Diminuarea salariului cu 25% in baza Legii nr. 329/2009.

În urma reorganizarii potrivit Legii 329/2009 si a H.G. 1440/2009, ISCIR a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, astfel ca reclamantii au intrat în categoria personalului afectat de dispozitiile OUG 1/2010.

Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din acest act normativ, salarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, din institutii finantate integral din venituri proprii în institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate, pâna la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.

Legea nr.118/2010 a facut obiectul controlului de constitutionalitate, astfel prin decizia nr.1655/28.12.2010, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice în ansamblul sau, precum si în special ale art. 1 din lege sunt constitutionale.

Statul are o anumita marja de apreciere în a adopta astfel de masuri atunci când apar turbulente economice grave care afecteaza întregul sistem economic si financiar.

Existenta unui control de constitutionalitate nu împiedica însa instanta sa verifice daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte si legile interne.

Atât Constitutia României, în art. 53, cât si documentele internationale în materia drepturilor omului, de exemplu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Pactul International referitor la drepturile civile si politice, admit posibilitatea diminuarii rezonabile a gradului de protectie oferita unor drepturi fundamentale, în anumite momente si situatii cu respectarea unor conditii, câta vreme prin aceasta nu este atinsa chiar substanta drepturilor.

Curtea Europeana a retinut ca în materia drepturilor salariale statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale în acest domeniu, în Hotarârea Kechko contra Ucrainei din 8.11.2005, stabilindu-se ca este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat.

În cauza Jahn si altii c. Germaniei, Curtea Europeana a statuat ca, în situatii exceptionale, o privare de proprietate fara nici o despagubire poate fi admisa, context în care s-a subliniat ca statele sunt mai bine plasate pentru a defini eventualele situatii exceptionale, dar si pentru a identifica si propune masurile necesare a fi adaptate.

În relatie directa cu marja de apreciere a statelor pentru cazuri exceptionale este si hotarârea Vilho Eskelinen si altii c. Finlanda, în care Curtea aminteste ca „nu exista sub incidenta Conventiei, dreptul unei persoane de a continua sa fie platita cu un salariu într-un anumit cuantum”.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 5678/118/2010 reclamantii N.C. si N.E.C. au chemat în judecata pe pârâtii ISCIR, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si Ministerul Finantelor Publice, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa dispuna obligarea pârâtilor la urmatoarelor categorii de drepturi banesti:

- salariul acordat potrivit Ordinului nr. 620/08.12.2009 emis de Inspectorul de Stat Sef al ISCIR, respectiv suma de 2.436 lei lunar, începând cu data de 01.01.2010

- suma de 2.900 lei pentru fiecare reclamant, reprezentând drepturi neacordate potrivit primului capat de cerere

- indemnizatia de mobilitate în procent de 20% începând cu data de 12.11.2009, în cuantum de 2.448 lei pentru fiecare reclamant

- procentul de 5% din indemnizatia de confidentialitate neacordata cu începere din data de 01.03.2010, potrivit art. 30 alin.6 din Legea 330/2009, raportat la salariul din 31.12.2009

- sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru indemnizatiile mentionate si includerea în salariul de baza avut la 31.12.2010

- suma de 734 lei pentru reclamantul N.C. si 712 lei pentru reclamanta N.E.C., reprezentând procentul de 42,13% din prima anuala, neacordat

- prima de Pasti aferenta anului 2010 si sporul de vechime începând cu data de 01.01.2010 raportat la salariul din 31.12.2009

- plata contributiilor cuvenite catre bugetul asigurarilor sociale de stat

În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca prin Ordinul nr. 620/08.12.2009 emis de Inspectorul de Stat Sef al ISCIR le-a fost stabilit un salariu de încadrare de 2.436 lei, începând cu data de 30.12.2009, însa din luna ianuarie 2010 au primit salariul anterior de 1.711 lei, fiind astfel prejudiciati pentru perioada ianuarie-aprilie cu suma de 2.900 lei fiecare.

Reclamantii au mai sustinut ca prin Ordinul nr. 534/10.11.2009 emis de Inspectorul de Stat Sef al ISCIR s-a dispus încetarea acordarii sporului de mobilitate începând cu data 12.11.2009, facându-se aplicarea art. 50 lit.b din Legea 330/2009. Ori, în speta nu sunt aplicabile aceste dispozitii legale, întrucât potrivit actului aditional la contractul individual de munca reclamantilor li se acorda o indemnizatie si nu spor de mobilitate, fiind deci distinctie între cele doua categorii de drepturi banesti.

Au învederat de asemenea reclamantii ca prin contractul individual de munca si actul aditional din 27.11.2009 s-a stabilit acordarea unei indemnizatii de 15 % pentru clauza de confidentialitate, iar prin Ordinul nr. 262/15.03.2010 emis de Inspectorul de Stat Sef al ISCIR s-a diminuat aceasta indemnizatie cu 5% începând cu data de 01.03.2010.Au fost astfel încalcate prevederile art. 41 Codul muncii.

Prin circulara înregistrata sub nr. 2243/19.02.2010 s-a dispus acordarea unei prime anuale aferente anului 2009 în procent de 57,87%, cu motivarea ca prin bugetul de cheltuieli aprobat de ordonatorul principal de credite  aceste cheltuieli au fost cu 42,13% mai mici decât cele rezultate din calcul. Aceasta prima, au precizat reclamantii, este prevazuta însa de art. 25 din Legea 330/2009, fiind egala cu media salariului de baza realizat în anul pentru care se acorda premierea.

