Infracţiuni

Infracţiuni

 Decizia penală  nr. 385/R  din 10 aprilie 2012

Dosar nr. 11419/111/P/2011

Curtea de Apel Oradea

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Este incident motivul de casare cu trimitere a cauzei în vederea continuării judecăţii de către prima instanţă când se constată că organele de urmărire penală au efectuat demersuri, potrivit proceselor verbale de căutare a celor doi învinuiţi şi implicit a încunoştiinţării despre activităţile judiciare desfăşurate cu îndeplinirea de organul de urmărire penală a obligaţiilor legale.

Prin sentinţa penală nr. 295 din 23 decembrie 2011, Tribunalul Bihor, în baza art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, văzând art. 197 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, ţinând seama de prev. art. 2, art. 3 şi art. 6 Cod procedură penală, art. 6 alin. 3 lit. a din CEDO, art. 270 lit. b Cod procedură penală şi art. 272 Cod procedură penală, văzând art. 49 alin. 4, art. 33 lit. a, art. 34 Cod procedură penală, a restituit dosarul nr. 11419/111/2011 conţinând dosarul  nr. 697/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, privind pe inculpaţii D.A., D.F., la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru reluarea urmăririi penale şi refacerea urmăririi penale în cauză, în ce priveşte infracţiunile de înşelăciune şi uz de fals, prevăzută de art. 215 alin. 2, 3 şi 5 Cod penal şi art. 291 Cod penal, ţinând seama de considerentele prezentei hotărâri.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas  în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul din dosarul  Parchetului de pe lângă Tribunlul Bihor nr. 697/P/2010, înregistrat la instanţă la data de 29.09.2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii D.F. şi D.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi de uz de fals, prevăzută de art. 215 alin. 2, 3 şi 5 şi 291 Cod penal, pentru că în toamna anului 2007 au garantat un credit bancar în valoare de 500.000 euro cu rambursare în 36 de luni, cu mai multe imobile printre care şi cu un teren intravilan supraevaluat şi având caracteristici topografice inexistente (acces din drum asfaltat, front stradal de 56,65 m).

Inculpaţii au rambursat în rate o parte a creditului obţinut, iar pentru că aceştia nu au restituit restul sumei împrumutate, a fost declanşată procedura executării silite.

Banca comercială SC Credit Europe Bank SA arată că prejudiciul a fost acoperit în parte prin restituirea în rate lunare a creditului şi prin executarea silită a garanţiei, şi se constituie parte civilă cu restul nerambursat de 3.260,46 euro.

La termenul de judecată din 13.12.2011, mai înainte de citirea actului de sesizare, inculpaţii prin apărător ales, au ridicat excepţiile nelegalei sesizări a instanţei şi a încălcării dreptului la apărare, solicitând restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale.

Analizând excepţiile ridicate şi solicitarea privind restituirea cauzei la parchet, a constatat următoarele:

Nu rezultă la dosar modul în care organul de urmărire penală a fost sesizat cu privire la inculpata D.A..

Nu există plângere, denunţ ori proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la această inculpată.

Plângerea penală formulată de partea vătămată SC Credit Europe Bank SA, constituită parte civilă în cauză, se referă exclusiv la inculpatul D.F.

Declaraţia reprezentantului părţii civile  se referă exclusiv la fapta acestui inculpat.

Inculpatul a solicitat şi primit de la partea civilă SC Credit Europe Bank SA un credit bancar pentru nevoi personale în sumă de 500.000 Euro.

Potrivit contractului de credit şi de garanţie nr. 324 din 15.10.2007 (cu confirmarea oficiului juridic, încheiat între cele două părţi, împrumutul este garantat în conformitate cu prevederile capitolului 10 din respectivul contract de împrumut.

La pct. 10.1 lit. d este consemnată garanţia reală imobiliară de rang I asupra imobilului din localitatea Paleu, teren intravilan înscris în CF 1776 cu nr. cadastral 1924.

La pct. 10.4 este stipulat că banca are dreptul să efectueze controale pe teren pentru a verifica starea bunurilor aduse în garanţie.

La pct. 1 paragraf 3 este consemnată calitatea în care inculpata este parte în contractul de împrumut, aceea de garant, aspect ce justifică lipsa interesului părţii vătămate în a formula plângere pe numele inculpatei.

