Recurs comercial. procedura insolvenţei. opoziţie formulată de un creditor împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenţei formulată de debitor. -art.32 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Decizie 795 din 20.12.2011


SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.

Materie : RECURS COMERCIAL. PROCEDURA INSOLVENŢEI. OPOZIŢIE FORMULATĂ DE UN CREDITOR ÎMPOTRIVA CERERII DE DESCHIDERE A PROCEDURII INSOLVENŢEI  FORMULATĂ DE DEBITOR.

-art.32 alin.2 din Legea nr.85/2006.

Decizia nr.795/C/20.12.2011 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II –a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal.

În conformitate cu prevederile art.32 al.2 din Legea 85/2006 : „ În cazul în care, în termen de 15 zile de la notificare, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă în care vor fi citaţi administratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona, deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile ”.

Termenul de exercitare a opoziţiei este de 15 zile de la notificare, iar, în lipsa unei menţiuni exprese a legii, pe calea opoziţiei, creditorii pot invoca orice fel de motiv prin care se încearcă combaterea stării de insolvenţă a debitorului. Desigur că, în principal, poziţia creditorilor va viza elementele ce alcătuiesc conţinutul insolvenţei vădite sau a insolvenţei iminente  în care debitorul arată că se află prin cererea introductivă.

În speţă, judecătorul sindic a respins opoziţia formulată de creditor cu motivarea că acesta nu a probat că debitorul ar deţine sume de bani suficiente pentru acoperirea creanţelor  înscrise în tabelul preliminar de creanţe iar declanşarea executării silite împotriva debitorului nu constituie un motiv de natură să împiedice deschiderea procedurii insolvenţei, ci ea confirmă dificultăţile financiare pe care le întâmpină debitorul.

Prin sentinţa nr.1156/F din 4.05.2011, Tribunalul B. a respins ca nefondată opoziţia formulată de creditorul S.C. A. S.R.L. B. în contradictoriu cu debitorul S.C. B. C. S.R.L. O. şi administratorul judiciar C. I. de I. An. F.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :

Prin încheierea nr. 707/F/2011 a fost deschisă procedura simplificată de insolvenţă faţă de debitorul S.C. B. C. S.R.L, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C. I. de I. A. F.

Reprezentând o cale specială de retractare pusă la dispoziţia creditorilor debitorului faţă de care a fost deschisă procedura insolvenţei, opoziţia reglementată de art. 32 din Legea nr. 85/2006 are ca şi fundament două ipoteze : inexistenţa insolvenţei sau abuzul de drept al debitorului care a cerut aplicarea procedurii anterior ca insolvenţa să se producă sau ca ea să devină iminentă. Admiterea ei presupune, aşadar, probarea de către creditorul oponent a faptului că debitorul deţine lichidităţi suficiente pentru plata datoriilor scadente, simpla afirmaţie în acest sens nefiind suficientă întrucât s-ar aduce atingere prevederilor art. 1169 Cod civil.

Aşa fiind, trebuie precizat că nu s-a probat de către creditor că debitorul ar deţine sume de bani suficiente pentru acoperirea creanţelor înscrise în tabelul preliminar de creanţe. Declanşarea executării silite de către acesta împotriva debitorului nu constituie un motiv de natură să împiedice deschiderea procedurii insolvenţei, ci ea confirmă dificultăţile financiare pe care le întâmpină debitorul. Tocmai de aceea, considerând opoziţia nefondată a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta creditoare SC A. SRL cu sediul în B., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivelor de recurs a  arătat că  i-a fost încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i-au fost comunicate înscrisurile. Respingând cererea creditorului de acordare a unui nou termen de judecată în vederea pregătirii apărării în urma comunicării actelor solicitate, apreciază că tribunalul a nesocotit grav dreptul său la apărare astfel hotărârea atacată fiind esenţial nelegală.

Mai a arătat că instanţa de fond pe nedrept a respins cererea sa de eliberare a actelor din dosar, pentru că neavând aceste acte nu a ştiut pe baza căror acte s-a declanşat procedura insolvenţei faţă de debitor.

De asemenea a arătat că instanţa de fond a pronunţat sentinţa fără cercetarea fondului cauzei, respectiv a opoziţiei, în nici una din cele două ipoteze evocate de însuşi judecătorul sindic.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum şi sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurenta SC A. SRL ca fiind fondat, pentru următoarele considerente :

În conformitate cu prevederile art.32 al.2 din Legea 85/2006 : „ în cazul în care, în termen de 15 zile de la notificare, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecătorul sindic va ţine, în termen de 10 zile, o şedinţă în care vor fi citaţi administratorul judiciar, debitorul şi creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma căreia va soluţiona, deodată, printr-o sentinţă, toate opoziţiile ”.

Termenul de exercitare a opoziţiei este de 15 zile de la notificare, iar, în lipsa unei menţiuni exprese a legii, pe calea opoziţiei, creditorii pot invoca orice fel de motiv prin care se încearcă combaterea stării de insolvenţă a debitorului. Desigur că, în principal, poziţia creditorilor va viza elementele ce alcătuiesc conţinutul insolvenţei vădite sau a insolvenţei iminente  în care debitorul arată că se află prin cererea introductivă.

În speţă, judecătorul sindic a respins opoziţia formulată de creditorul SC A. SRL cu motivarea că acesta nu a probat că debitorul SC B. C. SRL ar deţine sume de bani suficiente pentru acoperirea creanţelor  înscrise în tabelul preliminar de creanţe iar declanşarea executării silite împotriva debitorului nu constituie un motiv de natură să împiedice deschiderea procedurii insolvenţei, ci ea confirmă dificultăţile financiare pe care le întâmpină debitorul.

Referitor la motivele de recurs invocate de către recurenta creditoare, instanţa a consideraat corectă aprecierea judecătorului sindic în sensul că nu există obligaţia comunicării cererii de deschidere a procedurii, formulate de către debitor cu nici un creditor, cererea de amânare pentru pregătirea apărării fiind respinsă  în mod justificat, cu atât mai mult cu cât creditoarea a înregistrat opoziţi pe rolul Tribunalului B. la data de 11.04.2011, având posibilitatea să o susţină până la termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, de 4.05.2011. Nu se pune, deci, problema încălcării dreptului la apărare şi nici a prev.art.6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum susţine recurenta, fără temei.

Cu privire la critica privind respingerea pe nedrept a cererii de eliberare de acte din dosar, instanţa de recurs a apreciat-o ca fiind neîntemeiată câtă vreme, după cum  s-a menţionat şi mai sus, comunicarea cererii de deschidere a procedurii formulate de debitor şi, implicit, a actelor anexate acestei cereri, nu este obligatorie iar, pe de altă parte, recurenta avea posibilitatea aflării conţinutului actelor respective fie prin studierea lor la dosarul cauzei, fie prin introducerea unei cereri de eliberare a actelor la arhiva instanţei, cu respectarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.32 al.2 din Legea 85/2006, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta SC A. SRL.

Fără cheltuieli de judecată. 

Domenii speta