Au mai mentionat reclamantii ca prin art. 98 din contractul colectiv de munca este prevazuta acordarea unei prime de Pasti în cuantum de 50% din salariul mediu brut pe unitate, astfel ca în conditiile în care aceasta prima nu mai este prevazuta în Legea 330/2009 au dreptul la despagubiri potrivit art. 57 alin.4 Codul muncii.

În privinta sporului de vechime, s-a sustinut de catre reclamantii ca se încadreaza în transa a II-a de vechime în munca, motiv pentru care solicita recalcularea sporului mentionat si includerea în salariul avut la data de 31.12.2009.

În aparare, pârâtul Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive, sustinând ca raportul de munca s-a nascut între reclamanti si angajator si nu exista vreo clauza în contractul individual de munca prin care sa se faca trimitere la obligativitatea ministerului fata de angajatii ISCIR.

Pe fondul cererii, pârâtul a solicitat respingerea în totalitate a  pretentiilor reclamantilor.

Asupra capatului de cerere referitor la plata salariului stabilit prin Ordinul nr. 620/08.12.2009, pârâtul a sustinut ca în baza art.2 din H.G. 1440/2009 ISCIR a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, salarizarea personalului realizându-se potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate, pâna la împlinirea termenului acestora, în limita cheltuielilor de personal aprobate.În cazul ISCIR sunt aplicabile prevederile art. 1 din OUG 1/2010 si nu cele ale art. 5, invocate de reclamanti, astfel ca dupa împlinirea termenului pentru care a fost încheiat contractul colectiv de munca la nivel de unitate, personalul se va reîncadra pe noile functii prin asimilare cu functiile din institutia care îi preia în subordine.

Referitor la capatul de cerere privind plata indemnizatiei de mobilitate, pârâtul a subliniat ca potrivit art. 50 lit. b din Legea 330/2009, la data intrarii în vigoare a acestei legi a încetat acordarea sporului de mobilitate personalului din autoritatile si institutiile publice finantate exclusiv de la bugetul de stat, în aplicarea acestor prevederi legale fiind emis Ordinul nr. 534/10.11.2010.

În privinta indemnizatiei de confidentialitate si a primei de Pasti, pârâtul a învederat ca prin actul aditional nr. 2 la contractul colectiv de munca la nivel de ISCIR s-a modificat art. 90, în sensul ca începând cu data de 01.03.2010 sporul de confidentialitate a fost stabilit la 10%, iar articolele referitoare la primele de Pasti si Craciun au fost abrogate.

Asupra capatului de cerere privind acordarea primei anuale aferente anului 2009, s-a precizat prin întâmpinare ca cererea este prematur formulata, întrucât prima respectiv se poate acorda oricând în cursul anului. În ceea ce priveste sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, pârâtul a apreciat ca reclamantii nu pot beneficia de aceste drepturi banesti, întrucât salariile lor au fost stabilite prin contract colectiv de munca.

Pârâta ISCIR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantilor.

Pe aceasta cale, pârâtul a mentionat ca Ordinul nr. 620/08.12.2009 invocat de reclamant la primul capat de cerere a fost abrogat prin Ordinul nr. 668/31.12.2009, emis ca urmare a intrarii în vigoare a H.G. 1440/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice aflate în subordinea Ministerul Economiei.

În privinta celorlalte pretentii formulate de reclamanti, au fost reiterate concluziile expuse prin întâmpinare de catre pârâtul Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri.

Pârâtul Ministerul Finantelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive, pe considerentul ca prezentul litigiu vizeaza raporturi de munca.

Pârâtul a sustinut ca doar administreaza bugetul de stat în structura si conform destinatiei stabilite prin lege, aprobata de Parlament, la propunerea Guvernului conform art. 138 alin. 2 din Constitutia României.

Au fost invocate, totodata, prevederile art. 35 si 36 din Legea nr. 500/2002.

În temeiul art. 137 C.proc.civ., prin încheierea interlocutorie din 15.07.2010 au fost solutionate exceptiile invocate de pârâti prin întâmpinare. Pentru motivele expuse în considerentele încheierii, a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, fiind admisa aceasta exceptie în privinta pârâtului Ministerul Finantelor Publice.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 9779/118/2010 reclamantii N.C. si N.E.C. au chemat în judecata pe pârâtii ISCIR, Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si Ministerul Finantelor Publice, solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa constate ca în urma aplicarii dispozitiilor Legii nr. 118/30.06.2010 a fost încalcat art.1 din protocolul aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si sa oblige pârâtii sa puna capat acestei încalcari si sa faca reparatia consecintelor.

În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca prin Ordinul nr. 620/08.12.2009 emis de ISCIR le-a fost stabilit un salariu de încadrare de 2.436 lei, de la data de 30.12.2009, însa din luna ianuarie au primit tot salariul de 1.711 lei, cât aveau anterior.

Reclamantii au mai sustinut ca prin adresa nr. 7801/13.07.2010 emisa în aplicarea Ordinului nr. 457/2010 al ISCIR, le-a fost adusa la cunostinta diminuarea cu 25% a salariului brut, masura prin care le-a fost încalcat dreptul de posesie, astfel cum a fost calificat salariul de Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Muresan împotriva României.

Pârâtul Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesual pasive, sustinând ca reclamantii contestata atât Legea nr. 118/2010, cât si Ordinul nr. 457/13.07.2010, acte care nu au fost emise de minister.

