Legea 202/2010 privind accelerarea proceselor penale.

Legea 202/2010  privind accelerarea proceselor penale.

Instanta de fond a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 3201 alin. 4 din Codul de procedura penala, pronuntând o hotarâre de condamnare în conditiile în care probatoriul era insuficient pentru a permite stabilirea neechivoca a faptelor, împrejurare ce atrage nulitatea hotarârii si determina casarea acesteia, conform art. 197 alin. 1 si 4 din Codul de procedura penala.

Codul de procedura penala, art. 197 alin. 1 si 4 si art. 3201

Instanta de fond a apreciat în mod eronat ca probatoriul administrat în faza de urmarire penala este suficient pentru a se retine, dincolo de orice îndoiala rezonabila, ca fapta retinuta în sarcina inculpatului a fost savârsita în modalitatea retinuta prin rechizitoriu si constituie infractiune.

Aplicarea eronata a dispozitiilor art. 3201 alin. 4 din Codul de procedura penala a determinat instanta de fond sa nu administreze nemijlocit probatoriul pe parcursul judecatii, ceea ce a avut drept consecinta incompleta lamurire a tuturor circumstantelor reale în care se presupune ca inculpatul a exercitat actele de ultraj.

Chiar daca pozitia adoptata de catre recurentul-inculpat la instanta de fond a fost aceea de recunoastere a faptei, în materialitatea sa, conform art. 3201 din Codul de procedura penala, instanta avea, în continuare, obligatia de a valorifica o astfel de pozitie, în plan procesual, numai în situatia în care probatoriul era suficient pentru a permite stabilirea clara si completa a modului în care s-a derulat incidentul.

Exigentele respectarii principiului aflarii adevarului impun cu necesitate administrarea nemijlocita a întregului probatoriu, în pofida optiunii procesuale a inculpatului, numai astfel putându-se stabili, dincolo de orice îndoiala rezonabila, continutul concret al faptelor savârsite de inculpat si caracterul lor infractional.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A II-A PENALA

DECIZIA NR. 418 din 27.02.2012)

Prin sentinta penala nr. 365 din 09.11.2011, pronuntata de Judecatoria Oltenita, a fost admisa cererea inculpatului M.I. de a fi judecat conform dispozitiilor art. 3201 al. 1, 2, 3, 5 si 7 C.pr.penala.

În temeiul art. 239 al. 1 si 5 C.p. actualizat prin Legea nr. 202/2010 comb. cu disp. art. 3201 al. 1, 2, 3 si 7 C.pr.penala din Legea nr.202/2010, a fost condamnat inculpatul M.I. la 6 luni închisoare cu aplic. disp. art. 71 C.p.

În temeiul art. 239 al. 2 si 5 C.p. actualizat prin Legea 202/2010 comb. cu disp. art. 320/1 al. 1, 2, 3 si 7 C.pr.penala din Legea 202/2010, a fost condamnat inculpatul M.I. la 6 luni închisoare cu aplic. disp. art. 71 C.p.

În temeiul art. 33 lit. a C.p. si 34 lit. b C.p., inculpatul va executa o singura pedeapsa, cea mai grea, respectiv cea de 6 luni închisoare cu aplic. disp. art. 71 C.p.

În temeiul art. 71 C.p., pe timpul executarii pedepsei închisorii, inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c C.p.

Instanta de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei catre partea civila V.G., cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 191 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 200 lei onorariu avocat din oficiu si la 250 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca partea vatamata V.G. este agent de politie, îsi desfasoara activitatea la Postul de Politie Curcani, iar la data de 9.06.2011 a intrat în serviciu la ora 16,00, conform graficului de lucru.

În jurul orelor 19,00, ca urmare a unei sesizari telefonice, s-a deplasat la magazinul unde avusese loc un incident, în cursul caruia inculpatul M.I. îi agresase pe martorii C.M. si C.I. Acestia din urma  si-au manifestat intentia de a formula plângeri, motiv pentru care partea vatamata i-a invitat la sediul postului de politie. În timp ce partea vatamata verifica în evidenta informatizata datele de stare civila ale martorilor ce nu aveau actele de identitate asupra lor, a intrat si inculpatul M.I., aflat  în stare de ebrietate.

Inculpatul l-a întrebat pe agentul V.G. ce cauta martorii acolo, adaugând, în momentul în care i s-a spus ca au venit sa depuna plângere, ca nu recunoaste nimic si nu a lovit pe nimeni. Observând ca M.I. se afla în stare de ebrietate, partea vatamata i-a solicitat sa astepte afara sa termine de discutat cu cei doi martori. Inculpatul a refuzat sa iasa, a început sa-l insulte pe agentul de politie, numindu-l "prost" si sa-l acuze ca vrea "sa-l faca" însa nu va reusit, la fel cum nu a reusit cu accidentul pentru care a primit 1000 lei (se referea la un accident în care fusese implicat cu circa 1 an si jumatate înainte, al carui act de constatare îl întocmise partea vatamata).