Cu privire la imobilului din localitatea Paleu, teren intravilan înscris în CF 1776 cu nr. cadastral 1924, la dosar există Raportul de evaluare în baza căruia s-a acordat creditul, evaluare efectuată de expertul evaluator membru ANEVAR şi CECAR, agreat de unitatea bancară.

La data de 09.02.2011, s-a început urmărirea penală faţă de învinuiţii D.F. şi D.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi de uz de fals, prevăzută de art. 215 alin. 2, 3 şi 5 şi 291 Cod penal.

Faţă de inculpaţi a fost pusă în mişcare acţiunea penală prin rechizitoriu, fiind trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 215 alin. 2, 3 şi 5 şi 291 Cod penal.

Dacă, în ce-l priveşte pe inculpatul D.F., acesta a fost căutat şi citat în mod repetat în vederea prezentării materialului de urmărire penală şi susţinerii apărării, inculpata D.A., după punerea sub învinuire şi audierea în calitate de învinuită, nu a mai fost citată în faţa organului de urmărire penală.

Procesele-verbale justificative existente la dosar confirmă neîndeplinirea procedurii de citare cu inculpata, citată în mod repetat anterior datei de 02.03.201.

În ciuda neîndeplinirii procedurii de citare, inculpata s-a prezentat în faţa organului de urmărire penală la data de 17.03.2011, când a formulat în calitate de învinuită declaraţia olografă şi cea pe formular tipizat.

După punerea sub învinuire şi audierea în calitate de învinuită, aceasta nu a mai fost citată pentru a-şi formula şi susţine apărarea, ori pentru prezentarea materialului de urmărire penală.

Inculpata nu a fost citată nici pentru a participa la administrarea probatoriului, cu toate că la data de 24.05.2011 a fost audiat martora Ş.G.E. – persoană ce a întocmit documentaţia tehnică ce a atestat viabilitatea imobilului cu care s-a garantat creditul.

La dosarul de urmărire penală există şi declaraţia martorei I.F., luată în lipsa citării inculpatei, declaraţie care însă nu are nici ora şi nici data exactă a audierii, astfel cum pretinde norma legală: art. 86 alin. 3 raportat la art. 73 alin. 1 teza II Cod procedură penală.

Nu au fost întreprinse verificările legale: nu s-a verificat dacă inculpata este arestată preventiv ori încarcerată în altă cauză, nu au fost efectuate verificări la Evidenţa populaţiei pentru aflarea eventualelor adrese noi de reşedinţă.

Nu s-a efectuat verificarea la Starea civilă, pentru a se stabili dacă persoana cercetată şi trimisă în judecată este în viaţă.

Prin urmare nu se poate aprecia dacă urmărirea penală s-a făcut în condiţiile îndeplinirii sau a lipsei de procedură cu inculpata.

Aspectul potrivit căruia inculpata a declarat - în împrejurarea punerii sub învinuire  - că nu doreşte să facă alte precizări, nu poate justifica necitarea ulterioară a acesteia pentru formularea apărării şi pentru prezentarea materialului de urmărire penală, deoarece, potrivit art. 4 Cod procedură penală., organul de urmărire penală este obligat să aibă rol activ, iar potrivit art. 2 Cod procedură penală, procesul penal se desfăşoară şi în cursul urmăririi penale potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

Ţinând seama de cele constatate, s-a apreciat că şansa prezentării în faţa organului de urmărire penală, în împrejurarea în care inculpata ar fi fost totuşi citată, este o presupunere mult mai rezonabilă şi acceptabilă din partea judecătorului, decât aceea privind o conduită negativă din partea inculpatei, de sustragere.

Cu neobservarea acestor împrejurări, în actul de sesizare a instanţei se arată că inculpata s-a sustras urmăririi penale, acesta fiind şi motivul trimiterii în judecată în lipsă.

Cu privire la cele s-a apreciat că sunt incidente prev. art. 197 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală şi 332 alin. 2 Cod procedură penală.

Nulitatea absolută se referă la sesizarea instanţei.

Nelegala sesizare a instanţei nu se confundă cu neregularitatea actului de sesizare.

Potrivit art. 262 Cod procedură penală, procurorul emite rechizitoriul – actul de sesizare a instanţei, când urmărirea penală este completă.

Urmărirea penală este completă când au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, existând probele necesare care au fost legal administrate.

Potrivit art. 257, art. 261 alin. 2 Cod procedură penală, înainte de a emite rechizitoriul procurorul prezintă învinuitului materialul de urmărire penală.

După acest moment se poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale prin rechizitoriu.

Prin punerea în mişcare a acţiunii penale ia naştere raportul procesual penal fundamental în care subiectul activ al acţiunii penale îşi exercită dreptul de a trage la răspundere penală pe învinuit, devenit inculpat. În cadrul acestui raport, autoritatea sau persoana care învinuieşte are obligaţia de a îndeplini actele de învinuire, potrivit legii şi adevărului, iar învinuitul devenit inculpat are dreptul de a se apăra - ca parte în proces - împotriva învinuirii ce i se aduce.

Drept urmare nulitatea rezidă implicit prin încălcarea dreptului la apărare. Inculpata D.A., datorită celor arătate mai sus, nu poate exercita în nici un mod apărarea.

Potrivit art. 6 alin. 2 Cod procedură penală, în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege, încălcarea textelor de lege mai sus indicate trebuind a fi luată în considerare din oficiu, potrivit art. 197 alin. 4 teza ultimă Cod procedură penală, în scopul aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.

Prin urmare, nefiind incidente prev. art. 197 alin. 5 Cod procedură penală, vătămarea cauzată nu poate fi în nici un mod înlăturată întrucât au fost încălcate prev. art. 1, 2, 3, 4 şi 6 Cod procedură penală.

Dată fiind situaţia mai înainte prezentată, potrivit unui raţionament juridic pe care  s-a apreciat rezonabil, în cauza de faţă nu putem admite că instanţa a fost legal sesizată, şi nici că inculpata s-a sustras urmăririi penale.

Analizând excepţiile prin prisma drepturilor fundamentale, s-a constatat că astfel a fost încălcat şi art. 6 alin. 3 lit. a din CEDO.

Prin urmare, în prezenta cauză, s-a apreciat că în aceste condiţii nu poate fi motivată o eventuală hotărâre de condamnare în aşa fel încât să reziste criticilor şi exigenţelor CEDO.

În concluzie s-a apreciat că nu se poate analiza dacă sunt suficiente şi rezonabile aspectele de natură a răsturna prezumţia de nevinovăţie pentru încadrarea juridică reţinută în sarcina inculpatei.

Restituirea cauzei poate fi justificată şi prin constatarea nulităţii relative, invocate la primul termen de judecată cu procedura completă.

Datorită neaplicării dispoziţiilor procedurale de către organul de urmărire penală, inculpatei D.A. i-a fost imposibil să ia la cunoştinţă despre derularea urmăririi penale şi despre conţinutul materialului de urmărire penală, astfel încât, în privinţa inculpatei, nu sunt incidente prev. art. 254 Cod procedură penală.

Dimpotrivă, cu referire la această inculpată instanţa a constatat că au fost încălcate prev. art. 255, art. 256 şi art. 257, raportat la art. 250, art. 251 şi art. 252 Cod procedură penală.

Cu privire la instituţia restituirii cauzei la procuror pentru reluarea urmăririi penale în vederea refacerii acesteia, în jurisprudenţă s-a decis în mod constant că o asemenea măsură se ia ori de câte ori se a constatat că urmărirea penală s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor legale, cum ar fi cazurile evidenţiate mai sus, indiferent dacă încălcarea legii este sancţionată cu nulitate absolută sau relativă.

Prezenta cauză se restituie în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, potrivit exigenţelor CEDO, cât şi pentru asigurarea dreptului la apărare potrivit legii.

Motivul restituirii cauzei în vederea reluării urmăririi penale este cel indicat mai sus, respectiv nulitatea absolută astfel motivată, cu aprecierea că a fost încălcată Convenţia CEDO, lucruri ce au condus la greşita apreciere, potrivit căreia, inculpata a fost cercetată în lipsă deoarece s-a sustras urmăririi penale.

Instanţa a apreciat că dacă dosarul urmează a fi restituit în scopul reluării urmăririi penale, acest lucru trebuie să vizeze întreaga cauză, fără disjungerea cauzei.

S-a apreciat că disjungerea raportat la condiţiile prezentei cauze s-ar face cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzută de art. 33, 34 Cod procedură penală, întrucât nu sunt incidente prev. art. 38 Cod procedură penală.

Faţă de cele constatate, instanţa a dispus conform dispozitivului hotărârii.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, criticând-o ca nelegală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat că soluţia adoptată de tribunal este criticabilă, în cauză nesubzistând cazurile de nulitate absolută prevăzute de articolul 197 aliniatul 2 Cod de procedură penală, referitoare la nelegala sesizare a instanţei.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză au rezultat aspecte care conduc la concluzia îndeplinirii procedurii de citare cu învinuiţii D.F. şi D.A., persoane care aveau cunoştinţă de existenţa dosarului penal, precum şi de ancheta dispusă împotriva lor. Sustragerea inculpatei D.A. de la efectuarea actelor de urmărire penală este evidentă şi aceasta este cauza obiectivă a imposibilităţii prezentării materialului de urmărire penală.

Pe cale de consecinţă, parchetul a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii, instanţei de fond.

Examinând hotărârea prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea a apreciat  că aceasta este nelegală şi netemeinică.

S-a reţinut că în cauză subzistă cazul de nulitatea absolută privind nelegala sesizare a instanţei, dispunându-se, potrivit articolului 332 aliniatul 2 Cod de procedură penală, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Argumentaţia instanţei de fond s-a bazat pe evidenţierea unor neregularităţi care ar afecta procedura de citare a inculpatei D.A. în cursul urmăririi penale.

Astfel, ulterior punerii sub învinuire şi audierii în această calitate, de învinuit, organul de urmărire penală nu a mai dispus citarea acesteia pentru a-şi formula apărări, sau, finalmente, pentru a fi prezentat materialul de urmărire penală. În acest context, în actul de sesizare a instanţei s-a arătat că inculpata s-a sustras urmăririi penale, deşi, nerespectându-se procedura de citare, nu poate fi luată în considerare o astfel de atitudine.

Se concluzionează astfel, că în lipsa unor demersuri legale prin care să se asigure o procedură de citare corespunzătoare, s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatei. Acest aspect a condus la imposibilitatea prezentării materialului de urmărire penală inculpatei, însă reţinându-se împrejurarea încălcării dreptului la apărare, instanţa de fond apreciază că nu pot fi incidente dispoziţiile articolului 254 Cod de procedură penală.

Curtea a reţinut  că, potrivit art. 332 alin. 2 Cod de procedură penală, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiior  privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător. Se remarcă o corespondenţă între aceste dispoziţii şi o parte din situaţiile prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod de procedură penală, respectiv încălcări care atrag nulitatea absolută.

Practica judiciară este unanimă în a contura situaţiile concrete în care se dispune restituirea cauzei la procuror pe considerentul nerespectării dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei.

Un prim caz, este vorba de lipsa urmăririi penale pe considerentul efectuării materialului probatoriu în faza efectuării actelor premergătoare şi în lipsa unui proces verbal care să aibă valoare probatorie. Acest caz este sancţionat cu nulitatea absolută, câtă vreme lipseşte urmărirea penală.

O altă situaţie care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 332 alin. 2 Cod de procedură penală, este acela al existenţei unor discordanţe majore între actul de sesizare a instanţei şi lucrările de urmărire penală, precum şi a sesizării directe a instanţei cu infracţiuni care nu au făcut obiectul fazei de urmărire penală. Aceasta este o împrejurarea care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. 2 Cod de procedură penală cu privire la sesizarea instanţei.

De asemenea, s-a statuat în jurisprudenţă că trimiterea în judecată a unui inculpat cu încălcarea dispoziţiilor art. 253 Cod de procedură penală, efectuându-se acte noi de cercetare penală ulterior prezentării materialului probatoriu, este o situaţie ce atrage restituirea cauzei la procuror în vederea efectuării urmăririi penale, dar cu precizarea că s-ar impune doar prezentarea materialului de urmărire penală.

Este evident că şi în situaţia în care organul de urmărire penală ar încălca în mod flagrant dispoziţiile legale ce guvernează procedura de citare a unei persoane învinuite sau inculpate, s-ar impune restituirea cauzei la procuror şi refacerea anchetei.

În cauza de faţă, prin rezoluţia din 09.02.2011, s-a dispus începerea urmăririi penale a învinuiţilor D.F. şi D.A., reţinându-se în sarcina acestora indicii rezonabile de săvârşire a infracţiunilor  de înşelăciune şi uz de fals, în forma prevăzută de art. 215 alin. 2, 3, 5 şi art. 291 Cod penal.

Prin procesul verbal încheiat la dat de 17.03.2011, organul de cercetare penală a comunicat învinuitei D.A. învinuirea adusă, aceasta dând o declaraţie olografă la aceeaşi dată, în care preciza că are cunoştinţă de faptele reţinute în sarcina sa. Ulterior, învinuita scrie o declaraţie pe formularul tipizat, cu regim special  în care-şi exprimă poziţia cu privire la învinuirile aduse. Face precizarea că la acel moment nu doreşte să fie asistată de un apărător.

De remarcat este împrejurarea citării învinuitei la data de 08.02.2011, la adresa din O.str. T.S. nr. 1  şi primirea citaţiei de către fiica acesteia, minoră, moment evident anterior luării declaraţiei de învinuită la data de 17.03.2011.

În acest context, este evident că învinuita D.A. cunoştea atât învinuirea care s-a formulat împotriva sa, cât şi existenţa unei proceduri judiciare pe care organul de urmărire penală o desfăşura.

La aceeaşi adresă, a fost citată ulterior învinuita, la date diferite, adresa corespunzând celei indicată în declaraţia dată la 17.03.2011; nu a comunicat o altă adresă de citare pentru ca organul de urmărire penală să poată proceda potrivit dispoziţiilor articolului 177 aliniatul 3 Cod de procedură penală.

Pe de altă parte, este evident că, fiind soţia învinuitului D.F., există o prezumţie rezonabilă în sensul comunicării acestuia cu privire la ancheta pe care organul de urmărire penală o desfăşura împotriva lor.

De altfel, la data de 04.11.2010, D.F. a dat în faţa organelor de urmărire penală o declaraţie olografă, în care indică faptul că împotriva sa partea civilă Credit Europe Bank România SA a formulat o sesizare sub aspectul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală. Ulterior, potrivit proceselor verbale  de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul de urmărire penală, organul de urmărire penală a efectuat demersuri în privinţa citării acestuia şi implicit a încunoştinţării despre activităţile judiciare desfăşurate. Adresa de citare corespunde cu cea indicată în declaraţia olografă  şi, întrucât a fost indicată şi o altă adresă, respectiv O., Bld. D. nr. 56  organul de urmărire penală a efectuat şi în acest loc demersuri de încunoştinţare . La adresa situată pe Bld. D. a fost găsită numita M.G., aceasta declarând că învinuitul D.F. domiciliază în realitate pe str. T.S. nr. 1.

 În consecinţă, Curtea a apreciat  că organele de urmărire penală au efectuat demersuri de citare a celor doi învinuiţi cu respectarea dispoziţiilor legale, imposibilitatea de prezentare a materialului de urmărire penală fiind obiectivă şi datorată atitudinii persoanelor învinuite de neprezentare în faţa autorităţilor. Nu există o dispoziţie legală care să oblige organul de urmărire penală să aducă la cunoştinţă unei persoane învinuite sau inculpate, momentul la care se raportează finalizarea anchetei. Există o obligaţie legală de aducere la cunoştinţă faţă de o persoană a învinuii care i se aduce, precum şi aceea a citării în vederea participării la orice activitate care o vizează în cursul anchetei. Aceste obligaţii au fost respectate de către organul de urmărire penală şi au fost analizate de Curte anterior, sens în care nu se poate reţine existenţa unei situaţii care să atragă nulitatea absolută a urmăririi penale şi, implicit, a sesizării instanţei.

A fost admis recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi s-a casat hotărârea atacată, dispunându-se trimiterea spre continuarea judecăţii,  instanţei de fond.

Domenii speta

Spete similare