Pârâta ISCIR  a formulat întâmpinare prin care a solicitat conexarea Dosarului nr. 9779/118/2010 la Dosar nr. 5678/118/2010, aratând ca între cele doua cauze exista o strânsa legatura determinata de identitatea de parti si de obiectul cererilor, care consta în drepturi banesti.

La termenul din 10.11.2010 instanta a dispus conexarea Dosarului nr. nr. 9779/118/2010 la Dosar nr. 5678/118/2010, apreciind incidente prevederile art. 164 C.proc.civ., prin prisma legaturii dintre cele doua cauze, determinata de identitatea de parti si de necesitatea administrarii aceluiasi probatoriu.

La acelasi termen de judecata a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesual pasive a pârâtului Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri  în cererea conexa, fata de calitatea acestui pârât de ordonator principal de credite în raport de angajatorul reclamantilor ISCIR.

Prin sentinta civila nr.1859/17.11.2010 Tribunalul Constanta a respins cererea principala formulata de reclamantii N.C. si N.E.C. în contradictoriu cu pârâtii I.S.C.I.R., Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, ca nefondata.

A respins cererea principala formulata de reclamanti în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finantelor Publice, ca fiind îndreptata împotriva unei  persoane fara calitate procesual pasiva.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:

1.Cu privire la cererea principala

Reclamantii sunt angajati ai ISCIR, fiecare îndeplinind functia de inspector de specialitate gradul II.

1.1.Referitor la salariul cuvenit începând cu data de 01.01.2010

Prin Ordinul nr. 620/08.12.2009 emis de ISCIR s-a stabilit pentru fiecare dintre cei doi reclamanti un salariu de încadrare de 2.436 lei, începând cu data de 30.12.2009.

La data de 31.12.2009, pârâta angajatoare a emis însa un nou ordin, nr. 668, prin care a dispus abrogarea Ordinului nr. 620/2009, începând cu data de 01.01.2010.

Prin urmare, în temeiul acestui ultim act de dispozitie, emis ca urmare a schimbarii regimului de finantare al ISCIR prin H.G. 1440/2009, cu începere din data de 01.01.2010 salariul reclamantilor a fost readus la nivelul stabilit prin contractele individuale de munca si actele aditionale la acestea.

Trebuie subliniat ca reclamantii nu au contestat în instanta nici unul dintre ordinele emise de inspectorul de stat sef al ISCIR, ci au solicitat doar înlaturarea efectelor nefavorabile ale acestor acte emise în conditii de legalitate si a caror valabilitate nu a fost infirmata prin hotarâre judecatoreasca. În aceste conditii, instanta apreciaza ca atât Ordinul nr. 620/08.12.2009, cât si Ordinul nr. 668/31.12.2009 sunt acte juridice ale caror efecte în privinta reclamantilor nu pot fi înlaturate, în lipsa unei cereri exprese care sa vizeze anularea lor.

În legatura cu regimul salarizarii reclamantilor, urmeaza a se retine ca în urma reorganizarii potrivit Legii 329/2009 si a H.G. 1440/2009, ISCIR a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, astfel ca reclamantii au intrat în categoria personalului afectat de dispozitiile OUG 1/2010.

Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din acest act normativ, salarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, din institutii finantate integral din venituri proprii în institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate, pâna la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.

Alin.3 si 4 ale aceluiasi articol prevad ca dupa împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de munca, personalul mentionat la alin. (1) va fi reîncadrat pe noile functii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzator atributiilor, responsabilitatilor si competentelor specifice postului, prin asimilare cu functiile din institutia care îl preia în structura, subordine ori în finantare, dupa caz, drepturile salariale ale personalului reîncadrat urmând a fi stabilite la nivelul prevazut în luna decembrie 2009 pentru functiile similare celor pe care a fost reîncadrat din institutia sau autoritatea care îl preia.

În cauza de fata, dupa emiterea Ordinului nr. 620/08.12.2010, la un moment la care ISCIR era institutie extrabugetara, a intervenit reorganizarea acestei institutii publice, noul regim juridic impunând respectarea contractelor colective de munca în privinta salarizarii, în limita cheltuielilor de personal aprobate. Pentru a se asigura respectarea acestor limite, s-a dispus revocarea ordinului mentionat, urmarindu-se astfel ca salariile angajatilor institutiei sa nu mai înregistreze nici o crestere la nivelul lunii decembrie 2009.

Reîncadrarea pe noile functii, la momentul la care înceta valabilitatea contractului colectiv de munca la nivel de unitate, urma a se realiza deci, potrivit art. 1 alin.4 din OUG. 1/2010, la nivelul salariului din luna decembrie 2009, existent în plata anterior emiterii Ordinului nr. 620/2009.O astfel de reîncadrare s-a si realizat de altfel prin Ordinul nr. 648/01.11.2010, depus la dosar de reclamanti la termenul din 10.11.2010.

Prin urmare, sunt pe deplin aplicabile prevederile Ordinului nr. 668/31.12.2009, în baza caruia cuantumul salariilor reclamantilor este cel stabilit la încheierea contractului individual de munca, motiv pentru care pretentiile deduse judecatii în cadrul primelor doua capete de cerere vor fi respinse ca nefondate.

 1.2. Referitor la indemnizatia de mobilitate

Prin Ordinul nr. 534/10.11.2009 emis de ISCIR  s-a dispus încetarea acordarii sporului de mobilitate începând cu data de 12.11.2009.

Prevederile acestui ordin reprezinta în fapt o transpunere a dispozitiilor art. 50 lit.b din Legea 330/2009, potrivit cu care la data intrarii în vigoare a acestei legi înceteaza acordarea sporului de mobilitate personalului din autoritatile si institutiile publice finantate exclusiv de la bugetul de stat.

Nu prezinta relevanta împrejurarea ca în cazul reclamantilor acest drept banesc nu a avut titulatura de spor, ci pe aceea de indemnizatie, câta vreme sumele platite în acest sens au fost acordate în considerarea clauzei de mobilitate reglementate de art. 25 Codul muncii.De altfel, desi prin contractele individuale de munca al reclamantilor se face referire la indemnizatia de mobilitate, prin art. 88 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate este reglementat sporul de mobilitate cu un cuantum cuprins între 5% si 20% din salariul de baza, acordat salariatilor care nu îsi realizeaza atributiile de serviciu într-un loc de munca stabil.

1.2.Referitor la indemnizatia de confidentialitate acordata începând cu data de 01.03.2010

Prin art. II din actul aditional nr. 2/22.02.2010 la contractul colectiv de munca aplicabil la nivel de ISCIR în perioada 2009-2010, s-a dispus modificarea art. 90 din contract, prin care se reglementa sporul de confidentialitate, urmând ca de la data de 01.03.2010 acest spor sa fie de 10% din salariul de baza.

Acesta este si cuantumul sporului încasat de catre reclamanti, Ordinul nr. 262/15.03.2010 fiind emis de ISCIR pentru punerea în aplicare a dispozitiilor negociate la nivel de unitate si transpuse în modificarea adusa contractului colectiv de munca la nivel de unitate.

Prin urmare, reducerea cuantumului sporului de confidentialitate nu a avut caracter arbitrar, astfel cum sugereaza reclamantii, ci a intervenit în urma consultarii reprezentantilor salariatilor în vederea modificarii contractului colectiv de munca la nivel de unitate. Pentru aceste motive, capatul de cerere ce vizeaza plata diferentei de 5% dintre sporul efectiv încasat si cel pretins a fi cuvenit de catre reclamanti, va fi respins ca nefondat.

1.4. Referitor la sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu prevazute de art. 6 din OUG 1/2010

Potrivit textului mentionat, în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 si cu prezenta ordonanta de urgenta sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotarâri ale Guvernului pentru functia respectiva pentru luna decembrie 2009 se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferenta, în masura în care persoana îsi desfasoara activitatea în aceleasi conditii.

În alin.2  al aceluiasi  articol se prevede însa în mod expres ca dispozitiile anterior expuse nu se aplica pentru personalul a carui salarizare este reglementata de art. 1 si 2. Ori, reclamantii se încadreaza în aceasta situatie de exceptie de la plata sumelor compensatorii, întrucât salarizarea lor nu este stabilita prin lege sau hotarâre de guvern, ci prin contract colectiv de munca încheiat la nivel de unitate.

1.5. Referitor la procentul de 42,13% din prima anuala:

Dupa cum rezulta din adresa nr. 2243/19.02.2010 emisa de ISCIR, cheltuielile aprobate de ordonatorul principal de credite pentru premiul anual aferent anului 2009 au fost cu 42,13% mai mici decât cele rezultate din calcul, reclamantii primind deci o prima anuala diminuata cu acest procent.

Potrivit art. 25 alin. 4 din Legea 330/2009, prima anuala se acorda începând cu luna ianuarie a anului urmator,  astfel ca nefiind prevazut un termen limita pâna la care se poate face plata, rezulta ca oricând pe parcursul anului urmator poate fi acordata prima anuala aferenta anului precedent.

Prin urmare, obligatia de plata a acestui drept banesc nu a devenit scadenta la data solutionarii cererii de fata, motiv pentru care pretentiile reclamantilor vor fi respinse ca nefondate.

1.6. Referitor la prima de Pasti aferenta anului 2010

Prin art. II din actul aditional nr. 2/22.02.2010 la contractul colectiv de munca aplicabil la nivel de ISCIR în perioada 2009-2010 a fost abrogat art. 98 din contract, text prin care se reglementa acordarea primei de Pasti în cuantum de 50% din salariul mediu brut aferent lunii anterioare acordarii premiului.

În consecinta, pentru anul 2010 în cadrul ISCIR nu s-a mai acordat prima de Pasti, aceasta fiind vointa partenerilor sociali exprimata prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate, astfel ca nici reclamantii nu sunt îndreptatiti la încasarea acestei prime.

1.7. Referitor la sporul de vechime

Reclamantii au solicitat recalcularea sporului de vechime începând cu data de 01.01.2010, raportat la salariul avut la data de 31.12.2010

Potrivit considerentelor anterior expuse, salariul de care beneficiaza reclamantii începând cu data de 01.01.2010 este calculat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acest moment, respectiv Legea 330/2009 si OUG 1/2010, în conditiile în care institutia angajatoare a revocat actul unilateral de dispozitie având ca obiect majorarea salariilor. Prin urmare si sporul de vechime este corect calculat la acest cuantum al salariului, prin aplicarea procentului corespunzator transei de vechime în care se încadreaza fiecare salariat.

2. Cu privire la cererea conexa 

Reclamantii au sustinut ca diminuarea cu 25% a salariului brut începând cu data de 13.07.2010, masura intervenita în baza Legii 118/2010, încalca art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Fata de aceste sustineri, se impune a fi retinut ca Legea nr. 118/2010 a fost declarata constitutionala prin Decizia nr. 872/25.06.2010 a Curtii Constitutionale. Existenta acestui control de constitutionalitate nu împiedica însa instanta sa  verifice daca, în cazul concret al reclamantilor, aplicarea legii produce efecte contrare Conventiei, prin raportare numai la circumstantele  spetei, iar nu în mod general.

În materia drepturilor salariale, CEDO face o distinctie esentiala între dreptul de a continua sa primesti în viitor un salariu într-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul câstigat pentru o perioada în care munca a fost prestata (cauza Lelas împotriva. Croatiei din 20 mai 2010). În cauza Muresan împotriva României, invocata prin cerere, reclamantul obtinuse, în instanta, o hotarâre prin care autoritatile erau obligate la plata unui anumit salariu, iar  “bunul’, în sensul Conventiei era creanta de natura salariala stabilita printr-o hotarâre judecatoreasca executorie.

O asemenea situatie nu se regaseste în speta, întrucât se invoca respectarea Conventiei în situatia diminuarii, prin lege, a cuantumului salariului angajatilor unei institutii publice finantate exclusiv de la bugetul de stat.

Curtea a retinut ca în materia drepturilor salariale statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale în acest domeniu, în Hotararea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 stabilindu-se ca este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facând modificarile legislative necesare.

Important de retinut este faptul ca CEDO nu analizeaza situatia reducerii  salariilor ca si cum ingerinta ar fi o “privare de proprietate”, astfel cum s-a constatat  în cauza Aizupurua Ortiz împotriva Spaniei, astfel ca pentru a se determina conformitatea cu conventia a masurii de reducere a salariului se va analiza în concret, în ce masura salariatul a fost lipsit în totalitate de salariu, daca fost lipsit în totalitate de mijloace de subzistenta sau masura este discriminatorie.

În cazul reclamantilor nu se poate ajunge la concluzia încalcarii Conventiei, întrucât o reducere cu 25% a salariului nu poate conduce la concluzia suportarii unei sarcini disproportionate si excesive, salariatul nefiind astfel lipsit de mijloace de subzistenta. Pe de alta parte, în analiza de proportionalitate trebuie tinut cont de caracterul temporar al masurii.

N.C. si N.E.C. au formulat recurs la data de 24 ianuarie 2011 împotriva sentintei civile nr.1859/17.11.2010 pronuntate de Tribunalul Constanta, apreciind solutia ca fiind nelegala si netemeinica.

Critica solutiei prin motivele de recurs a vizat în esenta urmatoarele:

Au fost încalcate dispozitiile OUG 1/2010, care în art. 5 prevede ca "începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în functie la 31 decembrie 2009 îsi pastreaza salariul, solda sau, dupa caz, indemnizatia lunara de încadrare brut/bruta avute la aceasta data".

Instanta de fond a respins acest capat de cerere, iar motivarea este contradictorie si nelegala. Se sustine ca "potrivit Ordinului 668/31.12.2009 salariul reclamantilor a fost readus la nivelul stabilit prin contractele individuale de munca si actele aditionale la acestea", omitându-se cu stiinta împrejurarea ca si marirea de salariu la suma de 2.436 lei a fost facuta tot printr-un act aditional, încheiat între angajati si angajator, a fost mentionata în carnetele de munca ale salariatilor si a produs efecte pâna la data de 31.12.2009 inclusiv, Ordinul 668 începând sa produca efecte de la data de 01.01.2010.

Pe de o parte, instanta admite împrejurarea ca li se aplica OUG 1/2010, în sensul în care drepturile salariale vor fi cele stabilite în luna decembrie 2009, numai ca exclude de la aplicare Ordinul 620, aplicând doar prevederile art. 668, care produce efecte de la 1.01.2010. S-a încalcat astfel principiul potrivit caruia niciun act normativ nu produce efecte retroactiv, ci doar pentru viitor.

S-a aratat ca salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului în raport cu munca prestata de catre angajat in baza raportului de munca. Efectele raportului de munca se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una din obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestata, asa cum a fost el stabilit prin contractul individual de munca.

Salariul reprezinta unul dintre drepturile asupra caruia cele doua parti ale raportului juridic de munca au convenit si l-au prevazut in mod expres in continutul contractului, dar si în cuprinsul actelor aditionale.

Un tert fata de acest contract individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul partilor semnatare. Statul, tert raportat la contractul individual de munca, încheiat intre angajator si salariat, nu poate modifica ceea ce partile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct, prin edictarea unei legi în acest sens, caci protectia juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este acelasi atât pentru personalul bugetar, cât si pentru cel încadrat la angajatori privati. Nu se poate vorbi de o protectie a legii mai mare in cazul angajatilor privati.

Referitor la indemnizatia de mobilitate, ca urmare a aplicarii art. 50 lit. b din Legea 330/2009 s-a eliminat de la plata si indemnizatia de mobilitate.

Instanta de fond a respins si acest capat de cerere, cu motivarea ca „nu prezinta relevanta împrejurarea ca în cazul reclamantilor acest drept banesc nu a avut titulatura de spor, ci pe aceea de indemnizatie".

Considera ca prin aceasta motivare, instanta de fond a adaugat la lege o ipoteza pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere la edictarea art. 50 lit. b din Legea 330/2009.

Codul muncii face aceasta distinctie în art. 155, care stabileste ca salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.

În mod similar s-a procedat si cu diminuarea indemnizatiei de confidentialitate cu 5% si cu restul drepturilor banesti ce li se cuveneau ca urmare a prevederilor contractului individual de munca, actelor aditionale si contractului colectiv de munca.

Cu privire la acordarea indemnizatiilor aratate mai sus au solicitat sa se aibe în vedere argumentul potrivit caruia în masura în care personalul îsi desfasoara activitatea în aceleasi conditii, sporurile si indemnizatiile neprevazute în Legea-cadru nr.330/2009, dar reglementate de acte normative în vigoare vor fi acordate ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, care se vor include în salariul de baza. De asemenea, au solicitat sa se aprecieze ca prin acordarea unor indemnizatii, acestea devin drepturi câstigate si se includ în drepturile salariale potrivit art. 155 din Codul muncii, drepturi care trebuie platite cu prioritate potrivit art. 156 din acelasi act normativ. Actele aditionale la contractul individual de munca au fost încheiate avându-se ca baza legala Legea 53/2003 - Codul muncii, act normativ care este înca în vigoare.

Asa cum au sustinut anterior, motivarea instantei de fond este contradictorie. Pe de o parte, sustine ca li se aplica Legea 330/2009, potrivit careia li s-au taiat salariile, indemnizatia de mobilitate si pe cea de confidentialitate, iar pe de alta parte, se încadreaza într-o situatie de exceptie care îi exclude de la aplicarea legii sau a vreunei hotarâri de guvern, deoarece sunt salarizati potrivit contractului colectiv de munca. Cu alte cuvinte, atunci când trebuie sa li se taie drepturile salariale se încadreaza în prevederile legale, când trebuie sa li se recunoasca unele drepturi, nu se mai încadreaza în lege, ci în contractul colectiv de munca.

Si în ceea ce priveste calcularea sporului de vechime raportat la salariul avut în 31.12.2009 se reia aceeasi motivare contradictorie si nelegala, invocându-se din nou existenta Ordinului 668, care produce efecte, asa cum reia instanta de fond, începând cu 01.01.2010.

Cu privire la cererea conexa, motivarea instantei de fond încalca jurisprudenta CEDO si conchide ca nu au fost lipsiti total de mijloace de subzistenta, în conditiile în care trebuie avut în vedere caracterul temporar al masurii.

In primul rând, potrivit dispozitiilor art.20 din Constitutia României, intitulat „Tratatele internationale privind drepturile omului": „Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care România este parte. Daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile."

În al doilea rând, constatarea Curtii Constitutionale a României, în cuprinsul deciziilor nr.872/25 iunie 2010 si nr.874/25 iunie 2010, ambele publicate în M.Of. nr.433/28 iunie 2010, ca Legea nr. 118/2010 nu încalca dispozitiile Constitutiei României, nu împiedica instantele de judecata sa faca aplicarea dispozitiilor art.20 din legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

Asa cum reglementarile internationale au întâietate in fata celor interne, inclusiv in fata Constitutiei României, statuarile Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, de exemplu, au prioritate fata de cele ale Curtii Constitutionale a României, fiind obligatorii pentru instantele de judecata.

Instantele judecatoresti sunt obligate, in temeiul prevederilor art.20 din Constitutia României si a obligatiilor pe care România si le-a asumat in urma ratificarii acestor pacte, conventiile si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, sa ignore legile interne si interpretarile Curtii Constitutionale a României care contravin reglementarilor internationale si interpretarilor date acestora de organele abilitate.

În ceea ce priveste prevederile internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încalcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului: „1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura cât si in asociatie cu altii.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.”

De asemenea, potrivit art.1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de România prin Legea nr.30/18 mai 1994: „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

Pentru a analiza daca sunt încalcate prevederile art. 1 din Primul protocol, trebuie analizate, asadar, mai multe aspecte: daca reclamantii au un „bun" in sensul art.1 alin.1 din Primul protocol; existenta unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1; daca sunt îndeplinite conditiile privarii de proprietate, respectiv daca ingerinta este prevazuta de lege, daca ingerinta urmareste un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauza de utilitate publica), daca ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit, adica daca s-a mentinut un „just echilibru" între cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronuntat in nenumarate rânduri, chiar si împotriva României, in sensul ca si dreptul de creanta reprezinta un „bun" in sensul art. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o „speranta legitima" de a-l vedea concretizat.

Reducerea salariului reclamantilor cu 25% pe o perioada de 6 luni (iulie-decembrie 2010) si lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente acestui procent reprezinta, indiscutabil, o ingerinta ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul nr.1. Aceeasi aplicare a normelor europene trebuie avuta în vedere si cu privire la diminuarea anterioara a salariului, precum si a indemnizatiilor.

Privarea de proprietate impune, asadar, statului obligatia de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevazut de art.1 din Protocolul nr.1.

Imposibilitatea de a obtine fie si o despagubire partiala, dar adecvata in cadrul privarii de proprietate, constituie o rupere a echilibrului intre necesitatea protectiei dreptului de proprietate si exigentele de ordin general.

Legea nr.l18/2010 nu ofera reclamantilor posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate in cauza. Lipsa totala a despagubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstantele spetei, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanta exceptionala nu a fost invocata de Guvern pentru a o justifica. În cuprinsul Legii nr.118/2010, a fost justificata necesitatea luarii acestei masuri, dar nu si lipsa totala a despagubirilor. Lipsa totala a despagubirilor le-a impus reclamantilor o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul lor de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si imposibilitatea acestora de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, in defavoarea salariatilor, a justului echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii si cerintele interesului general.

Procedându-se in acest fel, s-a adus atingere chiar substantei dreptului de proprietate al reclamantilor, atingere care, in conceptia instantei europene, este incompatibila cu dispozitiile art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie.

In aceste conditii, recurentii solicita sa se aprecieze ca, prin reducerea salariului si indemnizatiilor de la 2.436 lei lunar si apoi cu 25% în baza Legii nr.118/2010, au fost încalcate dispozitiile art.1 din Protocolul nr. 1.

Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente:

Referitor la obligarea pârâtei la plata salariului stabilit conform Ordinului nr. 620/08.12.2009:

În data de 8.12.2009 ISCIR, la acea data institutie publica extrabugetara a emis ordinul nr.620 prin care se stabileau salariile de încadrare ale angajatilor.

Potrivit art.2 din HG nr.1440/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice aflate în subordinea Ministerului Economiei, ISCIR a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, fiind totodata modificat si art. 4 al.4 din HG 1340/2001 privind stabilirea drepturilor salariale.

Astfel, la data de 31.12.2009 pârâta a emis un nou ordin cu nr.668, prin care a dispus abrogarea ordinului nr. 620/2009, începând cu data de 01.01.2010.

Ca urmare a acestui ultim ordin, emis ca urmare a schimbarii regimului de finantare al ISCIR prin HG 1440/2009 începând cu data de 01.01.2010, salariul reclamantilor a fost redus la nivelul stabilit prin contractele individuale de munca si actele aditionale la acestea.

Potrivit art.1 al.1 din OUG 1/2010: „salarizarea personalului, autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare în conformitate cu dispozitiile legii 329/2009 realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate pâna la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.

Alin. (3) si (4) ale aceluiasi articol prevad ca dupa împlinirea termenului pentru care au fost încheiate contractele colective de munca, personalul mentionat la alin.(1) va fi reîncadrat pe noile functii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzator atributiilor, responsabilitatilor si competentelor specifice postului, prin asimilare cu functiile din institutia care îl preia în structura, subordine ori finantare, dupa caz, drepturile salariale ale personalului reîncadrat urmând a fi stabilite la nivelul prevazut în luna decembrie 2009 pentru functiile similare celor pe care a fost reîncadrat din institutia sau autoritatea care îl preia.

Prin urmare, în cauza sunt aplicabile prevederile ordinului nr. 668/31.12.2009, în baza caruia cuantumul salariilor reclamantilor este cel stabilit la încheierea contractului individual de munca.

Atât timp cât pârâta a devenit institutie publica finantata exclusiv de la bugetul de stat, statul poate edicta norme referitoare la salarizarea angajatilor acestei institutii.

Referitor la indemnizatia de mobilitate:

Conform art.50 lit.b) din legea nr.330/2009 la data intrarii în vigoare a acestei legi a încetat acordarea sporului de mobilitate personalului din autoritatile si institutiile publice finantate exclusiv de la bugetul de stat.

Pentru punerea în aplicare a acestor dispozitii legale, ISCIR a emis Ordinul nr.534/10.11.2010 prin care s-a dispus încetarea sporului de mobilitate.

Desi reclamantii sustin ca indemnizatiile ce le-au fost acordate nu pot fi confundate cu sporurile, asa cum se specifica în legea nr.330/2009, indiferent cum este denumit acest drept salarial acordat pentru clauza de mobilitate, acesta nu mai poate fi acordat de la data intrarii în vigoare a legii 330/2009.

Referitor la diminuarea indemnizatiei de confidentialitate cu 5%:

Indemnizatia de confidentialitate în cuantum de 15% a fost acordata salariatilor prin modificarea contractului colectiv de munca încheiat la nivel de unitate ISCIR prin actul aditional nr.1 înregistrat la Directia de Munca si Protectie Sociala sub nr. 5074/26.11.2009.

În februarie 2010, ca urmare a aprobarii bugetului de cheltuieli, capitolul cheltuieli de personal fiind cu un procent de 33% mai mic decât cheltuielile efectuate în anul 2009 si tinând cont de prevederile OUG 1/2010 care în art. 1 al.(2) prevedea obligatia de încadrare în cheltuielile de personal, ISCIR a initiat negocieri în vederea modificarii prevederilor contractului colectiv de munca în sensul de eliminare a unor drepturi salariale.

În urma negocierilor s-a încheiat actul aditional nr.2 la contractul colectiv de munca la nivel de unitate, înregistrat la Agentia pentru Prestatii Sociale a Municipiului Bucuresti sub nr.602/26.02.2010, prin care s-a modificat art. 90, în sensul ca sporul pentru confidentialitate este de 10%.

Referitor la sporul de vechime:

Reclamantii au solicitat recalcularea sporului de vechime începând cu data de 01.01.2010 raportat la salariul avut la data de 31.12.2010.

Salariul de care au beneficiat reclamantii începând cu data de 01.01.2010 a fost calculat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la acest moment, respectiv legea 330/2009 si OUG 1/2010, în conditiile în care pârâta a revocat Ordinul nr.620/2009.

Prin urmare, sporul de vechime a fost corect calculat la acest cuantum al salariului, prin aplicarea procentului corespunzator transei de vechime în care se încadreaza fiecare salariat.

Cu privire la cererea conexa:

Prin cererea conexa reclamantii au solicitat sa se constate ca în urma aplicarii dispozitiilor legii nr.118/30.06.2010 a fost încalcat art.1 din Protocolul Aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si obligarea pârâtilor sa puna capat acestei încalcari si sa restaureze situatia anterioara încalcarii.

Legea nr.118/2010 a facut obiectul controlului de constitutionalitate, astfel prin decizia nr.1655/28.12.2010 Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice în ansamblul sau, precum si în special ale art. 1 din lege sunt constitutionale.

În motivarea acestei decizii, Curtea Constitutionala a retinut ca nu sunt încalcate prevederile art.53 din Constitutie.

Restrângerea dreptului de salariu este prevazuta printr-o lege si anume Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.

Restrângerea dreptului la salariu se impune în masura în care este necesara reducerea cheltuielilor bugetare.

Prin Decizia nr.1414/04.11.2009, Curtea a statuat ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, în lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si implicit securitatea nationala.

Curtea a constatat ca se mentine în continuare existenta unei amenintari la adresa stabilitatii economice a tarii, deci, implicit la adresa securitatii nationale.

În anul 2010, în pofida unor usoare îmbunatatiri ale starii economice, conditiile financiare s-au dovedit a fi mai dificile decât s-a anticipat initial activitatea economica din România înregistrata în ultimele luni, fiind în continuare marcata de recesiune, atât din cauza cererii interne reduse, cât si a revenirii lente a partenerilor comerciali în România.

Masura este necesara într-o societate democratica, ea raspunzând unei situatii de criza economica si sociala majora a societatii.

Exista un raport just de proportionalitate a masurii criticate cu situatia care a determinat-o, respectiv criza economica accentuata, pastrându-se un echilibru just între cerintele de interes general al colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.

Masura prevazuta de art.1 din legea criticata este aplicata în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal platit din fonduri publice.

Legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art. 53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate.

Masura criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute la art.53 din Constitutie, analizate anterior sunt respectate.

Masura criticata are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat.

O situatie de criza economica este un temei suficient de grav pentru a determina o masura de reducere a salariilor aplicata nediscriminatoriu întregului personal platit din fonduri publice.

Statul are o anumita marja de apreciere în a adopta astfel de masuri atunci când apar turbulente economice grave care afecteaza întregul sistem economic si financiar.

Existenta unui control de constitutionalitate nu împiedica însa instanta sa verifice daca exista neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte si legile interne.

Procedând astfel, în mod corect prima instanta a constatat ca nu exista neconcordante între prevederile legii 118/2010 si art. 1 Protocol Aditional nr.1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Atât Constitutia României, în art. 53, cât si documentele internationale în materia drepturilor omului, de exemplu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Pactul International referitor la drepturile civile si politice, admit posibilitatea diminuarii rezonabile a gradului de protectie oferita unor drepturi fundamentale, în anumite momente si situatii cu respectarea unor conditii, câta vreme prin aceasta nu este atinsa chiar substanta drepturilor.

Masurile dispuse prin legea nr.118/2010 îndeplinesc conditiile impuse de textul constitutional si normele internationale.

Astfel, masurile sunt prevazute prin lege, vizeaza exercitiul dreptului si nu substanta acestuia, sunt determinate de o situatie de criza financiara care ar putea afecta, în lipsa unor masuri adecvate stabilitatea economica a tarii si implicit securitatea nationala.

Masurile se aplica nediscriminatoriu destinatarilor sai, sunt rezonabile si proportionale cu situatia care a determinat-o, are caracter temporar si are ca finalitate încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criza economica.

În ceea ce priveste jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului invocata de recurent în motivarea recursului, aceasta nu are incidenta în cauza, întrucât are în vedere alte situatii decât cea în speta.

Într-adevar, Curtea Europeana a statuat ca dreptul la salariu poate fi considerat un bun în sensul prevederilor art.1 din Primul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru drepturile omului, însa Curtea Europeana face o distinctie esentiala între dreptul de a continua sa primesti în viitor un salariu într-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul câstigat pentru o perioada în care munca a fost prestata (cauza Lelos împotriva Croatiei din 20.05.2010).

Jurisprudenta europeana invocata se refera la acele situatii în care reclamantii obtinusera în instanta o hotarâre prin care autoritatile erau obligate la plata unui anumit salariu, iar „bunul” în sensul Conventiei era creanta de natura sociala stabilita printr-o hotarâre judecatoreasca executorie, situatii care nu se regasesc în prezenta speta, în care se pune problema diminuarii prin lege, a cuantumului salariului angajatilor unor institutii publice finantate exclusiv de la bugetul de stat.

Curtea Europeana a retinut ca în materia drepturilor salariale statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale în acest domeniu, în Hotarârea Kechko contra Ucrainei din 8.11.2005, stabilindu-se ca este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat.

În ceea ce priveste jurisprudenta CEDO invocata de recurenti referitoare la privarea de proprietate fara plata unei despagubiri (Ex. - regele Greciei si altii c. Greciei, Broniowschi c. Poloniei), nici aceasta nu are incidenta în cauza întrucât se refera la alte situatii decât cea în speta.

Curtea Europeana nu analizeaza în aceste situatii diminuarea salariului.

În cauza Jahn si altii c. Germaniei, Curtea Europeana a statuat ca, în situatii exceptionale, o privare de proprietate fara nici o despagubire poate fi admisa, context în care s-a subliniat ca statele sunt mai bine plasate pentru a defini eventualele situatii exceptionale, dar si pentru a identifica si propune masurile necesare a fi adaptate.

În relatie directa cu marja de apreciere a statelor pentru cazuri exceptionale este si hotarârea Vilho Eskelinen si altii c. Finlanda, în care Curtea aminteste ca „nu exista sub incidenta Conventiei, dreptul unei persoane de a continua sa fie platita cu un salariu într-un anumit cuantum”.

Pentru considerentele aratate mai sus, potrivit art. 312 C.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare