul muncii, o notificare din partea pârâtei, prin care erau informati ca un numar de 261 de persoane urmeaza sa fie concediate începând cu data de 04.02.2009, mentionându-se faptul ca lista nominala cu persoanele care vor fi afectate de aceasta masura urma sa le fie comunicata în cel mai scurt timp posibil, dupa efectuarea de verificari de catre compartimentul de resort.

Conformându-se termenelor legale si apreciind de buna credinta ca pârâta se va manifesta în acelasi mod nu doar din punct de vedere formal, a fost transmis pârâtei un raspuns la aceasta notificare.

Considerând ca scopul initierii negocierilor cu recurentii este chiar acela instituit atât de codul muncii cât si de contractele colective de munca la nivel national si de ramura si anume acela prioritar de a se încerca evitarea luarii masurii concedierilor colective, a fost transmis pârâtei raspunsul reclamantilor, aflat la dosarul cauzei.

În cuprinsul acestuia s-a argumentat faptul ca societatea pârâta poate supravietui din punct de vedere economic, fara a concedia din personal.

Desi prin comunicare, s-a comunicat reclamantilor faptul ca societatea DMHI traverseaza o perioada de dificultati economico-financiare, au apreciat ca justificarea prezentata, în lipsa unor înscrisuri din care sa reiasa cele relatate, este insuficienta si nu cuprinde în mod exhaustiv motivele, justificarile si previzia reducerilor de costuri pe care concedierea unui numar de 261 salariati le-ar produce, eventual prin comparatie cu alte masuri de o gravitate sociala mai restrânsa.

În cadrul aceluiasi raspuns, au fost propuse o serie de masuri care odata luate, ar fi putut conduce la evitarea concedierilor colective în societate.

Au solicitat de asemenea pârâtei sa furnizeze o evaluare comparativa a impactului economic pe care aceste masuri le-ar avea asupra societatii, prin comparatie cu masura concedierii.

De asemenea, prin raspunsul formulat, a fost atentionata pârâta în sensul ca având în vedere sustinerea acestora conform careia singurul criteriu avut în vedere la selectia persoanelor urma sa fie competenta, în sensul art. 127 alin.2 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate; „ Art. 127(2) La aplicarea efectiva a reducerilor de personal, vor înceta în conditii de competenta profesionala si conduita disciplinara egala, în ordine: „concedierea ar urma sa fie nelegala din acest punct de vedere, întrucât competenta este un criteriu care tine strict de  persoana salariatului, iar concedierea colectiva ca masura trebuie sa fie una cu caracter obiectiv, pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Totodata s-a semnalat faptul ca evaluarile de competenta de la nivelul unitatii nu au fost efectuate în conformitate cu legislatia în vigoare, chiar daca s-ar aplica acel criteriu inserat în contractul colectiv de munca la nivel de unitate.

Arata recurentii ca au formulat o noua adresa prin care au încercat în mod amiabil sa identifice modalitati de evitare ori diminuare a numarului de angajati afectati, apreciind ca la acel moment procedural al consultarilor, o discutie despre listele cu persoanele ce ar urma sa fie concediate este prematura, în conditiile în care din punctul lor de vedere consultarile nu se puteau finaliza  decât în urma furnizarii unor informatii relevante, astfel cum au fost solicitate.

Înca de la acea data, fara a lua în considerare vreun punct de vedere al recurentilor, pârâta întelege sa sustina ca masura concedierilor colective nu poate fi evitata, eludând în acest sens scopul legii, consultarile fiind limitate din partea pârâtei la caracterul formal si nu vizând fondul problemei.

Desi apreciaza ca normele legale si contractual colective în vigoare sunt suficient de clare, întelege sa conteste în acest sens modul în care pârâta a înteles sa se conformeze urmatoarelor texte legale: art. 79 CCM la nivel national, art. 69 Codul muncii, art. 181(2) CCM la nivel de ramura, art. 126 CCM la nivel de unitate.

Se arata ca s-a solicitat în doua rânduri pârâtei informatii în scopul formularii unui punct de vedere pertinent si pentru ca împreuna sa poata identifica acele posturi care ar urma sa fie desfiintate si ce persoane ar urma sa fie afectate de aceasta masura.

Mentioneaza ca pârâta a înteles sa se conformeze doar partial cererilor formulate, încalcând astfel textele legale invocat, nerespectate care, în opinia recurentului atrage nulitatea pentru vicii de fond a procedurii.

Societatea DMHI nu a înteles sa faca aplicarea art. 69 alin.1 lit.b din Legea 53/2003 si a prevederilor din contractele colective de munca aplicabile, în sensul ca în nici un moment nu a prezentat persoanelor vizate de concediere o lista cu posturile disponibile în societate, nu a sprijinit în nici un fel angajatii, în sensul recalificarii ori reconversiei profesionale.

Un alt viciu de procedura, pe care recurentul întelege sa-l invoce îl reprezinta încalcarea  art. 79 din CCM la nivel national, care prevede faptul ca „justificarea tehnico-economica, împreuna cu obiectiile si propunerile sindicatului, va fi supusa spre analiza si avizare consiliului de administratie sau, dupa caz, adunarii generale”, fapt pe care pârâta a omis sa-l realizeze.

Se critica si modul în care societatea a înteles sa manifeste transparenta fata de proprii angajati, afisând în holul cladirii administratiei în data de 05.11.2009 o prima lista cu 261 de persoane vizate de masura concedierii, creând în rândul angajatilor o stare de teama, incertitudine în legatura cu propriul viitor precum si cel al familiei.

Considera ca atât angajatii vizati, cât si cei care nu vor fi afectati, sunt victime ale unei hartuiri, ale unui abuz din partea pârâtei, motiv pentru care se solicita în petitul actiunii si obligarea pârâtei la plata de daune morale.

Instanta de fond a retinut faptul ca art.69 din Codul Muncii prevede o singura obligatie a angajatorului si anume aceea de a „prezenta toate informatiile necesare identificarii solutiilor (motivatia masurii preconizate, numarul si categoriile de salariati afectati etc”, când în fapt, în opinia sa, norma legala indicata cuprinde doua obligatii distincte, anume prima de a furniza toate informatiile relevante si a doua, de a notifica informatiile enumerate.

Argumenteaza faptul ca pârâta a initiat consultarile prevazute de art.69 pur formal, si nu „în scopul ajungerii la o întelegere”, astfel cum prevede art. 79 lit.c din CCN la nivel national pe anii 2007-2010.

Societatea a furnizat o parte a informatiilor solicitate, respectiv cele cu privire la persoanele care cumuleaza pensia cu salariul si persoanele care urmeaza sa iasa la pensie, însa cu privire ca la faptul ca nu ar exista în niciuna din subdiviziunile afectate persoane care sa aiba calitatea de asociati în societati comerciale nu a furnizat nici o proba în acest sens.

Cu privire la persoanele care au în întretinere copii sau alte persoane ori sunt unici întretinatori ai familiei, si afirmatia societatii ca nu exista o baza de date completa, aspect de o deosebita importanta la luarea acestor masuri si peste care instanta de fond a trecut usor, se arata ca nici în acest caz, în lipsa unei „baze de date complete”, societatea nu ar fi avut posibilitatea aplicarii acestui criteriu în procesul de identificare a posturilor ce urmau a fi desfiintate.

Angajatorul a înteles sa transfere în productie doar o parte dintre acei salariati vizati de masura si care au solicitat acest lucru, ceilalti solicitanti ramânând fara raspunsuri la cererile adresate în acest sens societatii, fara a arata criteriile de selectie a celor „salvati” prin trecerea în sectorul productiv.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese ca în acel rastimp societatea a convocat o sedinta extraordinara a Consiliului de Administratie, decizia cu privire la propunerile sindicatului fiind luata la nivel de management de nivel 2, si nu asa cum partenerii sociali au convenit prin CCM, la nivel de management de nivel 1, respectiv Consiliul de Administratie sau chiar Adunarea Generala a Actionarilor, singurele stabilite ca având caderea sa analizeze si avizeze propunerile recurentului.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Prin deciziile contestate emise la data de 21.12.2009 s-a dispus concedierea reclamantilor în temeiul art.68 si urm. codul muncii, si art.59 lit.a) din contractul colectiv de munca, cu plata unor compensatii banesti potrivit art.125(5.2) din contractul colectiv de munca, ce au variat în functie de vechimea în munca.

La data de 02.11.2009, cu adresa nr.918, societatea a comunicat Sindicatului notificarea obligatorie conform art. 69 din codul muncii, care cuprinde punctual informatiile prevazute de  acest text de lege.

Cu adresa 933/5.11.2009 pârâta a comunicat sindicatului lista nominala cu persoanele propuse pentru concediere colectiva. Prin aceeasi adresa pârâta a propus ca în perioada 06-11.11.2009 sa aiba loc întâlniri mixte Administratie – Sindicat pentru a se discuta orice problema referitoare la concediere.

Prin adresa 968/16.11.2009 societatea a comunicat sindicatului listele cu salariatii pensionati pentru limita de vârsta, cu cei care îndeplineau conditiile de pensionare, cu salariatii care cumulau pensia cu salariul si cei angajati pe perioada determinata.

Ca urmare a formularii de catre sindicat a adresei 967/11.11.2009 prin care se faceau propuneri concrete de masuri de diminuare a numarului de salariati care sa fie concediati, pârâta a raspuns prin adresa nr.967/16.11.2009, prin care a aratat ca cele mai multe din solutiile propuse au fost deja implementate, fiind detaliat raspunsul pentru fiecare dintre masurile anticriza propuse de sindicat.

Prin adresa nr.1003/25.11.2009 societatea a comunicat sindicatului lista cu informatii despre vechimea salariatilor în companie, precizând totodata ca în subdiviziunile afectate de concediere nu exista salariati care sa aiba calitatea de asociati în societatile comerciale, iar în privinta salariatilor care au în întretinere copii sau alte persoane, ori sunt unici întretinatori ai familiei, nu exista o baza de date completa.

Este evident ca aceste consultari nu au avut un caracter formal din partea pârâtei, atât timp cât aceasta a implementat aproape toate masurile propuse de sindicat si s-a diminuat numarul salariatilor propusi pentru concediere de la 280 la 70 de salariati.

În cadrul acestor consultari pârâta a luat masuri sociale pentru atenuarea consecintelor concedierii.

Astfel, s-au întreprins demersuri pe lânga Agentia Teritoriala de Ocupare a Fortei de Munca, în vederea identificarii de oferte de locuri de munca corespunzatoare pentru salariatii care urmeaza a fi concediati, acordarea de informatii necesare pentru obtinerea ajutorului de somaj, o parte dintre salariati au fost transferati în sectorul productiv, acordarea de compensatii banesti în functie de vechimea în munca.

Textul de lege impune obligatia angajatorului de a initia negocieri concentrate pe identificarea de masuri sociale vizând printre altele si sprijinul pentru reconversia profesionala si nu obligatia de a asigura în orice conditii recalificarea salariatilor.

Pe de alta parte textul are în vedere o astfel de negociere în scopul atenuarii consecintelor negocierii, deci cu efecte ulterioare masurii de concediere, când fostul salariat urmeaza a fi sprijinit pentru o eventuala calificare, în vederea încheierii unui nou raport juridic de munca.

Chiar recurentii au aratat prin cererea de recurs ca angajatorul a transferat în productie o parte dintre salariatii vizati de masura concedierii si care au solicitat acest lucru.

În sedinta Consiliului de Administratie din 27.11.2009, ca urmare a finalizarii consultarilor cu Sindicatul si având în vedere si propunerile acestuia s-a pus în discutie aprobarea numarului final de posturi indirect productive ce urmeaza a fi reduse si s-a aprobat noua structura a organigramei societatii.

În ceea ce priveste criteriile avute în vedere la dispunerea concedierii, competenta profesionala si conduita disciplinara nu a fost singurul criteriu avut în vedere, astfel cum sustine recurenta.

În deciziile de concediere s-au indicat în ordine criteriile care vor fi avute în vedere la aplicarea efectiva a reducerilor de personal.

Din corespondenta purtata între angajator si sindicat rezulta ca aceste criterii au fost respectate, iar lista cu persoanele propuse pentru concediere colectiva au fost înaintate spre consultare sindicatului.

Recurentii, prin sindicat, nu au aratat care anume dintre aceste criterii nu au fost respectate si cu privire la care dintre reclamanti.

În ceea ce priveste daunele morale, solicitate de catre recurentii reclamanti, acestea nu se justifica atât timp cât deciziile de concediere au fost emise cu respectarea dispozitiilor legale si fara savârsirea vreunui abuz din partea angajatorului.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat si a mentinut sentinta recurata ca legala si temeinica.

Potrivit art.274 C.pr.civ. Curtea a obligat recurentii la 300 lei cheltuieli de judecata catre intimata pârâta.

Domenii speta

Spete similare