L-a amenintat, totodata, ca va avea de-a face cu el cât va sta la Postul de Politie Curcani. Agentul V.G. i-a solicitat din nou sa paraseasca biroul si sa-l lase sa-si îndeplineasca atributiile, însa M.I. a continuat în acelasi registru, în cele din urma apropiindu-se de politist (pe parcursul discutiei acesta se ridica de pe scaun, ramânând însa în spatele biroului) si lovindu-l cu putere cu palma în cap.

În aceste conditii, agentul V.G. i-a telefonat agentului sef pr. I.T., care efectua activitati gospodaresti în spatele curtii postului de politie, rugându-l sa vina în birou întrucât are o problema. Întrucât în prezenta sa, inculpatul l-a insultat pe ag. V.G., ag. sef pr. I.T.,  l-a scos afara, timp în care M.I. a amenintat din nou partea vatamata ca "nu este scapat de el si o sa aiba grija de el cât va fi la post". Amenintarea a fost perceputa de ag. V.G. care se afla în cadrul usii de acces în post în acel moment.

Inculpatul M.I. a recunoscut savârsirea faptelor, în totalitate, solicitând judecarea sa conform dispozitiilor art. 3201 C.p.p., introduse prin Legea 202/2010, astfel încât instanta de fond a luat act de manifestarea de vointa a inculpatului.

Având în vedere întreg materialul probator administrat si însusit de catre  inculpat, instanta a constatat ca faptele exista, prezinta pericol social, sunt prevazute de legea penala, întrunind elementele constitutive ale infractiunilor prev. de art. 239 al. 1 si 5 C.p. si art. 239 al. 2 si 5 C.p. cu aplic. art. 33 lit. a C.p.

În raport de circumstantele reale ale savârsirii faptei (comiterea acesteia în sediul postului de politie, în stare de ebrietate, adresarea de cuvinte jignitoare si amenintari catre partea vatamata - lucrator de politie aflat în exercitarea atributiilor de serviciu, culminând cu lovirea partii vatamate) si cele personale ale inculpatului (infractor primar, nerecunoasterea faptelor în varianta initiala a declaratiilor date), instanta de fond a aplicat inculpatului M.I., pentru fiecare fapta în parte savârsita, câte o pedeapsa cu închisoare, orientata spre minimul prevazut de lege, cu executarea în regim de detentie

Împotriva acestei hotarâri a formulat recurs, în termen legal, inculpatul M.I., care a criticat solutia instantei pentru motive de netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a invocat, sub un prim aspect, neîndeplinirea elementelor constitutive ale infractiunii de ultraj, aratând ca nu exista un act medical care sa confirme loviturile aplicate partii vatamate, iar depozitiile martorilor nu sunt credibile, deoarece se afla în relatii de dusmanie cu inculpatul. Totodata, recurentul a sustinut ca declaratia sa de recunoastere a comiterii faptei a fost determinata de promisiunea ca îi va fi aplicata doar sanctiunea amenzii, solicitând, prin urmare, achitarea sa.

În subsidiar, inculpatul M.I. a invocat lipsa de pericol social concret al faptei, solicitând, conform dispozitiilor art. 181 C.p., sa se dispuna achitarea sa. Totodata, invocând lipsa antecedentelor penale si situatia familiala, a apreciat ca se poate dispune suspendarea executarii pedepsei.

Examinând actele dosarului si sentinta penala atacata prin prisma criticilor formulate, dar si sub toate aspectele de fapt si de drept în conformitate cu dispozitiile art. 3856 alin. 3 C.p.p., Curtea constata ca recursul formulat este fondat în limitele ce se vor arata si pentru urmatoarele considerente:

Instanta de fond a apreciat în mod eronat ca probatoriul administrat în faza de urmarire penala este suficient pentru a se retine, dincolo de orice îndoiala rezonabila, ca fapta retinuta în sarcina inculpatului M.I. a fost savârsita în modalitatea retinuta prin rechizitoriu si constituie infractiunea de ultraj.

Aplicarea eronata a dispozitiilor art. 3201 alin. 4 C.p.p. a determinat instanta de fond sa nu administreze nemijlocit probatoriul pe parcursul judecatii, ceea ce a avut drept consecinta incompleta lamurire a tuturor circumstantelor reale în care se presupune ca inculpatul M.I. a exercitat actele de ultraj.

Chiar daca pozitia adoptata de catre recurentul-inculpat la instanta de fond a fost aceea de recunoastere a faptei, în materialitatea sa, conform art. 3201 C.p.p., instanta avea în continuare obligatia de a valorifica o astfel de pozitie, în plan procesual, numai în situatia în care probatoriul era suficient pentru a permite stabilirea clara si completa a modului în care s-a derulat incidentul din data de 09.06.2011. Or, declaratiile partii vatamate V.G. si probele testimoniale administrate în faza de urmarire penala nu reliefeaza modalitatea concreta în care recurentul-inculpat a exercitat actele de amenintare si de lovire asupra partii vatamate.

Curtea constata ca, din mijloacele de proba mentionate, nu rezulta, mai ales, care au fost afirmatiile exacte ale inculpatului M.I. la adresa partii vatamate, continutul concret al infractiunii ori al faptei pagubitoare cu a carei savârsire a fost amenintat V.G., astfel încât sa se poata aprecia nemijlocit asupra aptitudinii acestor amenintari de a crea partii vatamate o stare de temere.

Hotarârea recurata nu cuprinde o analiza a elementelor probatorii pe baza carora instantei de fond si-a format convingerea ca expresii de genul "o sa te fac", "o sa ai de-a face cu mine" si gesturile savârsite de inculpat se subsumeaza integral continutului constitutiv al infractiunii de ultraj, în forma prevazuta de art. 239 alin. 1 si 2 C.p. O astfel de analiza era necesara, având în vedere ca declaratiile date de inculpat în faza de urmarire penala reflecta o pozitie de nerecunoastere a faptei, iar optiunea sa procesuala în faza judecatii nu permite, nici prin ea însasi si nici coroborata cu celelalte împrejurari ale cauzei, lamurirea acestor lacune ale probatoriului.

În acest context, Curtea constata ca instanta de fond a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 3201 alin. 4 C.p.p., pronuntând o hotarâre de condamnare în conditiile în care probatoriul era insuficient pentru a permite stabilire neechivoca a faptelor, împrejurare ce atrage nulitatea hotarârii si determina casarea acesteia, conform art. 197 alin. 1, 4 C.p.p.

Exigentele respectarii principiului aflarii adevarului impun cu necesitate administrarea nemijlocita a întregului probatoriu, în pofida optiunii procesuale a inculpatului, numai astfel putându-se stabili, dincolo de orice îndoiala rezonabila, continutul concret al faptelor savârsite de inculpat si caracterul lor infractional.

 Administrarea întregului probatoriu nu poate fi realizata însa în recurs, ci doar în fata instantei de fond, deoarece efectuarea integrala a unei prime judecati de fond direct în calea de atac ar priva definitiv inculpatul de accesul la un dublu grad de jurisdictie.

Prin urmare, în vederea lamuririi complete a cauzei, Curtea apreciaza ca se impune rejudecarea acesteia de catre instanta de fond care, independent de concluzia la care va ajunge în urma efectuarii cercetarii judecatoresti, va trebui sa valorifice în continuare dispozitiile art. 3201 alin. 7 C.p.p. sub aspectul tratamentului sanctionator ce va fi, eventual, aplicat. Aceasta deoarece rejudecarea cauzei trebuie sa se realizeze cu respectarea regulii neagravarii situatiei inculpatului ca efect al admiterii propriei cai de atac, în conformitate cu exigentele art. 3858 C.p.p.

Pentru aceste considerente, pentru a se asigura respectarea tuturor principiilor ce guverneaza desfasurarea procesului penal, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c C.p.p., Curtea va admite recursul declarat de inculpatul M.I., va casa în totalitate sentinta penala nr.365 din 09 noiembrie 2011 pronuntata de Judecatoria Oltenita si va trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.

Va mentine actele îndeplinite pâna la data de 09.11.2011, urmând ca, în cursul rejudecarii, instanta de fond sa procedeze la ascultarea nemijlocita a partilor, la administrarea probei testimoniale si a oricaror altor mijloace de proba a caror utilitate va rezulta din dezbateri.

Totodata, instanta de fond va avea în vedere si împrejurarile invocate în recurs de catre procuror, referitoare la gresita încadrare juridica a faptelor, la netemeinicia pedepsei accesorii si la omisiunea deducerii perioadei retinerii. În final, indiferent de solutia ce va fi dispusa, instanta de fond va avea în vedere si dispozitiile art. 3201 C.p.p. ce au fost deja valorificate în beneficiul inculpatului.

În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor ramâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare